"Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain. Abia am timp sa ma mir ca exist, dar ma bucur totdeauna ca sunt. Nu ma realizez deplin niciodata, pentru ca am o idee din ce in ce mai buna despre viata. Ma cutremura diferenta dintre mine si firul ierbii, dintre mine si lei, dintre mine si insulele de lumina ale stelelor. Dintre mine si numere, bunaoara intre mine si 2, intre mine si 3. Am si-un defect un pacat: iau in serios iarba, iau in serios leii, miscarile aproape perfecte ale cerului. Si-o rana intamplatoare la mana ma face sa vad prin ea, ca printr-un ochean, durerile lumii, razboaiele. Dintr-o astfel de intamplare mi s-a tras marea intelegere pe care-o am pentru Ulise - si barbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri. Cu greu mi-as putea imagina un pamant pustiu, rotindu-se in jurul soarelui... (Poate si fiindca exista pe lume astfel de versuri.) Imi olace sa rad, desi rad rar, avand mereu cate o treaba, ori calatorind cu o pluta, la nesfarsit, pe oceanul oval al fantaziei. E un spectacol de neuitat acela de-a sti, de-a descoperi harta universului in expansiune, in timp ce-ti privesti o fotografie din copilarie! E un trup al tau vechi, pe care l-ai ratacit si nici macar un anunt, dat cu litere groase, nu-ti pfera vreo sansa sa-l mai regasesti. Imi desfac papirusul vietii plin de hieroglife, si ceea ce pot comunica acum, aici, dupa o descifrare anevoioasa, dar nu lipasita de satisfactii, e un poem inchinat pacii, ce are, pe scurt, urmatorul cuprins: Nu vreau, cand imi ridic tampla din perne, sa se lungeasca-n urma mea pe paturi moartea, si-n fiece cuvant tasnind spre mine, pesti putrezi sa-mi arunce, ca-ntr-un rau oprit. Nici dupa fiecare pas, in golul dinapoia mea ramas, nu vreau sa urce moartea-n sus, asemeni unei coloane de mercur, bolti de infern proptind deasupra-mi... Dar curcubeul negru-al ei, de alge, de-ar bate-n tineretia mea s-ar sparge. E o fertilitate nemaipomenita in pamant si-n pietre si in schelarii, magnetic, timpul, clipita cu clipita, gandurile mi le-nalta ca pe niste trupuri vii. E o fertilitate nemaipomenita in pamant si-n pietre si in schelarii. Umbra de mi-as tine-o doar o clipa pironita, s-ar si umple de ferigi, de balarii! Doar chipul tau prelung iubito, lasa-l asa cum este, razimat intre doua batai ale inimii mele,