RomCor - Isaiah - 57

57:1  Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine, şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit.

57:2  El intră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept se odihneşte în culcuşul lui.

57:3  Dar voi, apropiaţi-vă încoace, fii ai vrăjitoarei, sămânţa precurvarului şi a curvei!

57:4  De cine vă bateţi voi joc? Împotriva cui vă deschideţi voi gura larg şi scoateţi limba? Nu sunteţi voi nişte copii ai păcatului, o sămânţă a minciunii,

57:5  care se încălzeşte pentru idoli sub orice copac verde, care junghie pe copii în văi, sub crăpăturile stâncilor?

57:6  În pietrele lustruite din pâraie este partea ta de moştenire, ele sunt soarta ta; lor le torni şi jertfe de băutură şi le aduci daruri de mâncare. Pot Eu să fiu nesimţitor la lucrul acesta?

57:7  Pe un munte înalt şi ridicat îţi faci culcuşul; tot acolo te sui să aduci jertfe.

57:8  Îţi pui pomenirea în dosul uşii şi uşorilor, căci, departe de Mine, îţi ridici învelitoarea şi te sui în pat, îţi lărgeşti culcuşul şi faci legământ cu ei; îţi place legătura cu ei şi iei seama la semnul lor.

57:9  Te duci la împărat cu untdelemn, îţi înmulţeşti miresmele, îţi trimiţi solii departe şi te pleci până la Locuinţa morţilor.

57:10  Oboseşti mergând şi nu zici: „Încetez!” Tot mai găseşti putere în mâna ta, de aceea nu te doboară întristarea.

57:11  Şi de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ţi-ai adus aminte şi nu ţi-a păsat de Mine? Şi Eu tac, şi încă de multă vreme, de aceea nu te temi tu de Mine.

57:12  Dar acum îţi voi da pe faţă neprihănirea, şi faptele tale nu-ţi vor folosi!

57:13  Şi atunci să strigi şi să te izbăvească mulţimea idolilor tăi! Căci îi va lua vântul pe toţi, o suflare îi va ridica. „Dar cel ce se încrede în Mine va moşteni ţara şi va stăpâni muntele Meu cel sfânt.” –

57:14  Şi El zice: „Croiţi, croiţi drum, pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu!”

57:15  Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.

57:16  Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leşin duhurile şi sufletele pe care le-am făcut.

57:17  Din pricina păcatului lăcomiei lui M-am mâniat şi l-am lovit, M-am ascuns, în supărarea Mea, şi cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui.

57:18  I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el.

57:19  Voi pune lauda pe buze: ‘Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! – zice Domnul – Da Eu îl voi tămădui!’

57:20  Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mâl.

57:21  Cei răi n-au pace”, zice Dumnezeul meu.