Sa nu-l invinuiesti, Vanea, ma intrerupse Natasa, si sa nu razi de el! Ar fi nedrept sa-l judeci ca pe oricare altul. Ca doar el nu-i ca altii, ca mine, ori ca tine, de pilda. E inca un copil, a fost crescut altfel decat noi. Parca el isi da seama de ce face? Cea dintai impresie, cea dintai inraurire straina poate sa-l faca sa uite toate juramintele facute cu cateva clipe inainte si sa-l indeparteze de tot ce-i paruse nepretuit pana atunci. N-are caracter. Uite acum se jura in fata ta si in aceeasi zi, cu tot atata sinceritate, se daruie altei inimi si altor pasiuni; ba chiar vine singur sa ti-o spuna. E in stare si de o fapta urata; dar n-ai cum sa-l invinuiesti si nu stii daca trebuie sa-l plangi ori sa-l dojenesti. E capabil chiar si de sacrificii. Si inca ce sacrificii! Toate astea insa pana cand vreo noua si puternica impresie ii copleseste sufletul, atunci iar e in stare sa uite de orice, de tot. Asa ma va uita si pe mine, daca nu voi cauta sa fiu mereu langa dansul. Asa e firea lui!