RomCor - Lamentations - 1

1:1  Vai! Cum stă părăsită acum cetatea aceasta atât de plină de popor altădată! A rămas ca o văduvă! Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntaşă printre ţări, a ajuns roabă astăzi!

1:2  Plânge amarnic noaptea şi-i curg lacrimi pe obraji. Niciunul din toţi cei ce o iubeau n-o mângâie; toţi prietenii ei au părăsit-o şi i s-au făcut vrăjmaşi.

1:3  Iuda a plecat în pribegie din pricina apăsării şi muncilor grele. Locuieşte în mijlocul neamurilor şi nu găseşte odihnă! Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.

1:4  Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porţile lui sunt pustii, preoţii lui oftează; fecioarele lui sunt mâhnite şi el însuşi este plin de amărăciune.

1:5  Asupritorii lui sar biruitori, vrăjmaşii lui sunt mulţumiţi. Căci Domnul l-a smerit din pricina mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.

1:6  S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca nişte cerbi care nu găsesc păşune şi merg fără putere înaintea celui ce-i goneşte.

1:7  În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmaşii se uitau la el şi râdeau de prăbuşirea lui.

1:8  Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toţi cei ce-l preţuiau îl dispreţuiesc acum văzându-i goliciunea, şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează.

1:9  Necurăţia stătea lipită pe poala hainei lui şi nu se gândea la sfârşitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângâie. – „Vezi-mi ticăloşia, Doamne, căci iată ce semeţ este vrăjmaşul!” –

1:10  Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum, în Locaşul lui cel Sfânt, au intrat neamurile, cărora Tu le porunciseşi să nu intre în adunarea Ta!

1:11  Tot poporul lui caută pâine suspinând; şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-şi ţină viaţa. „Uită-Te, Doamne, şi priveşte cât de înjosit sunt!”

1:12  O, voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!

1:13  Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laţ sub picioare şi m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire şi cu o lâncezeală de toate zilele!

1:14  Mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, care stau împletite şi legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea. Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă.

1:15  Domnul a trântit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu; a strâns o oştire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.

1:16  De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii, căci s-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa; fiii mei sunt zdrobiţi, căci vrăjmaşul a biruit. –

1:17  Sionul întinde mâinile rugător, şi nimeni nu-l mângâie. Domnul a trimis împotriva lui Iacov, de jur împrejur, vrăjmaşi; Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor. –

1:18  Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncilor Lui. Ascultaţi, toate popoarele, şi vedeţi-mi durerea! Fecioarele şi tinerii mei s-au dus în robie.

1:19  Mi-am chemat prietenii, dar m-au înşelat, preoţii şi bătrânii mei au murit în cetate, căutând hrană ca să-şi ţină viaţa.

1:20  „Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu fierbe, mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător. Afară, sabia m-a lăsat fără copii; în casă, moartea.

1:21  M-au auzit suspinând, dar nimeni nu m-a mângâiat. Toţi vrăjmaşii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o, dar vei aduce, vei vesti ziua când şi ei vor fi ca mine.

1:22  Adu toată răutatea lor înaintea Ta şi fă-le cum mi-ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele!” Căci suspinele mele sunt multe şi inima îmi este bolnavă.