II KINGS
Chapter 18
II K | RomCor | 18:1 | În al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, a început să domnească Ezechia, fiul lui Ahaz, împăratul lui Iuda. | |
II K | RomCor | 18:2 | Avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Abi, fata lui Zaharia. | |
II K | RomCor | 18:4 | A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat Astarteele şi a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan. | |
II K | RomCor | 18:5 | El şi-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel şi, dintre toţi împăraţii lui Iuda, care au venit după el sau care au fost înainte de el, n-a fost niciunul ca el. | |
II K | RomCor | 18:6 | El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut de la El şi a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul. | |
II K | RomCor | 18:7 | Şi Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut. El s-a răsculat împotriva împăratului Asiriei şi nu i-a mai fost supus. | |
II K | RomCor | 18:8 | A bătut pe filisteni până la Gaza şi le-a pustiit ţinutul, de la toate turnurile de pază până la cetăţile întărite. | |
II K | RomCor | 18:9 | În al patrulea an al împăratului Ezechia, care era al şaptelea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva Samariei şi a împresurat-o. | |
II K | RomCor | 18:10 | După trei ani a luat-o, în al şaselea an al lui Ezechia, care era al nouălea an al lui Osea, împăratul lui Israel – atunci a fost luată Samaria. | |
II K | RomCor | 18:11 | Împăratul Asiriei a dus pe Israel rob în Asiria şi l-a aşezat la Halah şi Habor, lângă râul Gozan, şi în cetăţile mezilor, | |
II K | RomCor | 18:12 | pentru că n-ascultaseră de glasul Domnului, Dumnezeului lor, şi călcaseră legământul Lui; pentru că nici n-ascultaseră, nici nu împliniseră tot ce poruncise Moise, robul Domnului. | |
II K | RomCor | 18:13 | În al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tuturor cetăţilor întărite din Iuda şi a pus stăpânire pe ele. | |
II K | RomCor | 18:14 | Ezechia, împăratul lui Iuda, a trimis să spună împăratului Asiriei la Lachis: „Am greşit! Depărtează-te de mine. Ce vei pune asupra mea, voi purta.” Şi împăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împăratul lui Iuda, trei sute de talanţi de argint şi treizeci de talanţi de aur. | |
II K | RomCor | 18:15 | Ezechia a dat tot argintul care se afla în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului. | |
II K | RomCor | 18:16 | Atunci a luat Ezechia, împăratul lui Iuda, şi a dat împăratului Asiriei aurul cu care acoperise uşile şi uşorii Templului Domnului. | |
II K | RomCor | 18:17 | Împăratul Asiriei a trimis din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Tartan, Rab-Saris şi pe Rabşache cu o oştire puternică. S-au suit şi au ajuns la Ierusalim. Când s-au suit şi au ajuns, s-au oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul care duce în ogorul înălbitorului. | |
II K | RomCor | 18:18 | Au chemat pe împărat, şi Eliachim, fiul lui Hilchia, mai-marele peste casa împăratului, s-a dus la ei cu Şebna, logofătul, şi cu Ioah, fiul lui Asaf, arhivarul. | |
II K | RomCor | 18:19 | Rabşache le-a zis: „Spuneţi lui Ezechia: ‘Aşa vorbeşte marele împărat, împăratul Asiriei: Ce este încrederea aceasta pe care te bizui? | |
II K | RomCor | 18:20 | Tu ai zis: «Pentru război trebuie chibzuinţă şi putere». Dar acestea sunt doar vorbe în vânt. În cine dar ţi-ai pus încrederea de te-ai răsculat împotriva mea? | |
II K | RomCor | 18:21 | Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat în ajutor trestia aceea frântă, care înţeapă şi străpunge mâna oricui se sprijină pe ea: aşa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi cei ce se încred în el. | |
II K | RomCor | 18:22 | Poate că îmi veţi spune: «În Domnul, Dumnezeul nostru, ne încredem.» Dar nu este El acela ale cărui înălţimi şi altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda şi Ierusalimului: «Să vă închinaţi înaintea altarului acestuia la Ierusalim!»? | |
II K | RomCor | 18:23 | Acum fă o învoială cu stăpânul meu, împăratul Asiriei: îţi voi da două mii de cai, să vedem dacă poţi din partea ta să dai atâţia călăreţi ca să încalece pe ei. | |
II K | RomCor | 18:24 | Şi cum ai putea îndepărta o căpetenie din cei mai mici slujitori ai stăpânului meu? Îţi pui încrederea în Egipt pentru care şi călăreţi. | |
II K | RomCor | 18:25 | De altfel, oare fără voia Domnului m-am suit eu împotriva acestui loc, ca să-l nimicesc? Domnul mi-a zis: «Suie-te împotriva ţării acesteia şi nimiceşte-o»’.” | |
II K | RomCor | 18:26 | Eliachim, fiul lui Hilchia, Şebna şi Ioah au zis lui Rabşache: „Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba iudaică, în auzul poporului de pe zid.” | |
II K | RomCor | 18:27 | Rabşache le-a răspuns: „Oare stăpânului tău şi ţie m-a trimis stăpânul meu să spun aceste vorbe? Oare nu acestor oameni care stau pe zid să-şi mănânce balega şi să-şi bea udul cu voi?” | |
II K | RomCor | 18:28 | Atunci, Rabşache, înaintând, a strigat cu glas tare în limba iudaică şi a zis: „Ascultaţi cuvântul marelui împărat, împăratul Asiriei! | |
II K | RomCor | 18:29 | Aşa vorbeşte împăratul: ‘Să nu vă înşele Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească din mâna mea. | |
II K | RomCor | 18:30 | Să nu vă facă Ezechia să vă încredeţi în Domnul zicând: «Domnul ne va izbăvi şi cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei.»’ | |
II K | RomCor | 18:31 | N-ascultaţi de Ezechia, căci aşa vorbeşte împăratul Asiriei: ‘Faceţi pace cu mine, supuneţi-vă mie şi fiecare din voi va mânca din via lui şi din smochinul lui, fiecare va bea apă din fântâna lui | |
II K | RomCor | 18:32 | până voi veni şi vă voi duce într-o ţară ca a voastră, într-o ţară cu grâu şi cu vin, o ţară cu pâine şi vii, o ţară cu măslini de untdelemn şi miere şi veţi trăi, şi nu veţi muri. N-ascultaţi dar de Ezechia, care vă amăgeşte zicând: «Domnul ne va izbăvi.» | |
II K | RomCor | 18:33 | Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei, fiecare ţara lui, din mâna împăratului Asiriei? | |
II K | RomCor | 18:34 | Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului, Henei şi Ivei? Au izbăvit ei Samaria din mâna mea? | |
II K | RomCor | 18:35 | Care dintre toţi dumnezeii acestor ţări şi-au izbăvit ţara din mâna mea, pentru ca şi Domnul să izbăvească Ierusalimul din mâna mea?’ ” | |
II K | RomCor | 18:36 | Poporul a tăcut şi nu i-a răspuns o vorbă, căci împăratul dăduse porunca aceasta: „Să nu-i răspundeţi.” | |