Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
ISAIAH
Prev Up Next Toggle notes
Chapter 11
Isai RomCor 11:1  Apoi, o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.
Isai RomCor 11:2  Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.
Isai RomCor 11:3  Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite,
Isai RomCor 11:4  ci va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.
Isai RomCor 11:5  Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale şi credincioşia, brâul mijlocului Său.
Isai RomCor 11:6  Atunci, lupul va locui împreună cu mielul şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună şi le va mâna un copilaş;
Isai RomCor 11:7  vaca şi ursoaica vor paşte la un loc şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul,
Isai RomCor 11:8  pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basilicului.
Isai RomCor 11:9  Nu se va face niciun rău şi nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt, căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr.
Isai RomCor 11:10  În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El şi slava va fi locuinţa Lui.
Isai RomCor 11:11  În acelaşi timp, Domnul Îşi va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său risipit în Asiria şi în Egipt, în Patros şi în Etiopia, la Elam, la Şinear şi la Hamat, şi în ostroavele mării.
Isai RomCor 11:12  El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pământului.
Isai RomCor 11:13  Pizma lui Efraim va înceta şi vrăjmaşii lui Iuda vor fi nimiciţi; Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, şi Iuda nu va mai fi vrăjmaş lui Efraim,
Isai RomCor 11:14  ci vor zbura pe umărul filistenilor la apus şi vor jefui împreună pe fiii Răsăritului. Edom şi Moab vor fi prada mâinilor lor, şi fiii lui Amon le vor fi supuşi.
Isai RomCor 11:15  Domnul va seca limba mării Egiptului, Îşi va ridica mâna asupra Râului în mânia Lui, îl va împărţi în şapte pârâuri, aşa că îl vor putea trece încălţaţi.
Isai RomCor 11:16  Şi va fi un drum pentru rămăşiţa poporului Său, care va mai rămâne în Asiria, cum a fost pentru Israel, în ziua când a ieşit din ţara Egiptului.