Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
PSALMS
Prev Up Next Toggle notes
Chapter 37
Psal RomCor 37:1  Nu te mânia pe cei răi şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul;
Psal RomCor 37:2  căci sunt cosiţi iute, ca iarba, şi se vestejesc ca verdeaţa.
Psal RomCor 37:3  Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie.
Psal RomCor 37:4  Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.
Psal RomCor 37:5  Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra,
Psal RomCor 37:6  El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina şi dreptul tău ca soarele la amiază.
Psal RomCor 37:7  Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.
Psal RomCor 37:8  Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.
Psal RomCor 37:9  Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni ţara.
Psal RomCor 37:10  Încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi.
Psal RomCor 37:11  Cei blânzi moştenesc ţara şi au belşug de pace.
Psal RomCor 37:12  Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit şi scrâşneşte din dinţi împotriva lui.
Psal RomCor 37:13  Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine şi lui ziua.
Psal RomCor 37:14  Cei răi trag sabia şi îşi încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit şi sărac, ca să înjunghie pe cei cu inima neprihănită.
Psal RomCor 37:15  Dar sabia lor intră în însăşi inima lor şi li se sfărâmă arcurile.
Psal RomCor 37:16  Mai mult face puţinul celui neprihănit, decât belşugul multor răi.
Psal RomCor 37:17  Căci braţele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijină pe cei neprihăniţi.
Psal RomCor 37:18  Domnul cunoaşte zilele oamenilor cinstiţi şi moştenirea lor ţine pe vecie.
Psal RomCor 37:19  Ei nu rămân de ruşine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete.
Psal RomCor 37:20  Dar cei răi pier şi vrăjmaşii Domnului sunt ca cele mai frumoase păşuni: pier, pier ca fumul.
Psal RomCor 37:21  Cel rău ia cu împrumut şi nu dă înapoi, dar cel neprihănit este milos şi dă.
Psal RomCor 37:22  Căci cei binecuvântaţi de Domnul stăpânesc ţara, dar cei blestemaţi de El sunt nimiciţi.
Psal RomCor 37:23  Domnul întăreşte paşii omului când Îi place calea lui;
Psal RomCor 37:24  dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.
Psal RomCor 37:25  Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.
Psal RomCor 37:26  Ci el totdeauna este milos şi dă cu împrumut, şi urmaşii lui sunt binecuvântaţi.
Psal RomCor 37:27  Depărtează-te de rău, fă binele, şi vei dăinui pe vecie.
Psal RomCor 37:28  Căci Domnul iubeşte dreptatea şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, dar sămânţa celor răi este nimicită.
Psal RomCor 37:29  Cei neprihăniţi vor stăpâni ţara şi vor locui în ea pe vecie.
Psal RomCor 37:30  Gura celui neprihănit vesteşte înţelepciunea şi limba lui trâmbiţează dreptatea.
Psal RomCor 37:31  Legea Dumnezeului său este în inima lui şi nu i se clatină paşii.
Psal RomCor 37:32  Cel rău pândeşte pe cel neprihănit şi caută să-l omoare.
Psal RomCor 37:33  Dar Domnul nu-l lasă în mâinile lui şi nu-l osândeşte când vine la judecată.
Psal RomCor 37:34  Nădăjduieşte în Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara: vei vedea pe cei răi nimiciţi.
Psal RomCor 37:35  Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde.
Psal RomCor 37:36  Dar când am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.
Psal RomCor 37:37  Uită-te bine la cel fără prihană şi priveşte pe cel fără vicleşug; căci omul de pace are parte de moştenitori.
Psal RomCor 37:38  Dar cei răzvrătiţi sunt nimiciţi cu toţii, sămânţa celor răi este prăpădită.
Psal RomCor 37:39  Scăparea celor neprihăniţi vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.
Psal RomCor 37:40  Domnul îi ajută şi-i izbăveşte; îi izbăveşte de cei răi şi-i scapă, pentru că se încred în El.