RomCor - I Corinthians

Chapter 1

1:1  Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten,

1:2  către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru:

1:3  Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!

1:4  Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v-a fost dat în Isus Hristos.

1:5  Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă.

1:6  În felul acesta, mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru;

1:7  aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos.

1:8  El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.

1:9  Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.

1:10  Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.

1:11  Căci, fraţilor, am aflat despre voi, de la ai Cloei, că între voi sunt certuri.

1:12  Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Şi eu al lui Apolo!” „Şi eu al lui Chifa!” „Şi eu al lui Hristos!”

1:13  Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?

1:14  Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaius,

1:15  pentru ca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu.

1:16  Da, am mai botezat şi casa lui Stefana, încolo, nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva.

1:17  De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.

1:18  Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.

1:19  Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.”

1:20  Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia?

1:21  Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.

1:22  Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune,

1:23  dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care, pentru iudei, este o pricină de poticnire, şi pentru neamuri o nebunie,

1:24  dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

1:25  Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii, şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii.

1:26  De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.

1:27  Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.

1:28  Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt,

1:29  pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.

1:30  Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare,

1:31  pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă să se laude în Domnul”.

Chapter 2

2:1  Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită.

2:2  Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.

2:3  Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.

2:4  Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere,

2:5  pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.

2:6  Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi este o înţelepciune, dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi.

2:7  Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci,

2:8  şi pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.

2:9  Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”.

2:10  Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.

2:11  În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu.

2:12  Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.

2:13  Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.

2:14  Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.

2:15  Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.

2:16  Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos.

Chapter 3

3:1  Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos.

3:2  V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi, şi nici acum chiar nu le puteţi suferi,

3:3  pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?

3:4  Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!” şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteţi voi oameni de lume?

3:5  Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu prin care aţi crezut, şi fiecare după puterea dată lui de Domnul.

3:6  Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească,

3:7  aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci Dumnezeu, care face să crească.

3:8  Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt tot una, şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.

3:9  Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.

3:10  După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra.

3:11  Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos.

3:12  Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie,

3:13  lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.

3:14  Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată.

3:15  Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.

3:16  Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

3:17  Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi.

3:18  Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.

3:19  Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor”.

3:20  Şi iarăşi: „Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi. Ştie că sunt deşarte.”

3:21  Nimeni să nu se fălească dar cu oameni, căci toate lucrurile sunt ale voastre:

3:22  fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre

3:23  şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.

Chapter 4

4:1  Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.

4:2  Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.

4:3  Cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă nici eu însumi nu mă mai judec pe mine.

4:4  Căci n-am nimic împotriva mea, totuşi nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă este Domnul.

4:5  De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.

4:6  Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca prin noi înşine să învăţaţi să nu treceţi peste ce „este scris” şi niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt.

4:7  Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?

4:8  O, iată-vă sătui! Iată-vă ajunşi bogaţi! Iată-vă împărăţind fără noi! Şi măcar de aţi împărăţi cu adevărat ca să putem împărăţi şi noi împreună cu voi!

4:9  Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osândiţi la moarte, fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.

4:10  Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi, înţelepţi în Hristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puşi în cinste; noi, dispreţuiţi!

4:11  Până în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc,

4:12  ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm;

4:13  când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor.

4:14  Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă fac ruşine, ci ca să vă sfătuiesc ca pe nişte copii preaiubiţi ai mei.

4:15  Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.

4:16  De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele.

4:17  Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile.

4:18  Unii s-au îngâmfat şi şi-au închipuit că n-am să mai vin la voi.

4:19  Dar, dacă va voi Domnul, voi veni în curând la voi şi atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat.

4:20  Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.

4:21  Ce voiţi? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste şi cu duhul blândeţii?

Chapter 5

5:1  Din toate părţile se spune că între voi este curvie, şi încă o curvie de acelea care nici chiar la păgâni nu se pomenesc, până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său.

5:2  Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta să fi fost dat afară din mijlocul vostru!

5:3  Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă.

5:4  În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă prin puterea Domnului nostru Isus,

5:5  am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.

5:6  Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala?

5:7  Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat, căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.

5:8  Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului.

5:9  V-am scris în epistola mea să n-aveţi nicio legătură cu curvarii.

5:10  Însă n-am înţeles cu curvarii lumii acesteia sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume.

5:11  Ci v-am scris să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este curvar sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi.

5:12  În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru?

5:13  Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela.

Chapter 6

6:1  Cum! Când vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la cei nelegiuiţi şi nu la sfinţi?

6:2  Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate?

6:3  Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile vieţii acesteia?

6:4  Deci, când aveţi neînţelegeri pentru lucrurile vieţii acesteia, voi puneţi judecători pe aceia pe care Biserica nu-i bagă în seamă?

6:5  Spre ruşinea voastră zic lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate?

6:6  Dar un frate se duce la judecată cu alt frate, şi încă înaintea necredincioşilor!

6:7  Chiar faptul că aveţi judecăţi între voi este un cusur pe care-l aveţi. Pentru ce nu suferiţi mai bine să fiţi nedreptăţiţi? De ce nu răbdaţi mai bine paguba?

6:8  Dar voi singuri sunteţi aceia care nedreptăţiţi şi păgubiţi, şi încă pe fraţi!

6:9  Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,

6:10  nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

6:11  Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.

6:12  Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.

6:13  Mâncărurile sunt pentru pântece şi pântecele este pentru mâncăruri. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul, şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul şi Domnul este pentru trup.

6:14  Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa.

6:15  Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!

6:16  Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”.

6:17  Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El.

6:18  Fugiţi de curvie! Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârşit afară din trup, dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său.

6:19  Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?

6:20  Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

Chapter 7

7:1  Cu privire la lucrurile despre care mi-aţi scris, eu cred că este bine ca omul să nu se atingă de femeie.

7:2  Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei.

7:3  Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat.

7:4  Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta.

7:5  Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana din pricina nestăpânirii voastre.

7:6  Lucrul acesta îl spun ca o îngăduinţă; nu fac din el o poruncă.

7:7  Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine, dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul.

7:8  Celor neînsuraţi şi văduvelor, le spun că este bine pentru ei să rămână ca mine.

7:9  Dar, dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească, pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă.

7:10  Celor căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat.

7:11  (Dacă este despărţită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei.) Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta.

7:12  Celorlalţi le zic eu, nu Domnul: Dacă un frate are o nevastă necredincioasă şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea.

7:13  Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei.

7:14  Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi.

7:15  Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu este legat: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.

7:16  Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta?

7:17  Încolo, fiecare să rămână în starea în care l-a aşezat Domnul şi în care l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este rânduiala pe care am aşezat-o în toate bisericile.

7:18  Dacă cineva a fost chemat pe când era tăiat împrejur, să rămână tăiat împrejur. Dacă cineva a fost chemat pe când era netăiat împrejur, să nu se taie împrejur.

7:19  Tăierea împrejur nu este nimic şi netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu.

7:20  Fiecare să rămână în chemarea pe care o avea când a fost chemat.

7:21  Ai fost chemat când erai rob? Să nu te nelinişteşti de lucrul acesta, dar, dacă poţi să ajungi slobod, foloseşte-te.

7:22  Căci robul chemat în Domnul este un slobozit al Domnului. Tot aşa, cel slobod care a fost chemat este un rob al lui Hristos.

7:23  Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi dar robi oamenilor.

7:24  Fiecare, fraţilor, să rămână cu Dumnezeu în starea în care era când a fost chemat.

7:25  Cât despre fecioare, n-am o poruncă din partea Domnului. Le dau însă un sfat, ca unul care am căpătat de la Domnul harul să fiu vrednic de crezare.

7:26  Iată dar ce cred eu că este bine, având în vedere strâmtorarea de acum: este bine pentru fiecare să rămână aşa cum este.

7:27  Eşti legat de o nevastă? Nu căuta să fii dezlegat. Nu eşti legat de o nevastă? Nu căuta nevastă.

7:28  Însă, dacă te însori, nu păcătuieşti. Dacă fecioara se mărită, nu păcătuieşte. Dar fiinţele acestea vor avea necazuri pământeşti, şi eu aş vrea să vi le cruţ.

7:29  Iată ce vreau să spun, fraţilor: de acum vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta, pentru ca cei ce au neveste să fie ca şi cum n-ar avea;

7:30  cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni;

7:31  cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea, căci chipul lumii acesteia trece.

7:32  Dar eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji. Cine nu este însurat se îngrijeşte de lucrurile Domnului cum ar putea să placă Domnului.

7:33  Dar cine este însurat se îngrijeşte de lucrurile lumii cum să placă nevestei.

7:34  Tot aşa, între femeia măritată şi fecioară este o deosebire: cea nemăritată se îngrijeşte de lucrurile Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul, şi cu duhul, iar cea măritată se îngrijeşte de lucrurile lumii cum să placă bărbatului ei.

7:35  Vă spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă prind într-un laţ, ci pentru ceea ce este frumos şi ca să puteţi sluji Domnului fără piedici.

7:36  Dacă crede cineva că este ruşinos pentru fata lui să treacă de floarea vârstei şi nevoia cere aşa, să facă ce vrea: nu păcătuieşte, să se mărite.

7:37  Dar cine a luat o hotărâre tare şi nu este nevoit, ci este slobod să lucreze cum vrea, şi a hotărât în inima lui să-şi păstreze pe fiică-sa fecioară face bine.

7:38  Astfel, cine îşi mărită fata bine face, şi cine n-o mărită mai bine face.

7:39  O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul, dar dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul.

7:40  Dar, după părerea mea, va fi mai fericită dacă rămâne aşa cum este. Şi cred că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.

Chapter 8

8:1  În ce priveşte lucrurile jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Dar cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte.

8:2  Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.

8:3  Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu.

8:4  Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu.

8:5  Căci chiar dacă ar fi aşa-numiţii „dumnezei”, fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt în adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”),

8:6  totuşi, pentru noi, nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.

8:7  Dar nu toţi au cunoştinţa aceasta. Ci unii, fiind obişnuiţi până acum cu idolul, mănâncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; şi cugetul lor, care este slab, este întinat.

8:8  Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea şi nu pierdem nimic dacă nu mâncăm.

8:9  Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi.

8:10  Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoştinţă, că şezi la masă într-un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănânce din lucrurile jertfite idolilor?

8:11  Şi astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta; el, fratele pentru care a murit Hristos!

8:12  Dacă păcătuiţi astfel împotriva fraţilor şi le răniţi cugetul lor slab, păcătuiţi împotriva lui Hristos.

8:13  De aceea, dacă o mâncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască.

Chapter 9

9:1  Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul meu în Domnul?

9:2  Dacă nu sunt apostol pentru alţii, sunt măcar pentru voi; căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.

9:3  Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează.

9:4  N-avem dreptul să mâncăm şi să bem?

9:5  N-avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalţi apostoli şi fraţii Domnului, şi Chifa?

9:6  Ori numai eu şi Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm?

9:7  Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădeşte o vie şi nu mănâncă din rodul ei? Cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei?

9:8  Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune şi Legea?

9:9  În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici?

9:10  Sau vorbeşte El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel, căci cine ară trebuie să are cu nădejde şi cine treieră grâul trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.

9:11  Dacă am semănat printre voi bunurile duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice?

9:12  Dacă se bucură alţii de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.

9:13  Nu ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte sunt hrăniţi din lucrurile de la Templu şi că cei ce slujesc altarului au parte de la altar?

9:14  Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.

9:15  Dar eu nu m-am folosit de niciunul din aceste drepturi. Şi nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă aşa cu mine, căci aş vrea mai bine să mor decât să-mi ia cineva pricina mea de laudă.

9:16  Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc, şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!

9:17  Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredinţată.

9:18  Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia pe care o vestesc şi să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie.

9:19  Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi.

9:20  Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câştig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege;

9:21  cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câştig pe cei fără lege.

9:22  Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.

9:23  Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

9:24  Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!

9:25  Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji.

9:26  Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt.

9:27  Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

Chapter 10

10:1  Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare,

10:2  toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise;

10:3  toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească

10:4  şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, şi stânca era Hristos.

10:5  Totuşi cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie.

10:6  Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.

10:7  Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a şezut să mănânce şi să bea şi s-au sculat să joace”.

10:8  Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii.

10:9  Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi.

10:10  Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de Nimicitorul.

10:11  Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.

10:12  Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.

10:13  Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.

10:14  De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.

10:15  Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecaţi voi singuri ce spun.

10:16  Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?

10:17  Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup, căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine.

10:18  Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănâncă jertfele nu sunt ei în împărtăşire cu altarul?

10:19  Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva?

10:20  Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii.

10:21  Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor.

10:22  Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El?

10:23  Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.

10:24  Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.

10:25  Să mâncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.

10:26  Căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el”.

10:27  Dacă vă pofteşte un necredincios la o masă şi voiţi să vă duceţi, să mâncaţi din tot ce vă pune înainte, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.

10:28  Dar, dacă vă spune cineva: „Lucrul acesta a fost jertfit idolilor”, să nu mâncaţi, din pricina celui ce v-a înştiinţat şi din pricina cugetului, căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el”.

10:29  Vorbesc aici nu de cugetul vostru, ci de cugetul altuia. Căci de ce să fie judecată slobozenia mea de cugetul altuia?

10:30  Dacă mănânc aducând mulţumiri, de ce să fiu vorbit de rău pentru un lucru pentru care mulţumesc?

10:31  Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.

10:32  Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu.

10:33  După cum mă silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi.

Chapter 11

11:1  Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.

11:2  Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat.

11:3  Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.

11:4  Orice bărbat care se roagă sau proroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte Capul său.

11:5  Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.

11:6  Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească.

11:7  Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului.

11:8  În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat,

11:9  şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.

11:10  De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.

11:11  Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.

11:12  Căci dacă femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul, prin femeie, şi toate sunt de la Dumnezeu.

11:13  Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită?

11:14  Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung,

11:15  pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învălitoare a capului.

11:16  Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici bisericile lui Dumnezeu.

11:17  Vă dau aceste învăţături, dar nu vă laud, pentru că vă adunaţi laolaltă nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi.

11:18  Mai întâi de toate, aud că, atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări. Şi în parte o cred,

11:19  căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni.

11:20  Când vă adunaţi dar în acelaşi loc, nu este cu putinţă să mâncaţi cina Domnului.

11:21  Fiindcă atunci când staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el înaintea altuia; aşa că unul este flămând, iar altul este beat.

11:22  Ce? N-aveţi case pentru ca să mâncaţi şi să beţi acolo? Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu şi vreţi să faceţi de ruşine pe cei ce n-au nimic? Ce să vă zic? Să vă laud? În privinţa aceasta nu vă laud.

11:23  Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat, şi anume că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.

11:24  Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea”.

11:25  Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el”.

11:26  Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El.

11:27  De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.

11:28  Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.

11:29  Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.

11:30  Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi nu puţini dorm.

11:31  Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.

11:32  Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.

11:33  Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii.

11:34  Dacă-i este foame cuiva, să mănânce acasă, pentru ca să nu vă adunaţi spre osândă. Celelalte lucruri le voi rândui când voi veni.

Chapter 12

12:1  În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă.

12:2  Când eraţi păgâni, ştiţi că vă duceaţi la idolii cei muţi, după cum eraţi călăuziţi.

12:3  De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Şi nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.

12:4  Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh;

12:5  sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn;

12:6  sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.

12:7  Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.

12:8  De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă datorită aceluiaşi Duh;

12:9  altuia, credinţa prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor prin acelaşi Duh;

12:10  altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor.

12:11  Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte.

12:12  Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.

12:13  Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi, şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.

12:14  Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.

12:15  Dacă piciorul ar zice: „Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup”, nu este pentru aceasta din trup?

12:16  Şi dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup”, nu este pentru aceasta din trup?

12:17  Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?

12:18  Acum dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.

12:19  Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?

12:20  Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup.

12:21  Ochiul nu poate zice mâinii: „N-am trebuinţă de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: „N-am trebuinţă de voi”.

12:22  Ba mai mult, mădularele trupului care par mai slabe sunt de neapărată trebuinţă.

12:23  Şi părţile trupului care par vrednice de mai puţină cinste le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţe,

12:24  pe când cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste,

12:25  pentru ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.

12:26  Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.

12:27  Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare, în parte, mădularele lui.

12:28  Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică întâi apostoli; al doilea proroci; al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi.

12:29  Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt proroci? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de minuni?

12:30  Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc?

12:31  Umblaţi dar după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.

Chapter 13

13:1  Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

13:2  Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.

13:3  Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

13:4  Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

13:5  nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,

13:6  nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,

13:7  acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.

13:8  Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.

13:9  Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte,

13:10  dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.

13:11  Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil, când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.

13:12  Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte, dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.

13:13  Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Chapter 14

14:1  Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să prorociţi.

14:2  În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu, căci nimeni nu-l înţelege şi, cu duhul, el spune taine.

14:3  Cine proroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor spre zidire, sfătuire şi mângâiere.

14:4  Cine vorbeşte în altă limbă se zideşte pe sine însuşi, dar cine proroceşte zideşte sufleteşte Biserica.

14:5  Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi, dar mai ales să prorociţi. Cine proroceşte este mai mare decât cine vorbeşte în alte limbi, afară numai dacă tălmăceşte aceste limbi, pentru ca să capete Biserica zidire sufletească.

14:6  În adevăr, fraţilor, de ce folos v-aş fi eu dacă aş veni la voi vorbind în alte limbi şi dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoştinţă, nici prorocie, nici învăţătură?

14:7  Chiar şi lucrurile neînsufleţite, care dau un sunet: fie un fluier sau o alăută, dacă nu dau sunete desluşite, cine va cunoaşte ce se cântă cu fluierul sau cu alăuta?

14:8  Şi dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?

14:9  Tot aşa şi voi, dacă nu rostiţi cu limba o vorbă înţeleasă, cum se va pricepe ce spuneţi? Atunci parcă aţi vorbi în vânt.

14:10  Sunt multe feluri de limbi în lume, totuşi niciuna din ele nu este fără sunete înţelese.

14:11  Dar, dacă nu cunosc înţelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbeşte, şi cel ce vorbeşte va fi un străin pentru mine.

14:12  Tot aşa şi voi, fiindcă râvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din belşug, în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii.

14:13  De aceea, cine vorbeşte în altă limbă să se roage să aibă şi darul s-o tălmăcească.

14:14  Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod.

14:15  Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.

14:16  Altminteri, dacă aduci mulţumiri cu duhul, cum va răspunde „Amin” la mulţumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, când el nu ştie ce spui?

14:17  Negreşit, tu mulţumeşti lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămâne zidit sufleteşte.

14:18  Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi.

14:19  Dar în biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă.

14:20  Fraţilor, nu fiţi copii la minte, ci, la răutate, fiţi prunci, iar la minte, fiţi oameni mari.

14:21  În Lege este scris: „Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă şi prin buze străine, şi nici aşa nu Mă vor asculta, zice Domnul”.

14:22  Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi. Prorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei credincioşi.

14:23  Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc şi toţi ar vorbi în alte limbi şi ar intra şi dintre cei fără daruri sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni?

14:24  Dar dacă toţi prorocesc şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi.

14:25  Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.

14:26  Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.

14:27  Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând, şi unul să tălmăcească.

14:28  Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu.

14:29  Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece.

14:30  Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă.

14:31  Fiindcă puteţi să prorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi.

14:32  Duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor,

14:33  căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor.

14:34  Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea.

14:35  Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă, căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în biserică.

14:36  Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el?

14:37  Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului.

14:38  Şi dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă!

14:39  Astfel, deci, fraţilor, râvniţi după prorocire, fără să împiedicaţi vorbirea în alte limbi.

14:40  Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.

Chapter 15

15:1  Vă fac cunoscută, fraţilor, Evanghelia, pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas

15:2  şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o, altfel, degeaba aţi crezut.

15:3  V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi,

15:4  că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi,

15:5  şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.

15:6  După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.

15:7  În urmă, S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.

15:8  După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie.

15:9  Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.

15:10  Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toţi, totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.

15:11  Astfel dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut.

15:12  Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?

15:13  Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.

15:14  Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credinţa voastră.

15:15  Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu învie.

15:16  Căci, dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat.

15:17  Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre

15:18  şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi.

15:19  Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!

15:20  Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.

15:21  Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.

15:22  Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos,

15:23  dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este Cel dintâi rod, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.

15:24  În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere.

15:25  Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.

15:26  Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea.

15:27  Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul.

15:28  Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.

15:29  Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu învie morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?

15:30  Şi de ce suntem noi în primejdie în orice clipă?

15:31  În fiecare zi, eu sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.

15:32  Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu învie morţii, atunci „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri”.

15:33  Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”.

15:34  Veniţi-vă în fire cum se cuvine şi nu păcătuiţi! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu, spre ruşinea voastră o spun.

15:35  Dar va zice cineva: „Cum învie morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?”

15:36  Nebun ce eşti! Ce semeni tu nu învie dacă nu moare mai întâi.

15:37  Şi când semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă.

15:38  Apoi, Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte, şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei.

15:39  Nu orice trup este la fel, ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor.

15:40  Tot aşa sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti, dar alta este strălucirea trupurilor cereşti şi alta a trupurilor pământeşti.

15:41  Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea.

15:42  Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi învie în neputrezire;

15:43  este semănat în ocară şi învie în slavă; este semănat în neputinţă şi învie în putere.

15:44  Este semănat trup firesc şi învie trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.

15:45  De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu”. Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.

15:46  Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă.

15:47  Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer.

15:48  Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.

15:49  Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.

15:50  Ce spun eu, fraţilor, este că nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.

15:51  Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,

15:52  într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.

15:53  Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.

15:54  Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.

15:55  Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”

15:56  Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea.

15:57  Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!

15:58  De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.

Chapter 16

16:1  Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei.

16:2  În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte, acasă, ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.

16:3  Şi când voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici, ca să ducă darurile voastre la Ierusalim.

16:4  Dacă va face să mă duc şi eu, vor merge cu mine.

16:5  La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece.

16:6  Poate mă voi opri pe la voi sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoţiţi acolo unde voi avea să mă duc.

16:7  De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămân cu voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul.

16:8  Voi mai rămâne totuşi în Efes până la Cincizecime,

16:9  căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă şi sunt mulţi potrivnici.

16:10  Dacă soseşte Timotei, aveţi grijă să fie fără frică la voi, căci el este prins ca şi mine la lucrul Domnului.

16:11  Nimeni dar să nu-l dispreţuiască. Să-l petreceţi în pace, ca să vină la mine, pentru că îl aştept cu fraţii.

16:12  Cât pentru fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu fraţii, dar n-a voit nicidecum să vină acum; va veni însă când va avea înlesnire.

16:13  Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!

16:14  Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste!

16:15  Încă un îndemn, fraţilor. Cunoaşteţi casa lui Stefana; ştiţi că ea este cel dintâi rod al Ahaiei şi că s-a pus cu totul în slujba sfinţilor.

16:16  Fiţi şi voi supuşi unor astfel de oameni şi fiecăruia care ajută la lucru şi se osteneşte.

16:17  Mă bucur de venirea lui Stefana, lui Fortunat şi lui Ahaic; ei au împlinit ce lipsea din partea voastră,

16:18  căci mi-au răcorit duhul meu şi al vostru. Să ştiţi dar să preţuiţi pe astfel de oameni.

16:19  Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Aquila şi Priscila, împreună cu biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate în Domnul.

16:20  Toţi fraţii vă trimit sănătate. Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă.

16:21  Urările de sănătate sunt scrise cu însăşi mâna mea: Pavel.

16:22  Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! „Maranata!” (Domnul nostru vine!)

16:23  Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.

16:24  Dragostea mea este cu voi cu toţi în Hristos Isus. Amin.