Site uses cookies to provide basic functionality.

OK
NEHEMIAH
Up
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Chapter 1
Nehe RomCor 1:1  Istorisirea lui Neemia, fiul lui Hacalia. În luna Chişleu, în al douăzecilea an, pe când eram în capitala Susa,
Nehe RomCor 1:2  a venit Hanani, unul din fraţii mei, şi câţiva oameni din Iuda. I-am întrebat despre iudeii scăpaţi care mai rămăseseră din robie şi despre Ierusalim.
Nehe RomCor 1:3  Ei mi-au răspuns: „Cei ce au mai rămas din robie sunt acolo în ţară, în cea mai mare nenorocire şi ocară; zidurile Ierusalimului sunt dărâmate şi porţile sunt arse de foc.”
Nehe RomCor 1:4  Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor
Nehe RomCor 1:5  şi am zis: „Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu care ţii legământul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!
Nehe RomCor 1:6  Să ia aminte urechea Ta şi ochii să-Ţi fie deschişi: ascultă rugăciunea pe care ţi-o face robul Tău acum, zi şi noapte, pentru robii Tăi, copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta, căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit.
Nehe RomCor 1:7  Te-am supărat şi n-am păzit poruncile Tale, legile şi orânduirile pe care le-ai dat robului Tău Moise.
Nehe RomCor 1:8  Adu-Ţi aminte de cuvintele acestea pe care le-ai dat robului Tău Moise să le spună: ‘Când veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare,
Nehe RomCor 1:9  dar, dacă vă veţi întoarce la Mine şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce iarăşi în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu acolo.’
Nehe RomCor 1:10  Ei sunt robii Tăi şi poporul Tău pe care l-ai răscumpărat prin puterea Ta cea mare şi prin mâna Ta cea tare.
Nehe RomCor 1:11  Ah, Doamne, să ia aminte urechea Ta la rugăciunea robului Tău şi la rugăciunea robilor Tăi, care vor să se teamă de Numele Tău! Dă astăzi izbândă robului Tău şi fă-l să capete trecere înaintea omului acestuia!” Pe atunci eram paharnicul împăratului.
Chapter 2
Nehe RomCor 2:1  În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.
Nehe RomCor 2:2  Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică
Nehe RomCor 2:3  şi am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am faţa tristă când cetatea în care sunt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei sunt arse de foc?”
Nehe RomCor 2:4  Şi împăratul mi-a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor
Nehe RomCor 2:5  şi am răspuns împăratului: „Dacă găseşte cu cale împăratul şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.”
Nehe RomCor 2:6  Împăratul, lângă care şedea şi împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ţine călătoria ta şi când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec şi i-am hotărât o vreme.
Nehe RomCor 2:7  Apoi am zis împăratului: „Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda,
Nehe RomCor 2:8  şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuii de lângă casă, pentru zidul cetăţii şi pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.
Nehe RomCor 2:9  M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu şi le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoţească nişte mai-mari ai oastei şi nişte călăreţi.
Nehe RomCor 2:10  Sanbalat, Horonitul, şi Tobia, slujitorul amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.
Nehe RomCor 2:11  Am ajuns la Ierusalim şi am rămas acolo trei zile.
Nehe RomCor 2:12  După aceea, m-am sculat noaptea cu câţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream.
Nehe RomCor 2:13  Am ieşit noaptea pe Poarta Văii şi m-am îndreptat spre Izvorul Balaurului şi spre Poarta Gunoiului, uitându-mă cu băgare de seamă la zidurile dărâmate ale Ierusalimului şi la porţile lui arse de foc.
Nehe RomCor 2:14  Am trecut pe la Poarta Izvorului şi pe la Iazul Împăratului, şi nu era loc pe unde să treacă vita care era sub mine.
Nehe RomCor 2:15  M-am suit noaptea pe la pârâu şi m-am uitat iarăşi cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe Poarta Văii, şi astfel m-am întors.
Nehe RomCor 2:16  Dregătorii nu ştiau unde fusesem şi ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoţilor, nici mai-marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi.
Nehe RomCor 2:17  Le-am zis atunci: „Vedeţi starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat şi porţile sunt arse de foc. Veniţi să zidim iarăşi zidul Ierusalimului şi să nu mai fim de ocară!”
Nehe RomCor 2:18  Şi le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm şi să zidim!” Şi s-au întărit în această hotărâre bună.
Nehe RomCor 2:19  Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul amonit, şi Gheşem, Arabul, fiind înştiinţaţi, şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis: „Ce faceţi voi acolo? Vă răsculaţi împotriva împăratului?”
Nehe RomCor 2:20  Şi eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi, dar voi, n-aveţi nici parte, nici drept, nici aducere-aminte în Ierusalim.”
Chapter 3
Nehe RomCor 3:1  Marele preot Eliaşib s-a sculat împreună cu fraţii săi, preoţii, şi au zidit Poarta Oilor. Au sfinţit-o şi i-au pus uşile; au sfinţit-o de la turnul Mea, până la turnul lui Hananeel.
Nehe RomCor 3:2  Alături de Eliaşib au zidit şi oamenii din Ierihon; alături de el a zidit şi Zacur, fiul lui Imri.
Nehe RomCor 3:3  Fiii lui Senaa au zidit Poarta Peştilor. Au acoperit-o cu scânduri şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.
Nehe RomCor 3:4  Alături de ei, a lucrat la dregerea zidului Meremot fiul lui Urie, fiul lui Hacoţ; alături de ei a lucrat Meşulam, fiul lui Berechia, fiul lui Meşezabeel; alături de ei a lucrat Ţadoc, fiul lui Baana;
Nehe RomCor 3:5  alături de ei au lucrat tecoiţii, ai căror fruntaşi nu s-au supus în slujba Domnului.
Nehe RomCor 3:6  Ioiada, fiul lui Paseah, şi Meşulam, fiul lui Besodia, au dres poarta cea veche. Au acoperit-o cu scânduri şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.
Nehe RomCor 3:7  Alături de ei au lucrat Melatia, Gabaonitul, Iadon, Meronotitul, şi oamenii din Gabaon şi Miţpa, până la scaunul dregătorului de dincoace de râul Eufrat;
Nehe RomCor 3:8  alături de ei a lucrat Uziel, fiul lui Harhaia, dintre argintari, şi alături de el a lucrat Hanania, dintre făcătorii de mir. Au întărit Ierusalimul până la zidul cel lat.
Nehe RomCor 3:9  Alături de ei a lucrat Refaia, fiul lui Hur, care era mai-mare peste jumătate din ţinutul Ierusalimului.
Nehe RomCor 3:10  Alături de ei a lucrat, în faţa casei sale, Iedaia, fiul lui Harumaf, şi alături de el a lucrat Hatuş, fiul lui Haşabnia.
Nehe RomCor 3:11  O altă parte a zidului şi turnul cuptoarelor au fost drese de Malchia, fiul lui Harim, şi de Haşub, fiul lui Pahat-Moab.
Nehe RomCor 3:12  Alături de ei a lucrat, cu fetele sale, Şalum, fiul lui Haloheş, mai-marele peste jumătate din ţinutul Ierusalimului.
Nehe RomCor 3:13  Hanun şi locuitorii Zanoahului au dres Poarta Văii. Au zidit-o şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele. Ei au făcut o mie de coţi de zid până la Poarta Gunoiului.
Nehe RomCor 3:14  Malchia, fiul lui Recab, mai-marele peste ţinutul Bet-Hacheremului, a dres Poarta Gunoiului. A zidit-o şi i-a pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.
Nehe RomCor 3:15  Şalun, fiul lui Col-Hoze, mai-marele peste ţinutul Miţpa, a dres Poarta Izvorului. A zidit-o, a acoperit-o cu scânduri şi i-a pus uşile, încuietorile şi zăvoarele. A făcut zidul iazului Siloe lângă grădina împăratului, până la treptele care pogoară din cetatea lui David.
Nehe RomCor 3:16  După el, Neemia, fiul lui Azbuc, mai-marele peste jumătate din ţinutul Bet-Ţurului, a lucrat la dregerea zidului până în faţa mormintelor lui David, până la iazul care fusese zidit şi până la casa vitejilor.
Nehe RomCor 3:17  După el, au lucrat leviţii, Rehum, fiul lui Bani, şi alături de el a lucrat, pentru ţinutul său, Haşabia, mai-marele peste jumătate din ţinutul Cheila.
Nehe RomCor 3:18  După el, au lucrat fraţii lor, Bavai, fiul lui Henadad, mai-marele peste jumătate din ţinutul Cheila,
Nehe RomCor 3:19  şi alături de el, Ezer, fiul lui Iosua, mai-marele Miţpei, a dres o altă parte a zidului, în faţa suişului casei armelor, în unghi.
Nehe RomCor 3:20  După el, Baruc, fiul lui Zabai, a dres cu râvnă o altă parte, de la unghi până la poarta casei marelui preot Eliaşib.
Nehe RomCor 3:21  După el, Meremot, fiul lui Urie, fiul lui Hacoţ, a dres o altă parte, de la poarta casei lui Eliaşib până la capătul casei lui Eliaşib.
Nehe RomCor 3:22  După el, au lucrat preoţii din împrejurimile Ierusalimului.
Nehe RomCor 3:23  După ei, Beniamin şi Haşub au lucrat în dreptul casei lor. După ei, Azaria, fiul lui Maaseia, fiul lui Anania, a lucrat lângă casa lui.
Nehe RomCor 3:24  După el, Binui, fiul lui Henadad, a dres o altă parte, de la casa lui Azaria până la unghi şi până la colţ.
Nehe RomCor 3:25  Palal, fiul lui Uzai, a lucrat în faţa unghiului şi în faţa turnului de sus, care iese înainte din casa împăratului, lângă curtea temniţei. După el, a lucrat Pedaia, fiul lui Pareoş.
Nehe RomCor 3:26  Slujitorii Templului care locuiesc pe deal au lucrat până în dreptul Porţii Apelor, la răsărit, şi până în dreptul turnului care iese în afară.
Nehe RomCor 3:27  După el, tecoiţii au dres o altă parte în dreptul turnului celui mare, care iese în afară până la zidul dealului.
Nehe RomCor 3:28  Deasupra Porţii Cailor, preoţii au lucrat fiecare înaintea casei lui.
Nehe RomCor 3:29  După ei, Ţadoc, fiul lui Imer, a lucrat înaintea casei lui. După el, a lucrat Şemaia, fiul lui Şecania, păzitorul porţii de la răsărit.
Nehe RomCor 3:30  După el, Hanania, fiul lui Şelemia, şi Hanun, al şaselea fiu al lui Ţalaf, au dres o altă parte a zidului. După ei, Meşulam, fiul lui Berechia, a lucrat în faţa odăii lui.
Nehe RomCor 3:31  După el, Malchia, dintre argintari, a lucrat până la casele slujitorilor Templului şi negustorilor, în dreptul porţii Mifcad şi până la odaia de sus din colţ.
Nehe RomCor 3:32  Argintarii şi negustorii au lucrat între odaia de sus din colţ şi Poarta Oilor.
Chapter 4
Nehe RomCor 4:1  Când a auzit Sanbalat că zidim iarăşi zidul, s-a mâniat şi s-a supărat foarte tare. Şi-a bătut joc de iudei
Nehe RomCor 4:2  şi a zis înaintea fraţilor săi şi înaintea ostaşilor Samariei: „La ce lucrează aceşti iudei neputincioşi? Oare vor fi lăsaţi să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor isprăvi? Oare vor da ei viaţă unor pietre înmormântate sub mormane de praf şi arse de foc?”
Nehe RomCor 4:3  Tobia, Amonitul, era lângă el şi a zis: „Să zidească numai! Dacă se va sui, o vulpe le va dărâma zidul lor de piatră.”
Nehe RomCor 4:4  „Ascultă, Dumnezeul nostru, cum suntem batjocoriţi! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor şi dă-i pradă pe un pământ unde să fie robi.
Nehe RomCor 4:5  Nu le ierta fărădelegea şi păcatul lor să nu fie şters dinaintea Ta, căci au necăjit pe cei ce zidesc.”
Nehe RomCor 4:6  Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni până la jumătate din înălţimea lui. Şi poporul lucra cu inimă.
Nehe RomCor 4:7  Dar Sanbalat, Tobia, arabii, amoniţii şi asdodiţii s-au supărat foarte tare când au auzit că dregerea zidurilor înainta şi că spărturile începeau să se astupe.
Nehe RomCor 4:8  S-au unit toţi împreună ca să vină împotriva Ierusalimului şi să-i facă stricăciuni.
Nehe RomCor 4:9  Ne-am rugat Dumnezeului nostru şi am pus o strajă zi şi noapte, ca să ne apere împotriva loviturilor lor.
Nehe RomCor 4:10  Însă Iuda zicea: „Puterile celor ce duc poverile slăbesc şi dărâmăturile sunt multe; nu vom putea să zidim zidul.”
Nehe RomCor 4:11  Şi vrăjmaşii noştri ziceau: „Nu vor şti şi nu vor vedea nimic până vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide şi vom face astfel să înceteze lucrarea.”
Nehe RomCor 4:12  Şi iudeii care locuiau lângă ei au venit de zece ori şi ne-au înştiinţat despre toate locurile pe unde veneau la noi.
Nehe RomCor 4:13  De aceea am pus în locurile cele mai de jos, dinapoia zidului, şi în locurile tari, poporul pe familii, i-am aşezat pe toţi cu săbiile, suliţele şi arcurile lor.
Nehe RomCor 4:14  M-am uitat şi, sculându-mă, am zis mai-marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: „Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat şi luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre, pentru nevestele voastre şi pentru casele voastre!”
Nehe RomCor 4:15  Când au auzit vrăjmaşii noştri că am fost înştiinţaţi, Dumnezeu le-a nimicit planul şi ne-am întors cu toţii la zid, fiecare la lucrarea lui.
Nehe RomCor 4:16  Din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau, iar cealaltă jumătate era înarmată cu suliţe, cu scuturi, cu arcuri şi cu platoşe. Căpeteniile erau înapoia întregii case a lui Iuda.
Nehe RomCor 4:17  Cei ce zideau zidul şi cei ce duceau sau încărcau poverile cu o mână lucrau, iar cu alta ţineau arma.
Nehe RomCor 4:18  Fiecare din ei, când lucra, îşi avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiţă stătea lângă mine.
Nehe RomCor 4:19  Am zis mai-marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: „Lucrarea este mare şi întinsă, şi noi suntem risipiţi pe zid, departe unii de alţii.
Nehe RomCor 4:20  La sunetul trâmbiţei să vă strângeţi la noi, spre locul de unde o veţi auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.”
Nehe RomCor 4:21  Aşa făceam lucrarea: jumătate din noi stând cu suliţa în mână din zorii zilei până la ivirea stelelor.
Nehe RomCor 4:22  În acelaşi timp, am mai zis poporului: „Fiecare să petreacă noaptea în Ierusalim cu slujitorul lui; noaptea să facem de strajă, iar ziua să lucrăm.”
Nehe RomCor 4:23  Şi nu ne-am dezbrăcat de haine, nici eu, nici fraţii mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă, care erau sub porunca mea. Fiecare se ducea cu armele la apă.
Chapter 5
Nehe RomCor 5:1  Din partea oamenilor din popor şi din partea nevestelor lor s-au ridicat mari plângeri împotriva fraţilor lor iudei.
Nehe RomCor 5:2  Unii ziceau: „Noi, fiii noştri şi fetele noastre suntem mulţi; să ni se dea grâu ca să mâncăm şi să trăim.”
Nehe RomCor 5:3  Alţii ziceau: „Punem zălog ogoarele, viile şi casele noastre, ca să avem grâu în timpul foametei.”
Nehe RomCor 5:4  Alţii ziceau: „Am împrumutat argint punând zălog ogoarele şi viile noastre pentru birul împăratului.
Nehe RomCor 5:5  Şi totuşi carnea noastră este ca şi carnea fraţilor noştri, copiii noştri sunt ca şi copiii lor; şi iată, supunem la robie pe fiii noştri şi pe fetele noastre şi multe din fetele noastre au şi fost supuse la robie; suntem fără putere, căci ogoarele şi viile noastre sunt ale altora.”
Nehe RomCor 5:6  M-am supărat foarte tare când le-am auzit plângerile şi cuvintele acestea.
Nehe RomCor 5:7  Am hotărât să mustru pe cei mari şi pe dregători şi le-am zis: „Ce, voi împrumutaţi cu camătă fraţilor voştri?” Şi am strâns în jurul meu o mare mulţime
Nehe RomCor 5:8  şi le-am zis: „Noi am răscumpărat, după puterea noastră, pe fraţii noştri iudei vânduţi neamurilor, şi voi să vindeţi pe fraţii voştri? Şi încă nouă să ne fie vânduţi?” Ei au tăcut, neavând ce să răspundă.
Nehe RomCor 5:9  Apoi am zis: „Ce faceţi voi nu este bine. N-ar trebui să umblaţi în frica Dumnezeului nostru, ca să nu fiţi de ocara neamurilor vrăjmaşe nouă?
Nehe RomCor 5:10  Şi eu, şi fraţii mei, şi slujitorii mei le-am împrumutat argint şi grâu. Să le lăsăm dar datoria aceasta!
Nehe RomCor 5:11  Daţi-le înapoi astăzi ogoarele, viile, măslinii şi casele şi a suta parte din argintul, din grâul, din mustul şi din untdelemnul pe care l-aţi cerut de la ei ca dobândă.”
Nehe RomCor 5:12  Ei au răspuns: „Le vom da înapoi şi nu le vom cere nimic, vom face cum ai zis.” Atunci am chemat pe preoţi, înaintea cărora i-am pus să jure că îşi vor ţine cuvântul.
Nehe RomCor 5:13  Şi mi-am scuturat mantaua zicând: „Aşa să scuture Dumnezeu afară din Casa Lui şi de averile lui pe orice om care nu-şi va ţine cuvântul şi aşa să fie scuturat omul acela şi lăsat cu mâinile goale!” Toată adunarea a zis: „Amin.” Şi au lăudat pe Domnul. Şi poporul s-a ţinut de cuvânt.
Nehe RomCor 5:14  Din ziua când m-a pus împăratul dregător peste ei în ţara lui Iuda, de la al douăzecilea an până la al treizeci şi doilea an al împăratului Artaxerxe, timp de doisprezece ani, nici eu, nici fraţii mei n-am trăit din veniturile cuvenite dregătorului.
Nehe RomCor 5:15  Înainte de mine, cei dintâi dregători împovărau poporul şi luau de la el pâine şi vin, afară de cei patruzeci de sicli de argint; chiar şi slujitorii lor apăsau poporul. Eu n-am făcut aşa din frică de Dumnezeu.
Nehe RomCor 5:16  Ba mai mult, am lucrat la dregerea zidului acestuia, n-am cumpărat niciun ogor şi toţi slujitorii mei erau la lucru.
Nehe RomCor 5:17  Aveam la masă o sută cincizeci de oameni, iudei şi dregători, afară de cei ce veneau la noi din neamurile de primprejur.
Nehe RomCor 5:18  Mi se pregătea în fiecare zi un bou, şase berbeci aleşi şi păsări şi, la fiecare zece zile, se pregătea din belşug tot vinul care era de trebuinţă. Cu toate acestea, n-am cerut veniturile cuvenite dregătorului, pentru că lucrările apăsau greu asupra poporului acestuia.
Nehe RomCor 5:19  Adu-Ţi aminte de mine spre bine, Dumnezeule, pentru tot ce am făcut pentru poporul acesta!
Chapter 6
Nehe RomCor 6:1  Nu pusesem încă uşile porţilor când Sanbalat, Tobia, Gheşem, Arabul, şi ceilalţi vrăjmaşi ai noştri au auzit că zidisem zidul şi că n-a mai rămas nicio spărtură.
Nehe RomCor 6:2  Atunci, Sanbalat şi Gheşem au trimis să-mi spună: „Vino şi să ne întâlnim în satele din valea Ono. Îşi puseseră de gând să-mi facă rău.”
Nehe RomCor 6:3  Le-am trimis soli cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut şi nu pot să mă pogor; cât timp l-aş lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta.”
Nehe RomCor 6:4  Mi-au făcut în patru rânduri aceeaşi cerere, şi le-am dat acelaşi răspuns.
Nehe RomCor 6:5  Sanbalat mi-a trimis solia aceasta a cincea oară prin slujitorul său, care ţinea în mână o scrisoare deschisă.
Nehe RomCor 6:6  În ea era scris: „Se răspândeşte zvonul printre popoare şi Gaşmu spune că tu şi iudeii aveţi de gând să vă răsculaţi şi că în acest scop zideşti zidul. Se zice că tu vei ajunge împăratul lor
Nehe RomCor 6:7  şi că ai pus chiar proroci, ca să te numească la Ierusalim împărat al lui Iuda. Şi acum lucrurile acestea vor ajunge la cunoştinţa împăratului. Vino dar şi să ne sfătuim împreună.”
Nehe RomCor 6:8  Am trimis următorul răspuns lui Sanbalat: „Ce ai spus tu în scrisoare nu este; tu de la tine le născoceşti!”
Nehe RomCor 6:9  Toţi oamenii aceştia voiau să ne înfricoşeze şi îşi ziceau: „Li se va înmuia inima, şi lucrarea nu se va face.” Acum, Dumnezeule, întăreşte-mă!
Nehe RomCor 6:10  M-am dus la Şemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel. El se închisese şi a zis: „Haidem împreună în Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, şi să închidem uşile Templului, căci vin să te omoare şi au să vină noaptea să te omoare.”
Nehe RomCor 6:11  Eu am răspuns: „Un om ca mine să fugă? Şi care om ca mine ar putea să intre în Templu şi să trăiască? Nu voi intra!”
Nehe RomCor 6:12  Şi am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimitea. Ci a prorocit aşa pentru mine, fiindcă Sanbalat şi Tobia îi dăduseră argint.
Nehe RomCor 6:13  Şi, câştigându-l astfel, nădăjduiau că am să mă tem şi că am să urmez sfaturile lui şi să fac un păcat. Ei s-ar fi folosit de această atingere a bunului meu nume ca să mă umple de ocară.
Nehe RomCor 6:14  Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, de Tobia şi de Sanbalat şi de faptele lor! Adu-Ţi aminte şi de Noadia, prorociţa, şi de ceilalţi proroci care căutau să mă sperie!
Nehe RomCor 6:15  Zidul a fost isprăvit în a douăzeci şi cincea zi a lunii Elul, în cincizeci şi două de zile.
Nehe RomCor 6:16  Când au auzit toţi vrăjmaşii noştri, s-au temut toate popoarele dimprejurul nostru; s-au smerit foarte mult şi au cunoscut că lucrarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru.
Nehe RomCor 6:17  În vremea aceea erau unii fruntaşi din Iudeea care trimiteau deseori scrisori lui Tobia şi primeau şi ei scrisori de la el.
Nehe RomCor 6:18  Căci mulţi din Iuda erau legaţi cu el prin jurământ, pentru că era ginerele lui Şecania, fiul lui Arah, şi fiul său Iohanan luase pe fata lui Meşulam, fiul lui Berechia.
Nehe RomCor 6:19  Vorbeau bine de el chiar în faţa mea şi-i spuneau cuvintele mele. Tobia trimitea scrisori ca să mă înfricoşeze.
Chapter 7
Nehe RomCor 7:1  După ce s-a zidit zidul şi am pus uşile porţilor, au fost puşi în slujbele lor uşierii, cântăreţii şi leviţii.
Nehe RomCor 7:2  Am poruncit fratelui meu Hanani şi lui Hanania, căpetenia cetăţuii Ierusalimului, om care întrecea pe mulţi prin credincioşia şi prin frica lui de Dumnezeu,
Nehe RomCor 7:3  şi le-am zis: „Să nu se deschidă porţile Ierusalimului înainte de căldura soarelui şi uşile să fie închise cu încuietorile în faţa voastră. Locuitorii Ierusalimului să facă de strajă, fiecare la locul lui, înaintea casei lui.”
Nehe RomCor 7:4  Cetatea era încăpătoare şi mare, dar popor era puţin în ea şi casele nu erau zidite.
Nehe RomCor 7:5  Dumnezeul meu mi-a pus în inimă gândul să adun pe mai-mari, pe dregători şi poporul ca să-i număr. Am găsit o carte cu spiţele de neam ale celor ce se suiseră întâi din robie şi am văzut scris în ea cele ce urmează.
Nehe RomCor 7:6  Iată pe cei din ţară care s-au întors din robie, din aceia pe care îi luase robi Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi care s-au întors la Ierusalim şi în Iuda, fiecare în cetatea lui.
Nehe RomCor 7:7  Au plecat cu Zorobabel: Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilşan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana. Numărul bărbaţilor din poporul lui Israel:
Nehe RomCor 7:8  fiii lui Pareoş, două mii o sută şaptezeci şi doi;
Nehe RomCor 7:9  fiii lui Şefatia, trei sute şaptezeci şi doi;
Nehe RomCor 7:11  fiii lui Pahat-Moab, din fiii lui Iosua şi ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece;
Nehe RomCor 7:12  fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci şi patru;
Nehe RomCor 7:17  fiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci şi doi;
Nehe RomCor 7:18  fiii lui Adonicam, şase sute şaizeci şi şapte;
Nehe RomCor 7:19  fiii lui Bigvai, două mii şaizeci şi şapte;
Nehe RomCor 7:21  fiii lui Ater, din familia lui Ezechia, nouăzeci şi opt;
Nehe RomCor 7:23  fiii lui Beţai, trei sute douăzeci şi patru;
Nehe RomCor 7:26  oamenii din Betleem şi din Netofa, o sută optzeci şi opt;
Nehe RomCor 7:29  oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira şi din Beerot, şapte sute patruzeci şi trei;
Nehe RomCor 7:30  oamenii din Rama şi din Gheba, şase sute douăzeci şi unu;
Nehe RomCor 7:32  oamenii din Betel şi din Ai, o sută douăzeci şi trei;
Nehe RomCor 7:34  fiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci şi patru;
Nehe RomCor 7:36  fiii lui Ierihon, trei sute patruzeci şi cinci;
Nehe RomCor 7:37  fiii lui Lod, lui Hadid şi lui Ono, şapte sute douăzeci şi unu;
Nehe RomCor 7:39  Preoţi: fiii lui Iedaia, din casa lui Iosua, nouă sute şaptezeci şi trei;
Nehe RomCor 7:41  fiii lui Paşhur, o mie două sute patruzeci şi şapte;
Nehe RomCor 7:43  Leviţi: fiii lui Iosua şi ai lui Cadmiel, din fiii lui Hodva, şaptezeci şi patru.
Nehe RomCor 7:44  Cântăreţi: fiii lui Asaf, o sută patruzeci şi opt.
Nehe RomCor 7:45  Uşieri: fiii lui Şalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiii lui Şobai, o sută treizeci şi opt.
Nehe RomCor 7:46  Slujitori ai Templului: fiii lui Ţiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot,
Nehe RomCor 7:48  fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Salmai,
Nehe RomCor 7:49  fiii lui Hanan, fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar,
Nehe RomCor 7:50  fiii lui Reaia, fiii lui Reţin, fiii lui Necoda,
Nehe RomCor 7:52  fiii lui Besai, fiii lui Mehunim, fiii lui Nefişim,
Nehe RomCor 7:53  fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur,
Nehe RomCor 7:54  fiii lui Baţlit, fiii lui Mehida, fiii lui Harşa,
Nehe RomCor 7:55  fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Tamah,
Nehe RomCor 7:57  Fiii robilor lui Solomon: fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Perida,
Nehe RomCor 7:58  fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel,
Nehe RomCor 7:59  fiii lui Şefatia, fiii lui Hatil, fiii lui Pocheret-Haţebaim, fiii lui Amon.
Nehe RomCor 7:60  Toţi slujitorii Templului şi fiii robilor lui Solomon: trei sute nouăzeci şi doi.
Nehe RomCor 7:61  Iată pe cei ce au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub-Adon şi din Imer şi care n-au putut să-şi arate casa părintească şi neamul ca dovadă că erau din Israel.
Nehe RomCor 7:62  Fiii lui Delaia, fiii lui Tobia, fiii lui Necoda, şase sute patruzeci şi doi.
Nehe RomCor 7:63  Şi dintre preoţi: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, Galaaditul, şi a fost numit cu numele lor.
Nehe RomCor 7:64  Şi-au căutat cartea spiţelor neamului lor, dar n-au găsit-o. De aceea au fost daţi afară din preoţie,
Nehe RomCor 7:65  şi dregătorul le-a spus să nu mănânce din lucrurile preasfinte până nu va întreba un preot pe Urim şi Tumim.
Nehe RomCor 7:66  Adunarea întreagă era de patruzeci şi două de mii trei sute şaizeci de inşi,
Nehe RomCor 7:67  afară de robii şi roabele lor, în număr de şapte mii trei sute treizeci şi şapte. Printre ei se aflau două sute patruzeci şi cinci de cântăreţi şi cântăreţe.
Nehe RomCor 7:68  Aveau şapte sute treizeci şi şase de cai, două sute patruzeci şi cinci de catâri,
Nehe RomCor 7:69  patru sute treizeci şi cinci de cămile şi şase mii şapte sute douăzeci de măgari.
Nehe RomCor 7:70  Mulţi din capii de familie au făcut daruri pentru lucrare. Dregătorul a dat vistieriei o mie de darici de aur, cincizeci de potire, cinci sute treizeci de veşminte preoţeşti.
Nehe RomCor 7:71  Capii de familie au dat în vistieria lucrării douăzeci de mii de darici de aur şi două mii două sute de mine de argint.
Nehe RomCor 7:72  Celălalt popor a dat douăzeci de mii de darici de aur, două mii de mine de argint şi şaizeci şi şapte de veşminte preoţeşti.
Nehe RomCor 7:73  Preoţii şi leviţii, uşierii, cântăreţii, oamenii din popor, slujitorii Templului şi tot Israelul s-au aşezat în cetăţile lor.
Chapter 8
Nehe RomCor 8:1  Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci, tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea Porţii Apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel.
Nehe RomCor 8:2  Şi preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă. Era întâia zi a lunii a şaptea.
Nehe RomCor 8:3  Ezra a citit în carte de dimineaţă până la amiază, pe locul deschis dinaintea Porţii Apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare-aminte la citirea cărţii Legii.
Nehe RomCor 8:4  Cărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn, ridicat cu prilejul acesta. Lângă el, la dreapta, stăteau Matitia, Şema, Anaia, Urie, Hilchia şi Maaseia, şi la stânga: Pedaia, Mişael, Malchia, Haşum, Haşbadana, Zaharia şi Meşulam.
Nehe RomCor 8:5  Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus decât tot poporul. Şi, când a deschis-o, tot poporul s-a sculat.
Nehe RomCor 8:6  Ezra a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a răspuns ridicând mâinile: „Amin! Amin!” Şi s-au plecat şi s-au închinat înaintea Domnului, cu faţa la pământ.
Nehe RomCor 8:7  Iosua, Bani, Şerebia, Iamin, Acub, Şabetai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia şi leviţii lămureau poporului Legea şi fiecare stătea la locul lui.
Nehe RomCor 8:8  Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră.
Nehe RomCor 8:9  Dregătorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra şi leviţii care învăţau pe popor au zis întregului popor: „Ziua aceasta este închinată Domnului, Dumnezeului vostru, să nu vă bociţi şi să nu plângeţi!” Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii.
Nehe RomCor 8:10  Ei le-au zis: „Duceţi-vă de mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci şi trimiteţi câte o parte şi celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.”
Nehe RomCor 8:11  Leviţii potoleau pe tot poporul zicând: „Tăceţi, căci ziua aceasta este sfântă; nu vă mâhniţi!”
Nehe RomCor 8:12  Şi tot poporul s-a dus să mănânce şi să bea. Şi au trimis câte o parte şi altora şi s-au veselit mult. Căci înţeleseseră cuvintele care li se tâlcuiseră.
Nehe RomCor 8:13  A doua zi, capii de familie din tot poporul, preoţii şi leviţii s-au strâns la cărturarul Ezra ca să audă tâlcuirea cuvintelor Legii.
Nehe RomCor 8:14  Şi au găsit scris în Lege că Domnul poruncise prin Moise că fiii lui Israel trebuie să locuiască în corturi în timpul sărbătorii lunii a şaptea.
Nehe RomCor 8:15  Atunci au trimis să răspândească vestea aceasta în toate cetăţile lor şi la Ierusalim: „Duceţi-vă la munte şi aduceţi ramuri de măslin, ramuri de măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de finic şi ramuri de copaci stufoşi, ca să faceţi corturi, cum este scris.”
Nehe RomCor 8:16  Atunci, poporul s-a dus şi a adus ramuri şi au făcut corturi pe acoperişul caselor lor, în curţile lor, în curţile Casei lui Dumnezeu, pe locul deschis dinaintea Porţii Apelor şi pe locul deschis de la poarta lui Efraim.
Nehe RomCor 8:17  Toată adunarea celor ce se întorseseră din robie a făcut corturi şi a locuit în aceste corturi. Din vremea lui Iosua, fiul lui Nun, până în ziua aceasta, nu mai făcuseră copiii lui Israel aşa ceva. Şi a fost foarte mare veselie.
Nehe RomCor 8:18  Au citit în cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi, din cea dintâi zi până la cea din urmă. Au prăznuit sărbătoarea şapte zile şi a fost o adunare de sărbătoare în ziua a opta, cum este poruncit.
Chapter 9
Nehe RomCor 9:1  În a douăzeci şi patra zi a aceleiaşi luni, copiii lui Israel s-au adunat, îmbrăcaţi în saci şi presăraţi cu ţărână, pentru ţinerea unui post.
Nehe RomCor 9:2  Cei ce erau din neamul lui Israel, despărţindu-se de toţi străinii, au venit şi şi-au mărturisit păcatele lor şi fărădelegile părinţilor lor.
Nehe RomCor 9:3  După ce au stat jos, au citit în cartea Legii Domnului, Dumnezeului lor, a patra parte din zi şi altă a patra parte din zi şi-au mărturisit păcatele şi s-au închinat înaintea Domnului, Dumnezeului lor.
Nehe RomCor 9:4  Iosua, Bani, Cadmiel, Şebania, Buni, Şerebia, Bani şi Chenani s-au suit pe scaunul leviţilor şi au strigat cu glas tare către Domnul, Dumnezeul lor.
Nehe RomCor 9:5  Şi leviţii Iosua, Cadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia au zis: „Sculaţi-vă şi binecuvântaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din veşnicie în veşnicie! Binecuvântat să fie Numele Tău cel slăvit, care este mai presus de orice binecuvântare şi de orice laudă!
Nehe RomCor 9:6  Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta.
Nehe RomCor 9:7  Tu, Doamne Dumnezeule, ai ales pe Avram, l-ai scos din Ur, din Haldeea, şi i-ai pus numele Avraam.
Nehe RomCor 9:8  Tu ai găsit inima lui credincioasă înaintea Ta, ai făcut legământ cu el şi ai făgăduit că vei da seminţei lui ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, fereziţilor, iebusiţilor şi ghirgasiţilor şi Ţi-ai ţinut cuvântul, căci eşti drept.
Nehe RomCor 9:9  Tu ai văzut necazul părinţilor noştri în Egipt şi le-ai auzit strigătele la Marea Roşie.
Nehe RomCor 9:10  Ai făcut semne şi minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui şi împotriva întregului popor din ţara lui, pentru că ştiai cu câtă îngâmfare se purtaseră faţă de părinţii noştri şi Ţi-ai arătat slava Ta cum se vede astăzi.
Nehe RomCor 9:11  Ai despărţit marea înaintea lor şi au trecut pe uscat prin mijlocul mării, dar ai prăbuşit în adânc, ca o piatră în fundul apelor, pe cei ce-i urmăreau.
Nehe RomCor 9:12  I-ai călăuzit ziua printr-un stâlp de nor şi noaptea printr-un stâlp de foc, care le lumina drumul pe care aveau să-l urmeze.
Nehe RomCor 9:13  Te-ai pogorât pe Muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi orânduiri minunate.
Nehe RomCor 9:14  Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt şi le-ai dat prin robul Tău Moise porunci, învăţături şi o Lege.
Nehe RomCor 9:15  Le-ai dat, de la înălţimea cerurilor, pâine când le era foame şi ai scos apă din stâncă atunci când le era sete. Şi le-ai spus să intre în stăpânirea ţării pe care jurasei că le-o vei da.
Nehe RomCor 9:16  Dar părinţii noştri s-au îngâmfat şi şi-au înţepenit grumazul. N-au urmat poruncile Tale,
Nehe RomCor 9:17  n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcusei pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit
Nehe RomCor 9:18  nici chiar atunci când şi-au făcut un viţel turnat şi au zis: ‘Iată Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt!’ şi s-au dedat la mari ocări faţă de Tine.
Nehe RomCor 9:19  În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustie şi stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul pe care aveau să-l urmeze.
Nehe RomCor 9:20  Le-ai dat Duhul Tău cel bun ca să-i facă înţelepţi; n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor şi le-ai dat apă să-şi potolească setea.
Nehe RomCor 9:21  Patruzeci de ani ai avut grijă să-i hrăneşti în pustie şi n-au dus lipsă de nimic, hainele nu li s-au învechit şi picioarele nu li s-au umflat.
Nehe RomCor 9:22  Le-ai dat în mână împărăţii şi popoare, ale căror ţinuturi le-ai împărţit între ei, şi au stăpânit ţara lui Sihon, împăratul Hesbonului, şi ţara lui Og, împăratul Basanului.
Nehe RomCor 9:23  Le-ai înmulţit fiii ca stelele cerurilor şi i-ai adus în ţara despre care spusesei părinţilor lor că au s-o ia în stăpânire.
Nehe RomCor 9:24  Şi fiii lor au intrat şi au luat ţara în stăpânire; ai smerit înaintea lor pe locuitorii ţării, canaaniţii, şi i-ai dat în mâinile lor, împreună cu împăraţii şi popoarele ţării, ca să le facă ce le place.
Nehe RomCor 9:25  Au ajuns stăpâni pe cetăţi întărite şi pe pământuri roditoare; au stăpânit case pline de tot felul de bunătăţi, puţuri săpate, vii, măslini şi pomi roditori din belşug; au mâncat, s-au săturat, s-au îngrăşat şi au trăit în desfătări, prin bunătatea Ta cea mare.
Nehe RomCor 9:26  Totuşi ei s-au răsculat şi s-au răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat Legea Ta la spatele lor, au ucis pe prorocii Tăi, care-i rugau fierbinte să se întoarcă la Tine, şi s-au dedat la mari ocări faţă de Tine.
Nehe RomCor 9:27  Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmaşilor lor, care i-au apăsat. Dar, în vremea necazului lor, au strigat către Tine, şi Tu i-ai auzit de la înălţimea cerurilor şi, în îndurarea Ta cea mare, le-ai dat izbăvitori care i-au scăpat din mâinile vrăjmaşilor lor.
Nehe RomCor 9:28  Când au avut odihnă, au început iarăşi să facă rău înaintea Ta. Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmaşilor lor, care i-au stăpânit. Dar din nou au strigat către Tine, şi Tu i-ai auzit de la înălţimea cerurilor, şi, în marea Ta îndurare, i-ai izbăvit de mai multe ori.
Nehe RomCor 9:29  I-ai rugat fierbinte să se întoarcă la Legea Ta, dar ei au stăruit în îngâmfarea lor, n-au ascultat de poruncile Tale, au păcătuit împotriva orânduirilor Tale, care fac viu pe cel ce le împlineşte, Ţi-au întors spatele cu îndărătnicie, şi-au înţepenit grumazul şi n-au ascultat.
Nehe RomCor 9:30  I-ai îngăduit astfel mulţi ani, le-ai dat înştiinţări prin Duhul Tău, prin proroci, şi tot n-au luat aminte. Atunci i-ai dat în mâinile unor popoare străine.
Nehe RomCor 9:31  Dar, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit şi nu i-ai părăsit, căci Tu eşti un Dumnezeu milostiv şi îndurător.
Nehe RomCor 9:32  Şi acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule mare, puternic şi înfricoşat, Tu, care Îţi ţii legământul Tău de îndurare, nu privi ca puţin lucru toate suferinţele prin care am trecut noi, împăraţii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri, prorocii noştri, părinţii noştri şi tot poporul Tău, din vremea împăraţilor Asiriei până în ziua de azi.
Nehe RomCor 9:33  Tu ai fost drept în tot ce ni s-a întâmplat, căci Te-ai arătat credincios, iar noi am făcut rău.
Nehe RomCor 9:34  Împăraţii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri şi părinţii noştri n-au păzit Legea şi n-au dat ascultare nici poruncilor, nici înştiinţărilor pe care li le dădeai.
Nehe RomCor 9:35  Când erau stăpâni, în mijlocul multelor binefaceri pe care li le dădeai, în ţara întinsă şi roditoare pe care le-o dădusei, nu Ţi-au slujit şi nu s-au abătut de la faptele lor rele.
Nehe RomCor 9:36  Şi astăzi, iată-ne robi! Iată-ne robi pe pământul pe care l-ai dat părinţilor noştri pentru ca să se bucure de roadele şi de bunurile lui!
Nehe RomCor 9:37  El îşi înmulţeşte roadele pentru împăraţii cărora ne-ai supus din pricina păcatelor noastre; ei stăpânesc după plac asupra trupurilor noastre şi asupra vitelor noastre şi suntem într-o mare strâmtorare!”
Nehe RomCor 9:38  Pentru toate acestea, noi am încheiat un legământ, pe care l-am făcut în scris. Şi căpeteniile noastre, leviţii noştri şi preoţii noştri şi-au pus pecetea pe el.
Chapter 10
Nehe RomCor 10:1  Iată pe cei ce şi-au pus pecetea: dregătorul Neemia, fiul lui Hacalia. Zedechia,
Nehe RomCor 10:9  Leviţii: Iosua, fiul lui Azania, Binui, din fiii lui Henadad, Cadmiel
Nehe RomCor 10:10  şi fraţii lor, Şebania, Hodia, Chelita, Pelaia, Hanan,
Nehe RomCor 10:14  Căpeteniile poporului: Pareoş, Pahat-Moab, Elam, Zatu, Bani,
Nehe RomCor 10:28  Cealaltă parte a poporului, preoţii, leviţii, uşierii, cântăreţii, slujitorii Templului şi toţi cei ce se despărţiseră de popoarele străine ca să urmeze Legea lui Dumnezeu, nevestele lor, fiii şi fiicele lor, toţi cei ce aveau cunoştinţă şi pricepere,
Nehe RomCor 10:29  s-au unit cu fraţii lor mai cu vază dintre ei. Au făgăduit cu jurământ şi au jurat să umble în Legea lui Dumnezeu, dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească şi să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpânului nostru, orânduirile şi legile Lui.
Nehe RomCor 10:30  Am făgăduit să nu dăm pe fetele noastre după popoarele ţării şi să nu luăm pe fetele lor de neveste pentru fiii noştri;
Nehe RomCor 10:31  să nu cumpărăm nimic în ziua Sabatului şi în zilele de sărbătoare de la popoarele ţării care ar aduce de vânzare în ziua Sabatului mărfuri sau altceva de cumpărat şi să lăsăm nelucrat pământul în anul al şaptelea şi să nu cerem plata niciunei datorii.
Nehe RomCor 10:32  Am luat asupra noastră îndatorirea să dăm a treia parte dintr-un siclu pe an pentru slujba Casei Dumnezeului nostru,
Nehe RomCor 10:33  pentru pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pentru darul de mâncare necurmat, pentru arderea-de-tot necurmată din zilele de Sabat, din zilele de lună nouă şi din zilele de sărbători, pentru lucrurile închinate Domnului, pentru jertfele de ispăşire pentru Israel şi pentru tot ce se face în Casa Dumnezeului nostru.
Nehe RomCor 10:34  Am tras la sorţi, preoţi, leviţi şi popor, pentru lemnele care trebuiau aduse pe fiecare an ca dar la Casa Dumnezeului nostru, după casele noastre părinteşti, la vremuri hotărâte, ca să fie ars pe altarul Domnului, Dumnezeului nostru, cum este scris în Lege.
Nehe RomCor 10:35  Am hotărât să aducem în fiecare an la Casa Domnului cele dintâi roade ale pământului nostru şi cele dintâi roade din toate roadele tuturor pomilor;
Nehe RomCor 10:36  să aducem la Casa Dumnezeului nostru, preoţilor care fac slujba în Casa Dumnezeului nostru, pe întâii născuţi ai fiilor noştri şi ai vitelor noastre, cum este scris în Lege, pe întâii născuţi ai vacilor şi oilor noastre;
Nehe RomCor 10:37  să aducem preoţilor, în cămările Casei Dumnezeului nostru, cele dintâi roade din plămădeală şi darurile noastre de mâncare din roadele tuturor pomilor din must şi din untdelemn; şi să dăm zeciuială din pământul nostru leviţilor, care trebuie s-o ia ei înşişi în toate cetăţile aşezate pe pământurile pe care le lucrăm.
Nehe RomCor 10:38  Preotul, fiul lui Aaron, va fi cu leviţii când vor ridica zeciuiala, şi leviţii vor aduce zeciuială din zeciuială la Casa Dumnezeului nostru, în cămările casei vistieriei.
Nehe RomCor 10:39  Căci copiii lui Israel şi fiii lui Levi vor aduce în cămările acestea darurile de grâu, de must şi de untdelemn; acolo sunt uneltele Sfântului Locaş şi acolo stau preoţii care fac slujba, uşierii şi cântăreţii. Astfel ne-am hotărât să nu părăsim Casa Dumnezeului nostru.
Chapter 11
Nehe RomCor 11:1  Căpeteniile poporului s-au aşezat la Ierusalim. Cealaltă parte a poporului a tras la sorţ, pentru ca unul din zece să vină să locuiască la Ierusalim în cetatea sfântă, iar ceilalţi să locuiască în cetăţi.
Nehe RomCor 11:2  Poporul a binecuvântat pe toţi cei ce au primit de bunăvoie să locuiască la Ierusalim.
Nehe RomCor 11:3  Iată căpeteniile ţinutului care s-au aşezat la Ierusalim. În cetăţile lui Iuda, fiecare s-a aşezat în moşia lui, în cetatea lui Israel, preoţii şi leviţii, slujitorii Templului şi fiii robilor lui Solomon.
Nehe RomCor 11:4  La Ierusalim s-au aşezat unii din fiii lui Iuda şi din fiii lui Beniamin. Din fiii lui Iuda: Ataia, fiul lui Ozia, fiul lui Zaharia, fiul lui Amaria, fiul lui Şefatia, fiul lui Mahalaleel, din fiii lui Pereţ,
Nehe RomCor 11:5  şi Maaseia, fiul lui Baruc, fiul lui Col-Hoze, fiul lui Hazaia, fiul lui Adaia, fiul lui Ioiarib, fiul lui Zaharia, fiul lui Şiloni.
Nehe RomCor 11:6  Toţi fiii lui Pereţ, care s-au aşezat la Ierusalim, au fost patru sute şaizeci şi opt de oameni viteji.
Nehe RomCor 11:7  Iată fiii lui Beniamin: Salu, fiul lui Meşulam, fiul lui Ioed, fiul lui Pedaia, fiul lui Colaia, fiul lui Maaseia, fiul lui Itiel, fiul lui Isaia,
Nehe RomCor 11:8  şi, după el, Gabai şi Salai, nouă sute douăzeci şi opt.
Nehe RomCor 11:9  Ioel, fiul lui Zieri, era căpetenia lor şi Iuda, fiul lui Senua, era a doua căpetenie a cetăţii.
Nehe RomCor 11:11  Seraia, fiul lui Hilchia, fiul lui Meşulam, fiul lui Ţadoc, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, domnul Casei lui Dumnezeu,
Nehe RomCor 11:12  şi fraţii lor, care făceau slujba Casei, opt sute douăzeci şi doi; Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Pelalia, fiul lui Amţi, fiul lui Zaharia, fiul lui Paşhur, fiul lui Malchia,
Nehe RomCor 11:13  şi fraţii săi, capii caselor părinteşti, două sute patruzeci şi doi şi Amaşai, fiul lui Azareel, fiul lui Ahzai, fiul lui Meşilemot, fiul lui Imer,
Nehe RomCor 11:14  şi fraţii lor, oameni viteji, o sută douăzeci şi opt; Zabdiel, fiul lui Ghedolim, era căpetenia lor.
Nehe RomCor 11:15  Din leviţi: Şemaia, fiul lui Haşub, fiul lui Azricam, fiul lui Haşabia, fiul lui Buni,
Nehe RomCor 11:16  Şabetai şi Iozabad, însărcinaţi cu treburile de afară ale Casei lui Dumnezeu şi făcând parte din căpeteniile leviţilor;
Nehe RomCor 11:17  Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zabdi, fiul lui Asaf, căpetenia care cânta lauda la rugăciune, şi Bacbuchia, al doilea din fraţii săi, şi Abda, fiul lui Şamua, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun.
Nehe RomCor 11:18  Toţi leviţii din cetatea sfântă erau două sute optzeci şi patru.
Nehe RomCor 11:19  Şi uşierii: Acub, Talmon şi fraţii lor, păzitorii porţilor, o sută şaptezeci şi doi.
Nehe RomCor 11:20  Cealaltă parte din Israel, din preoţi şi din leviţi s-a aşezat în toate cetăţile lui Iuda, fiecare în moşia lui.
Nehe RomCor 11:21  Slujitorii Templului s-au aşezat pe deal şi aveau de căpetenii pe Ţiha şi Ghişpa.
Nehe RomCor 11:22  Căpetenia leviţilor la Ierusalim era Uzi, fiul lui Bani, fiul lui Haşabia, fiul lui Matania, fiul lui Mica, dintre fiii lui Asaf, cântăreţii însărcinaţi cu slujba Casei lui Dumnezeu,
Nehe RomCor 11:23  căci era o poruncă a împăratului cu privire la cântăreţi şi li se dădea o parte hotărâtă pe fiecare zi.
Nehe RomCor 11:24  Petahia, fiul lui Meşezabeel, din fiii lui Zerah, fiul lui Iuda, era dregătorul împăratului pentru toate treburile poporului.
Nehe RomCor 11:25  Cât despre sate şi câmpiile lor, unii din fiii lui Iuda s-au aşezat la Chiriat-Arba şi în locurile care ţin de el, la Dibon şi în locurile care ţin de el, Iecabţeel şi în satele care ţin de el,
Nehe RomCor 11:27  la Haţar-Şual, la Beer-Şeba şi în locurile care ţin de ea,
Nehe RomCor 11:28  la Ţiclag, la Mecona şi în locurile care ţin de ea,
Nehe RomCor 11:30  la Zanoah, la Adulam şi în satele care ţin de el, la Lachis şi în ţinutul lui, la Azeca şi în locurile care ţin de el. S-au aşezat astfel de la Beer-Şeba până la valea lui Hinom.
Nehe RomCor 11:31  Fiii lui Beniamin s-au aşezat de la Gheba la Micmaş, la Aia, la Betel şi în locurile care ţin de el,
Nehe RomCor 11:36  Au fost unii leviţi care s-au unit cu Beniamin, măcar că făceau parte din cetele lui Iuda.
Chapter 12
Nehe RomCor 12:1  Iată preoţii şi leviţii care s-au întors cu Zorobabel, fiul lui Şealtiel, şi cu Iosua: Seraia, Ieremia, Ezra,
Nehe RomCor 12:7  Salu, Amoc, Hilchia, Iedaia. Aceştia au fost căpeteniile preoţilor şi ale fraţilor lor, pe vremea lui Iosua.
Nehe RomCor 12:8  Leviţi: Iosua, Binui, Cadmiel, Şerebia, Iuda, Matania, care cârmuia împreună cu fraţii săi cântarea laudelor;
Nehe RomCor 12:9  Bacbuchia şi Uni, care îşi împlineau slujbele lângă fraţii lor.
Nehe RomCor 12:10  Iosua a născut pe Ioiachim, Ioiachim a născut pe Eliaşib, Eliaşib a născut pe Ioiada,
Nehe RomCor 12:11  Ioiada a născut pe Ionatan şi Ionatan a născut pe Iadua.
Nehe RomCor 12:12  Iată care erau pe vremea lui Ioiachim preoţii, capi de familii: pentru Seraia, Meraia; pentru Ieremia, Hanania;
Nehe RomCor 12:14  pentru Meluchi, Ionatan; pentru Şebania, Iosif;
Nehe RomCor 12:17  pentru Abia, Zicri; pentru Miniamin şi Moadia, Piltai;
Nehe RomCor 12:21  pentru Hilchia, Haşabia; pentru Iedaia, Netaneel.
Nehe RomCor 12:22  Pe vremea lui Eliaşib, lui Ioiada, lui Iohanan şi lui Iadua, leviţii, capi de familii, şi preoţii, au fost scrişi sub domnia lui Darius, Persanul.
Nehe RomCor 12:23  Fiii lui Levi, capi de familii, au fost scrişi în Cartea Cronicilor până pe vremea lui Iohanan, fiul lui Eliaşib.
Nehe RomCor 12:24  Căpeteniile leviţilor, Haşabia, Şerebia şi Iosua, fiul lui Cadmiel, şi fraţii lor împreună cu ei, stând unii în faţa altora, erau însărcinaţi să mărească şi să laude pe Domnul, după rânduiala lui David, omul lui Dumnezeu.
Nehe RomCor 12:25  Matania, Bacbuchia, Obadia, Meşulam, Talmon şi Acub, uşieri, făceau de strajă la cămările de la porţi.
Nehe RomCor 12:26  Ei trăiau pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, şi pe vremea lui Neemia, dregătorul, şi pe vremea preotului şi cărturarului Ezra.
Nehe RomCor 12:27  La sfinţirea zidurilor Ierusalimului, au chemat pe leviţi din toate locurile în care locuiau şi i-au adus la Ierusalim, ca să prăznuiască sfinţirea şi sărbătoarea cu laude şi cântări, în sunet de chimvale, alăute şi harpe.
Nehe RomCor 12:28  Fiii cântăreţilor s-au strâns din împrejurimile Ierusalimului, din satele slujitorilor Templului,
Nehe RomCor 12:29  din Bet-Ghilgal şi din ţinutul Ghebei şi din Azmavet, căci cântăreţii îşi zidiseră sate împrejurul Ierusalimului.
Nehe RomCor 12:30  Preoţii şi leviţii s-au curăţit şi au curăţit şi pe popor, porţile şi zidul.
Nehe RomCor 12:31  Am suit pe zid pe căpeteniile lui Iuda şi am făcut două coruri mari. Cel dintâi a pornit pe partea dreaptă a zidului, spre Poarta Gunoiului.
Nehe RomCor 12:32  În urma acestui cor mergeau Hosea şi jumătate din căpeteniile lui Iuda,
Nehe RomCor 12:35  unii din fiii preoţilor cu trâmbiţe, Zaharia, fiul lui Ionatan, fiul lui Şemaia, fiul lui Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zacur, fiul lui Asaf,
Nehe RomCor 12:36  şi fraţii săi, Şemaia, Azareel, Milalai, Ghilalai, Maai, Netaneel, Iuda şi Hanani, cu instrumentele de muzică ale lui David, omul lui Dumnezeu. Cărturarul Ezra era în fruntea lor.
Nehe RomCor 12:37  La Poarta Izvorului, s-au suit drept înainte pe treptele cetăţii lui David, pe ridicătura zidului, deasupra casei lui David, până la Poarta Apelor, spre răsărit.
Nehe RomCor 12:38  Al doilea cor a pornit spre stânga. În urma lui veneam eu cu cealaltă jumătate din popor, pe zid. Trecând pe deasupra Turnului Cuptoarelor, au mers până la zidul cel lat;
Nehe RomCor 12:39  apoi pe deasupra porţii lui Efraim, pe deasupra porţii celei vechi, pe deasupra Porţii Peştilor, pe deasupra turnului lui Hananeel şi pe deasupra turnului Mea, până la Poarta Oilor. Şi s-au oprit la poarta temniţei.
Nehe RomCor 12:40  Cele două coruri s-au oprit în Casa lui Dumnezeu, şi tot aşa şi eu şi dregătorii care erau cu mine,
Nehe RomCor 12:41  şi preoţii Eliachim, Maaseia, Miniamin, Mica, Elioenai, Zaharia, Hanania, cu trâmbiţe,
Nehe RomCor 12:42  şi Maaseia, Şemaia, Eleazar, Uzi, Iohanan, Malchia, Elam şi Ezer. Cântăreţii şi-au înălţat glasul, cârmuiţi de Izrahia.
Nehe RomCor 12:43  În ziua aceea s-au adus multe jertfe şi a fost mare bucurie, căci Dumnezeu dăduse poporului o mare pricină de bucurie. Se bucurau şi femeile şi copiii, şi strigătele de bucurie ale Ierusalimului se auzeau până departe.
Nehe RomCor 12:44  În ziua aceea, s-au rânduit oameni care să privegheze asupra odăilor care slujeau de cămări pentru darurile de mâncare, cele dintâi roade şi zeciuieli. Ei au fost însărcinaţi să adune în ele, din ţinutul cetăţilor, părţile hotărâte de Lege preoţilor şi leviţilor. Căci Iuda se bucura că preoţii şi leviţii erau la locul lor,
Nehe RomCor 12:45  păzind tot ce privea slujba lui Dumnezeu şi a curăţirilor. Cântăreţii şi uşierii îşi împlineau şi ei slujbele după rânduiala lui David şi a fiului său Solomon.
Nehe RomCor 12:46  Căci odinioară, pe vremea lui David şi lui Asaf, erau căpetenii peste cântăreţi şi cântări de laudă şi de mulţumire în cinstea lui Dumnezeu.
Nehe RomCor 12:47  Tot Israelul a dat pe vremea lui Zorobabel şi Neemia părţile cuvenite cântăreţilor şi uşierilor, zi de zi; au dat leviţilor lucrurile sfinţite, iar leviţii au dat fiilor lui Aaron lucrurile sfinţite cuvenite lor.
Chapter 13
Nehe RomCor 13:1  În vremea aceea, s-a citit în faţa poporului în cartea lui Moise şi s-a găsit scris că amonitul şi moabitul nu trebuiau să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu,
Nehe RomCor 13:2  pentru că nu veniseră înaintea copiilor lui Israel cu pâine şi apă şi pentru că tocmiseră împotriva lor cu preţ de argint pe Balaam ca să-i blesteme. Dar Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvântare.
Nehe RomCor 13:3  Când au auzit Legea, au deosebit din Israel pe toţi străinii.
Nehe RomCor 13:4  Înainte de aceasta, preotul Eliaşib, care era pus peste cămările Casei Dumnezeului nostru şi rudă cu Tobia,
Nehe RomCor 13:5  pregătise pentru el o cămară mare, unde puneau mai înainte darurile de mâncare, tămâia, uneltele, zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn, părţile rânduite pentru leviţi, cântăreţi şi uşieri şi darurile ridicate pentru preoţi.
Nehe RomCor 13:6  Eu nu eram la Ierusalim când s-au petrecut toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci şi doilea an al lui Artaxerxe, împăratul Babilonului. La sfârşitul anului am căpătat de la împărat învoire
Nehe RomCor 13:7  să mă întorc la Ierusalim şi am văzut răul pe care-l făcuse Eliaşib, pregătind o cămară pentru Tobia în curţile Casei lui Dumnezeu.
Nehe RomCor 13:8  Mi-a părut foarte rău şi am aruncat afară din cămară toate lucrurile lui Tobia.
Nehe RomCor 13:9  Apoi, am poruncit să se curăţească odăile şi am pus iarăşi în ele uneltele Casei lui Dumnezeu, darurile de mâncare şi tămâia.
Nehe RomCor 13:10  Am auzit, de asemenea, că părţile leviţilor nu li se dăduseră şi că leviţii şi cântăreţii însărcinaţi cu slujba fugiseră fiecare în ţinutul lui.
Nehe RomCor 13:11  Am mustrat pe dregători şi am zis: „Pentru ce a fost părăsită Casa lui Dumnezeu?” Şi am strâns pe leviţi şi pe cântăreţi şi i-am pus iarăşi în slujba lor.
Nehe RomCor 13:12  Atunci, tot Iuda a adus în cămări zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn.
Nehe RomCor 13:13  Am dat cămările în grija preotului Şelemia, cărturarului Ţadoc şi lui Pedaia, unul din leviţi, şi le-am adăugat şi pe Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania, căci le mergea numele că sunt credincioşi. Ei au fost însărcinaţi să facă împărţirile cuvenite fraţilor lor.
Nehe RomCor 13:14  Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, pentru aceste lucruri şi nu uita faptele mele evlavioase, făcute pentru Casa Dumnezeului meu şi pentru lucrurile care trebuie păzite în ea!
Nehe RomCor 13:15  Pe vremea aceea, am văzut în Iuda nişte oameni călcând la teasc în ziua Sabatului, aducând snopi, încărcând măgarii cu vin, struguri şi smochine şi cu tot felul de lucruri şi aducându-le la Ierusalim în ziua Sabatului. Şi i-am mustrat chiar în ziua când îşi vindeau mărfurile.
Nehe RomCor 13:16  Mai erau şi nişte tirieni aşezaţi în Ierusalim care aduceau peşte şi tot felul de mărfuri şi le vindeau fiilor lui Iuda în ziua Sabatului şi în Ierusalim.
Nehe RomCor 13:17  Am mustrat pe mai-marii lui Iuda şi le-am zis: „Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceţi pângărind ziua Sabatului?
Nehe RomCor 13:18  Oare n-au lucrat aşa părinţii voştri şi nu din pricina aceasta a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi şi peste cetatea aceasta? Şi voi aduceţi din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind Sabatul!”
Nehe RomCor 13:19  Apoi am poruncit să se închidă porţile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, şi să nu se deschidă decât după Sabat. Şi am pus câţiva din slujitorii mei la porţi, să oprească intrarea sarcinilor de mărfuri în ziua Sabatului.
Nehe RomCor 13:20  Şi aşa negustorii şi vânzătorii de tot felul de lucruri au petrecut noaptea o dată şi de două ori afară din Ierusalim.
Nehe RomCor 13:21  I-am mustrat şi le-am zis: „Pentru ce staţi noaptea înaintea zidului? Dacă veţi mai face încă o dată lucrul acesta, voi pune mâna pe voi.” Din clipa aceea, n-au mai venit în timpul Sabatului.
Nehe RomCor 13:22  Am poruncit şi leviţilor să se curăţească şi să vină să păzească porţile, ca să sfinţească ziua Sabatului. Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, şi pentru aceste lucruri şi ocroteşte-mă după marea Ta îndurare!
Nehe RomCor 13:23  Tot pe vremea aceea, am văzut pe nişte iudei care îşi luaseră neveste asdodiene, amonite şi moabite.
Nehe RomCor 13:24  Jumătate din fiii lor vorbeau limba asdodiană şi nu ştiau să vorbească limba ebraică; nu cunoşteau decât limba cutărui sau cutărui popor.
Nehe RomCor 13:25  I-am mustrat şi i-am blestemat; am lovit pe unii din ei, le-am smuls părul şi i-am pus să jure în Numele lui Dumnezeu zicând: „Să nu vă daţi fetele după fiii lor şi să nu luaţi fetele lor de neveste nici pentru fiii voştri, nici pentru voi.
Nehe RomCor 13:26  Oare nu în aceasta a păcătuit Solomon, împăratul lui Israel? Nu era alt împărat ca el în mulţimea popoarelor; el era iubit de Dumnezeul lui şi Dumnezeu îl pusese împărat peste tot Israelul. Totuşi femeile străine l-au târât şi pe el în păcat.
Nehe RomCor 13:27  Şi acum trebuie să auzim despre voi că săvârşiţi o nelegiuire atât de mare şi că păcătuiţi împotriva Dumnezeului nostru luând neveste străine?”
Nehe RomCor 13:28  Unul din fiii lui Ioiada, fiul marelui preot Eliaşib, era ginerele lui Sanbalat, Horonitul. L-am izgonit de la mine.
Nehe RomCor 13:29  Adu-Ţi aminte de ei, Dumnezeule, căci au spurcat preoţia şi legământul încheiat de preoţi şi leviţi.
Nehe RomCor 13:30  I-am curăţit de orice străin şi am pus rânduială în tot ce trebuiau să păzească preoţii şi leviţii, fiecare în slujba lui,
Nehe RomCor 13:31  în ce privea atât darul lemnelor la vremuri hotărâte, cât şi cele dintâi roade. Adu-Ţi aminte de mine spre bine, Dumnezeule!