Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
NUMBERS
Prev Up Next Toggle notes
Chapter 14
Numb RomCor 14:1  Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plâns în noaptea aceea.
Numb RomCor 14:2  Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron şi toată adunarea le-a zis: „De ce n-om fi murit noi în ţara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustia aceasta?
Numb RomCor 14:3  Pentru ce ne duce Domnul în ţara aceasta în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?”
Numb RomCor 14:4  Şi au zis unul altuia: „Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt.”
Numb RomCor 14:5  Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pământ în faţa întregii adunări a copiilor lui Israel care era strânsă laolaltă.
Numb RomCor 14:6  Şi, dintre cei ce iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele
Numb RomCor 14:7  şi au vorbit astfel întregii adunări a copiilor lui Israel: „Ţara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o ţară foarte bună, minunată.
Numb RomCor 14:8  Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere.
Numb RomCor 14:9  Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!”
Numb RomCor 14:10  Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre, când slava Domnului s-a arătat peste cortul întâlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel.
Numb RomCor 14:11  Şi Domnul a zis lui Moise: „Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le fac în mijlocul lui?
Numb RomCor 14:12  De aceea, îl voi lovi cu ciumă şi-l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare şi mai puternic decât el.”
Numb RomCor 14:13  Moise a zis Domnului: „Egiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta.
Numb RomCor 14:14  Şi vor spune locuitorilor ţării aceleia. Ei ştiau că Tu, Domnul, eşti în mijlocul poporului acestuia; că Te arătai în chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi înaintea lui ziua într-un stâlp de nor şi noaptea într-un stâlp de foc.
Numb RomCor 14:15  Dacă omori pe poporul acesta ca pe un singur om, neamurile, care au auzit vorbindu-se de Tine, vor zice:
Numb RomCor 14:16  ‘Domnul n-avea putere să ducă pe poporul acesta în ţara pe care jurase că i-o va da, de aceea l-a omorât în pustie!’
Numb RomCor 14:17  Acum, să se arate puterea Domnului în mărimea ei, cum ai spus când ai zis:
Numb RomCor 14:18  ‘Domnul este încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răzvrătirea, dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam.’
Numb RomCor 14:19  Iartă dar fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici.”
Numb RomCor 14:21  Dar cât este de adevărat că Eu sunt viu şi că slava Domnului va umple tot pământul,
Numb RomCor 14:22  atât este de adevărat că toţi cei ce au văzut cu ochii lor slava Mea şi minunile pe care le-am făcut în Egipt şi în pustie, şi totuşi M-au ispitit de zece ori acum şi n-au ascultat glasul Meu,
Numb RomCor 14:23  toţi aceia nu vor vedea ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da, şi anume toţi cei ce M-au nesocotit n-o vor vedea.
Numb RomCor 14:24  Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s-a dus şi urmaşii lui o vor stăpâni.
Numb RomCor 14:25  Amaleciţii şi canaaniţii locuiesc valea aceasta, deci mâine, întoarceţi-vă şi plecaţi în pustie, pe calea care duce spre Marea Roşie.”
Numb RomCor 14:26  Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
Numb RomCor 14:27  „Până când voi lăsa această rea adunare să cârtească împotriva Mea? Am auzit cârtirile copiilor lui Israel, care cârteau împotriva Mea.
Numb RomCor 14:28  Spune-le: ‘Pe viaţa Mea’, zice Domnul, ‘că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele!
Numb RomCor 14:29  Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cârtit împotriva Mea
Numb RomCor 14:30  nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.
Numb RomCor 14:31  Pe copilaşii voştri însă, despre care aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit-o voi.
Numb RomCor 14:32  Iar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.
Numb RomCor 14:33  Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustie şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.
Numb RomCor 14:34  După cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre, adică un an de fiecare zi, şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi.
Numb RomCor 14:35  Eu, Domnul, am vorbit! În adevăr, aşa voi face acestei rele adunări, care s-a unit împotriva Mea; vor fi nimiciţi în pustia aceasta şi în ea vor muri’.”
Numb RomCor 14:36  Bărbaţii pe care îi trimisese Moise să iscodească ţara şi care, la întoarcerea lor, făcuseră ca toată adunarea să cârtească împotriva lui, înnegrind ţara,
Numb RomCor 14:37  oamenii aceştia, care înnegriseră ţara, au murit acolo, înaintea Domnului, loviţi de o moarte năpraznică.
Numb RomCor 14:38  Numai Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, au rămas cu viaţă dintre oamenii aceia care se duseseră să iscodească ţara.
Numb RomCor 14:39  Moise a spus aceste lucruri tuturor copiilor lui Israel, şi poporul a fost într-o mare jale.
Numb RomCor 14:40  S-au sculat dis-de-dimineaţă a doua zi şi s-au suit pe vârful muntelui, zicând: „Iată-ne! Suntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit.”
Numb RomCor 14:41  Moise a zis: „Pentru ce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti.
Numb RomCor 14:42  Nu vă suiţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru! Nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.
Numb RomCor 14:43  Căci amaleciţii şi canaaniţii sunt înaintea voastră şi veţi cădea ucişi de sabie; odată ce v-aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.”
Numb RomCor 14:44  Ei s-au îndărătnicit şi s-au suit pe vârful muntelui, dar chivotul legământului şi Moise n-au ieşit din mijlocul taberei.
Numb RomCor 14:45  Atunci s-au pogorât amaleciţii şi canaaniţii care locuiau pe muntele acela, i-au bătut şi i-au tăiat în bucăţi până la Horma.