Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
EXODUS
Prev Up Next Toggle notes
Chapter 8
Exod RomCor 8:1  Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească.
Exod RomCor 8:2  Dacă nu vrei să-l laşi să plece, am să aduc broaşte pe toată întinderea ţării tale.
Exod RomCor 8:3  Râul va mişuna de broaşte; ele se vor sui şi vor intra în casa ta, în odaia ta de dormit şi în patul tău, în casa slujitorilor tăi şi în casele poporului tău, în cuptoarele şi în postăvile de frământat pâinea.
Exod RomCor 8:4  Ba încă broaştele se vor sui şi pe tine, pe poporul tău şi pe toţi slujitorii tăi»’.”
Exod RomCor 8:5  Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: ‘Întinde-ţi mâna cu toiagul peste râuri, peste pâraie şi peste iazuri şi scoate broaşte din ele peste ţara Egiptului!’ ”
Exod RomCor 8:6  Aaron şi-a întins mâna peste apele Egiptului, şi au ieşit broaştele şi au acoperit ţara Egiptului.
Exod RomCor 8:7  Dar şi vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor: au scos şi ei broaşte peste toată ţara Egiptului.
Exod RomCor 8:8  Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Rugaţi-vă Domnului să depărteze broaştele de la mine şi de la poporul meu, şi am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului.”
Exod RomCor 8:9  Moise a zis lui Faraon: „Hotărăşte-mi când să mă rog Domnului pentru tine, pentru slujitorii tăi şi pentru poporul tău, ca să îndepărteze broaştele de la tine şi din casele tale? Nu vor mai rămâne decât în râu.”
Exod RomCor 8:10  El a răspuns: „Mâine.” Şi Moise a zis: „Aşa va fi, ca să ştii că nimeni nu este ca Domnul, Dumnezeul nostru.
Exod RomCor 8:11  Broaştele se vor depărta de la tine şi din casele tale, de la slujitorii tăi şi de la poporul tău; nu vor mai rămâne decât în râu.”
Exod RomCor 8:12  Moise şi Aaron au ieşit de la Faraon. Şi Moise a strigat către Domnul cu privire la broaştele cu care lovise pe Faraon.
Exod RomCor 8:13  Domnul a făcut cum cerea Moise, şi broaştele au pierit în case, în curţi şi în ogoare.
Exod RomCor 8:14  Le-au strâns grămezi, şi ţara s-a împuţit.
Exod RomCor 8:15  Faraon, văzând că are răgaz să răsufle în voie, şi-a împietrit inima şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.
Exod RomCor 8:16  Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: ‘Întinde-ţi toiagul şi loveşte ţărâna pământului, şi se va preface în păduchi, în toată ţara Egiptului’.”
Exod RomCor 8:17  Aşa au făcut. Aaron şi-a întins mâna cu toiagul şi a lovit ţărâna pământului, şi s-a prefăcut în păduchi pe toţi oamenii şi pe toate dobitoacele. Toată ţărâna pământului s-a prefăcut în păduchi în toată ţara Egiptului.
Exod RomCor 8:18  Vrăjitorii au căutat să facă şi ei păduchi prin vrăjitoriile lor, dar n-au putut. Păduchii erau pe oameni şi pe dobitoace.
Exod RomCor 8:19  Şi vrăjitorii au zis lui Faraon: „Aici este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.
Exod RomCor 8:20  Domnul a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă şi du-te înaintea lui Faraon când are să iasă să se ducă la apă. Să-i spui: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.
Exod RomCor 8:21  Dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, am să trimit muşte câineşti împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, împotriva poporului tău şi împotriva caselor tale; casele egiptenilor vor fi pline de muşte şi pământul va fi acoperit de ele.
Exod RomCor 8:22  Dar în ziua aceea voi deosebi ţinutul Gosen, unde locuieşte poporul Meu, şi acolo nu vor fi muşte, pentru ca să cunoşti că Eu, Domnul, sunt în mijlocul ţinutului acestuia.
Exod RomCor 8:23  Voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine».’ ”
Exod RomCor 8:24  Domnul a făcut aşa. A venit un roi de muşte câineşti în casa lui Faraon şi a slujitorilor lui şi toată ţara Egiptului a fost pustiită de muşte câineşti.
Exod RomCor 8:25  Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Duceţi-vă de aduceţi jertfe Dumnezeului vostru aici în ţară.”
Exod RomCor 8:26  Moise a răspuns: „Nu este deloc potrivit să facem aşa, căci am aduce Domnului, Dumnezeului nostru, jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni. Şi dacă am aduce sub ochii lor jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre?
Exod RomCor 8:27  Vom face mai bine un drum de trei zile în pustie şi acolo vom aduce jertfe Domnului, Dumnezeului nostru, după cum ne va spune.”
Exod RomCor 8:28  Faraon a zis: „Vă voi lăsa să plecaţi ca să aduceţi jertfe Domnului, Dumnezeului vostru, în pustie; numai să nu vă depărtaţi prea mult, dacă plecaţi. Rugaţi-vă pentru mine.”
Exod RomCor 8:29  Moise a răspuns: „Am să ies de la tine şi am să mă rog Domnului. Mâine, muştele se vor depărta de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui. Dar să nu ne mai înşele Faraon, nevrând să lase pe popor să plece ca să aducă jertfe Domnului.”
Exod RomCor 8:30  Moise a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului.
Exod RomCor 8:31  Domnul a făcut cum cerea Moise, şi muştele s-au depărtat de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui; n-a mai rămas una.
Exod RomCor 8:32  Dar Faraon şi de data aceasta şi-a împietrit inima şi n-a lăsat pe popor să plece.