RomCor - Job - 39

39:1  Ştii tu când îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice când fată?

39:2  Numeri tu lunile în care sunt însărcinate şi cunoşti tu vremea când nasc?

39:3  Ele se pleacă, fată puii şi scapă iute de durerile lor.

39:4  Puii lor prind vlagă şi cresc sub cerul slobod; pleacă şi nu se mai întorc la ele.

39:5  Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură?

39:6  I-am dat ca locuinţă pustiul şi pământul sărac ca locaş.

39:7  El râde de zarva cetăţilor şi n-aude strigătele stăpânului care-l mână.

39:8  Străbate munţii ca să-şi găsească hrana şi umblă după tot ce este verde.

39:9  Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta?

39:10  Îl poţi lega tu cu o funie ca să tragă o brazdă? Merge el după tine ca să grăpeze bulgării din văi?

39:11  Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare? Şi-i laşi tu grija lucrărilor tale?

39:12  Te laşi tu pe el pentru căratul roadelor tale, ca să le strângă în aria ta?

39:13  Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.

39:14  Dar struţoaica îşi încredinţează pământului ouăle şi le lasă să se încălzească în nisip.

39:15  Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de câmp le poate călca în picioare.

39:16  Este aspră cu puii săi, de parcă nici n-ar fi ai ei. Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum!

39:17  Căci Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune şi nu i-a făcut parte de pricepere.

39:18  Când se scoală şi porneşte, râde de cal şi de călăreţul lui.

39:19  Tu dai putere calului şi-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie?

39:20  Tu-l faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspândeşte groaza.

39:21  Scurmă pământul şi, mândru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;

39:22  îşi bate joc de frică, nu se teme şi nu se dă înapoi dinaintea sabiei.

39:23  Zăngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,

39:24  fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când răsună trâmbiţa.

39:25  La sunetul trâmbiţei parcă zice: ‘Înainte!’. De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet al căpeteniilor şi strigătele de luptă.

39:26  Oare prin priceperea ta îşi ia uliul zborul şi îşi întinde aripile spre miazăzi?

39:27  Oare din porunca ta se înalţă vulturul şi îşi aşază cuibul pe înălţimi?

39:28  El locuieşte în stânci, acolo îşi are locuinţa, pe vârful zimţat al stâncilor şi pe vârful munţilor.

39:29  De acolo descoperă el prada şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.

39:30  Puii lui îi beau sângele şi, acolo unde sunt hoituri, acolo-i şi vulturul.”