Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
MALACHI
1 2 3 4
Prev Up Next
Chapter 3
Mala RomCor 3:1  Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine, zice Domnul oştirilor.
Mala RomCor 3:2  Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului.
Mala RomCor 3:3  El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite.
Mala RomCor 3:4  Atunci, darul lui Iuda şi al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară.
Mala RomCor 3:5  Mă voi apropia de voi pentru judecată şi Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descântătorilor şi preacurvarilor, împotriva celor ce jură strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, care asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor.
Mala RomCor 3:6  Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi.
Mala RomCor 3:7  Din vremea părinţilor voştri voi v-aţi abătut de la poruncile Mele şi nu le-aţi păzit. Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor. Dar voi întrebaţi: ‘În ce trebuie să ne întoarcem?’
Mala RomCor 3:8  Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: ‘Cu ce Te-am înşelat?’ Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.
Mala RomCor 3:9  Sunteţi blestemaţi câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime!
Mala RomCor 3:10  Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.
Mala RomCor 3:11  Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) şi nu vă va nimici roadele pământului, şi viţa nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oştirilor.
Mala RomCor 3:12  Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veţi fi o ţară plăcută, zice Domnul oştirilor.
Mala RomCor 3:13  Cuvintele voastre sunt aspre împotriva Mea, zice Domnul. Şi mai întrebaţi: ‘Ce-am spus noi împotriva Ta?’
Mala RomCor 3:14  Aţi zis: ‘Degeaba slujim lui Dumnezeu şi ce am câştigat dacă am păzit poruncile Lui şi am umblat trişti înaintea Domnului oştirilor?
Mala RomCor 3:15  Acum fericim pe cei trufaşi; da, celor răi le merge bine; da, ei ispitesc pe Dumnezeu şi scapă!’
Mala RomCor 3:16  Atunci, şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat, şi o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui.
Mala RomCor 3:17  Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujeşte.
Mala RomCor 3:18  Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte.