RomCor - I Kings - 2

2:1  David se apropia de clipa morţii şi a dat îndrumări fiului său Solomon, zicând:

2:2  „Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întăreşte-te şi fii om!

2:3  Păzeşte poruncile Domnului, Dumnezeului tău, umblând în căile Lui şi păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărârile Lui şi învăţăturile Lui, după cum este scris în legea lui Moise, ca să izbuteşti în tot ce vei face şi oriîncotro te vei întoarce

2:4  şi pentru ca Domnul să împlinească următoarele cuvinte, pe care le-a rostit pentru mine: ‘Dacă fiii tăi vor lua seama la calea lor, umblând cu credincioşie înaintea Mea din toată inima lor şi din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.’

2:5  Ştii ce mi-a făcut Ioab, fiul Ţeruiei, ce a făcut celor două căpetenii ale oştirii lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, şi lui Amasa, fiul lui Ieter. I-a omorât; a vărsat în timp de pace sânge de război şi a pus sângele de război pe cingătoarea cu care era încins la mijloc şi pe încălţămintea din picioare.

2:6  Fă după înţelepciunea ta şi să nu laşi ca perii lui cei albi să se pogoare în pace în Locuinţa morţilor.

2:7  Să te porţi cu bunăvoinţă cu fiii lui Barzilai, Galaaditul, şi ei să mănânce la masă cu tine, căci tot aşa s-au purtat şi ei cu mine, ieşindu-mi înainte când fugeam de fratele tău Absalom.

2:8  Iată că ai lângă tine pe Şimei, fiul lui Ghera, Beniamitul din Bahurim. El a rostit împotriva mea mari blesteme în ziua când mă duceam la Mahanaim. Dar s-a pogorât înaintea mea la Iordan şi i-am jurat pe Domnul zicând: ‘Nu te voi omorî cu sabia.’

2:9  Acum, tu să nu-l laşi nepedepsit, căci eşti un om înţelept şi ştii cum trebuie să te porţi cu el. Să-i pogori perii albi însângeraţi în Locuinţa morţilor.”

2:10  David a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea lui David.

2:11  Vremea cât a împărăţit David peste Israel a fost de patruzeci de ani: la Hebron a împărăţit şapte ani, iar la Ierusalim a împărăţit treizeci şi trei de ani.

2:12  Solomon a şezut pe scaunul de domnie al tatălui său David şi împărăţia lui s-a întărit foarte mult.

2:13  Adonia, fiul Haghitei, s-a dus la Bat-Şeba, mama lui Solomon. Ea i-a zis: „Vii cu gânduri paşnice?” El a răspuns: „Da.”

2:14  Şi a adăugat: „Am să-ţi spun o vorbă.” Ea a zis: „Vorbeşte!”

2:15  Şi el a zis: „Ştii că împărăţia era a mea şi că tot Israelul îşi îndrepta privirile spre mine ca să fiu împărat. Dar împărăţia s-a întors şi a căzut fratelui meu, pentru că Domnul i-a dat-o.

2:16  Acum îţi cer un lucru: nu-ţi întoarce faţa!” Ea i-a răspuns: „Vorbeşte!”

2:17  Şi el a zis: „Spune, te rog, împăratului Solomon – căci nu se poate să nu te asculte – să-mi dea de nevastă pe Abişag, Sunamita.”

2:18  Bat-Şeba a zis: „Bine! Voi vorbi împăratului pentru tine.”

2:19  Bat-Şeba s-a dus la împăratul Solomon să-i vorbească pentru Adonia. Împăratul s-a sculat s-o întâmpine, s-a închinat înaintea ei şi a şezut pe scaunul său de domnie. Au pus un scaun pentru mama împăratului şi ea a şezut la dreapta lui.

2:20  Apoi a zis: „Am să-ţi fac o mică rugăminte: să mă asculţi!” Şi împăratul i-a zis: „Cere, mamă, căci te voi asculta.”

2:21  Ea a zis: „Abişag, Sunamita, să fie dată de nevastă fratelui tău Adonia.”

2:22  Împăratul Solomon a răspuns mamei sale: „Pentru ce ceri numai pe Abişag, Sunamita, pentru Adonia? Cere şi împărăţia pentru el, căci este fratele meu mai mare decât mine – pentru el, pentru preotul Abiatar şi pentru Ioab, fiul Ţeruiei.”

2:23  Atunci, împăratul a jurat pe Domnul zicând: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă nu-l vor costa viaţa pe Adonia cuvintele acestea!

2:24  Acum, viu este Domnul, care m-a întărit şi m-a suit pe scaunul de domnie al tatălui meu David şi care mi-a făcut o casă după făgăduinţa Lui, că astăzi va muri Adonia!”

2:25  Şi împăratul Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, care l-a lovit, şi Adonia a murit.

2:26  Împăratul a zis apoi preotului Abiatar: „Du-te la Anatot, la moşiile tale, căci eşti vrednic de moarte, dar nu te voi omorî azi, pentru că ai purtat chivotul Domnului Dumnezeu înaintea tatălui meu David şi pentru că ai luat parte la toate suferinţele tatălui meu.”

2:27  Astfel, Solomon a scos pe Abiatar din slujba de preot al Domnului, ca să împlinească cuvântul rostit de Domnul asupra casei lui Eli în Silo.

2:28  Vestea aceasta a ajuns până la Ioab, care luase partea lui Adonia, măcar că nu luase partea lui Absalom. Şi Ioab a fugit la cortul Domnului şi s-a apucat de coarnele altarului.

2:29  Au dat de ştire împăratului Solomon că Ioab a fugit la cortul Domnului şi că este la altar. Şi Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicându-i: „Du-te şi loveşte-l!”

2:30  Benaia a ajuns la cortul Domnului şi a zis lui Ioab: „Ieşi, căci aşa porunceşte împăratul!” Dar el a răspuns: „Nu! Vreau să mor aici.” Benaia a spus lucrul acesta împăratului, zicând: „Aşa a vorbit Ioab şi aşa mi-a răspuns”.

2:31  Împăratul a zis lui Benaia: „Fă cum a zis, loveşte-l şi îngroapă-l, şi ia astfel de peste mine şi de peste casa tatălui meu sângele pe care l-a vărsat Ioab fără temei.

2:32  Domnul va face ca sângele lui să cadă asupra capului lui, pentru că a lovit pe doi bărbaţi mai drepţi şi mai buni decât el şi i-a ucis cu sabia, fără să fi ştiut tatăl meu David: pe Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Israel, şi pe Amasa, fiul lui Ieter, căpetenia oştirii lui Iuda.

2:33  Sângele lor să cadă peste capul lui Ioab şi peste capul urmaşilor lui pentru totdeauna, dar David, sămânţa lui, casa lui şi scaunul lui de domnie să aibă parte de pace pe vecie din partea Domnului.”

2:34  Benaia, fiul lui Iehoiada, s-a suit, a lovit pe Ioab şi l-a omorât. El a fost îngropat în casa lui, în pustie.

2:35  Împăratul a pus în fruntea oştirii pe Benaia, fiul lui Iehoiada, în locul lui Ioab, iar în locul lui Abiatar a pus pe preotul Ţadoc.

2:36  Împăratul a chemat pe Şimei şi i-a zis: „Zideşte-ţi o casă la Ierusalim, să locuieşti în ea şi să nu ieşi din ea ca să te duci într-o parte sau alta.

2:37  Să ştii bine că, în ziua când vei ieşi şi vei trece pârâul Chedron, vei muri. Atunci, sângele tău va cădea asupra capului tău.”

2:38  Şimei a răspuns împăratului: „Bine! Robul tău va face cum spune domnul meu împăratul.” Şi Şimei a locuit multă vreme la Ierusalim.

2:39  După trei ani, s-a întâmplat că doi slujitori ai lui Şimei au fugit la Achiş, fiul lui Maaca, împăratul Gatului. Au dat de ştire lui Şimei zicând: „Iată că slujitorii tăi sunt la Gat.”

2:40  Şimei s-a sculat, a pus şaua pe măgar şi s-a dus la Gat, la Achiş, să-şi caute slujitorii. Şimei s-a dus şi şi-a adus înapoi slujitorii din Gat.

2:41  Au dat de veste lui Solomon că Şimei a plecat din Ierusalim la Gat şi că s-a întors.

2:42  Împăratul a chemat pe Şimei şi i-a zis: „Nu te-am pus eu să juri pe Domnul şi nu ţi-am spus eu hotărât: ‘Să ştii că vei muri în ziua când vei ieşi să te duci într-o parte sau alta’? Şi nu mi-ai răspuns tu: ‘Bine, am înţeles’?

2:43  Pentru ce atunci n-ai ascultat de jurământul Domnului şi de porunca pe care ţi-o dădusem?”

2:44  Şi împăratul a zis lui Şimei: „Ştii înăuntrul inimii tale tot răul pe care l-ai făcut tatălui meu David; Domnul a întors răutatea ta asupra capului tău.

2:45  Dar împăratul Solomon va fi binecuvântat şi scaunul de domnie al lui David va fi întărit pe vecie înaintea Domnului.”

2:46  Şi împăratul a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, care a ieşit şi a lovit pe Şimei, şi Şimei a murit. Astfel, împărăţia s-a întărit în mâinile lui Solomon.