Invesmantate in acest sentiment al extazului, arzand de o adanca semnificatie divina si filozofica, viziunile lui Hildegard au contribuit la indrumarea ei catre o viata inchinata sfinteniei si misticismului. Sunt un exemplu unic pentru felul in care un eveniment fiziologic, banal, neplacut sau lipsit de sens pentru majoritatea oamenilor, poate deveni, Intr-o constiinta privilegiata, substratul unei supreme inspiratii extatice. Pentru a gasi o paralela potrivita, trebuie sa ne intoarcem la Dostoievski, care traia uneori aure epileptice extatice carora le acorda o semnificatie importanta: Exista momente, care nu dureaza decat cinci sau sase secunde, cand simti prezenta armoniei vesnice [...] un lucru formidabil e limpezimea teribila cu care se manifesta si incantarea de care te umplu. Daca aceasta stare ar tine mai mult de cinci secunde, sufletul n-ar putea-o indura si ar trebui sa dispara. In decursul acestor cinci secunde traiesc o intreaga existenta omeneasca, iar pentru asta mi-as da viata fara sa-mi treaca prin minte ca platesc prea scump ...