Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
ZEPHANIAH
Up
1 2 3
Chapter 1
Zeph RomCor 1:1  Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ţefania, fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda.
Zeph RomCor 1:2  „Voi nimici totul de pe faţa pământului, zice Domnul.
Zeph RomCor 1:3  Voi nimici oamenii şi vitele, păsările cerului şi peştii mării, pietrele de poticnire şi pe cei răi împreună cu ele; voi nimici cu desăvârşire pe oameni de pe faţa pământului, zice Domnul.
Zeph RomCor 1:4  Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda şi împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici cu desăvârşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal, numele slujitorilor săi şi preoţii împreună cu ei,
Zeph RomCor 1:5  pe cei ce se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar care jură şi pe împăratul lor Malcam,
Zeph RomCor 1:6  pe cei ce s-au abătut de la Domnul şi pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El.
Zeph RomCor 1:7  Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Şi-a sfinţit oaspeţii.
Zeph RomCor 1:8  În ziua jertfei Domnului, voi pedepsi pe voievozii şi fiii împăratului şi pe toţi cei ce poartă haine străine.
Zeph RomCor 1:9  În ziua aceea, voi pedepsi şi pe toţi cei ce sar peste prag, pe cei ce umplu de silnicie şi de înşelăciune casa stăpânului lor.
Zeph RomCor 1:10  În ziua aceea, zice Domnul, se vor auzi strigăte de jale la Poarta Peştilor, urlete în cealaltă mahala a cetăţii şi un mare prăpăd pe dealuri.
Zeph RomCor 1:11  Văitaţi-vă locuitori din Macteş. Căci toţi cei ce fac negoţ sunt nimiciţi, toţi cei încărcaţi cu argint sunt nimiciţi cu desăvârşire.
Zeph RomCor 1:12  În vremea aceea, voi scormoni Ierusalimul cu felinare şi voi pedepsi pe toţi oamenii care se bizuie pe drojdiile lor şi zic în inima lor: ‘Domnul nu va face nici bine, nici rău!’
Zeph RomCor 1:13  Averile lor vor fi de jaf şi casele lor vor fi pustiite; vor zidi case, şi nu le vor locui, vor sădi vii, şi nu vor bea vin din ele.
Zeph RomCor 1:14  Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în grabă mare! Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, şi viteazul ţipă cu amar.
Zeph RomCor 1:15  Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întuneric şi negură, o zi de nori şi de întunecime,
Zeph RomCor 1:16  o zi în care vor răsuna trâmbiţa şi strigătele de război împotriva cetăţilor întărite şi a turnurilor înalte.
Zeph RomCor 1:17  Atunci voi pune pe oameni la strâmtoare şi vor bâjbâi ca nişte orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sângele ca praful şi carnea ca gunoiul!
Zeph RomCor 1:18  Nici argintul, nici aurul lor nu va putea să-i izbăvească în ziua mâniei Domnului, ci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toţi locuitorii ţării.
Chapter 2
Zeph RomCor 2:1  „Veniţi-vă în fire şi cercetaţi-vă, neam fără ruşine,
Zeph RomCor 2:2  până nu se împlineşte hotărârea – ca pleava trece vremea –, până nu vine peste voi mânia aprinsă a Domnului, până nu vine peste voi ziua mâniei Domnului!
Zeph RomCor 2:3  Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.
Zeph RomCor 2:4  Căci Gaza va fi părăsită, Ascalonul va fi pustiit, poporul din Asdod va fi izgonit ziua nămiaza mare şi Ecronul va fi smuls din rădăcini.
Zeph RomCor 2:5  Vai de locuitorii de pe malurile mării, vai de neamul cheretiţilor! Aşa a vorbit Domnul împotriva ta, Canaane, ţara filistenilor: ‘Te voi nimici şi nu vei mai avea locuitori!
Zeph RomCor 2:6  Malurile mării vor ajunge izlazuri de păşunat, locuinţe pentru păstori şi târle de oi.
Zeph RomCor 2:7  Malurile acestea vor fi pentru rămăşiţele casei lui Iuda; acolo vor paşte; se vor odihni seara în casele Ascalonului, căci Domnul, Dumnezeul lor, nu-i va uita şi va aduce înapoi pe prinşii lor de război.’
Zeph RomCor 2:8  Am auzit ocările Moabului şi batjocurile copiilor lui Amon, când defăimau pe poporul Meu şi se ridicau cu trufie împotriva hotarelor lor.
Zeph RomCor 2:9  De aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, că Moabul va fi ca Sodoma şi copiii lui Amon, ca Gomora: un loc acoperit cu mărăcini, o groapă de sare, un pustiu veşnic; rămăşiţa poporului Meu îi va jefui, rămăşiţa neamului Meu îi va stăpâni.
Zeph RomCor 2:10  Lucrul acesta li se va întâmpla pentru mândria lor, pentru că au batjocorit şi au fost semeţi cu poporul Domnului oştirilor.
Zeph RomCor 2:11  Domnul va fi grozav împotriva lor, căci va nimici pe toţi dumnezeii pământului, şi fiecare se va închina înaintea Lui în ţara lui, în toate ostroavele neamurilor.
Zeph RomCor 2:12  Chiar şi voi, etiopienilor, veţi fi străpunşi cu sabia Mea.
Zeph RomCor 2:13  El Îşi va întinde mâna şi spre miazănoapte, va nimici Asiria şi va preface Ninive într-o pustietate, într-un pământ fără apă ca pustia.
Zeph RomCor 2:14  În mijlocul cetăţii se vor culca turme de vite de tot felul; pelicanul şi ariciul vor rămâne noaptea pe acoperişurile stâlpilor ei. La ferestre se vor auzi ţipetele lor, pustiirea va fi în prag, căci căptuşeala de cedru va fi scoasă.
Zeph RomCor 2:15  Iată dar cetatea aceea veselă, care stătea plină de încredere şi zicea în inima ei: ‘Eu şi niciuna afară de mine!’ Vai! Cum s-a prefăcut în pustiu şi în culcuş de fiare! Toţi cei ce trec pe lângă ea fluieră şi arată cu mâna!”
Chapter 3
Zeph RomCor 3:1  „Vai de cetatea îndărătnică şi spurcată, vai de cetatea plină de asuprire!
Zeph RomCor 3:2  Ea n-ascultă de niciun glas, nu ţine seama de mustrare, nu se încrede în Domnul, nu se apropie de Dumnezeul său.
Zeph RomCor 3:3  Căpeteniile ei în mijlocul ei sunt nişte lei care răcnesc; judecătorii ei sunt nişte lupi de seară, care nu mai lasă niciun os până dimineaţa.
Zeph RomCor 3:4  Prorocii ei sunt uşuratici şi înşelători; preoţii ei pângăresc lucrurile sfinte, calcă Legea.
Zeph RomCor 3:5  Domnul este fără prihană în mijlocul ei. El nu face nicio nelegiuire; în fiecare dimineaţă, El Îşi scoate la lumină judecăţile, fără să înceteze vreodată, dar cine este nelegiuit nu ştie de ruşine!
Zeph RomCor 3:6  Am nimicit neamuri, le-am dărâmat turnurile, le-am pustiit uliţele şi nu mai trece nimeni pe ele! Cetăţile lor sunt pustiite, nu mai au niciun om în ele şi nimeni nu mai locuieşte în ele!
Zeph RomCor 3:7  Ziceam: ‘Dacă ai voi măcar să te temi de Mine şi să ţii seama de mustrare! Nu ţi-ar fi nimicită locuinţa şi n-ar veni peste tine toate pedepsele cu care te-am ameninţat.’ Dar ei s-au grăbit să-şi strice toate faptele.
Zeph RomCor 3:8  De aceea aşteptaţi numai, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula la pradă, căci am hotărât să strâng neamurile, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mâniei Mele, căci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Mele.
Zeph RomCor 3:9  Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând.
Zeph RomCor 3:10  Dincolo de râurile Etiopiei, Îmi vor aduce daruri de mâncare închinătorii mei, obştea Mea cea risipită.
Zeph RomCor 3:11  În ziua aceea, nu vei mai avea nevoie să roşeşti de toate faptele tale, prin care ai păcătuit împotriva Mea, căci atunci voi scoate din mijlocul tău pe cei trufaşi şi nu te vei mai îngâmfa pe muntele Meu cel sfânt!
Zeph RomCor 3:12  Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului.
Zeph RomCor 3:13  Rămăşiţele lui Israel nu vor mai săvârşi nelegiuire, nu vor mai spune minciuni şi nici în gura lor nu se va mai găsi o limbă înşelătoare. Ci vor paşte şi se vor odihni şi nimeni nu-i va tulbura.
Zeph RomCor 3:14  Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului!
Zeph RomCor 3:15  Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nicio nenorocire!
Zeph RomCor 3:16  În ziua aceea, se va zice Ierusalimului: ‘Nu te teme de nimic! Sioane, să nu-ţi slăbească mâinile!
Zeph RomCor 3:17  Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.’
Zeph RomCor 3:18  Voi strânge pe cei întristaţi care sunt departe de adunarea sfântă, pe cei ieşiţi din sânul tău, asupra cărora acum apasă ocara.
Zeph RomCor 3:19  Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei şchiopi şi voi strânge pe cei ce au fost izgoniţi şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările unde sunt de ocară acum.
Zeph RomCor 3:20  În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strânge, căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pământului, când voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război sub ochii voştri, zice Domnul.”