Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
NUMBERS
Prev Up Next
Chapter 16
Numb RomCor 16:1  Core, fiul lui Iţehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, s-a răsculat împreună cu Datan şi Abiram, fiii lui Eliab şi On, fiul lui Pelet, câteşitrei fiii lui Ruben.
Numb RomCor 16:2  S-au răsculat împotriva lui Moise, împreună cu două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntaşii adunării, din cei ce erau chemaţi la sfat şi care erau oameni cu nume.
Numb RomCor 16:3  Ei s-au adunat împotriva lui Moise şi Aaron şi le-au zis: „Destul! Căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?”
Numb RomCor 16:4  Când a auzit Moise lucrul acesta, a căzut cu faţa la pământ.
Numb RomCor 16:5  A vorbit lui Core şi la toată ceata lui şi a zis: „Mâine, Domnul va arăta cine este al Lui şi cine este sfânt şi-l va lăsa să se apropie de El; va lăsa să se apropie de El pe acela pe care-l va alege.
Numb RomCor 16:6  Iată ce să faceţi. Luaţi cădelniţe, Core şi toată ceata lui.
Numb RomCor 16:7  Mâine, puneţi foc în ele şi puneţi tămâie pe el înaintea Domnului. Acela pe care-l va alege Domnul va fi sfânt. Destul, copiii lui Levi!”
Numb RomCor 16:8  Moise a zis lui Core: „Ascultaţi dar, copiii lui Levi!
Numb RomCor 16:9  Prea puţin lucru este oare pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a ales din adunarea lui Israel, lăsându-vă să vă apropiaţi de El, ca să fiţi întrebuinţaţi la slujba cortului Domnului şi să vă înfăţişaţi înaintea adunării ca să-i slujiţi?
Numb RomCor 16:10  V-a lăsat să vă apropiaţi de El, pe tine şi pe toţi fraţii tăi, pe copiii lui Levi, şi acum mai voiţi şi preoţia!
Numb RomCor 16:11  De aceea te aduni tu şi ceata ta împotriva Domnului! Căci cine este Aaron, ca să cârtiţi împotriva lui?”
Numb RomCor 16:12  Moise a trimis să cheme pe Datan şi pe Abiram, fiii lui Eliab. Dar ei au zis: „Nu ne suim.
Numb RomCor 16:13  N-ajunge că ne-ai scos dintr-o ţară unde curge lapte şi miere ca să ne faci să murim în pustie, de vrei să mai şi stăpâneşti peste noi?
Numb RomCor 16:14  Ce bine ne-ai mai dus într-o ţară unde curge lapte şi miere şi ce bine ne-ai mai dat în stăpânire ogoare şi vii! Crezi că poţi să iei ochii oamenilor? Nu ne suim!”
Numb RomCor 16:15  Moise s-a mâniat foarte tare şi a zis Domnului: „Nu căuta la darul lor. Nu le-am luat nici măcar un măgar şi n-am făcut rău niciunuia din ei.”
Numb RomCor 16:16  Moise a zis lui Core: „Tu şi toată ceata ta mâine să fiţi înaintea Domnului, tu şi ei, împreună cu Aaron.
Numb RomCor 16:17  Luaţi-vă fiecare cădelniţa, puneţi tămâie în ea şi aduceţi fiecare înaintea Domnului cădelniţa lui: două sute cincizeci de cădelniţe, tu şi Aaron; să vă luaţi şi voi fiecare cădelniţa lui.”
Numb RomCor 16:18  Şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, au pus tămâie în foc şi au stat la uşa cortului întâlnirii, împreună cu Moise şi Aaron.
Numb RomCor 16:19  Şi Core a chemat toată adunarea împotriva lui Moise şi Aaron, la uşa cortului întâlnirii. Atunci, slava Domnului s-a arătat întregii adunări.
Numb RomCor 16:20  Şi Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
Numb RomCor 16:21  „Despărţiţi-vă din mijlocul acestei adunări şi-i voi topi într-o clipă.”
Numb RomCor 16:22  Ei au căzut cu feţele la pământ şi au zis: „Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit, şi să Te mânii împotriva întregii adunări?”
Numb RomCor 16:24  „Vorbeşte adunării şi spune-i: ‘Daţi-vă la o parte din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram!’ ”
Numb RomCor 16:25  Moise s-a sculat şi s-a dus la Datan şi Abiram; şi bătrânii lui Israel au mers după el.
Numb RomCor 16:26  A vorbit adunării şi a zis: „Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu pieriţi odată cu pedepsirea lor pentru toate păcatele lor.”
Numb RomCor 16:27  Ei s-au depărtat din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram. Datan şi Abiram au ieşit afară şi au stat la uşa corturilor lor, cu nevestele, copiii şi pruncii lor.
Numb RomCor 16:28  Moise a zis: „Iată cum veţi cunoaşte că Domnul m-a trimis să fac toate aceste lucruri şi că nu lucrez din capul meu.
Numb RomCor 16:29  Dacă oamenii aceştia vor muri cum mor toţi oamenii şi dacă vor avea aceeaşi soartă ca toţi oamenii, nu m-a trimis Domnul,
Numb RomCor 16:30  dar dacă Domnul va face un lucru nemaiauzit, dacă pământul îşi va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce au, aşa încât se vor pogorî de vii în Locuinţa morţilor, atunci veţi şti că oamenii aceştia au hulit pe Domnul.”
Numb RomCor 16:31  Pe când isprăvea el de spus toate aceste vorbe, pământul de sub ei s-a despicat în două.
Numb RomCor 16:32  Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor.
Numb RomCor 16:33  Şi s-au pogorât astfel de vii în Locuinţa morţilor, ei şi tot ce aveau; pământul i-a acoperit de tot şi au pierit din mijlocul adunării.
Numb RomCor 16:34  Tot Israelul care era în jurul lor, când au ţipat ei, a fugit, căci ziceau: „Să fugim ca să nu ne înghită pământul!”
Numb RomCor 16:35  Un foc a ieşit de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia.
Numb RomCor 16:37  „Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să scoată cădelniţele din foc şi să lepede focul din ele, căci sunt sfinţite.
Numb RomCor 16:38  Cu cădelniţele acestor oameni care au păcătuit şi au ispăşit păcatul cu viaţa lor, să se facă nişte plăci întinse, cu care să se acopere altarul. Fiindcă au fost aduse înaintea Domnului şi sunt sfinţite, să slujească de aducere-aminte copiilor lui Israel.”
Numb RomCor 16:39  Preotul Eleazar a luat cădelniţele de aramă, pe care le aduseseră cei arşi, şi a făcut din ele nişte plăci pentru acoperirea altarului.
Numb RomCor 16:40  Acesta este un semn de aducere-aminte pentru copiii lui Israel, pentru ca niciun străin, care nu este din neamul lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâie înaintea Domnului şi să nu i se întâmple ca lui Core şi cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise.
Numb RomCor 16:41  A doua zi, toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, zicând: „Voi aţi omorât pe poporul Domnului!”
Numb RomCor 16:42  Pe când se strângea adunarea împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron şi pe când îşi îndreptau privirile spre cortul întâlnirii, iată că l-a acoperit norul şi s-a arătat slava Domnului.
Numb RomCor 16:43  Atunci, Moise şi Aaron au venit înaintea cortului întâlnirii.
Numb RomCor 16:45  „Daţi-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, şi-i voi topi într-o clipă!” Ei au căzut cu feţele la pământ
Numb RomCor 16:46  şi Moise a zis lui Aaron: „Ia cădelniţa, pune foc în ea de pe altar, pune tămâie în ea, du-te repede la adunare şi fă ispăşire pentru ei, căci a izbucnit mânia Domnului şi a început urgia.”
Numb RomCor 16:47  Aaron a luat cădelniţa, cum zisese Moise, şi a alergat în mijlocul adunării şi iată că începuse urgia printre popor. El a tămâiat şi a făcut ispăşire pentru norod.
Numb RomCor 16:48  S-a aşezat între cei morţi şi între cei vii, şi urgia a încetat.
Numb RomCor 16:49  Paisprezece mii şapte sute de inşi au murit de urgia aceasta, afară de cei ce muriseră din pricina lui Core.
Numb RomCor 16:50  Aaron s-a întors la Moise, la uşa cortului întâlnirii. Urgia încetase.