Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
JEREMIAH
Prev Up Next Toggle notes
Chapter 1
Jere RomCor 1:1  Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoţii din Anatot, din ţara lui Beniamin.
Jere RomCor 1:2  Cuvântul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia, fiul Amon, împăratul lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei lui,
Jere RomCor 1:3  şi pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până la sfârşitul anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până pe vremea când a fost dus Ierusalimul în robie, în luna a cincea.
Jere RomCor 1:5  ‘Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale te cunoşteam şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.’
Jere RomCor 1:6  Eu am răspuns: ‘Ah, Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.’
Jere RomCor 1:7  Dar Domnul mi-a zis: ‘Nu zice: «Sunt un copil», căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci.
Jere RomCor 1:8  Nu te teme de ei, căci Eu sunt cu tine ca să te scap’, zice Domnul.
Jere RomCor 1:9  Apoi Domnul Şi-a întins mâna şi mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis: ‘Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.
Jere RomCor 1:10  Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti.’
Jere RomCor 1:11  Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ‘Ce vezi, Ieremio?’ Eu am răspuns: ‘Văd un veghetor.’
Jere RomCor 1:12  Şi Domnul mi-a zis: ‘Bine ai văzut, căci Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.’
Jere RomCor 1:13  Cuvântul Domnului mi-a vorbit a doua oară astfel: ‘Ce vezi?’ Eu am răspuns: ‘Văd un cazan clocotind dinspre miazănoapte.’
Jere RomCor 1:14  Şi Domnul mi-a zis: ‘De la miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toţi locuitorii ţării.
Jere RomCor 1:15  Căci, iată, voi chema toate popoarele împărăţiilor de la miazănoapte, zice Domnul, ele vor veni şi îşi vor aşeza fiecare scaunul de domnie la intrarea porţilor Ierusalimului, împotriva tuturor zidurilor lui de jur împrejur şi împotriva tuturor cetăţilor lui Iuda.
Jere RomCor 1:16  Îmi voi rosti judecăţile împotriva lor din pricina întregii lor răutăţi, pentru că M-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei şi s-au închinat înaintea lucrării mâinilor lor.
Jere RomCor 1:17  Dar tu încinge-ţi coapsele, scoală-te şi spune-le tot ce-ţi voi porunci. Nu tremura înaintea lor, ca nu cumva să te fac să tremuri înaintea lor.
Jere RomCor 1:18  Iată că în ziua aceasta te fac o cetate întărită, un stâlp de fier şi un zid de aramă împotriva întregii ţări, împotriva împăraţilor lui Iuda, împotriva căpeteniilor lui, împotriva preoţilor lui şi împotriva poporului ţării.
Jere RomCor 1:19  Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui, căci Eu sunt cu tine, ca să te scap’, zice Domnul.”