LEVITICUS
Chapter 23
Levi | RomCor | 23:2 | „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘Iată sărbătorile Domnului, pe care le veţi vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele: | |
Levi | RomCor | 23:3 | Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sfântă. Să nu faceţi nicio lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului în toate locuinţele voastre. | |
Levi | RomCor | 23:4 | Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte, pe care le veţi vesti la vremile lor hotărâte. | |
Levi | RomCor | 23:5 | În luna întâi, în a paisprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paştele Domnului. | |
Levi | RomCor | 23:6 | Şi în a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi Sărbătoarea Azimilor în cinstea Domnului; şapte zile să mâncaţi azimi. | |
Levi | RomCor | 23:7 | În ziua întâi, să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă. | |
Levi | RomCor | 23:8 | Şapte zile să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a şaptea să fie o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă’.” | |
Levi | RomCor | 23:10 | „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘Când veţi intra în ţara pe care v-o dau şi când veţi secera semănăturile, să aduceţi preotului un snop, ca pârgă a secerişului vostru. | |
Levi | RomCor | 23:11 | El să legene snopul într-o parte şi într-alta înaintea Domnului, ca să fie primit: preotul să-l legene într-o parte şi într-alta, a doua zi după Sabat. | |
Levi | RomCor | 23:12 | În ziua când veţi legăna snopul, să aduceţi, ca ardere-de-tot Domnului, un miel de un an, fără cusur; | |
Levi | RomCor | 23:13 | să adăugaţi la el două zecimi de efă din floarea făinii, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului, şi să aduceţi o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin. | |
Levi | RomCor | 23:14 | Să nu mâncaţi nici pâine, nici spice prăjite sau pisate până în ziua aceasta, când veţi aduce un dar de mâncare Dumnezeului vostru. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în care veţi locui. | |
Levi | RomCor | 23:15 | De a doua zi după Sabat, din ziua când veţi aduce snopul ca să fie legănat într-o parte şi într-alta, să număraţi şapte săptămâni întregi. | |
Levi | RomCor | 23:16 | Să număraţi cincizeci de zile, până în ziua care vine după al şaptelea Sabat, şi atunci să aduceţi Domnului un nou dar de mâncare. | |
Levi | RomCor | 23:17 | Să aduceţi din locuinţele voastre două pâini, ca să fie legănate într-o parte şi într-alta; să fie făcute cu două zecimi de efă din floarea făinii şi coapte cu aluat: acestea sunt cele dintâi roade pentru Domnul. | |
Levi | RomCor | 23:18 | Afară de aceste pâini, să aduceţi ca ardere-de-tot Domnului şapte miei de un an, fără cusur, un viţel şi doi berbeci; să adăugaţi la ei darul de mâncare şi jertfa de băutură obişnuite, ca dar de mâncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului. | |
Levi | RomCor | 23:19 | Să aduceţi şi un ţap, ca jertfă de ispăşire, şi doi miei de un an, ca jertfă de mulţumire. | |
Levi | RomCor | 23:20 | Preotul să legene aceste dobitoace într-o parte şi într-alta ca dar legănat înaintea Domnului, împreună cu pâinea adusă ca pârgă şi cu cei doi miei: ele să fie închinate Domnului şi să fie ale preotului. | |
Levi | RomCor | 23:21 | În aceeaşi zi, să vestiţi sărbătoarea şi să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în care veţi locui. | |
Levi | RomCor | 23:22 | Când vei secera semănăturile din ţara voastră, să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău şi să nu strângi ce rămâne de pe urma secerătorilor. Să laşi săracului şi străinului aceste spice. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru’.” | |
Levi | RomCor | 23:24 | „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘În luna a şaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă, vestită cu sunet de trâmbiţe, şi o adunare sfântă. | |
Levi | RomCor | 23:25 | Atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc’.” | |
Levi | RomCor | 23:27 | „În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi Ziua Ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sfântă, să vă smeriţi sufletele şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. | |
Levi | RomCor | 23:28 | Să nu faceţi nicio lucrare în ziua aceea, căci este Ziua Ispăşirii, când trebuie făcută ispăşire pentru voi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru. | |
Levi | RomCor | 23:30 | Pe oricine va face în ziua aceea vreo lucrare oarecare, îl voi nimici din mijlocul poporului lui. | |
Levi | RomCor | 23:31 | Să nu faceţi nicio lucrare atunci. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în care veţi locui. | |
Levi | RomCor | 23:32 | Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, şi să vă smeriţi sufletele în ziua aceasta; din seara zilei a noua până în seara următoare, să prăznuiţi Sabatul vostru.” | |
Levi | RomCor | 23:34 | „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘În a cincisprezecea zi a acestei a şaptea luni, va fi Sărbătoarea Corturilor în cinstea Domnului, timp de şapte zile. | |
Levi | RomCor | 23:35 | În ziua întâi să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în timpul ei. | |
Levi | RomCor | 23:36 | Timp de şapte zile, să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. A opta zi, să aveţi o adunare sfântă şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc; aceasta să fie o adunare de sărbătoare: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în timpul ei. | |
Levi | RomCor | 23:37 | Acestea sunt sărbătorile Domnului, în care veţi vesti adunări sfinte, ca să se aducă Domnului jertfe mistuite de foc, arderi-de-tot, daruri de mâncare, jertfe de vite şi jertfe de băutură, fiecare lucru la ziua hotărâtă. | |
Levi | RomCor | 23:38 | Afară de aceasta, să păziţi Sabatele Domnului şi să vă aduceţi darurile voastre Domnului, să aduceţi toate jertfele făcute pentru împlinirea unei juruinţe şi toate darurile voastre făcute de bunăvoie. | |
Levi | RomCor | 23:39 | În a cincisprezecea zi a lunii acesteia a şaptea, când veţi strânge roadele ţării, să prăznuiţi o sărbătoare în cinstea Domnului, timp de şapte zile: cea dintâi zi să fie o zi de odihnă şi a opta să fie tot o zi de odihnă. | |
Levi | RomCor | 23:40 | În ziua întâi să luaţi poame din pomii cei frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoşi şi de sălcii de râu şi să vă bucuraţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şapte zile. | |
Levi | RomCor | 23:41 | În fiecare an să prăznuiţi sărbătoarea aceasta în cinstea Domnului, timp de şapte zile. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri. În luna a şaptea s-o prăznuiţi. | |
Levi | RomCor | 23:42 | Şapte zile să locuiţi în corturi; toţi băştinaşii din Israel să locuiască în corturi, | |
Levi | RomCor | 23:43 | pentru ca urmaşii voştri să ştie că am făcut pe copiii lui Israel să locuiască în corturi, după ce i-am scos din ţara Egiptului. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru’.” | |