I SAMUEL
Chapter 10
I Sa | RomCor | 10:1 | Samuel a luat sticluţa cu untdelemn şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moştenirii Lui? | |
I Sa | RomCor | 10:2 | Astăzi, după ce mă vei părăsi, vei găsi doi oameni la mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin, la Ţelţah. Ei îţi vor zice: ‘Măgăriţele pe care te-ai dus să le cauţi s-au găsit, şi iată că tatăl tău nu se mai gândeşte la măgăriţe, ci este îngrijorat de voi şi zice: «Ce să fac pentru fiul meu?»’ | |
I Sa | RomCor | 10:3 | De acolo vei merge mai departe şi vei ajunge la stejarul din Tabor, unde vei fi întâmpinat de trei oameni suindu-se la Dumnezeu, în Betel, şi ducând unul trei iezi, altul trei turte de pâine, iar altul un burduf cu vin. | |
I Sa | RomCor | 10:4 | Ei te vor întreba de sănătate şi-ţi vor da două pâini, pe care le vei lua din mâna lor. | |
I Sa | RomCor | 10:5 | După aceea, vei ajunge la Ghibea Elohim, unde se află garnizoana filistenilor. Când vei intra în cetate, vei întâlni o ceată de proroci pogorându-se de pe înălţimea pentru jertfă, cu lăute, timpane, fluiere şi cobze înainte, şi prorocind. | |
I Sa | RomCor | 10:6 | Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei şi vei fi prefăcut într-alt om. | |
I Sa | RomCor | 10:7 | Când ţi se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine. | |
I Sa | RomCor | 10:8 | Apoi să te pogori înaintea mea la Ghilgal, şi eu mă voi pogorî la tine ca să aduc arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire. Să mă aştepţi şapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine şi-ţi voi spune ce ai să faci.” | |
I Sa | RomCor | 10:9 | De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaşi zi. | |
I Sa | RomCor | 10:10 | Când au ajuns la Ghibea, iată că i-a ieşit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi el a prorocit în mijlocul lor. | |
I Sa | RomCor | 10:11 | Toţi cei ce-l cunoscuseră mai înainte au văzut că prorocea împreună cu prorocii şi îşi ziceau unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare şi Saul este între proroci?” | |
I Sa | RomCor | 10:12 | Cineva din Ghibea a răspuns: „Şi cine este tatăl lor?” De acolo zicala: „Oare şi Saul este între proroci?” | |
I Sa | RomCor | 10:14 | Unchiul lui Saul a zis lui Saul şi slugii lui: „Unde v-aţi dus?” Saul a răspuns: „Să căutăm măgăriţele, dar, când am văzut că nu le găsim, ne-am dus la Samuel.” | |
I Sa | RomCor | 10:16 | Şi Saul a răspuns unchiului său: „Ne-a spus că măgăriţele s-au găsit.” Şi nu i-a spus nimic despre împărăţia despre care vorbise Samuel. | |
I Sa | RomCor | 10:18 | şi a zis copiilor lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Eu am scos din Egipt pe Israel şi v-am izbăvit din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor împărăţiilor care vă apăsau. | |
I Sa | RomCor | 10:19 | Şi astăzi, voi lepădaţi pe Dumnezeul vostru, care v-a izbăvit din toate relele şi din toate suferinţele voastre, şi-I ziceţi: «Pune un împărat peste noi!» Înfăţişaţi-vă acum înaintea Domnului, după seminţiile voastre şi după miile voastre’.” | |
I Sa | RomCor | 10:20 | Samuel a apropiat toate seminţiile lui Israel şi a ieşit la sorţi seminţia lui Beniamin. | |
I Sa | RomCor | 10:21 | A apropiat seminţia lui Beniamin pe familii şi a ieşit la sorţ familia lui Matri. Apoi a ieşit la sorţ Saul, fiul lui Chis. L-au căutat, dar nu l-au găsit. | |
I Sa | RomCor | 10:22 | Au întrebat din nou pe Domnul: „A venit oare omul acesta aici?” Şi Domnul a zis: „Iată că este ascuns între vase.” | |
I Sa | RomCor | 10:23 | Au alergat şi l-au scos de acolo, şi el s-a înfăţişat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toţi în înălţime, de la umăr în sus. | |
I Sa | RomCor | 10:24 | Samuel a zis întregului popor: „Vedeţi pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el”. Şi tot poporul a strigat: „Trăiască împăratul!” | |
I Sa | RomCor | 10:25 | Samuel a făcut cunoscut poporului dreptul împărăţiei şi l-a scris într-o carte, pe care a pus-o înaintea Domnului. Apoi a dat drumul întregului popor, trimiţând pe fiecare acasă. | |
I Sa | RomCor | 10:26 | Şi Saul s-a dus acasă, în Ghibea, însoţit de o parte din ostaşi, a căror inimă o mişcase Dumnezeu. | |