RomCor - Job - 30

30:1  Şi acum… am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine, pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.

30:2  Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?

30:3  Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

30:4  Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei şi n-au ca pâine decât rădăcina de bucsau.

30:5  Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

30:6  Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pământului şi în stânci.

30:7  Urlă printre tufişuri şi se adună sub mărăcini.

30:8  Fiinţe mârşave şi dispreţuite, sunt izgoniţi din ţară.

30:9  Şi acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor, am ajuns de batjocura lor.

30:10  Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

30:11  Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frâu înaintea mea.

30:12  Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea, ca să mă piardă.

30:13  Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

30:14  Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.

30:15  Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut fericirea mea.

30:16  Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine şi m-au apucat zilele suferinţei.

30:17  Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

30:18  De tăria suferinţei, haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

30:19  Dumnezeu m-a aruncat în noroi şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.

30:20  Strig către Tine şi nu-mi răspunzi; stau în picioare şi nu mă vezi.

30:21  Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.

30:22  Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

30:23  Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toţi cei vii.

30:24  Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mâinile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

30:25  Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?

30:26  Mă aşteptam la fericire, şi când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul.

30:27  Îmi fierb măruntaiele fără încetare, m-au apucat zilele de durere.

30:28  Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare şi strig după ajutor.

30:29  Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

30:30  Pielea mi se înnegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

30:31  Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.