RomCor - Mark - 12

12:1  Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. „Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn, apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară.

12:2  La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob ca să ia de la ei din roadele viei.

12:3  Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.

12:4  A trimis iarăşi la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap şi l-au batjocorit.

12:5  A mai trimis un altul, pe care l-au omorât, apoi a trimis mulţi alţii, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât.

12:6  Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă l-a trimis şi pe el la ei. ‘Vor primi cu cinste pe fiul meu’, zicea el.

12:7  Dar vierii aceia au zis între ei: ‘Iată moştenitorul, veniţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră’.

12:8  Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi i-au aruncat trupul afară din vie.

12:9  Acum ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia şi via o va da altora.

12:10  Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului;

12:11  Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri’?”

12:12  Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat şi au plecat.

12:13  Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei şi din irodieni ca să-L prindă cu vorba.

12:14  Aceştia au venit şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, căci nu cauţi la faţa oamenilor şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir cezarului sau nu?

12:15  Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut făţărnicia şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban ca să-l văd.”

12:16  I-au adus un ban, şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I-au răspuns ei.

12:17  Atunci, Isus le-a zis: „Daţi dar cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Şi se mirau foarte mult de El.

12:18  Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare:

12:19  „Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: Dacă moare fratele cuiva şi-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui şi să ridice urmaş fratelui său.

12:20  Erau dar şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit fără să lase urmaş.

12:21  Al doilea a luat de nevastă pe văduvă şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea.

12:22  Şi niciunul din cei şapte n-a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia.

12:23  La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă.”

12:24  Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

12:25  Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.

12:26  În ceea ce priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre Rug, ce i-a spus Dumnezeu când a zis: ‘Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov?’

12:27  Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!”

12:28  Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”

12:29  Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: ‘Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn’

12:30  şi ‘Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta’. Iată porunca dintâi.

12:31  Iar a doua este următoarea: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi’. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”

12:32  Cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El,

12:33  şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul şi cu toată puterea şi a iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.”

12:34  Isus a văzut că a răspuns cu pricepere şi i-a zis: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu”. Şi nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.

12:35  Pe când învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?

12:36  Însuşi David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis: ‘Domnul a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale».’

12:37  Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?” Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.

12:38  În învăţătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe.

12:39  Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;

12:40  casele văduvelor le mănâncă şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.”

12:41  Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult.

12:42  A venit şi o văduvă săracă şi a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan.

12:43  Atunci, Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie,

12:44  căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască”.