JEAN: Ai vazut ce va sa zica bautura: nu mai esti stapin pe miscarile tale, nu mai ai forta-n miini, esti ametit, nauc. Iti sapi singur groapa, prietene, te pierzi complet. BERENGER: Nu-mi place alcoolul cine stie ce. Si totusi, daca nu beau, nu merge. E ca si cind mi-ar fi frica - asa ca beau ca sa-mi dispara frica. JEAN: Frica de ce? BERENGER: Nu prea stiu bine de ce. Nu ma simt in largul meu in viata, printre oameni, si-atunci trag cite-un pahar. Asta ma calmeaza, ma face sa uit. JEAN: Uiti de tine. BERENGER: Sint foarte obosit. Sint obosit de ani si ani de zile. Mi-e greu sa-mi trag trupul pe propriile-mi picioare... JEAN: Asta-i neurastenie alcoolica. Melancolia bautorului de vin... BERENGER: Imi simt in fiecare secunda corpul ca si cind ar fi de plumb, sau ma simt ca si cum as cara mereu pe cineva in spate. Nu ma obisnuiesc cu mine insumi. Nu stiu daca eu sint eu. Dar imediat ce beau ceva, greutatea dispare si ma recunosc: devin eu insumi.