Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
I SAMUEL
Prev Up Next Toggle notes
Chapter 4
I Sa RomCor 4:1  Chemarea lui Samuel a ajuns la cunoştinţa întregului Israel. Israel a ieşit înaintea filistenilor ca să lupte împotriva lor. Au tăbărât lângă Eben-Ezer, şi filistenii tăbărâseră la Afec.
I Sa RomCor 4:2  Filistenii s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lui Israel şi lupta a început. Israel a fost bătut de filisteni, care au omorât pe câmpul de bătaie aproape patru mii de oameni.
I Sa RomCor 4:3  Poporul s-a întors în tabără şi bătrânii lui Israel au zis: „Pentru ce ne-a lăsat Domnul să fim bătuţi astăzi de filisteni? Haidem să luăm de la Silo chivotul legământului Domnului, ca să vină în mijlocul nostru şi să ne izbăvească din mâna vrăjmaşilor noştri.”
I Sa RomCor 4:4  Poporul a trimis la Silo, de unde au adus chivotul legământului Domnului oştirilor, care şade între heruvimi. Cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, erau acolo, împreună cu chivotul legământului lui Dumnezeu.
I Sa RomCor 4:5  Când a intrat chivotul legământului Domnului în tabără, tot Israelul a scos strigăte de bucurie de s-a cutremurat pământul.
I Sa RomCor 4:6  Răsunetul acestor strigăte a fost auzit de filisteni şi au zis: „Ce înseamnă strigătele acestea care răsună în tabăra evreilor?” Şi au auzit că sosise chivotul Domnului în tabără.
I Sa RomCor 4:7  Filistenii s-au temut, pentru că au crezut că Dumnezeu venise în tabără. „Vai de noi, au zis ei, căci n-a fost aşa ceva până acum!
I Sa RomCor 4:8  Vai de noi! Cine ne va izbăvi din mâna acestor dumnezei puternici? Dumnezeii aceştia au lovit pe egipteni cu tot felul de urgii în pustie.
I Sa RomCor 4:9  Întăriţi-vă şi fiţi oameni, filistenilor, ca nu cumva să fiţi robi evreilor, cum v-au fost ei robi vouă: fiţi oameni şi luptaţi!”
I Sa RomCor 4:10  Filistenii au început lupta, şi Israel a fost bătut. Fiecare a fugit în cortul lui. Înfrângerea a fost foarte mare, şi din Israel au căzut treizeci de mii de oameni pedeştri.
I Sa RomCor 4:11  Chivotul lui Dumnezeu a fost luat, şi cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, au murit.
I Sa RomCor 4:12  Un om din Beniamin a alergat din tabăra de bătaie şi a venit la Silo în aceeaşi zi cu hainele sfâşiate şi cu capul acoperit cu ţărână.
I Sa RomCor 4:13  Când a ajuns, Eli aştepta stând pe un scaun lângă drum, căci inima îi era neliniştită pentru chivotul lui Dumnezeu. La intrarea lui în cetate, omul acesta a dat de veste, şi toată cetatea a strigat.
I Sa RomCor 4:14  Eli, auzind aceste strigăte, a zis: „Ce înseamnă zarva aceasta?” Şi îndată, omul a venit şi a adus lui Eli vestea aceasta.
I Sa RomCor 4:15  Şi Eli era în vârstă de nouăzeci şi opt de ani, avea ochii întunecaţi şi nu mai putea să vadă.
I Sa RomCor 4:16  Omul a zis lui Eli: „Vin de pe câmpul de bătaie şi din câmpul de bătaie am fugit astăzi”. Eli a zis: „Ce s-a întâmplat, fiule?”
I Sa RomCor 4:17  Cel ce aducea vestea aceasta, ca răspuns, a zis: „Israel a fugit dinaintea filistenilor şi poporul a suferit o mare înfrângere, şi chiar cei doi fii ai tăi, Hofni şi Fineas, au murit şi chivotul Domnului a fost luat.”
I Sa RomCor 4:18  Abia a pomenit de chivotul lui Dumnezeu, şi Eli a căzut de pe scaun pe spate, lângă poartă; şi-a rupt ceafa şi a murit, căci era om bătrân şi greu. El fusese judecător în Israel patruzeci de ani.
I Sa RomCor 4:19  Noră-sa, nevasta lui Fineas, era însărcinată şi sta să nască. Când a auzit vestea despre luarea chivotului lui Dumnezeu, despre moartea socrului ei şi despre moartea bărbatului ei, s-a încovoiat şi a născut, căci au apucat-o durerile naşterii.
I Sa RomCor 4:20  Când trăgea să moară, femeile care erau lângă ea i-au zis: „Nu te teme, căci ai născut un fiu!” Dar ea n-a răspuns şi n-a luat seama la ce i se spunea.
I Sa RomCor 4:21  A pus copilului numele I-Cabod (Nu mai e slavă), zicând: „S-a dus slava din Israel!” Spunea lucrul acesta din pricina luării chivotului lui Dumnezeu şi din pricina socrului şi bărbatului ei.
I Sa RomCor 4:22  Ea a zis: „S-a dus slava din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat.”