RomCor - II Corinthians - 12

12:1  E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului.

12:2  Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu, dacă a fost fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie).

12:3  Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie)

12:4  a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.

12:5  Cu un astfel de om mă voi lăuda, dar, întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele.

12:6  Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul, dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine.

12:7  Şi ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.

12:8  De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.

12:9  Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită”. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.

12:10  De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.

12:11  Am ajuns nebun, voi m-aţi silit. Dar voi trebuia să mă lăudaţi, căci, măcar că nu sunt nimic, totuşi cu nimic n-am fost mai prejos de aceşti apostoli aşa de minunaţi.

12:12  Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi.

12:13  În adevăr, în ce aţi fost voi puşi mai prejos decât celelalte biserici, afară doar că numai eu singur nu v-am fost o sarcină? O, iertaţi-mi nedreptatea aceasta!…

12:14  Iată că sunt gata să vin a treia oară la voi, şi tot nu vă voi fi o sarcină, căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă. Ce-i drept, nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor.

12:15  Şi eu voi cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin?

12:16  Fie şi-aşa! Nu v-am fost sarcină deloc. „Dar”, zic ei, „ca un om isteţ ce sunt, v-am prins prin şiretlic.”

12:17  Dar am tras eu oare vreun folos de la voi prin vreunul din aceia pe care i-am trimis la voi?

12:18  Am rugat pe Tit să vină să vă vadă şi împreună cu el am trimis şi pe fratele – a cerut Tit ceva de la voi? N-am fost noi călăuziţi de acelaşi Duh şi n-am călcat noi pe aceleaşi urme?

12:19  De multă vreme voi vă închipuiţi că vrem să ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos şi toate aceste lucruri le spunem, preaiubiţilor, pentru zidirea voastră.

12:20  Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum n-aş vrea să vă găsesc, şi eu însumi să fiu găsit de voi aşa cum n-aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări.

12:21  Mă tem ca, la venirea mea la voi, să nu mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi şi să trebuiască să plâng pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile pe care le-au făcut.