Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
ISAIAH
Prev Up Next Toggle notes
Chapter 13
Isai RomCor 13:1  Prorocie împotriva Babilonului, descoperită lui Isaia, fiul lui Amoţ.
Isai RomCor 13:2  Ridicaţi un steag pe un munte gol, înălţaţi glasul spre ei, faceţi semne cu mâna, ca să vină la porţile asupritorilor!
Isai RomCor 13:3  „Am dat poruncă sfintei Mele oştiri – zice Domnul –, am chemat pe vitejii Mei la judecata mâniei Mele, pe cei ce se bucură de mărimea Mea.”
Isai RomCor 13:4  Un vuiet se aude pe munţi, ca vuietul de popor mult; se aude o zarvă de împărăţii, de neamuri adunate. Domnul oştirilor Îşi cercetează oastea care va da lupta.
Isai RomCor 13:5  Ei vin dintr-o ţară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul şi uneltele mâniei Lui vor nimici tot pământul.
Isai RomCor 13:6  Gemeţi, căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic!
Isai RomCor 13:7  De aceea, toate mâinile slăbesc şi orice inimă omenească se topeşte.
Isai RomCor 13:8  Ei sunt năpădiţi de spaimă; îi apucă chinurile şi durerile; se zvârcolesc ca o femeie în durerile naşterii; se uită unii la alţii încremeniţi; feţele lor sunt roşii ca focul.
Isai RomCor 13:9  Iată, vine Ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el.
Isai RomCor 13:10  Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina.
Isai RomCor 13:11  „Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori.
Isai RomCor 13:12  Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat şi mai scumpi decât aurul din Ofir.
Isai RomCor 13:13  Pentru aceasta voi clătina cerurile şi pământul se va zgudui din temelia lui, de mânia Domnului oştirilor, în ziua mâniei Lui aprinse.
Isai RomCor 13:14  Atunci, ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul său, fiecare va fugi în ţara lui.
Isai RomCor 13:15  Toţi cei ce vor fi prinşi vor fi străpunşi şi toţi cei ce vor fi apucaţi vor cădea ucişi de sabie.
Isai RomCor 13:16  Copiii lor vor fi zdrobiţi sub ochii lor, casele le vor fi jefuite şi nevestele lor vor fi necinstite.
Isai RomCor 13:17  Iată, aţâţ împotriva lor pe mezi, care nu se uită la argint şi nu poftesc aurul.
Isai RomCor 13:18  Cu arcurile lor vor doborî pe tineri şi vor fi fără milă pentru rodul pântecelor: ochiul lor nu va cruţa pe copii.
Isai RomCor 13:19  Şi astfel, Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mândrie a caldeenilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu.
Isai RomCor 13:20  El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo şi păstorii nu-şi vor mai ţărcui turmele acolo,
Isai RomCor 13:21  ci fiarele pustiei îşi vor face culcuşul acolo, bufniţele îi vor umple casele, struţii vor locui acolo şi stafiile se vor juca acolo.
Isai RomCor 13:22  Şacalii vor urla în casele lui împărăteşti pustii şi câinii sălbatici, în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină şi zilele nu i se vor lungi.”