Ei se aplecau din inaltul cerurilor ca sa conduca ostirile; ii intilneai pe marginea drumurilor, ii puteai avea in casa; - si aceasta familiaritate diviniza viata. Si viata n-avea alt tel decit de a fi libera si frumoasa. Vesmintele largi usurau nobletea atitudinilor. Vocea oratorului, exersata in vuietul marii, batea cu valuri sonore in porticurile de marmura. Efebul, frecat cu ulei, lupta cu desavirsire gol sub vapaia soarelui. Actiunea cea mai profund religioasa era aceea de a expune forme pure. Si acesti oameni isi respectau sotiile, batrinii, nevolnicii. In dosul templului lui Hercule era un altar consacrat Milosteniei. Victimele erau jertifte avind flori in jurul degetelor. Chiar si amintirea era izbavita de putreziciunea mortii. Caci din morti nu mai raminea decit o mina de cenusa. Sufletul, amestecat cu eterul fara margini, pleca spre zei.