Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
LEVITICUS
Prev Up Next Toggle notes
Chapter 14
Levi RomCor 14:2  „Iată care va fi legea cu privire la cel lepros în ziua curăţirii lui. Să-l aducă înaintea preotului.
Levi RomCor 14:3  Preotul să iasă afară din tabără şi să cerceteze pe cel lepros. Dacă leprosul este tămăduit de rana leprei,
Levi RomCor 14:4  preotul să poruncească să se ia, pentru cel ce trebuie curăţit, două păsări vii şi curate, lemn de cedru, cârmâz şi isop.
Levi RomCor 14:5  Preotul să poruncească să se junghie una din aceste păsări într-un vas de pământ, în apă curgătoare.
Levi RomCor 14:6  Să ia pasărea cea vie, lemnul de cedru, cârmâzul şi isopul şi să le înmoaie, împreună cu pasărea cea vie, în sângele păsării înjunghiate în apa curgătoare.
Levi RomCor 14:7  Să stropească de şapte ori pe cel ce trebuie curăţit de lepră. Apoi să-l declare curat şi să dea drumul păsării celei vii pe câmp.
Levi RomCor 14:8  Cel ce se curăţeşte trebuie să-şi spele hainele, să-şi radă tot părul şi să se scalde în apă şi va fi curat. Apoi va putea să intre în tabără, dar să rămână şapte zile afară din cort.
Levi RomCor 14:9  În ziua a şaptea, să-şi radă tot părul, capul, barba şi sprâncenele: tot părul să şi-l radă; să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă şi va fi curat.
Levi RomCor 14:10  A opta zi, să ia doi miei fără cusur şi o oaie de un an fără cusur, trei zecimi dintr-o efă de floarea făinii, ca dar de mâncare, frământat cu untdelemn, şi un log (pahar) de untdelemn.
Levi RomCor 14:11  Preotul care face curăţirea să aducă înaintea Domnului pe omul care se curăţă şi toate lucrurile acestea, la uşa cortului întâlnirii.
Levi RomCor 14:12  Preotul să ia unul din miei şi să-l aducă jertfă pentru vină, împreună cu logul de untdelemn; să le legene într-o parte şi într-alta înaintea Domnului, ca dar legănat.
Levi RomCor 14:13  Să înjunghie mielul în locul unde se înjunghie jertfele de ispăşire şi arderile-de-tot, adică în Locul Sfânt, căci la jertfa pentru vină, ca şi la jertfa de ispăşire, dobitocul pentru jertfă va fi al preotului: el este un lucru preasfânt.
Levi RomCor 14:14  Preotul să ia din sângele jertfei de ispăşire; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare de la mâna dreaptă a lui şi pe degetul cel mare de la piciorul drept.
Levi RomCor 14:15  Preotul să ia untdelemn din log şi să toarne în palma mâinii stângi.
Levi RomCor 14:16  Preotul să-şi înmoaie degetul mâinii drepte în untdelemnul din palma mâinii stângi şi să stropească din untdelemn de şapte ori cu degetul înaintea Domnului.
Levi RomCor 14:17  Din untdelemnul care-i mai rămâne în mână, preotul să pună pe (moalele) marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept, deasupra sângelui de la jertfa pentru vină.
Levi RomCor 14:18  Iar untdelemnul care-i mai rămâne în mână, preotul să-l pună pe capul celui ce se curăţeşte şi preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului.
Levi RomCor 14:19  Apoi, preotul să aducă jertfa de ispăşire şi să facă ispăşire pentru cel ce se curăţeşte de întinăciunea lui. Apoi, să junghie arderea-de-tot.
Levi RomCor 14:20  Preotul să aducă pe altar arderea-de-tot şi darul de mâncare şi să facă ispăşire pentru omul acesta, şi va fi curat.
Levi RomCor 14:21  Dacă este sărac şi nu poate să aducă toate aceste lucruri, atunci să ia un singur miel, care să fie adus ca jertfă pentru vină după ce a fost legănat într-o parte şi într-alta, ca dar legănat, şi să facă ispăşire pentru el. Să ia o zecime din floarea făinii, frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare şi un log de untdelemn.
Levi RomCor 14:22  Să ia şi două turturele sau doi pui de porumbel, după mijloacele lui, unul ca jertfă de ispăşire, celălalt ca ardere-de-tot.
Levi RomCor 14:23  În ziua a opta, să aducă pentru curăţirea lui toate aceste lucruri la preot, la uşa cortului întâlnirii, înaintea Domnului.
Levi RomCor 14:24  Preotul să ia mielul pentru jertfa de vină şi logul cu untdelemn şi să le legene într-o parte şi într-alta, ca dar legănat, înaintea Domnului.
Levi RomCor 14:25  Să junghie mielul jertfei pentru vină. Preotul să ia din sângele jertfei pentru vină; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept.
Levi RomCor 14:26  Preotul să toarne untdelemn în palma mâinii stângi.
Levi RomCor 14:27  Preotul să stropească de şapte ori cu degetul de la mâna dreaptă înaintea Domnului din untdelemnul care este în mâna stângă a lui.
Levi RomCor 14:28  Iar din untdelemnul din mâna lui, preotul să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept, în locul unde a pus din sângele jertfei pentru vină.
Levi RomCor 14:29  Ce mai rămâne din untdelemn în mână, preotul să-l pună pe capul celui ce se curăţeşte, ca să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului.
Levi RomCor 14:30  Apoi să aducă una din turturele sau un pui de porumbel, cum va putea,
Levi RomCor 14:31  unul ca jertfă de ispăşire şi altul ca ardere-de-tot, împreună cu darul de mâncare, şi preotul să facă ispăşire înaintea Domnului pentru cel ce se curăţeşte.
Levi RomCor 14:32  Aceasta este legea pentru curăţirea celui ce are o rană de lepră şi nu poate să aducă tot ce este rânduit pentru curăţirea lui.”
Levi RomCor 14:33  Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
Levi RomCor 14:34  „După ce veţi intra în ţara Canaanului, pe care v-o dau în stăpânire, dacă voi trimite o rană de lepră pe vreo casă din ţara pe care o veţi stăpâni,
Levi RomCor 14:35  cel cu casa să se ducă să spună preotului şi să zică: ‘Mi se pare că este ceva ca o rană în casa mea.’
Levi RomCor 14:36  Preotul, înainte de a intra ca să cerceteze rana, să poruncească să se deşerte casa, ca nu cumva tot ce este în ea să se facă necurat. După aceea să intre preotul şi să cerceteze casa.
Levi RomCor 14:37  Preotul să cerceteze rana. Dacă vede că pe zidurile casei sunt nişte gropişoare verzui sau roşiatice, care par mai adânci decât zidul,
Levi RomCor 14:38  să iasă din casă şi, când va ajunge la uşă, să pună să încuie casa şapte zile.
Levi RomCor 14:39  În ziua a şaptea, preotul să se întoarcă în ea. Şi, dacă va vedea că rana s-a întins pe zidurile casei,
Levi RomCor 14:40  să poruncească să se scoată pietrele atinse de rană şi să le arunce afară din cetate într-un loc necurat.
Levi RomCor 14:41  Să pună să răzăluiască toată partea dinăuntru a casei şi tencuiala răzăluită să se arunce afară din cetate, într-un loc necurat.
Levi RomCor 14:42  Să ia alte pietre şi să le pună în locul celor dintâi şi să se ia altă tencuială, ca să se tencuiască din nou casa.
Levi RomCor 14:43  Dacă rana se va întoarce şi va izbucni din nou în casă, după ce au scos pietrele, după ce au răzăluit şi tencuit din nou casa,
Levi RomCor 14:44  preotul să se întoarcă în ea. Şi, dacă vede că rana s-a întins în casă, este o lepră învechită în casă: casa este necurată.
Levi RomCor 14:45  Să dărâme casa, lemnele şi toată tencuiala casei şi să scoată aceste lucruri afară din cetate, într-un loc necurat.
Levi RomCor 14:46  Cine va intra în casă în tot timpul când era închisă va fi necurat până seara.
Levi RomCor 14:47  Cine se va culca în casă să-şi spele hainele. Cine va mânca în casă, de asemenea, să-şi spele hainele.
Levi RomCor 14:48  Dacă preotul care s-a întors în casă vede că rana nu s-a întins după ce a fost tencuită din nou casa, să declare casa curată, căci rana este vindecată.
Levi RomCor 14:49  Pentru curăţirea casei să ia două păsări, lemn de cedru, cârmâz şi isop.
Levi RomCor 14:50  Să junghie una din păsări într-un vas de pământ, într-o apă curgătoare.
Levi RomCor 14:51  Să ia lemnul de cedru, isopul, cârmâzul şi pasărea cea vie; să le înmoaie în sângele păsării junghiate şi în apa curgătoare şi să stropească de şapte ori casa.
Levi RomCor 14:52  Să cureţe casa cu sângele păsării, cu apa curgătoare cu pasărea cea vie, cu lemnul de cedru, cu isopul şi cârmâzul.
Levi RomCor 14:53  Să dea drumul păsării celei vii afară din cetate, pe câmp. Să facă astfel ispăşire pentru casă, şi ea va fi curată.
Levi RomCor 14:54  Aceasta este legea pentru orice rană de lepră şi pentru râia de cap,
Levi RomCor 14:56  pentru umflături, pentru pecingini şi pentru pete:
Levi RomCor 14:57  ea arată când un lucru este necurat şi când este curat. Aceasta este legea pentru lepră.”