Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
MATTHEW
Prev Up Next Toggle notes
Chapter 28
Matt RomCor 28:1  La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
Matt RomCor 28:2  Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ, căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea.
Matt RomCor 28:3  Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada.
Matt RomCor 28:4  Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi.
Matt RomCor 28:5  Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi, căci ştiu că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit.
Matt RomCor 28:6  Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul
Matt RomCor 28:7  şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.”
Matt RomCor 28:8  Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui.
Matt RomCor 28:9  Dar iată că le-a întâmpinat Isus şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele şi I s-au închinat.
Matt RomCor 28:10  Atunci, Isus le-a zis: „Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea; acolo Mă vor vedea”.
Matt RomCor 28:11  Pe când se duceau ele, au intrat în cetate unii din străjeri şi au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întâmplate.
Matt RomCor 28:12  Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani
Matt RomCor 28:13  şi le-au zis: „Spuneţi aşa: ‘Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat.’
Matt RomCor 28:14  Şi, dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi şi vă vom scăpa de grijă.”
Matt RomCor 28:15  Ostaşii au luat banii şi au făcut cum i-au învăţat. Şi s-a răspândit zvonul acesta printre iudei până în ziua de astăzi.
Matt RomCor 28:16  Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, în muntele unde le poruncise Isus să meargă.
Matt RomCor 28:17  Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit.
Matt RomCor 28:18  Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.
Matt RomCor 28:19  Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.
Matt RomCor 28:20  Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”