A doua zi si in zilele urmatoare, se aseza in acelasi loc, interpretand amator, dar destul de bine, rolul singuraticului excentric: la ora obisnuita, in locul obisnuit. Sosirea fetei, rasuflarea ei, picioarele ei, parul ei, tot ce facea, fie ca se scarpina pe gamba cu degetele ce lasau dare albe, fie ca arunca in sus o mingiuta neagra ori se freca de el cu un umar gol cand se aseza pe banca - toate astea (in timp ce el parea adancit intr-o conversatie placuta) starneau in el o senzatie insuportabila de comuniune cu ea, sangvina, dermica, multivasculara, ca si cum bisectoarea monstruoasa care pompa toate sucurile din adancurile lui se extindea in ea ca o linie punctata pulsanda, ca si cum fata asta crestea din el, ca si cum, cu fiecare miscare nepasatoare, ea se tragea brusc si isi scutura radacinile vitale infipte in maruntaiele fiintei lui, astfel incat cand isi schimba brusc pozitia sau pleca in graba, el simtea o zdruncinatura, o smucitura barbara, o pierdere momentana a echilibrului: ca si cum te-ai trezi deodata tarat pe spate prin praf, dand cu capul de pamant, tras cu putere spre locul unde vei fi spanzurat de maruntaie. Si in tot timpul asta statea si asculta calm, zambind, dand din cap...