Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
ZECHARIAH
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
Prev Up Next Toggle notes
Chapter 5
Zech RomCor 5:1  Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat, şi iată că era un sul de carte, care zbura.
Zech RomCor 5:2  El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „Văd un sul de carte zburând; are o lungime de douăzeci de coţi şi o lăţime de zece coţi”.
Zech RomCor 5:3  Şi el mi-a zis: „Acesta este blestemul care este peste toată ţara, căci, după cum este scris pe el, orice hoţ şi oricine jură strâmb vor fi nimiciţi cu desăvârşire de aici.
Zech RomCor 5:4  ‘Îl trimit, zice Domnul oştirilor, ca să intre în casa hoţului şi a celui ce jură strâmb în Numele Meu, ca să rămână în casa aceea şi s-o mistuie împreună cu lemnele şi pietrele ei’.”
Zech RomCor 5:5  Îngerul care vorbea cu mine a înaintat şi mi-a zis: „Ridică ochii şi priveşte ce iese de acolo.”
Zech RomCor 5:6  Eu am răspuns: „Ce este aceasta?” Şi el a zis: „Iese efa.” Şi a adăugat: „Aceasta este nelegiuirea lor în toată ţara.”
Zech RomCor 5:7  Şi iată că se ridica un talant de plumb şi, în mijlocul efei, şedea o femeie.
Zech RomCor 5:8  El a zis: „Aceasta este nelegiuirea!” Şi i-a dat brânci în efă şi a aruncat bucata de plumb peste gura efei.
Zech RomCor 5:9  Am ridicat ochii şi m-am uitat, şi iată că s-au arătat două femei. În aripile lor sufla vântul: ele aveau aripi ca ale cocostârcului. Au ridicat efa între pământ şi cer.
Zech RomCor 5:10  Atunci am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: „Unde duc ele efa?”
Zech RomCor 5:11  El mi-a răspuns: „Se duc să-i zidească o casă în ţara Şinear, ca să fie aşezată acolo şi să rămână pe locul ei.”