RomCor - II Corinthians

Chapter 1

1:1  Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint şi către toţi sfinţii, care sunt în toată Ahaia:

1:2  Har şi pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!

1:3  Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri,

1:4  care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!

1:5  Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere.

1:6  Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.

1:7  Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.

1:8  În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă.

1:9  Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii.

1:10  El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.

1:11  Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.

1:12  Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume şi mai ales faţă de voi cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.

1:13  Nu vă scriem altceva decât ce citiţi şi cunoaşteţi. Şi trag nădejde că până la sfârşit veţi cunoaşte,

1:14  cum aţi şi cunoscut în parte, că noi suntem lauda voastră, după cum şi voi veţi fi lauda noastră în ziua Domnului Isus.

1:15  În această încredinţare voiam să vin mai înainte la voi, ca să aveţi un al doilea har.

1:16  Voiam să trec pe la voi ca să mă duc în Macedonia; apoi din Macedonia să mă întorc la voi şi să fiu petrecut de voi în Iudeea.

1:17  În luarea hotărârii acesteia, am lucrat eu în chip uşuratic? Sau hotărârile mele sunt nişte hotărâri pe care le iau în felul lumii, ca să fie în mine „Da, da” şi „Nu, nu”?

1:18  Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră faţă de voi n-a fost şi „Da”, şi „Nu”.

1:19  Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan şi prin Timotei, n-a fost „Da” şi „Nu”, ci în El nu este decât „Da”.

1:20  În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „Da”; de aceea şi „Amin” pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.

1:21  Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns este Dumnezeu.

1:22  El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.

1:23  Iau pe Dumnezeu martor faţă de sufletul meu că n-am mai venit până acum la Corint tocmai ca să vă cruţ.

1:24  Nu doar că am avea stăpânire peste credinţa voastră, dar vrem să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră, căci staţi tari în credinţă.

Chapter 2

2:1  Am hotărât dar în mine să nu mă întorc la voi cu întristare.

2:2  Căci, dacă vă întristez, de la cine să mă aştept la bucurie, dacă nu de la cel întristat de mine?

2:3  Şi v-am scris cum v-am scris, ca, la venirea mea, să n-am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie şi sunt încredinţat, cu privire la voi toţi, că bucuria mea este bucuria voastră a tuturor.

2:4  V-am scris cu multă mâhnire şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare pe care o am faţă de voi.

2:5  Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a întristat numai pe mine, ci pe voi toţi; cel puţin în parte, ca să nu spun prea mult.

2:6  Este destul pentru omul acesta pedeapsa care i-a fost dată de cei mai mulţi;

2:7  aşa că acum este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire.

2:8  De aceea, vă rog să vă arătaţi iarăşi dragostea faţă de el,

2:9  căci v-am scris şi cu gândul ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în totul.

2:10  Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. În adevăr, ce am iertat eu – dacă am iertat ceva – am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos,

2:11  ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.

2:12  Când am ajuns la Troa pentru Evanghelia lui Hristos, măcar că mi se deschisese acolo o uşă în Domnul,

2:13  n-am avut linişte în duhul meu, fiindcă n-am găsit pe fratele meu Tit, de aceea mi-am luat ziua bună de la fraţi şi am plecat în Macedonia.

2:14  Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.

2:15  În adevăr, noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării:

2:16  pentru aceştia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Şi cine este de ajuns pentru aceste lucruri?

2:17  Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi, ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.

Chapter 3

3:1  Începem noi iarăşi să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă către voi sau de la voi?

3:2  Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.

3:3  Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.

3:4  Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.

3:5  Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu,

3:6  care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului, căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.

3:7  Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare,

3:8  cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?

3:9  Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?

3:10  Şi în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult.

3:11  În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!

3:12  Fiindcă avem dar o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală

3:13  şi nu facem ca Moise care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător.

3:14  Dar ei au rămas greoi la minte, căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos.

3:15  Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.

3:16  Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.

3:17  Căci Domnul este Duhul, şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.

3:18  Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.

Chapter 4

4:1  De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.

4:2  Ca unii care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.

4:3  Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării,

4:4  a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.

4:5  Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus.

4:6  Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.

4:7  Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.

4:8  Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi;

4:9  prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.

4:10  Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.

4:11  Căci noi cei vii totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.

4:12  Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi, viaţa.

4:13  Însă fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!” şi noi credem şi de aceea vorbim.

4:14  Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi.

4:15  Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu.

4:16  De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.

4:17  Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.

4:18  Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.

Chapter 5

5:1  Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.

5:2  Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc,

5:3  negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el.

5:4  Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi, nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă.

5:5  Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.

5:6  Aşadar noi întotdeauna suntem plini de încredere, căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul,

5:7  pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.

5:8  Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.

5:9  De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă.

5:10  Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.

5:11  Ca unii care cunoaştem deci frica de Domnul, pe oameni căutăm să-i încredinţăm, dar Dumnezeu ne cunoaşte bine şi nădăjduiesc că şi voi ne cunoaşteţi bine în cugetele voastre.

5:12  Cu aceasta nu ne lăudăm singuri iarăşi înaintea voastră, ci vă dăm un temei de laudă cu privire la noi, ca să aveţi cu ce răspunde acelora care se laudă cu ce este în înfăţişare, şi nu cu ce este în inimă.

5:13  În adevăr, dacă ne-am ieşit din minţi, pentru Dumnezeu ne-am ieşit; dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem.

5:14  Căci dragostea lui Hristos ne strânge, fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit.

5:15  Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.

5:16  Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii, şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta.

5:17  Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.

5:18  Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării;

5:19  că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.

5:20  Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!

5:21  Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

Chapter 6

6:1  Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu.

6:2  Căci El zice: „La vremea potrivită, te-am ascultat; în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.”

6:3  Noi nu dăm nimănui niciun prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată.

6:4  Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări,

6:5  în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi;

6:6  prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută,

6:7  prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea;

6:8  în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul;

6:9  ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi;

6:10  ca nişte întristaţi şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.

6:11  Am dat drumul gurii faţă de voi, corintenilor! Ni s-a lărgit inima.

6:12  Voi nu sunteţi la strâmtoare în noi; dar inima voastră s-a strâns pentru noi.

6:13  Faceţi-ne şi voi la fel: vă vorbesc ca unor copii ai mei – lărgiţi-vă şi voi!

6:14  Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?

6:15  Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?

6:16  Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”.

6:17  De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi.

6:18  Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.”

Chapter 7

7:1  Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.

7:2  Înţelegeţi-ne bine! N-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni.

7:3  Nu spun aceste lucruri ca să vă osândesc, căci am spus mai înainte că sunteţi în inimile noastre pe viaţă şi pe moarte.

7:4  Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt plin de mângâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre.

7:5  Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri.

7:6  Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit.

7:7  Şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost mângâiat şi el de voi. El ne-a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai mare.

7:8  Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău şi chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puţină vreme) –

7:9  totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nicio pagubă din partea noastră.

7:10  În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea.

7:11  Căci uite tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta.

7:12  Aşa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu.

7:13  De aceea am fost mângâiaţi. Dar, pe lângă mângâierea aceasta a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toţi.

7:14  Şi dacă m-am lăudat puţin cu voi înaintea lui, n-am fost dat de ruşine. Ci, după cum în orice lucru v-am spus adevărul, tot aşa şi lauda noastră cu voi înaintea lui Tit s-a adeverit.

7:15  El are o şi mai mare dragoste pentru voi, când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor şi de primirea pe care i-aţi făcut-o, cu frică şi cutremur.

7:16  Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privinţele.

Chapter 8

8:1  Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul pe care l-a dat Dumnezeu în Bisericile Macedoniei.

8:2  În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor.

8:3  Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor şi chiar peste puterile lor.

8:4  Şi ne-au rugat cu mari stăruinţe pentru harul şi părtăşia la această strângere de ajutoare pentru sfinţi.

8:5  Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.

8:6  Noi dar am rugat pe Tit să isprăvească această strângere de ajutoare pe care o începuse.

8:7  După cum sporiţi în toate lucrurile: în credinţă, în cuvânt, în cunoştinţă, în orice râvnă şi în dragostea voastră pentru noi, căutaţi să sporiţi şi în această binefacere.

8:8  Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă, ci pentru râvna altora şi ca să pun la încercare curăţia dragostei voastre.

8:9  Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.

8:10  În această privinţă vă dau un sfat. Şi sfatul acesta vă este de folos vouă, care, de acum un an, cei dintâi aţi început nu numai să faceţi, ci să şi voiţi.

8:11  Isprăviţi dar acum de făcut, pentru ca, după graba voinţei să fie şi înfăptuirea, potrivit cu mijloacele voastre.

8:12  Pentru că, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are.

8:13  Aici nu este vorba ca alţii să fie uşuraţi, iar voi strâmtoraţi,

8:14  ci este vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentru ca şi prisosul lor să acopere, la rândul lui, nevoile voastre, aşa ca să fie o potrivire,

8:15  după cum este scris: „Cel ce strânsese mult n-avea nimic de prisos, şi cel ce strânsese puţin nu ducea lipsă”.

8:16  Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Tit aceeaşi râvnă pentru voi.

8:17  Căci el a primit îndemnul nostru, ba încă, stăpânit de o râvnă arzătoare, a pornit de bunăvoie spre voi.

8:18  Am trimis cu el şi pe fratele a cărui laudă în Evanghelie este răspândită prin toate bisericile.

8:19  Mai mult, el a fost ales de biserici să meargă împreună cu noi în această lucrare de binefacere, pe care o săvârşim spre slava Domnului şi ca o dovadă de bunăvoinţa noastră.

8:20  În chipul acesta, vrem ca nimeni să nu ne defaime cu privire la acest belşug de ajutoare, de care îngrijim.

8:21  Căci căutăm să lucrăm cinstit nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor.

8:22  Am trimis cu ei pe fratele nostru, a cărui râvnă am încercat-o de atâtea ori în multe împrejurări şi care, de data aceasta, arată mult mai multă râvnă din pricina marii lui încrederi în voi.

8:23  Astfel, fie având în vedere pe Tit, care este părtaşul şi tovarăşul meu de lucru în mijlocul vostru, fie având în vedere pe fraţii noştri, care sunt trimişii bisericilor şi fala lui Hristos,

8:24  daţi-le înaintea bisericilor dovadă de dragostea voastră şi arătaţi-le că avem dreptul să ne lăudăm cu voi.

Chapter 9

9:1  Este de prisos să vă mai scriu cu privire la strângerea de ajutoare pentru sfinţi.

9:2  Cunosc, în adevăr, bunăvoinţa voastră, cu care mă laud cu privire la voi către macedoneni şi le spun că Ahaia este gata de acum un an. Şi râvna voastră a îmbărbătat pe foarte mulţi din ei.

9:3  Am trimis totuşi pe fraţi, pentru ca lauda noastră cu voi să nu fie nimicită cu prilejul acesta, ci să fiţi gata, cum am spus.

9:4  Dacă vor veni vreunii din Macedonia cu mine şi nu vă vor găsi gata, n-aş vrea ca noi (ca să nu zicem voi) să fim daţi de ruşine în încrederea aceasta.

9:5  De aceea, am socotit de trebuinţă să rog pe fraţi să vină mai înainte la voi şi să pregătească strângerea darurilor făgăduite de voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie, nu cu zgârcenie.

9:6  Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera, iar cine seamănă mult, mult va secera.

9:7  Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu”.

9:8  Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună,

9:9  după cum este scris: „A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac”.

9:10  „Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană” vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre.

9:11  În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu.

9:12  Căci ajutorul dat de darurile acestea nu numai că acoperă nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţumiri către Dumnezeu.

9:13  Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi

9:14  şi-i face să se roage pentru voi şi să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de voi.

9:15  Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!

Chapter 10

10:1  Eu, Pavel, vă rog, prin blândeţea şi bunătatea lui Hristos – eu, cel „smerit când sunt de faţă în mijlocul vostru şi plin de îndrăzneală împotriva voastră când sunt departe” –

10:2  vă rog, dar, să nu mă faceţi ca, atunci când voi fi de faţă, să alerg cu hotărâre la îndrăzneala aceea pe care am de gând s-o întrebuinţez împotriva unora, care îşi închipuie că noi suntem mânaţi de firea pământească.

10:3  Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească.

10:4  Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.

10:5  Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.

10:6  Îndată ce se va săvârşi ascultarea aceasta din partea voastră, suntem gata să pedepsim orice neascultare.

10:7  La înfăţişare vă uitaţi? Dacă cineva crede că „este al lui Hristos”, să aibă în vedere că, după cum el este al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi.

10:8  Şi chiar dacă m-aş lăuda ceva mai mult cu stăpânirea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărâmarea voastră, tot nu mi-ar fi ruşine.

10:9  Zic aşa, ca să nu se pară că vreau să vă înfricoşez prin epistolele mele.

10:10  „De fapt”, zic ei, „epistolele lui sunt cu greutate şi pline de putere, dar când este de faţă el însuşi, este moale, şi cuvântul lui n-are nicio greutate”.

10:11  Cine judecă aşa să fie încredinţat că, aşa cum suntem în vorbă în epistolele noastre, când nu suntem de faţă, tot aşa vom fi şi în faptă, când vom fi de faţă!

10:12  Negreşit, n-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere.

10:13  Noi însă nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră, ci în măsura marginilor pe care le-a însemnat Dumnezeu câmpului nostru ca să ajungem până la voi.

10:14  Nu ne întindem prea mult, ca şi când n-am fi ajuns până la voi, căci, în adevăr, până la voi am ajuns în Evanghelia lui Hristos.

10:15  Nu ne lăudăm peste măsura noastră, adică nu ne lăudăm cu ostenelile altuia, ci avem nădejdea că, dacă credinţa voastră creşte, va creşte şi câmpul nostru de lucru între voi, nespus de mult, după măsura noastră.

10:16  Aşa că vom putea propovădui Evanghelia şi în ţinuturile care sunt dincolo de al vostru, fără să intrăm în câmpul de lucru al altuia, ca să ne lăudăm cu lucrări făcute de-a gata.

10:17  Ci „oricine se laudă să se laude în Domnul”.

10:18  Pentru că nu cine se laudă singur va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă.

Chapter 11

11:1  O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiţi-mă!

11:2  Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.

11:3  Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos.

11:4  În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus, pe care noi nu L-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă Evanghelie, pe care n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine!

11:5  Dar socotesc că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!”

11:6  Chiar dacă sunt un necioplit în vorbire, nu sunt însă şi în cunoştinţă, şi am arătat lucrul acesta printre voi, în tot felul şi în toate privinţele.

11:7  Sau am făcut un păcat când m-am smerit pe mine însumi ca să fiţi înălţaţi voi şi v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu?

11:8  Am despuiat alte biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă.

11:9  Şi când eram la voi şi m-am găsit în nevoie, n-am fost sarcină nimănui, căci de nevoile mele au îngrijit fraţii, când veniseră din Macedonia. În toate m-am ferit şi mă voi feri să vă îngreunez cu ceva.

11:10  Pe adevărul lui Hristos care este în mine, nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă în ţinuturile Ahaiei!

11:11  Pentru ce?… Pentru că nu vă iubesc?… Ştie Dumnezeu!

11:12  Dar lucrez şi voi lucra astfel, pentru ca să tai orice prilej celor ce caută un prilej, ca să poată fi găsiţi deopotrivă cu mine în lucrurile cu care se laudă.

11:13  Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos.

11:14  Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.

11:15  Nu este mare lucru dar dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.

11:16  Iarăşi spun: Să nu mă creadă nimeni nebun. Sau altminteri, suferiţi-mă măcar ca nebun, ca să mă laud şi eu puţintel.

11:17  Ce spun în această îndrăzneală, ca să mă laud, nu spun după Domnul, ci ca şi cum aş spune din nebunie.

11:18  De vreme ce mulţi se laudă după firea pământească, mă voi lăuda şi eu.

11:19  Doar voi suferiţi cu plăcere pe nebuni, voi, care sunteţi înţelepţi!

11:20  Dacă vă robeşte cineva, dacă vă mănâncă cineva, dacă pune cineva mâna pe voi, dacă vă priveşte cineva de sus, dacă vă bate cineva peste obraz, suferiţi!

11:21  Spre ruşinea mea o spun că am fost slabi! Totuşi orice poate să pună înainte cineva – vorbesc în nebunie – pot pune şi eu înainte.

11:22  Sunt ei evrei? Şi eu sunt! Sunt ei israeliţi? Şi eu sunt! Sunt ei sămânţă a lui Avraam? Şi eu sunt!

11:23  Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – Vorbesc ca un ieşit din minţi. – Eu sunt şi mai mult. În osteneli şi mai mult; în temniţe şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte!

11:24  De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una;

11:25  de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării.

11:26  Deseori, am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi.

11:27  În osteneli şi necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte!

11:28  Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile.

11:29  Cine este slab şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat şi eu să nu ard?

11:30  Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea.

11:31  Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint!…

11:32  În Damasc, dregătorul împăratului Areta păzea cetatea damascenilor, ca să mă prindă.

11:33  Dar am fost dat jos pe o fereastră într-o coşniţă, prin zid, şi am scăpat din mâinile lor.

Chapter 12

12:1  E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului.

12:2  Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu, dacă a fost fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie).

12:3  Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie)

12:4  a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.

12:5  Cu un astfel de om mă voi lăuda, dar, întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele.

12:6  Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul, dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine.

12:7  Şi ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.

12:8  De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.

12:9  Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită”. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.

12:10  De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.

12:11  Am ajuns nebun, voi m-aţi silit. Dar voi trebuia să mă lăudaţi, căci, măcar că nu sunt nimic, totuşi cu nimic n-am fost mai prejos de aceşti apostoli aşa de minunaţi.

12:12  Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi.

12:13  În adevăr, în ce aţi fost voi puşi mai prejos decât celelalte biserici, afară doar că numai eu singur nu v-am fost o sarcină? O, iertaţi-mi nedreptatea aceasta!…

12:14  Iată că sunt gata să vin a treia oară la voi, şi tot nu vă voi fi o sarcină, căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă. Ce-i drept, nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor.

12:15  Şi eu voi cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin?

12:16  Fie şi-aşa! Nu v-am fost sarcină deloc. „Dar”, zic ei, „ca un om isteţ ce sunt, v-am prins prin şiretlic.”

12:17  Dar am tras eu oare vreun folos de la voi prin vreunul din aceia pe care i-am trimis la voi?

12:18  Am rugat pe Tit să vină să vă vadă şi împreună cu el am trimis şi pe fratele – a cerut Tit ceva de la voi? N-am fost noi călăuziţi de acelaşi Duh şi n-am călcat noi pe aceleaşi urme?

12:19  De multă vreme voi vă închipuiţi că vrem să ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos şi toate aceste lucruri le spunem, preaiubiţilor, pentru zidirea voastră.

12:20  Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum n-aş vrea să vă găsesc, şi eu însumi să fiu găsit de voi aşa cum n-aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări.

12:21  Mă tem ca, la venirea mea la voi, să nu mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi şi să trebuiască să plâng pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile pe care le-au făcut.

Chapter 13

13:1  Vin la voi pentru a treia oară. „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

13:2  Cum am spus, când am fost de faţă a doua oară, tot aşa şi azi, când nu sunt de faţă, spun iarăşi mai dinainte celor ce au păcătuit mai înainte şi tuturor celorlalţi că, dacă mă voi întoarce la voi, n-am să cruţ deloc,

13:3  căci căutaţi o dovadă că Hristos vorbeşte în mine: El care nu este slab faţă de voi, ci este plin de putere între voi.

13:4  În adevăr, El a fost răstignit prin slăbiciune, dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel, şi noi suntem slabi în El, dar, prin puterea lui Dumnezeu, vom fi plini de viaţă cu El faţă de voi.

13:5  Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi.

13:6  Dar trag nădejde că veţi recunoaşte că noi nu suntem lepădaţi.

13:7  Totuşi ne rugăm lui Dumnezeu să nu faceţi nimic rău; nu pentru ca să ne putem arăta noi înşine primiţi, ci ca să faceţi ce este bine, chiar dacă noi am trece drept lepădaţi.

13:8  Căci n-avem nicio putere împotriva adevărului, ci pentru adevăr.

13:9  În adevăr, ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi tari şi ne rugăm pentru desăvârşirea voastră.

13:10  Tocmai de aceea vă scriu aceste lucruri când nu sunt de faţă, pentru ca, atunci când voi fi de faţă, să nu mă port cu asprime, potrivit cu puterea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidire, iar nu pentru dărâmare.

13:11  Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi, desăvârşiţi-vă, îmbărbătaţi-vă, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.

13:12  Spuneţi-vă unii altora sănătate, cu o sărutare sfântă.

13:13  Toţi sfinţii vă trimit sănătate.

13:14  Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin.