Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
JOEL
1 2 3
Prev Up Next Toggle notes
Chapter 2
Joel RomCor 2:1  „Sunaţi din trâmbiţă în Sion! Sunaţi în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toţi locuitorii ţării. Căci vine ziua Domnului, este aproape!”
Joel RomCor 2:2  O zi de întuneric şi negură mare, o zi de nori şi de întunecime. Ca zorile dimineţii se întinde peste munţi un popor mare şi puternic, cum n-a mai fost din veac şi nici în vremurile viitoare nu va mai fi.
Joel RomCor 2:3  Arde focul înaintea lui şi pâlpâie flacăra după el. Înaintea lui, ţara era ca o grădină a Edenului şi după el este un pustiu sterp; nimic nu-i scapă.
Joel RomCor 2:4  Parcă sunt nişte cai şi aleargă ca nişte călăreţi.
Joel RomCor 2:5  Vin uruind ca nişte care pe munţi şi pârâie ca o flacără de foc când mistuie miriştea; par o puternică oştire, gata de luptă.
Joel RomCor 2:6  Tremură popoarele înaintea lor şi toate feţele îngălbenesc.
Joel RomCor 2:7  Aleargă ca nişte războinici, se suie pe ziduri ca nişte războinici, fiecare îşi vede de drumul lui şi nu se abate din cărarea lui.
Joel RomCor 2:8  Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul, se năpustesc prin săgeţi şi nu se opresc din mers.
Joel RomCor 2:9  Se răspândesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case şi intră pe ferestre ca un hoţ.
Joel RomCor 2:10  Înaintea lor se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele şi luna se întunecă şi stelele îşi pierd lumina.
Joel RomCor 2:11  Domnul face să tune glasul Lui înaintea oştirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare şi cel ce împlineşte cuvântul este puternic. Dar mare este ziua Domnului şi foarte înfricoşată. Cine o poate suferi?
Joel RomCor 2:12  „Dar chiar acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet!”
Joel RomCor 2:13  Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi-I pare rău de relele pe care le trimite.
Joel RomCor 2:14  Cine ştie dacă nu Se va întoarce şi nu Se va căi? Cine ştie dacă nu va lăsa după El o binecuvântare, daruri de mâncare şi jertfe de băutură pentru Domnul, Dumnezeul vostru?
Joel RomCor 2:15  Sunaţi cu trâmbiţa în Sion! Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare!
Joel RomCor 2:16  Strângeţi poporul, ţineţi o adunare sfântă! Aduceţi pe bătrâni, strângeţi copiii şi chiar pruncii de la ţâţă! Să iasă mirele din cămara lui şi mireasa din odaia ei!
Joel RomCor 2:17  Preoţii, slujitorii Domnului, să plângă între tindă şi altar şi să zică: „Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta, n-o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: ‘Unde este Dumnezeul lor?’ ”
Joel RomCor 2:18  Domnul a fost plin de râvnă pentru ţara Lui şi S-a îndurat de poporul Său.
Joel RomCor 2:19  Domnul a răspuns şi a zis poporului Său: „Iată, vă trimit grâu, must şi untdelemn proaspăt, ca să vă săturaţi de ele, şi nu vă voi mai face de ocară între neamuri.
Joel RomCor 2:20  Voi depărta de la voi pe vrăjmaşul de la miazănoapte, îl voi izgoni spre un pământ fără apă şi pustiu, îi voi împinge partea dinainte a oştirii lui în marea de răsărit şi coada oştirii în marea de apus, iar duhoarea lui se va ridica în sus şi mirosul lui de putregai se va înălţa în văzduh, căci s-a crezut grozav.
Joel RomCor 2:21  Nu te teme, pământule, ci bucură-te şi veseleşte-te, căci Domnul face lucruri mari!
Joel RomCor 2:22  Nu vă temeţi, fiare de pe câmp, căci izlazurile pustiei iarăşi vor înverzi, pomii îşi vor da roadele, smochinul şi viţa îşi vor da rodul lor.
Joel RomCor 2:23  Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară.
Joel RomCor 2:24  Ariile se vor umple de grâu, vor geme tocitoarele şi teascurile de must şi de untdelemn,
Joel RomCor 2:25  vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare pe care am trimis-o împotriva voastră.
Joel RomCor 2:26  Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară!
Joel RomCor 2:27  Şi veţi şti că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, şi nu este altul afară de Mine. Şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară.
Joel RomCor 2:28  După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa visuri şi tinerii voştri vor avea vedenii.
Joel RomCor 2:29  Chiar şi peste robi şi peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea.
Joel RomCor 2:30  Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum;
Joel RomCor 2:31  soarele se va preface în întuneric şi luna, în sânge înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.
Joel RomCor 2:32  Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe Muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi pe care-i va chema Domnul.