RomCor - Ecclesiastes - 6

6:1  Este un rău pe care l-am văzut sub soare şi care se întâlneşte des între oameni.

6:2  Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogăţii şi slavă; aşa că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul, dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare.

6:3  Chiar dacă un om ar avea o sută de copii şi ar trăi mulţi ani, oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el şi dacă nici de înmormântare n-are parte, eu zic că o stârpitură este mai fericită decât el.

6:4  Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întuneric şi numele îi rămâne acoperit cu întuneric;

6:5  n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele, şi de aceea este mai bine de ea decât de omul acela.

6:6  Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?

6:7  Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuşi poftele nu i se împlinesc niciodată.

6:8  Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii?

6:9  Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.

6:10  Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat demult: se ştie că este din pământ şi nu poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el.

6:11  Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?

6:12  Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe care le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?