JUDE
Chapter 1
Jude | RomCor | 1:1 | Iuda, rob al lui Isus Hristos şi fratele lui Iacov, către cei chemaţi, care sunt iubiţi în Dumnezeu Tatăl şi păstraţi pentru Isus Hristos: | |
Jude | RomCor | 1:3 | Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. | |
Jude | RomCor | 1:4 | Căci s-au strecurat printre voi unii oameni scrişi de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos. | |
Jude | RomCor | 1:5 | Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi, o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut. | |
Jude | RomCor | 1:6 | El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa. | |
Jude | RomCor | 1:7 | Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic. | |
Jude | RomCor | 1:8 | Totuşi oamenii aceştia, târâţi de visările lor, îşi pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile. | |
Jude | RomCor | 1:9 | Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!” | |
Jude | RomCor | 1:10 | Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc şi se pierd singuri în ceea ce ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte. | |
Jude | RomCor | 1:11 | Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core! | |
Jude | RomCor | 1:12 | Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; | |
Jude | RomCor | 1:13 | nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor, nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie. | |
Jude | RomCor | 1:14 | Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, | |
Jude | RomCor | 1:15 | ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.” | |
Jude | RomCor | 1:16 | Ei sunt nişte cârtitori, nemulţumiţi cu soarta lor, trăiesc după poftele lor, gura le este plină de vorbe trufaşe şi slăvesc pe oameni pentru câştig. | |
Jude | RomCor | 1:17 | Dar voi, preaiubiţilor, aduceţi-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos. | |
Jude | RomCor | 1:18 | Cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite. | |
Jude | RomCor | 1:19 | Ei sunt aceia care dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii, care n-au Duhul. | |
Jude | RomCor | 1:20 | Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, | |
Jude | RomCor | 1:21 | ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică. | |
Jude | RomCor | 1:23 | căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne. | |
Jude | RomCor | 1:24 | Iar Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, | |