RomCor - Job - 17

17:1  Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormântul.

17:2  Sunt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

17:3  Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta. Altfel cine ar putea răspunde pentru mine?

17:4  Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie.

17:5  Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

17:6  M-a făcut de basmul oamenilor şi ca unul pe care-l scuipi în faţă!

17:7  Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sunt ca o umbră.

17:8  Oamenii fără prihană sunt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

17:9  Cel fără prihană rămâne totuşi tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întăreşte tot mai mult.

17:10  Dar voi, toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăşi cu cuvântările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.

17:11  Ce! Mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea…

17:12  Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, când întunericul a şi venit!

17:13  Când Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, când în întuneric îmi voi înălţa culcuşul;

17:14  când strig gropii: ‘Tu eşti tatăl meu!’ Şi viermilor: ‘Voi sunteţi mama şi sora mea!’

17:15  Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?

17:16  Ea se va pogorî cu mine la porţile Locuinţei morţilor, când vom merge împreună să ne odihnim în ţărână.”