ACTS
Chapter 13
Acts | RomCor | 13:1 | În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirene, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul. | |
Acts | RomCor | 13:2 | Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat”. | |
Acts | RomCor | 13:3 | Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece. | |
Acts | RomCor | 13:4 | Barnaba şi Saul, trimişi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru. | |
Acts | RomCor | 13:5 | Ajunşi la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan. | |
Acts | RomCor | 13:6 | După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, proroc mincinos, un iudeu, cu numele Bar-Isus, | |
Acts | RomCor | 13:7 | care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înţelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba şi pe Saul şi şi-a arătat dorinţa să audă Cuvântul lui Dumnezeu. | |
Acts | RomCor | 13:8 | Dar Elima, vrăjitorul – căci aşa se tâlcuieşte numele lui –, le stătea împotrivă şi căuta să abată pe dregător de la credinţă. | |
Acts | RomCor | 13:9 | Atunci, Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat ţintă la el | |
Acts | RomCor | 13:10 | şi a zis: „Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? | |
Acts | RomCor | 13:11 | Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb şi nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceaţă şi întuneric şi căuta bâjbâind nişte oameni care să-l ducă de mână. | |
Acts | RomCor | 13:12 | Atunci, dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut şi a rămas uimit de învăţătura Domnului. | |
Acts | RomCor | 13:13 | Pavel şi tovarăşii lui au pornit cu corabia din Pafos şi s-au dus la Perga în Pamfilia. Ioan s-a despărţit de ei şi s-a întors la Ierusalim. | |
Acts | RomCor | 13:14 | Din Perga, şi-au urmat drumul înainte şi au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă şi au şezut jos. | |
Acts | RomCor | 13:15 | După citirea Legii şi a Prorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis să le zică: „Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiţi”. | |
Acts | RomCor | 13:16 | Pavel s-a sculat, a făcut semn cu mâna şi a zis: „Bărbaţi israeliţi şi voi care vă temeţi de Dumnezeu, ascultaţi! | |
Acts | RomCor | 13:17 | Dumnezeul acestui popor Israel a ales pe părinţii noştri. A ridicat la cinste pe norodul acesta, în timpul şederii lui în ţara Egiptului, şi l-a scos din Egipt cu braţul Său cel puternic. | |
Acts | RomCor | 13:19 | Şi, după ce a nimicit şapte popoare în Ţara Canaanului, le-a dat de moştenire pământul lor, pentru aproape patru sute cincizeci de ani. | |
Acts | RomCor | 13:21 | Ei au cerut atunci un împărat. Şi, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminţia lui Beniamin, | |
Acts | RomCor | 13:22 | apoi l-a înlăturat şi le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: ‘Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele’. | |
Acts | RomCor | 13:23 | Din sămânţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus. | |
Acts | RomCor | 13:24 | Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot norodul lui Israel. | |
Acts | RomCor | 13:25 | Şi Ioan, când era la sfârşitul însărcinării lui, zicea: ‘Cine credeţi că sunt eu? Nu sunt Acela, ci iată că după mine vine Unul căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintea picioarelor.’ | |
Acts | RomCor | 13:26 | Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri. | |
Acts | RomCor | 13:27 | Căci locuitorii din Ierusalim şi mai-marii lor n-au cunoscut pe Isus şi, prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele prorocilor, care se citesc în fiecare Sabat. | |
Acts | RomCor | 13:28 | Măcar că n-au găsit în El nicio vină de moarte, totuşi ei au cerut lui Pilat să-L omoare. | |
Acts | RomCor | 13:29 | Şi, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn şi L-au pus într-un mormânt. | |
Acts | RomCor | 13:31 | El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galileea la Ierusalim şi care, acum, sunt martorii Lui înaintea norodului. | |
Acts | RomCor | 13:33 | Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus, după cum este scris în psalmul al doilea: ‘Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut’. | |
Acts | RomCor | 13:34 | Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: ‘Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte pe care le-am făcut lui David’. | |
Acts | RomCor | 13:35 | De aceea mai zice şi în alt psalm: ‘Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea’. | |
Acts | RomCor | 13:36 | Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea. | |
Acts | RomCor | 13:39 | şi oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise. | |
Acts | RomCor | 13:41 | ‘Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi, căci în zilele voastre am să fac o lucrare, pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva’.” | |
Acts | RomCor | 13:42 | Când au ieşit afară, neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri. | |
Acts | RomCor | 13:43 | Şi după ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi din iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei şi-i îndemnau să stăruie în harul lui Dumnezeu. | |
Acts | RomCor | 13:44 | În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu. | |
Acts | RomCor | 13:45 | Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel şi-l batjocoreau. | |
Acts | RomCor | 13:46 | Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar, fiindcă voi nu-l primiţi şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre neamuri. | |
Acts | RomCor | 13:47 | Căci aşa ne-a poruncit Domnul: ‘Te-am pus ca să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului’.” | |
Acts | RomCor | 13:48 | Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au crezut. | |
Acts | RomCor | 13:50 | Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba şi i-au izgonit din hotarele lor. | |
Acts | RomCor | 13:51 | Pavel şi Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor şi s-au dus în Iconia, | |