Siddhartha isi darui vestmantul unui brahman sarac de pe strada. Nu mai avea pe el decat o bucata de panza in jurul soldurilor si o pelerina dintr o bucata de stofa pamantie. Nu manca decat o data pe zi, niciodata mancare pregatita. Posti cincisprezece zile. Posti douazeci si opt de zile. Carnea de pe solduri si din obraji i se topi. Din ochii sai mariti se revarsau flacarile unor vise fierbinti, la degetele uscative ii crescura unghii lungi, pe barbie ii crescu o barba uscata, tepoasa. Privirea ii ingheta cand in cale ii ieseau femei; gura i se schimonosea de dispret cand mergea printr un oras cu oameni frumos imbracati. Vedea cum negustorii faceau negot, cum bogatasii se duceau la vanatoare, cum cei incercati de durere isi plangeau mortii, cum se ofereau tarfele, cum doctorii se ingrijeau de bolnavi, cum preotii stabileau ziua semanatului, cum se iubeau indragostitii, cum mamele isi alaptau pruncii - dar la toate acestea nu merita sa privesti nici macar cu un singur ochi, totul era minciuna, totul duhnea a minciuna, totul voia sa lase impresia unui sens anume, impresia de fericire si de frumusete, pe cand in fond totul nu era decat o nemarturisita descompunere. Lumea avea un gust amar. Viata era un chin.