Inlauntrul tau salasluia o imagine pe care ti-o facusesi tu despre viata, o incredere, o cerinta anume, erai gata de fapte, erai gata sa suferi, sa te ssacrifici - pentru ca apoi, pas cu pas, sa-ti dai seama ca lumea nu cerea de la tine niciun fel de fapte si sacrificii sau ceva de genul asta, ca viata nu e un poem eroic cu roluri de eroi si alte lucruri dintr-astea, ci un salon confortabil pentru oamenii cu obiceiuri burgheze, in care individul se declara pe deplin multumit daca maninca si bea, daca isi soarbe cafeaua, daca impleteste ciorapi, joaca taroc si asculta muzica la radio. Iar cine vrea altceva, purtind in el insusi eroicul si frumosul, admiratia pentru marii scriitori sau admiratia pentru sfinti, nu-i decit un nebun si un fel de cavaler Don Quijote.