Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
LEVITICUS
Prev Up Next Toggle notes
Chapter 21
Levi RomCor 21:1  Domnul a zis lui Moise: „Vorbeşte preoţilor, fiilor lui Aaron, şi spune-le: ‘Un preot să nu se atingă de un mort din poporul său, ca să nu se facă necurat;
Levi RomCor 21:2  afară de rudele lui cele mai de aproape: de mama lui, de tatăl lui, de fiul lui, de fratele lui
Levi RomCor 21:3  şi de soră-sa care-i încă fecioară, stă lângă el şi nu este măritată; afară de aceştia, să nu se atingă de niciun alt mort.
Levi RomCor 21:4  Ca unul care este fruntaş în poporul lui, să nu se facă necurat atingându-se de un mort.
Levi RomCor 21:5  Preoţii să nu-şi facă un loc pleşuv în cap pentru un mort, să nu-şi radă colţurile bărbii şi să nu-şi facă tăieturi în carne.
Levi RomCor 21:6  Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor şi să nu necinstească Numele Dumnezeului lor, căci ei aduc Domnului jertfele mistuite de foc, mâncarea Dumnezeului lor, de aceea să fie sfinţi.
Levi RomCor 21:7  Să nu-şi ia de nevastă o curvă sau o spurcată, nici o femeie lăsată de bărbatul ei, căci ei sunt sfinţi pentru Dumnezeul lor.
Levi RomCor 21:8  Să-l socoteşti ca sfânt, căci el aduce mâncarea Dumnezeului tău; el să fie sfânt pentru tine, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, care vă sfinţesc.
Levi RomCor 21:9  Dacă fata unui preot se necinsteşte curvind, necinsteşte pe tatăl ei: să fie arsă în foc.
Levi RomCor 21:10  Preotul care este mare preot între fraţii lui, pe capul căruia a fost turnat untdelemnul pentru ungere şi care a fost închinat în slujba Domnului şi îmbrăcat în veşminte sfinţite, să nu-şi descopere capul şi să nu-şi sfâşie veşmintele.
Levi RomCor 21:11  Să nu se ducă la niciun mort; să nu se facă necurat şi să nu se atingă nici chiar de tatăl său sau de mama sa.
Levi RomCor 21:12  Să nu iasă din Sfântul Locaş şi să nu necinstească Sfântul Locaş al Dumnezeului său, căci untdelemnul ungerii Dumnezeului său este o cunună pe el. Eu sunt Domnul.
Levi RomCor 21:13  Femeia pe care o va lua el de nevastă să fie fecioară.
Levi RomCor 21:14  Să nu ia nici o văduvă, nici o femeie despărţită de bărbat, nici o femeie spurcată sau curvă, ci femeia pe care o va lua de nevastă din poporul său să fie fecioară.
Levi RomCor 21:15  Să nu-şi necinstească sămânţa în poporul lui, căci Eu sunt Domnul, care-l sfinţesc’.”
Levi RomCor 21:17  „Vorbeşte lui Aaron şi spune-i: ‘Niciun om din neamul tău şi din urmaşii tăi care va avea o meteahnă trupească să nu se apropie ca să aducă mâncarea Dumnezeului lui.
Levi RomCor 21:18  Niciun om care va avea o meteahnă trupească nu va putea să se apropie, şi anume niciun om orb, şchiop, cu nasul cârn sau cu un mădular mai lung;
Levi RomCor 21:19  niciun om cu piciorul frânt sau cu mâna frântă;
Levi RomCor 21:20  niciun om ghebos sau pipernicit, cu albeaţă în ochi, care are râie, pecingine sau boşit.
Levi RomCor 21:21  Niciun om din neamul preotului Aaron care va avea vreo meteahnă trupească să nu se apropie ca să aducă Domnului jertfele mistuite de foc; are o meteahnă trupească – să nu se apropie ca să aducă mâncarea Dumnezeului lui.
Levi RomCor 21:22  Din mâncarea Dumnezeului lui, fie lucruri preasfinte, fie lucruri sfinte, va putea să mănânce.
Levi RomCor 21:23  Dar să nu se ducă la perdeaua dinăuntru şi să nu se apropie de altar, căci are o meteahnă trupească; să nu-Mi necinstească locaşurile Mele cele sfinte, căci Eu sunt Domnul, care îi sfinţesc’.”
Levi RomCor 21:24  Astfel a vorbit Moise lui Aaron şi fiilor săi, şi tuturor copiilor lui Israel.