Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
EZEKIEL
Prev Up Next Toggle notes
Chapter 39
Ezek RomCor 39:1  „Fiul omului, proroceşte acum împotriva lui Gog şi spune: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Iată că am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!
Ezek RomCor 39:2  Te voi târî, te voi aduce, te voi sui din fundul miazănoaptei şi te voi aduce pe munţii lui Israel.
Ezek RomCor 39:3  Îţi voi doborî arcul din mâna stângă şi voi face să-ţi cadă săgeţile din mâna dreaptă.
Ezek RomCor 39:4  Vei cădea pe munţii lui Israel, tu şi toate oştile tale, şi popoarele care vor fi cu tine; te voi da de mâncare păsărilor de pradă, tuturor celor ce au aripi şi fiarelor câmpului.
Ezek RomCor 39:5  Vei cădea pe faţa câmpului, căci Eu am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu.
Ezek RomCor 39:6  Voi pune foc Magogului şi celor ce locuiesc liniştiţi în ostroave, ca să ştie că Eu sunt Domnul.
Ezek RomCor 39:7  Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul poporului Meu Israel şi nu-i voi mai lăsa să-Mi pângărească Numele Meu cel sfânt, ci vor şti neamurile că Eu sunt Domnul, Sfântul lui Israel!
Ezek RomCor 39:8  Iată că lucrurile acestea vin şi se întâmplă, zice Domnul, Dumnezeu! Aceasta este ziua despre care am vorbit.
Ezek RomCor 39:9  Atunci, locuitorii cetăţilor lui Israel vor ieşi, vor arde şi vor da pradă flăcărilor armele, pavezele şi scuturile, arcurile şi săgeţile, lăncile şi suliţele, şi şapte ani vor face focul cu ele.
Ezek RomCor 39:10  Nu vor lua lemne de pe câmp şi nu vor tăia lemne din păduri, ci vor face focul cu armele. Vor jefui pe cei ce i-au jefuit şi vor prăda pe cei ce i-au prădat, zice Domnul, Dumnezeu.
Ezek RomCor 39:11  În ziua aceea, voi da lui Gog un loc de înmormântare în Israel: Valea Călătorilor, la răsăritul Mării Moarte, şi mormântul acesta va astupa trecerea călătorilor. Acolo vor îngropa pe Gog cu toată mulţimea lui şi vor numi valea aceasta: Valea Mulţimii lui Gog.
Ezek RomCor 39:12  Şapte luni îi va îngropa casa lui Israel, ca să cureţe ţara.
Ezek RomCor 39:13  Tot poporul ţării îi va îngropa şi i se va duce vestea în ziua când voi fi proslăvit, zice Domnul, Dumnezeu.
Ezek RomCor 39:14  Apoi, vor alege nişte oameni care vor cutreiera neîncetat ţara şi care vor îngropa trupurile rămase pe faţa pământului, ca să cureţe ţara; după şapte luni, vor începe să cerceteze.
Ezek RomCor 39:15  Cei ce vor străbate ţara o vor cutreiera şi, când unul din ei va vedea oasele unui om, va pune un semn lângă el până îl vor îngropa groparii în Valea Mulţimii lui Gog.
Ezek RomCor 39:16  Tot acolo va mai fi şi o cetate numită Hamona (Mulţime). Aşa vor curăţi ţara.».’ ”
Ezek RomCor 39:17  „Fiul omului, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‘Spune păsărilor de orice soi şi tuturor fiarelor câmpului: «Adunaţi-vă şi veniţi! Strângeţi-vă din toate părţile pentru jertfa Mea pe care o junghii pentru voi; jertfă mare este pe munţii lui Israel! Mâncaţi carne şi beţi sânge,
Ezek RomCor 39:18  mâncaţi carnea vitejilor şi beţi sângele voievozilor pământului, sânge de berbeci, de miei, de ţapi, de tauri îngrăşaţi din Basan!
Ezek RomCor 39:19  Mâncaţi grăsime până vă veţi sătura şi beţi sânge până vă veţi îmbăta din jertfele Mele pe care le voi junghia pentru voi.
Ezek RomCor 39:20  Săturaţi-vă la masa Mea de carnea cailor şi a călăreţilor, de carnea vitejilor şi a tuturor oamenilor de război», zice Domnul, Dumnezeu.
Ezek RomCor 39:21  Îmi voi arăta slava între neamuri, şi toate neamurile vor vedea judecăţile pe care le voi face şi pedepsele cu care îi va lovi mâna Mea.
Ezek RomCor 39:22  Cei din casa lui Israel vor şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor, din ziua aceea şi de atunci înainte.
Ezek RomCor 39:23  Şi neamurile vor cunoaşte că, din pricina nelegiuirilor ei, a fost dusă casa lui Israel în robie, din pricina fărădelegilor ei, săvârşite de ea împotriva Mea; de aceea le-am ascuns Faţa Mea şi i-am dat în mâinile vrăjmaşilor lor, ca să piară toţi ucişi de sabie.
Ezek RomCor 39:24  Le-am făcut după necurăţiile lor şi după fărădelegile lor şi le-am ascuns Faţa Mea.’
Ezek RomCor 39:25  De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ‘Acum voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iacov, voi avea milă de toată casa lui Israel şi voi fi gelos de Numele Meu cel sfânt.
Ezek RomCor 39:26  Atunci îşi vor uita ocara şi toate fărădelegile pe care le-au săvârşit împotriva Mea când locuiau liniştiţi în ţara lor şi când nu-i tulbura nimeni.
Ezek RomCor 39:27  Când îi voi aduce înapoi dintre popoare şi îi voi strânge din ţara vrăjmaşilor lor, voi fi sfinţit de ei înaintea multor neamuri.
Ezek RomCor 39:28  Şi vor şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor, care-i lăsasem să fie luaţi prinşi de război între neamuri şi care-i strâng iarăşi în ţara lor; nu voi mai lăsa pe niciunul din ei acolo
Ezek RomCor 39:29  şi nu le voi mai ascunde Faţa Mea, căci voi turna Duhul Meu pentru casa lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu.’ ”