RomCor - Romans - 4

4:1  Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?

4:2  Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

4:3  Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”

4:4  Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;

4:5  pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.

4:6  Tot astfel şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.

4:7  „Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!

4:8  Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!”

4:9  Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.”

4:10  Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.

4:11  Apoi, a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta

4:12  şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.

4:13  În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă.

4:14  Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică şi făgăduinţa este nimicită,

4:15  pentru că Legea aduce mânie, şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.

4:16  De aceea, moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,

4:17  după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri”. El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.

4:18  Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta”.

4:19  Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.

4:20  El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,

4:21  deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească.

4:22  De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.”

4:23  Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”,

4:24  ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,

4:25  care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.