Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
NAHUM
1 2 3
Prev Up Next
Chapter 2
Nahu RomCor 2:1  Nimicitorul porneşte împotriva ta, Ninive; păzeşte cetăţuia! Ia seama la drum! Întăreşte-ţi coapsele! Adună-ţi toată puterea!…
Nahu RomCor 2:2  Căci Domnul aşază iarăşi slava lui Iacov şi o face iarăşi ca slava de odinioară a lui Israel, pentru că i-au jefuit jefuitorii şi le-au stricat butucii de vie…
Nahu RomCor 2:3  Scuturile vitejilor săi sunt roşii, războinicii sunt îmbrăcaţi cu purpură; fulgeră carele de focul oţelului în ziua sorocită pregătirii de luptă şi suliţele se învârtesc.
Nahu RomCor 2:4  Duruie carele pe uliţe, se năpustesc unele peste altele în pieţe, parcă sunt nişte făclii la vedere, şi aleargă ca fulgerele…
Nahu RomCor 2:5  El, împăratul Ninivei, cheamă pe oamenii lui cei viteji, dar ei se poticnesc în mersul lor; aleargă spre ziduri şi se gătesc de apărare…
Nahu RomCor 2:6  Porţile de la râuri sunt deschise şi palatul se prăbuşeşte!…
Nahu RomCor 2:7  S-a isprăvit cu ea: este dezgolită, este luată; slujnicele ei se vaită ca nişte turturele şi se bat în piept.
Nahu RomCor 2:8  Ninive era odinioară ca un iaz plin de apă… Dar iată-i că fug!… Staţi! Staţi! Opriţi-vă!… Dar niciunul nu se întoarce…
Nahu RomCor 2:9  Jefuiţi argintul! Jefuiţi aurul! Acolo sunt comori nesfârşite, tot felul de bogăţii, de lucruri scumpe!
Nahu RomCor 2:10  Este jefuită, pustiită şi stoarsă de tot! Inima îi e mâhnită, îi tremură genunchii, toate coapsele suferă şi toate feţele au îngălbenit.
Nahu RomCor 2:11  Unde este acum culcuşul acela de lei, păşunea aceea pentru puii de lei, pe unde umblau leul, leoaica şi puiul de leu, fără să-i tulbure nimeni?
Nahu RomCor 2:12  Leul sfâşia cât îi trebuia pentru puii săi, sugruma pentru leoaicele sale; îşi umplea vizuinele de pradă şi culcuşurile cu ce răpise.
Nahu RomCor 2:13  „Iată că am necaz pe tine, zice Domnul oştirilor. În fum îţi voi preface carele de război, sabia va mistui pe puii tăi de lei, îţi voi nimici prada din ţară şi nu se va mai auzi glasul solilor tăi.”