RomCor - Isaiah - 17

17:1  Prorocie împotriva Damascului: „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărâmături;

17:2  cetăţile Aroerului sunt părăsite, sunt date spre păşune turmelor, care se culcă nestingherite acolo.

17:3  S-a isprăvit cu cetăţuia lui Efraim şi s-a sfârşit cu împărăţia Damascului, dar rămăşiţa Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel – zice Domnul oştirilor.

17:4  În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită şi grăsimea cărnii lui va pieri.

17:5  Se va întâmpla ca atunci când strânge secerătorul grâul şi braţul lui taie spicele; da, ca la strânsul spicelor în valea Refaim;

17:6  vor mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline pe vârful crengilor, patru sau cinci în ramurile cu roade”, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.

17:7  În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său şi ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel;

17:8  nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, şi nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astarteei şi la stâlpii închinaţi soarelui.

17:9  În ziua aceea, cetăţile lui întărite vor fi ca dărâmăturile din pădure şi de pe vârful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi o pustie!

17:10  Căci ai uitat pe Dumnezeul mântuirii tale şi nu ţi-ai adus aminte de Stânca scăpării tale. De aceea ţi-ai sădit răsaduri plăcute şi ai sădit butuci străini.

17:11  Când i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard şi, în curând, i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei: şi durerea este fără leac.

17:12  Vai, ce vuiet de popoare multe, care urlă cum urlă marea! Ce zarvă de neamuri, care mugesc cum mugesc nişte ape puternice.

17:13  Neamurile mugesc cum mugesc apele mari… Dar când le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munţi, la suflarea vântului, ca ţărâna luată de vârtej.

17:14  Spre seară, vine o prăpădenie neaşteptată şi până dimineaţa nu mai sunt! Iată partea celor ce ne jupoaie şi soarta celor ce ne jefuiesc.