RomCor - Galatians

Chapter 1

1:1  Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi,

1:2  şi toţi fraţii care sunt împreună cu mine, către Bisericile Galatiei:

1:3  Har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos!

1:4  El S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl.

1:5  A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.

1:6  Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie.

1:7  Nu doar că este o altă Evanghelie, dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.

1:8  Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!

1:9  Cum am mai spus, o spun şi acum: Dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!

1:10  Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.

1:11  Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească,

1:12  pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.

1:13  Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religia iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea

1:14  şi cum eram mai înaintat în religia iudeilor decât mulţi din neamul meu de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti.

1:15  Dar, când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale

1:16  să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între neamuri, îndată n-am întrebat pe niciun om,

1:17  nici nu m-am suit la Ierusalim, la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc.

1:18  După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile.

1:19  Dar n-am văzut pe niciun alt apostol, decât pe Iacov, fratele Domnului.

1:20  În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint.

1:21  După aceea m-am dus în ţinuturile Siriei şi Ciliciei.

1:22  Şi eram încă necunoscut la faţă Bisericilor lui Hristos, care sunt în Iudeea.

1:23  Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne prigonea odinioară acum propovăduieşte credinţa pe care căuta s-o nimicească odinioară”.

1:24  Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea.

Chapter 2

2:1  După paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba şi am luat cu mine şi pe Tit.

2:2  M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.

2:3  Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur,

2:4  din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie;

2:5  noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.

2:6  Cei ce sunt socotiţi ca fiind ceva – orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor – aceştia, zic, ei, cei cu vază, nu mi-au adăugat nimic.

2:7  Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur –

2:8  căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur făcuse şi din mine apostolul neamurilor –

2:9  şi când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur.

2:10  Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, şi chiar aşa am şi căutat să fac.

2:11  Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă în faţă, căci era de osândit.

2:12  În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu neamurile, dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte de teama celor tăiaţi împrejur.

2:13  Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.

2:14  Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca neamurile, şi nu ca iudeii, cum sileşti pe neamuri să trăiască în felul iudeilor?”

2:15  Noi suntem iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre neamuri.

2:16  Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.

2:17  Dar, dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum!

2:18  Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege.

2:19  Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.

2:20  Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.

2:21  Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.

Chapter 3

3:1  O, galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?

3:2  Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei?

3:3  Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească?

3:4  În zadar aţi suferit voi atât de mult? Dacă, în adevăr, e în zadar!

3:5  Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei?

3:6  Tot aşa şi „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire”.

3:7  Înţelegeţi şi voi, dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă.

3:8  Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe neamuri prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine”.

3:9  Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios.

3:10  Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem, pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii ca să le facă”.

3:11  Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin Lege este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi”.

3:12  Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă, ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri va trăi prin ele”.

3:13  Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”,

3:14  pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.

3:15  Fraţilor (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuşi nimeni nu-l desfiinţează, nici nu-i mai adaugă ceva.

3:16  Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui”. Nu zice: „Şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „Şi seminţei tale”, adică Hristos.

3:17  Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită de Legea venită după patru sute treizeci de ani.

3:18  Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam.

3:19  Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa”, căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor.

3:20  Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe când Dumnezeu este unul singur.

3:21  Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.

3:22  Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos.

3:23  Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită.

3:24  Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.

3:25  După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.

3:26  Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Isus.

3:27  Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos.

3:28  Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.

3:29  Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.

Chapter 4

4:1  Dar câtă vreme moştenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot.

4:2  Ci este sub epitropi şi îngrijitori până la vremea rânduită de tatăl său.

4:3  Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii.

4:4  Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,

4:5  ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.

4:6  Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava”, adică „Tată!”

4:7  Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor prin Dumnezeu.

4:8  Odinioară, când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce, din firea lor, nu sunt dumnezei.

4:9  Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?

4:10  Voi păziţi zile, luni, vremuri şi ani.

4:11  Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.

4:12  Fraţilor, vă rog să fiţi ca mine, căci şi eu sunt ca voi. Nu mi-aţi făcut nicio nedreptate.

4:13  Dimpotrivă, ştiţi că, în neputinţa trupului, v-am propovăduit Evanghelia pentru întâia dată.

4:14  Şi n-aţi arătat nici dispreţ, nici dezgust faţă de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu, dimpotrivă, m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Însuşi Hristos Isus.

4:15  Unde este dar fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos până şi ochii şi mi i-aţi fi dat.

4:16  M-am făcut oare vrăjmaşul vostru pentru că v-am spus adevărul?

4:17  Nu cu gând bun sunt plini de râvnă ei pentru voi, ci vor să vă dezlipească de noi ca să fiţi plini de râvnă faţă de ei.

4:18  Este bine să fii plin de râvnă totdeauna pentru bine, nu numai când sunt de faţă la voi.

4:19  Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!

4:20  O, cum aş vrea să fiu acum de faţă la voi şi să-mi schimb glasul, căci nu ştiu ce să mai cred!

4:21  Spuneţi-mi voi, care voiţi să fiţi sub Lege, n-ascultaţi voi Legea?

4:22  Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă şi unul din femeia slobodă.

4:23  Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă.

4:24  Lucrurile acestea trebuie luate într-alt înţeles – acestea sunt două legăminte: unul de pe muntele Sinai naşte pentru robie şi este Agar,

4:25  căci Agar este muntele Sinai din Arabia; şi răspunde Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi.

4:26  Dar Ierusalimul cel de sus este slobod şi el este mama noastră.

4:27  Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naşti deloc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.”

4:28  Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei.

4:29  Şi cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi acum.

4:30  Dar ce zice Scriptura? „Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei, căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.”

4:31  De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.

Chapter 5

5:1  Rămâneţi dar tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.

5:2  Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic.

5:3  Şi mărturisesc iarăşi încă o dată, oricărui om care primeşte tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea.

5:4  Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har.

5:5  Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.

5:6  Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.

5:7  Voi alergaţi bine: Cine v-a tăiat calea ca să n-ascultaţi de adevăr?

5:8  Înduplecarea aceasta nu vine de la Cel ce v-a chemat.

5:9  Puţin aluat face să se dospească toată plămădeala.

5:10  Eu, cu privire la voi, am în Domnul încrederea că nu gândiţi altfel. Dar cel ce vă tulbură va purta osânda, oricine ar fi el.

5:11  Cât despre mine, fraţilor, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sunt prigonit? Atunci, pricina de poticnire a crucii s-a dus.

5:12  Şi schilodească-se odată cei ce vă tulbură!

5:13  Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.

5:14  Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

5:15  Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii.

5:16  Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.

5:17  Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul, împotriva firii pământeşti; sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.

5:18  Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.

5:19  Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,

5:20  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,

5:21  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

5:22  Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

5:23  blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

5:24  Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.

5:25  Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.

5:26  Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.

Chapter 6

6:1  Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu.

6:2  Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.

6:3  Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur.

6:4  Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ceea ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii;

6:5  căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi.

6:6  Cine primeşte învăţătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă.

6:7  Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit”. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.

6:8  Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică.

6:9  Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

6:10  Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.

6:11  Uitaţi-vă cu ce slove mari v-am scris, cu însăşi mâna mea!

6:12  Toţi cei ce umblă după plăcerea oamenilor vă silesc să primiţi tăierea împrejur numai ca să nu sufere ei prigonire pentru Crucea lui Hristos.

6:13  Căci nici ei, care au primit tăierea împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc doar ca voi să primiţi tăierea împrejur, pentru ca să se laude ei cu trupul vostru.

6:14  În ceea ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu, faţă de lume!

6:15  Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur şi nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă.

6:16  Şi peste toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare!

6:17  De acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu.

6:18  Fraţilor, harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.