RomCor - I Samuel

Chapter 1

1:1  Era un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, Efratit.

1:2  El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea.

1:3  Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului oştirilor şi să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului.

1:4  În ziua când îşi aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor şi tuturor fiicelor pe care le avea de la ea.

1:5  Dar Anei îi dădea o parte îndoită, căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.

1:6  Potrivnica ei o înţepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă.

1:7  Şi în toţi anii era aşa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înţepa la fel. Atunci, ea plângea şi nu mânca.

1:8  Elcana, bărbatul ei, îi zicea: „Ana, pentru ce plângi şi nu mănânci? Pentru ce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?”

1:9  Ana s-a sculat, după ce au mâncat şi au băut ei la Silo. Preotul Eli şedea pe un scaun, lângă unul din uşorii Templului Domnului.

1:10  Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea!

1:11  Ea a făcut o juruinţă şi a zis: „Doamne, Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce aminte de mine, şi nu vei uita pe roaba Ta, şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui şi brici nu va trece peste capul lui.”

1:12  Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei.

1:13  Ana vorbea în inima ei şi numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată

1:14  şi i-a zis: „Până când vei fi beată? Du-te de te trezeşte.”

1:15  Ana a răspuns: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei şi n-am băut nici vin, nici băutură ameţitoare, ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.

1:16  Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere şi supărare m-a făcut să vorbesc până acum.”

1:17  Eli a luat din nou cuvântul şi a zis: „Du-te în pace, şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!”

1:18  Ea a zis: „Să capete roaba ta trecere înaintea ta!” Şi femeia a plecat. A mâncat şi faţa ei n-a mai fost aceeaşi.

1:19  S-au sculat dis-de-dimineaţă şi, după ce s-au închinat până la pământ înaintea Domnului, s-au întors şi au venit acasă, la Rama. Elcana s-a culcat cu nevastă-sa Ana, şi Domnul Şi-a adus aminte de ea.

1:20  Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), „căci”, a zis ea, „de la Domnul l-am cerut.”

1:21  Bărbatul său, Elcana, s-a suit apoi cu toată casa lui, să aducă Domnului jertfa de peste an şi să-şi împlinească juruinţa.

1:22  Dar Ana nu s-a suit şi a zis bărbatului ei: „Când voi înţărca copilul, îl voi duce ca să fie pus înaintea Domnului şi să rămână acolo pentru totdeauna.”

1:23  Elcana, bărbatul ei, i-a zis: „Fă ce vei crede, aşteaptă până-l vei înţărca. Numai împlinească-Şi Domnul cuvântul Lui!” Şi femeia a rămas acasă şi a dat ţâţă fiului ei până l-a înţărcat.

1:24  Când l-a înţărcat, l-a suit cu ea şi a luat trei tauri, o efă de făină şi un burduf cu vin. L-a dus în Casa Domnului, la Silo; copilul era încă mic de tot.

1:25  Au junghiat taurii şi au dus copilul la Eli.

1:26  Ana a zis: „Domnul meu, iartă-mă! Cât este de adevărat că sufletul tău trăieşte, domnul meu, atât este de adevărat că eu sunt femeia aceea care stăteam aici lângă tine şi mă rugam Domnului!

1:27  Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam.

1:28  De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.” Şi s-au închinat acolo înaintea Domnului.

Chapter 2

2:1  Ana s-a rugat şi a zis: „Mi se bucură inima în Domnul, Puterea mea a fost înălţată de Domnul; Mi s-a deschis larg gura împotriva vrăjmaşilor mei, Căci mă bucur de ajutorul Tău.

2:2  Nimeni nu este sfânt ca Domnul; Nu este alt Dumnezeu decât Tine; Nu este stâncă aşa ca Dumnezeul nostru.

2:3  Nu mai vorbiţi cu atâta îngâmfare, Să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mândrie, Căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, Şi toate faptele sunt cântărite de El.

2:4  Arcul celor puternici s-a sfărâmat, Şi cei slabi sunt încinşi cu putere.

2:5  Cei ce erau sătui se închiriază pentru pâine, Şi cei ce erau flămânzi se odihnesc; Chiar cea stearpă naşte de şapte ori, Şi cea care avea mulţi copii stă lâncezită.

2:6  Domnul omoară şi învie, El pogoară în Locuinţa morţilor şi El scoate de acolo.

2:7  Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte, El smereşte şi El înalţă,

2:8  El ridică din pulbere pe cel sărac, Ridică din gunoi pe cel lipsit, Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari. Şi le dă de moştenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă, Căci ai Domnului sunt stâlpii pământului Şi pe ei a aşezat El lumea.

2:9  El va păzi paşii preaiubiţilor Lui, Dar cei răi vor fi nimiciţi în întuneric, Căci omul nu va birui prin putere.

2:10  Vrăjmaşii Domnului vor tremura, Din înălţimea cerului El Îşi va arunca tunetul asupra lor; Domnul va judeca marginile pământului. El va da Împăratului Său putere Şi El va înălţa tăria Unsului Lui”.

2:11  Elcana s-a dus acasă, la Rama, şi copilul a rămas în slujba Domnului, înaintea preotului Eli.

2:12  Fiii lui Eli erau nişte oameni răi. Nu cunoşteau pe Domnul.

2:13  Şi iată care era felul de purtare al acestor preoţi faţă de popor. Când aducea cineva o jertfă, venea sluga preotului în clipa când se fierbea carnea. Ţinând în mână o furculiţă cu trei coarne,

2:14  o vâra în cazan, în căldare, în tigaie sau în oală, şi tot ce apuca cu furculiţa, lua preotul pentru el. Aşa făceau ei tuturor acelora din Israel care veneau la Silo.

2:15  Chiar înainte de a arde grăsimea, venea sluga preotului şi zicea celui ce aducea jertfa: „Dă pentru preot carnea de fript; el nu va lua de la tine carne fiartă, ci vrea carne crudă”.

2:16  Şi dacă omul zicea: „După ce se va arde grăsimea, vei lua ce-ţi va plăcea”, sluga răspundea: „Nu! Dă-mi acum, căci altfel iau cu sila”.

2:17  Tinerii aceştia se făceau vinovaţi înaintea Domnului de un foarte mare păcat, pentru că nesocoteau darurile Domnului.

2:18  Samuel făcea slujba înaintea Domnului şi copilul acesta era îmbrăcat cu un efod de in.

2:19  Mamă-sa îi făcea pe fiecare an o mantie mică şi i-o aducea când se suia cu bărbatul ei ca să aducă jertfa din fiecare an.

2:20  Eli a binecuvântat pe Elcana şi pe nevastă-sa şi a zis: „Să dea Domnul să ai copii din femeia aceasta, care să înlocuiască pe acela pe care l-a împrumutat ea Domnului!” Şi s-au întors acasă.

2:21  Când a cercetat Domnul pe Ana, ea a rămas însărcinată şi a născut trei fii şi două fiice. Şi tânărul Samuel creştea înaintea Domnului.

2:22  Eli era foarte bătrân şi a aflat cum se purtau fiii lui cu tot Israelul; a aflat şi că se culcau cu femeile care slujeau afară, la uşa cortului întâlnirii.

2:23  El le-a zis: „Pentru ce faceţi astfel de lucruri? Căci aflu de la tot poporul despre faptele voastre rele.

2:24  Nu, copii, ce aud spunându-se despre voi nu este bine; voi faceţi pe poporul Domnului să păcătuiască.

2:25  Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu, dar dacă păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?” Totuşi ei n-au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul voia să-i omoare.

2:26  Tânărul Samuel creştea mereu şi era plăcut Domnului şi oamenilor.

2:27  Un om al lui Dumnezeu a venit la Eli şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Nu M-am descoperit Eu casei tatălui tău când erau în Egipt, în casa lui Faraon?

2:28  Eu l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel, ca să fie în slujba Mea, în preoţie, ca să se suie la altarul Meu, să ardă tămâia şi să poarte efodul înaintea Mea şi am dat casei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc şi aduse de copiii lui Israel.

2:29  Pentru ce călcaţi voi în picioare jertfele Mele şi darurile Mele, care am poruncit să se facă în Locaşul Meu? Şi cum se face că tu cinsteşti pe fiii tăi mai mult decât pe Mine, ca să vă îngrăşaţi din cele dintâi roade luate din toate darurile poporului Meu Israel?’

2:30  De aceea, iată ce zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Spusesem că şi casa ta şi casa tatălui tău au să umble totdeauna înaintea Mea. Şi acum, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Căci voi cinsti pe cine Mă cinsteşte, dar cei ce Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi.

2:31  Iată că vine vremea când voi tăia braţul tău şi braţul casei tatălui tău, aşa încât nu va mai fi niciun bătrân în casa ta.

2:32  Vei vedea un potrivnic al tău în locaşul Meu, în timp ce Israel va fi copleşit de bunătăţi de Domnul şi nu va mai fi niciodată niciun bătrân în casa ta.

2:33  Voi lăsa să rămână la altarul Meu numai unul dintr-ai tăi, ca să ţi se topească ochii de durere şi să ţi se întristeze sufletul, dar toţi ceilalţi din casa ta vor muri în floarea vârstei.

2:34  Şi iată semnul celor ce se vor întâmpla celor doi fii ai tăi, Hofni şi Fineas: amândoi vor muri într-o zi.

2:35  Eu Îmi voi pune un preot credincios, care va lucra după inima Mea şi după sufletul Meu; îi voi zidi o casă stătătoare şi va umbla totdeauna înaintea Unsului Meu.

2:36  Şi oricine va mai rămâne din casa ta va veni să se arunce cu faţa la pământ înaintea lui pentru un ban de argint şi pentru o bucată de pâine şi va zice: «Pune-mă, te rog, în una din slujbele preoţiei, ca să am o bucată de pâine să mănânc».’ ”

Chapter 3

3:1  Tânărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli. Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea şi vedeniile nu erau dese.

3:2  Tot pe vremea aceea, Eli începea să aibă ochii tulburi şi nu mai putea să vadă. El stătea culcat la locul lui,

3:3  iar candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă şi Samuel era culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu.

3:4  Atunci, Domnul a chemat pe Samuel. El a răspuns: „Iată-mă!”

3:5  Şi a alergat la Eli şi a zis: „Iată-mă, căci m-ai chemat”. Eli a răspuns: „Nu te-am chemat; întoarce-te şi te culcă”. Şi s-a dus şi s-a culcat.

3:6  Domnul a chemat din nou pe Samuel. Şi Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli şi a zis: „Iată-mă, căci m-ai chemat”. Eli a răspuns: „Nu te-am chemat, fiule, întoarce-te şi te culcă”.

3:7  Samuel nu cunoştea încă pe Domnul şi Cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit.

3:8  Domnul a chemat din nou pe Samuel, pentru a treia oară. Şi Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli şi a zis: „Iată-mă, căci m-ai chemat”. Eli a înţeles că Domnul cheamă pe copil

3:9  şi a zis lui Samuel: „Du-te de te culcă şi, dacă vei mai fi chemat, să spui: ‘Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă’.” Şi Samuel s-a dus să se culce la locul lui.

3:10  Domnul a venit, S-a înfăţişat şi l-a chemat ca şi în celelalte dăţi: „Samuele, Samuele!” Şi Samuel a răspuns: „Vorbeşte, căci robul Tău ascultă”.

3:11  Atunci, Domnul a zis lui Samuel: „Iată că voi face în Israel un lucru care va asurzi urechile oricui îl va auzi.

3:12  În ziua aceea voi împlini asupra lui Eli tot ce am rostit împotriva casei lui; voi începe şi voi isprăvi.

3:13  I-am spus că vreau să pedepsesc casa lui pentru totdeauna, din pricina fărădelegii de care are cunoştinţă şi prin care fiii lui s-au făcut vrednici de lepădat, fără ca el să-i fi oprit.

3:14  De aceea, jur casei lui Eli că niciodată fărădelegea casei lui Eli nu va fi ispăşită, nici prin jertfe, nici prin daruri de mâncare”.

3:15  Samuel a rămas culcat până dimineaţa, apoi a deschis uşile Casei Domnului. Samuel s-a temut să istorisească lui Eli vedenia aceea.

3:16  Dar Eli a chemat pe Samuel şi a zis: „Samuele, fiule!” El a răspuns: „Iată-mă!”

3:17  Şi Eli a zis: „Care este cuvântul pe care ţi l-a vorbit Domnul? Nu-mi ascunde nimic. Dumnezeu să Se poarte cu tine cu toată asprimea dacă-mi ascunzi ceva din tot ce ţi-a spus!”

3:18  Samuel i-a istorisit tot, fără să-i ascundă nimic. Şi Eli a zis: „Domnul este Acesta, să facă ce va crede!”

3:19  Samuel creştea, Domnul era cu el şi n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele sale.

3:20  Tot Israelul, de la Dan până la Beer-Şeba, a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel proroc al Domnului.

3:21  Domnul nu înceta să Se arate în Silo, căci Domnul Se descoperea lui Samuel, în Silo, prin Cuvântul Domnului.

Chapter 4

4:1  Chemarea lui Samuel a ajuns la cunoştinţa întregului Israel. Israel a ieşit înaintea filistenilor ca să lupte împotriva lor. Au tăbărât lângă Eben-Ezer, şi filistenii tăbărâseră la Afec.

4:2  Filistenii s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lui Israel şi lupta a început. Israel a fost bătut de filisteni, care au omorât pe câmpul de bătaie aproape patru mii de oameni.

4:3  Poporul s-a întors în tabără şi bătrânii lui Israel au zis: „Pentru ce ne-a lăsat Domnul să fim bătuţi astăzi de filisteni? Haidem să luăm de la Silo chivotul legământului Domnului, ca să vină în mijlocul nostru şi să ne izbăvească din mâna vrăjmaşilor noştri.”

4:4  Poporul a trimis la Silo, de unde au adus chivotul legământului Domnului oştirilor, care şade între heruvimi. Cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, erau acolo, împreună cu chivotul legământului lui Dumnezeu.

4:5  Când a intrat chivotul legământului Domnului în tabără, tot Israelul a scos strigăte de bucurie de s-a cutremurat pământul.

4:6  Răsunetul acestor strigăte a fost auzit de filisteni şi au zis: „Ce înseamnă strigătele acestea care răsună în tabăra evreilor?” Şi au auzit că sosise chivotul Domnului în tabără.

4:7  Filistenii s-au temut, pentru că au crezut că Dumnezeu venise în tabără. „Vai de noi, au zis ei, căci n-a fost aşa ceva până acum!

4:8  Vai de noi! Cine ne va izbăvi din mâna acestor dumnezei puternici? Dumnezeii aceştia au lovit pe egipteni cu tot felul de urgii în pustie.

4:9  Întăriţi-vă şi fiţi oameni, filistenilor, ca nu cumva să fiţi robi evreilor, cum v-au fost ei robi vouă: fiţi oameni şi luptaţi!”

4:10  Filistenii au început lupta, şi Israel a fost bătut. Fiecare a fugit în cortul lui. Înfrângerea a fost foarte mare, şi din Israel au căzut treizeci de mii de oameni pedeştri.

4:11  Chivotul lui Dumnezeu a fost luat, şi cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, au murit.

4:12  Un om din Beniamin a alergat din tabăra de bătaie şi a venit la Silo în aceeaşi zi cu hainele sfâşiate şi cu capul acoperit cu ţărână.

4:13  Când a ajuns, Eli aştepta stând pe un scaun lângă drum, căci inima îi era neliniştită pentru chivotul lui Dumnezeu. La intrarea lui în cetate, omul acesta a dat de veste, şi toată cetatea a strigat.

4:14  Eli, auzind aceste strigăte, a zis: „Ce înseamnă zarva aceasta?” Şi îndată, omul a venit şi a adus lui Eli vestea aceasta.

4:15  Şi Eli era în vârstă de nouăzeci şi opt de ani, avea ochii întunecaţi şi nu mai putea să vadă.

4:16  Omul a zis lui Eli: „Vin de pe câmpul de bătaie şi din câmpul de bătaie am fugit astăzi”. Eli a zis: „Ce s-a întâmplat, fiule?”

4:17  Cel ce aducea vestea aceasta, ca răspuns, a zis: „Israel a fugit dinaintea filistenilor şi poporul a suferit o mare înfrângere, şi chiar cei doi fii ai tăi, Hofni şi Fineas, au murit şi chivotul Domnului a fost luat.”

4:18  Abia a pomenit de chivotul lui Dumnezeu, şi Eli a căzut de pe scaun pe spate, lângă poartă; şi-a rupt ceafa şi a murit, căci era om bătrân şi greu. El fusese judecător în Israel patruzeci de ani.

4:19  Noră-sa, nevasta lui Fineas, era însărcinată şi sta să nască. Când a auzit vestea despre luarea chivotului lui Dumnezeu, despre moartea socrului ei şi despre moartea bărbatului ei, s-a încovoiat şi a născut, căci au apucat-o durerile naşterii.

4:20  Când trăgea să moară, femeile care erau lângă ea i-au zis: „Nu te teme, căci ai născut un fiu!” Dar ea n-a răspuns şi n-a luat seama la ce i se spunea.

4:21  A pus copilului numele I-Cabod (Nu mai e slavă), zicând: „S-a dus slava din Israel!” Spunea lucrul acesta din pricina luării chivotului lui Dumnezeu şi din pricina socrului şi bărbatului ei.

4:22  Ea a zis: „S-a dus slava din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat.”

Chapter 5

5:1  Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu şi l-au dus din Eben-Ezer la Asdod.

5:2  După ce au pus mâna pe chivotul lui Dumnezeu, filistenii l-au dus în casa lui Dagon (Zeul peşte) şi l-au aşezat lângă Dagon.

5:3  A doua zi, asdodenii, care se sculaseră dis-de-dimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului. Au luat pe Dagon şi l-au pus înapoi la locul lui.

5:4  Şi a doua zi, sculându-se dis-de-dimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului; capul lui Dagon şi cele două mâini ale lui erau tăiate pe prag şi nu-i rămăsese decât trunchiul.

5:5  De aceea, până în ziua de azi, preoţii lui Dagon şi toţi cei ce intră în casa lui Dagon, la Asdod, nu calcă pe prag.

5:6  Mâna Domnului a apăsat asupra celor din Asdod şi i-a pustiit; i-a lovit cu bube la şezut, atât în Asdod, cât şi în ţinutul lui.

5:7  Când au văzut că aşa stau lucrurile, oamenii din Asdod au zis: „Chivotul Dumnezeului lui Israel să nu rămână la noi, căci mâna Lui apasă asupra noastră şi asupra lui Dagon, dumnezeul nostru.”

5:8  Şi au trimis şi au adunat la ei pe toţi domnitorii filistenilor şi au zis: „Ce să facem cu chivotul Dumnezeului lui Israel?” Domnitorii au răspuns: „Să se ducă la Gat chivotul Dumnezeului lui Israel.” Şi au adus acolo chivotul Dumnezeului lui Israel.

5:9  Dar, după ce a fost dus acolo, mâna Domnului a apăsat asupra cetăţii şi a fost o mare groază; a lovit pe oamenii cetăţii de la mic până la mare şi au avut o spuzeală de bube la şezut.

5:10  Atunci au trimis chivotul lui Dumnezeu la Ecron. Când a intrat chivotul lui Dumnezeu în Ecron, ecroniţii au strigat: „Au adus la noi chivotul Dumnezeului lui Israel ca să ne omoare, pe noi şi poporul nostru.”

5:11  Şi au trimis şi au strâns pe toţi domnitorii filistenilor, şi au zis: „Trimiteţi înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel; să se întoarcă la locul lui, ca să nu ne omoare, pe noi şi poporul nostru.” Căci în toată cetatea era o groază de moarte, şi mâna lui Dumnezeu apăsa cu putere.

5:12  Oamenii care nu mureau erau loviţi cu bube la şezut, şi ţipetele cetăţii se înălţau până la cer.

Chapter 6

6:1  Chivotul Domnului a fost şapte luni în ţara filistenilor.

6:2  Şi filistenii au chemat pe preoţi şi pe ghicitori şi au zis: „Ce să facem cu chivotul Domnului? Arătaţi-ne cum trebuie să-l trimitem înapoi la locul lui.”

6:3  Ei au răspuns: „Dacă trimiteţi înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel, să nu-l trimiteţi cu mâna goală, ci aduceţi lui Dumnezeu o jertfă pentru vină; atunci vă veţi vindeca şi veţi şti pentru ce nu s-a îndepărtat mâna Lui de peste voi.”

6:4  Filistenii au zis: „Ce jertfă pentru vină să-I aducem?” Ei au răspuns: „Cinci umflături de aur şi cinci şoareci de aur, după numărul domnitorilor filistenilor, căci aceeaşi urgie a fost peste voi toţi şi peste domnitorii voştri.

6:5  Faceţi nişte chipuri după umflăturile voastre şi nişte chipuri după şoarecii voştri care pustiesc ţara şi daţi slavă Dumnezeului lui Israel: poate că va înceta să-Şi apese mâna peste voi, peste dumnezeii voştri şi peste ţara voastră.

6:6  Pentru ce să vă împietriţi inima, cum şi-au împietrit inima egiptenii şi Faraon? Nu i-a pedepsit El şi n-au lăsat ei atunci pe copiii lui Israel să plece?

6:7  Acum, faceţi un car nou de tot şi luaţi două vaci tinere, care dau ţâţă şi care n-au tras la jug; înjugaţi vacile la car şi mânaţi înapoi acasă viţeii lor care se ţin după ele.

6:8  Să luaţi chivotul Domnului şi să-l puneţi în car; să puneţi alături de el, într-o ladă, lucrurile de aur pe care le daţi Domnului ca dar pentru vină, apoi să-l trimiteţi, şi va pleca.

6:9  Să-l urmăriţi cu privirea, şi, dacă se va sui pe drumul hotarului său spre Bet-Şemeş, Domnul ne-a făcut acest mare rău; dacă nu, vom şti că nu mâna Lui ne-a lovit, ci lucrul acesta a venit peste noi din întâmplare.”

6:10  Oamenii au făcut aşa. Au luat două vaci care alăptau, le-au înjugat la car şi le-au închis viţeii acasă.

6:11  Au pus în car chivotul Domnului şi lada cu şoarecii de aur şi chipurile umflăturilor lor.

6:12  Vacile au apucat drept pe drumul spre Bet-Şemeş; au ţinut mereu acelaşi drum, mugind, şi nu s-au abătut nici la dreapta, nici la stânga. Domnitorii filistenilor au mers după ele până la hotarul Bet-Şemeşului.

6:13  Locuitorii din Bet-Şemeş secerau grânele în vale: au ridicat ochii, au zărit chivotul şi s-au bucurat când l-au văzut.

6:14  Carul a ajuns în câmpul lui Iosua din Bet-Şemeş şi s-a oprit acolo. Acolo era o piatră mare. Au despicat lemnele carului, şi vacile le-au adus ca ardere-de-tot Domnului.

6:15  Leviţii au pogorât chivotul Domnului şi lada de lângă el, în care se aflau lucrurile de aur, şi le-au pus pe toate pe piatra cea mare. Oamenii din Bet-Şemeş au adus Domnului în ziua aceea arderi-de-tot şi jertfe.

6:16  Cei cinci domnitori ai filistenilor, după ce au văzut lucrul acesta, s-au întors la Ecron în aceeaşi zi.

6:17  Iată umflăturile de aur pe care le-au dat Domnului filistenii ca dar pentru vină; una pentru Asdod, una pentru Gaza, una pentru Ascalon, una pentru Gat, una pentru Ecron.

6:18  Erau şi nişte şoareci de aur, după numărul tuturor cetăţilor filistenilor, care erau ale celor cinci căpetenii, atât cetăţi întărite, cât şi cetăţi fără ziduri. Lucrul acesta îl adevereşte piatra cea mare pe care au pus chivotul Domnului şi care este şi astăzi în câmpul lui Iosua din Bet-Şemeş.

6:19  Domnul a lovit pe oamenii din Bet-Şemeş când s-au uitat în chivotul Domnului; a lovit (cincizeci de mii) şaptezeci de oameni din popor. Şi poporul a plâns, pentru că Domnul îl lovise cu o mare urgie.

6:20  Oamenii din Bet-Şemeş au zis: „Cine poate sta înaintea Domnului, înaintea acestui Dumnezeu sfânt? Şi la cine trebuie să se suie chivotul, dacă se depărtează de la noi?”

6:21  Au trimis soli la locuitorii din Chiriat-Iearim ca să le spună: „Filistenii au adus înapoi chivotul Domnului; pogorâţi-vă şi suiţi-l la voi.”

Chapter 7

7:1  Locuitorii din Chiriat-Iearim au venit şi au suit chivotul Domnului; l-au dus în casa lui Abinadab, pe deal, şi au sfinţit pe fiul său Eleazar ca să păzească chivotul Domnului.

7:2  Trecuse destulă vreme din ziua când fusese pus chivotul în Chiriat-Iearim. Trecuseră douăzeci de ani. Atunci, toată casa lui Israel a plâns după Domnul.

7:3  Samuel a zis întregii case a lui Israel: „Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi la Domnul, scoateţi din mijlocul vostru dumnezeii străini şi Astarteele, îndreptaţi-vă inima spre Domnul şi slujiţi-I numai Lui, şi El vă va izbăvi din mâna filistenilor.”

7:4  Şi copiii lui Israel au scos din mijlocul lor Baalii şi Astarteele şi au slujit numai Domnului.

7:5  Samuel a zis: „Strângeţi pe tot Israelul la Miţpa, şi eu mă voi ruga Domnului pentru voi.”

7:6  Şi s-au strâns la Miţpa. Au scos apă şi au vărsat-o înaintea Domnului şi au postit în ziua aceea, zicând: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Samuel judeca pe copiii lui Israel la Miţpa.

7:7  Filistenii au aflat că fiii lui Israel se adunaseră la Miţpa, şi domnitorii filistenilor s-au suit împotriva lui Israel. La vestea aceasta, copiii lui Israel s-au temut de filisteni

7:8  şi au zis lui Samuel: „Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne scape din mâna filistenilor.”

7:9  Samuel a luat un miel sugar şi l-a adus întreg ca ardere-de-tot Domnului. A strigat către Domnul pentru Israel, şi Domnul l-a ascultat.

7:10  Pe când aducea Samuel arderea-de-tot, filistenii s-au apropiat ca să bată pe Israel. Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva filistenilor şi i-a pus pe fugă. Au fost bătuţi dinaintea lui Israel.

7:11  Bărbaţii lui Israel au ieşit din Miţpa, au urmărit pe filisteni şi i-au bătut până sub Bet-car.

7:12  Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Miţpa şi Şen şi i-a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat.”

7:13  Astfel au fost smeriţi filistenii şi n-au mai venit pe ţinutul lui Israel. Mâna Domnului a fost împotriva filistenilor în tot timpul vieţii lui Samuel.

7:14  Cetăţile pe care le luaseră filistenii de la Israel s-au întors la Israel, de la Ecron până la Gat, cu ţinutul lor; Israel le-a smuls din mâna filistenilor. Şi a fost pace între Israel şi amoriţi.

7:15  Samuel a fost judecător în Israel în tot timpul vieţii lui.

7:16  El se ducea în fiecare an de făcea înconjurul Betelului, Ghilgalului şi Miţpei şi judeca pe Israel în toate locurile acestea.

7:17  Apoi se întorcea la Rama, unde era casa lui, şi acolo judeca pe Israel. Şi a zidit acolo un altar Domnului.

Chapter 8

8:1  Când a îmbătrânit, Samuel a pus pe fiii săi judecători peste Israel.

8:2  Fiul său întâi născut se numea Ioel şi al doilea, Abia; ei erau judecători la Beer-Şeba.

8:3  Fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele lui, ci se dădeau la lăcomie, luau mită şi călcau dreptatea.

8:4  Toţi bătrânii lui Israel s-au strâns şi au venit la Samuel, la Rama.

8:5  Ei au zis: „Iată că tu eşti bătrân şi copiii tăi nu calcă pe urmele tale, acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile.”

8:6  Samuel n-a văzut cu plăcere faptul că ziceau: „Dă-ne un împărat ca să ne judece.” Şi Samuel s-a rugat Domnului.

8:7  Domnul a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune, căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei.

8:8  Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna, de când i-am scos din Egipt până în ziua de astăzi; M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei.

8:9  Ascultă-le glasul deci, dar înştiinţează-i şi fă-le cunoscut dreptul împăratului care va domni peste ei.”

8:10  Samuel a spus toate cuvintele Domnului poporului care-i cerea un împărat.

8:11  El a zis: „Iată care va fi dreptul împăratului care va domni peste voi. El va lua pe fiii voştri, îi va pune la carele sale şi între călăreţii lui, ca să alerge înaintea carului lui;

8:12  îi va pune căpetenii peste o mie şi căpetenii peste cincizeci şi-i va întrebuinţa la aratul pământurilor lui, la seceratul bucatelor lui, la facerea armelor lui de război şi a uneltelor carelor lui.

8:13  Va lua pe fetele voastre să-i facă miresme, de mâncare şi pâine.

8:14  Va lua cea mai bună parte din câmpiile voastre, din viile voastre şi din măslinii voştri şi o va da slujitorilor lui.

8:15  Va lua zeciuială din rodul seminţelor şi viilor voastre şi o va da famenilor şi slujitorilor lui.

8:16  Va lua pe robii şi roabele voastre, cei mai buni boi şi măgari ai voştri şi-i va întrebuinţa la lucrările lui.

8:17  Va lua zeciuială din oile voastre şi voi înşivă veţi fi slugile lui.

8:18  Şi atunci veţi striga împotriva împăratului vostru pe care-l veţi alege, dar Domnul nu vă va asculta.”

8:19  Poporul n-a vrut să asculte glasul lui Samuel. „Nu, au zis ei, ci să fie un împărat peste noi,

8:20  ca să fim şi noi ca toate neamurile; împăratul nostru ne va judeca, va merge în fruntea noastră şi ne va cârmui în războaiele noastre.”

8:21  Samuel, după ce a auzit toate cuvintele poporului, le-a spus în auzul Domnului.

8:22  Şi Domnul a zis lui Samuel: „Ascultă-le glasul şi pune un împărat peste ei.” Şi Samuel a zis bărbaţilor lui Israel: „Duceţi-vă fiecare în cetatea lui.”

Chapter 9

9:1  Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui beniamit, un om tare şi voinic.

9:2  El avea un fiu cu numele Saul, tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime de la umăr în sus.

9:3  Măgăriţele lui Chis, tatăl lui Saul, s-au rătăcit, şi Chis a zis fiului său Saul: „Ia cu tine o slugă, scoală-te şi du-te de caută măgăriţele.”

9:4  Saul a trecut prin muntele lui Efraim şi a străbătut ţara Şalişa fără să le găsească; au trecut prin ţara Şaalim, şi nu erau acolo; au străbătut ţara lui Beniamin, şi nu le-au găsit.

9:5  Ajunseseră în ţara Ţuf, când Saul a zis slugii care îl însoţea: „Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsând măgăriţele, să fie îngrijorat de noi.”

9:6  Sluga i-a zis: „Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el nu se poate să nu se întâmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.”

9:7  Saul a zis slugii sale: „Dar dacă mergem acolo, ce să aducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem merinde în saci şi n-avem niciun dar de adus omului lui Dumnezeu. Ce avem?”

9:8  Sluga a luat din nou cuvântul şi a zis lui Saul: „Uite, eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu şi ne va arăta drumul.”

9:9  Odinioară, în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: „Haidem să mergem la văzător!” Căci acela care se numeşte azi proroc se numea odinioară văzător.

9:10  Saul a zis slugii: „Ai dreptate; haidem să mergem!” Şi s-au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu.

9:11  Pe când se suiau ei spre cetate, au întâlnit nişte fete care ieşiseră să scoată apă şi le-au zis: „Aici este văzătorul?”

9:12  Ele le-au răspuns: „Da, iată-l înaintea ta, dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentru că poporul aduce jertfă pe înălţime.

9:13  Când veţi intra în cetate, îl veţi găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănânce, căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvânteze jertfa; după aceea, mănâncă şi cei poftiţi. Suiţi-vă dar, căci acum îl veţi găsi.”

9:14  Şi s-au suit în cetate. Tocmai când intrau pe poarta cetăţii, au fost întâlniţi de Samuel, care ieşea să se suie pe înălţime.

9:15  Dar, cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înştiinţase pe Samuel şi-i zisese:

9:16  „Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimite un om din ţara lui Beniamin şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna filistenilor, căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine.”

9:17  Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: „Iată omul despre care ţi-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.”

9:18  Saul s-a apropiat de Samuel la mijlocul porţii şi a zis: „Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului.”

9:19  Samuel a răspuns lui Saul: „Eu sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime, şi veţi mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta.

9:20  Nu te nelinişti de măgăriţele pe care le-ai pierdut acum trei zile, căci s-au găsit. Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?”

9:21  Saul a răspuns: „Oare nu sunt eu beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce dar îmi vorbeşti astfel?”

9:22  Samuel a luat pe Saul şi pe sluga lui, i-a vârât în odaia de mâncare, le-a dat locul cel dintâi între cei poftiţi, care erau aproape treizeci de inşi.

9:23  Samuel a zis bucătarului: „Adu porţia pe care ţi-am dat-o când ţi-am zis: ‘Pune-o deoparte’.”

9:24  Bucătarul a dat spata şi ce era pe ea şi a pus-o înaintea lui Saul. Şi Samuel a zis: „Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte şi mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul.” Astfel, Saul a mâncat cu Samuel în ziua aceea.

9:25  S-au pogorât apoi de pe înălţime în cetate, şi Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperişul casei.

9:26  Apoi s-au sculat dis-de-dimineaţă, şi, în revărsatul zorilor, Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiş şi a zis: „Scoală-te, şi te voi însoţi”. Saul s-a sculat şi au ieşit amândoi, el şi Samuel.

9:27  Când s-au pogorât la marginea cetăţii, Samuel a zis lui Saul: „Spune slugii tale să treacă înaintea noastră”. Şi sluga a trecut înainte. „Opreşte-te acum”, a zis iarăşi Samuel, „şi-ţi voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu”.

Chapter 10

10:1  Samuel a luat sticluţa cu untdelemn şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moştenirii Lui?

10:2  Astăzi, după ce mă vei părăsi, vei găsi doi oameni la mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin, la Ţelţah. Ei îţi vor zice: ‘Măgăriţele pe care te-ai dus să le cauţi s-au găsit, şi iată că tatăl tău nu se mai gândeşte la măgăriţe, ci este îngrijorat de voi şi zice: «Ce să fac pentru fiul meu?»’

10:3  De acolo vei merge mai departe şi vei ajunge la stejarul din Tabor, unde vei fi întâmpinat de trei oameni suindu-se la Dumnezeu, în Betel, şi ducând unul trei iezi, altul trei turte de pâine, iar altul un burduf cu vin.

10:4  Ei te vor întreba de sănătate şi-ţi vor da două pâini, pe care le vei lua din mâna lor.

10:5  După aceea, vei ajunge la Ghibea Elohim, unde se află garnizoana filistenilor. Când vei intra în cetate, vei întâlni o ceată de proroci pogorându-se de pe înălţimea pentru jertfă, cu lăute, timpane, fluiere şi cobze înainte, şi prorocind.

10:6  Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei şi vei fi prefăcut într-alt om.

10:7  Când ţi se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.

10:8  Apoi să te pogori înaintea mea la Ghilgal, şi eu mă voi pogorî la tine ca să aduc arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire. Să mă aştepţi şapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine şi-ţi voi spune ce ai să faci.”

10:9  De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaşi zi.

10:10  Când au ajuns la Ghibea, iată că i-a ieşit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi el a prorocit în mijlocul lor.

10:11  Toţi cei ce-l cunoscuseră mai înainte au văzut că prorocea împreună cu prorocii şi îşi ziceau unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare şi Saul este între proroci?”

10:12  Cineva din Ghibea a răspuns: „Şi cine este tatăl lor?” De acolo zicala: „Oare şi Saul este între proroci?”

10:13  Când a sfârşit de prorocit, s-a dus pe înălţime.

10:14  Unchiul lui Saul a zis lui Saul şi slugii lui: „Unde v-aţi dus?” Saul a răspuns: „Să căutăm măgăriţele, dar, când am văzut că nu le găsim, ne-am dus la Samuel.”

10:15  Unchiul lui Saul a zis din nou: „Istoriseşte-mi dar ce v-a spus Samuel.”

10:16  Şi Saul a răspuns unchiului său: „Ne-a spus că măgăriţele s-au găsit.” Şi nu i-a spus nimic despre împărăţia despre care vorbise Samuel.

10:17  Samuel a chemat poporul înaintea Domnului la Miţpa

10:18  şi a zis copiilor lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Eu am scos din Egipt pe Israel şi v-am izbăvit din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor împărăţiilor care vă apăsau.

10:19  Şi astăzi, voi lepădaţi pe Dumnezeul vostru, care v-a izbăvit din toate relele şi din toate suferinţele voastre, şi-I ziceţi: «Pune un împărat peste noi!» Înfăţişaţi-vă acum înaintea Domnului, după seminţiile voastre şi după miile voastre’.”

10:20  Samuel a apropiat toate seminţiile lui Israel şi a ieşit la sorţi seminţia lui Beniamin.

10:21  A apropiat seminţia lui Beniamin pe familii şi a ieşit la sorţ familia lui Matri. Apoi a ieşit la sorţ Saul, fiul lui Chis. L-au căutat, dar nu l-au găsit.

10:22  Au întrebat din nou pe Domnul: „A venit oare omul acesta aici?” Şi Domnul a zis: „Iată că este ascuns între vase.”

10:23  Au alergat şi l-au scos de acolo, şi el s-a înfăţişat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toţi în înălţime, de la umăr în sus.

10:24  Samuel a zis întregului popor: „Vedeţi pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el”. Şi tot poporul a strigat: „Trăiască împăratul!”

10:25  Samuel a făcut cunoscut poporului dreptul împărăţiei şi l-a scris într-o carte, pe care a pus-o înaintea Domnului. Apoi a dat drumul întregului popor, trimiţând pe fiecare acasă.

10:26  Şi Saul s-a dus acasă, în Ghibea, însoţit de o parte din ostaşi, a căror inimă o mişcase Dumnezeu.

10:27  S-au găsit însă şi oameni răi, care ziceau: „Ce ne poate ajuta acesta?” Şi l-au dispreţuit şi nu i-au adus niciun dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude.

Chapter 11

11:1  Nahaş, Amonitul, a venit şi a împresurat Iabesul din Galaad. Toţi locuitorii din Iabes au zis lui Nahaş: „Fă legământ cu noi, şi-ţi vom fi supuşi.”

11:2  Dar Nahaş, Amonitul, le-a răspuns: „Voi face legământ cu voi dacă mă lăsaţi să vă scot la toţi ochiul drept şi să arunc astfel o ocară asupra întregului Israel.”

11:3  Bătrânii din Iabes i-au zis: „Dă-ne un răgaz de şapte zile ca să trimitem soli în tot ţinutul lui Israel, şi, dacă nu va fi nimeni să ne ajute, ne vom supune ţie”.

11:4  Solii au ajuns la Ghibea, cetatea lui Saul, şi au spus aceste lucruri în auzul poporului. Şi tot poporul a ridicat glasul şi a plâns.

11:5  Saul tocmai se întorcea de la câmp, în urma boilor, şi a întrebat: „Ce are poporul de plânge?” I-au istorisit ce spuseseră cei din Iabes.

11:6  Cum a auzit Saul aceste lucruri, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi s-a mâniat foarte tare.

11:7  A luat o pereche de boi, i-a tăiat în bucăţi şi le-a trimis prin soli în tot ţinutul lui Israel, zicând: „Oricine nu va merge după Saul şi Samuel îşi va vedea boii tăiaţi la fel”. Groaza Domnului a apucat pe popor, care a pornit ca un singur om.

11:8  Saul le-a făcut numărătoarea la Bezec; copiii lui Israel erau trei sute de mii şi bărbaţii lui Iuda, treizeci de mii.

11:9  Ei au zis solilor care veniseră: „Aşa să vorbiţi locuitorilor Iabesului din Galaad: ‘Mâine, când va dogori soarele, veţi avea ajutor’.” Solii au dus vestea aceasta celor din Iabes, care s-au umplut de bucurie

11:10  şi au zis amoniţilor: „Mâine ne vom supune vouă, şi ne veţi face ce vă va plăcea”.

11:11  A două zi, Saul a împărţit poporul în trei cete. Au pătruns în tabăra amoniţilor în straja dimineţii şi i-au bătut până la căldura zilei. Cei ce au scăpat au fost risipiţi şi n-au mai rămas doi laolaltă dintre ei.

11:12  Poporul a zis lui Samuel: „Cine zicea: ‘Saul să domnească peste noi?’? Daţi încoace pe oamenii aceia, ca să-i omorâm.”

11:13  Dar Saul a zis: „Nimeni nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a dat o izbăvire lui Israel”.

11:14  Şi Samuel a zis poporului: „Veniţi şi să mergem la Ghilgal, ca să întărim acolo împărăţia.”

11:15  Tot poporul s-a dus la Ghilgal şi au pus pe Saul împărat, înaintea Domnului, la Ghilgal. Acolo, au adus jertfe de mulţumire înaintea Domnului şi Saul şi toţi oamenii lui Israel s-au veselit foarte mult acolo.

Chapter 12

12:1  Samuel a zis întregului Israel: „Iată că v-am ascultat glasul în tot ce mi-aţi zis şi am pus un împărat peste voi.

12:2  De acum, iată împăratul care va merge înaintea voastră. Cât despre mine, eu sunt bătrân, am albit, aşa că fiii mei sunt cu voi; am umblat înaintea voastră din tinereţe până în ziua de azi.

12:3  Iată-mă! Mărturisiţi împotriva mea în faţa Domnului şi în faţa unsului Lui: Cui i-am luat boul sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiţi, şi vă voi da înapoi.”

12:4  Ei au răspuns: „Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit şi nici n-ai primit nimic din mâna nimănui”.

12:5  El le-a mai zis: „Domnul este martor împotriva voastră şi unsul Lui este martor în ziua aceasta că n-aţi găsit nimic în mâinile mele”. Şi ei au răspuns: „Sunt martori!”

12:6  Atunci, Samuel a zis poporului: „Domnul a pus pe Moise şi pe Aaron şi a scos pe părinţii voştri din Egipt.

12:7  Acum, înfăţişaţi-vă ca să vă judec înaintea Domnului pentru toate binefacerile pe care vi le-a făcut Domnul, vouă şi părinţilor voştri.

12:8  După ce a venit Iacov în Egipt, părinţii voştri au strigat către Domnul, şi Domnul a trimis pe Moise şi pe Aaron, care au scos pe părinţii voştri din Egipt şi i-au adus să locuiască în locul acesta.

12:9  Dar ei au uitat pe Domnul, Dumnezeul lor, şi El i-a vândut în mâinile lui Sisera, căpetenia oştirii Haţorului, în mâinile filistenilor şi în mâinile împăratului Moabului, care au început lupta împotriva lor.

12:10  Au strigat iarăşi către Domnul şi au zis: ‘Am păcătuit, căci am părăsit pe Domnul şi am slujit Baalilor şi Astarteelor; izbăveşte-ne acum din mâna vrăjmaşilor noştri, şi-Ţi vom sluji’.

12:11  Şi Domnul a trimis pe Ierubaal şi pe Barac, şi pe Iefta, şi pe Samuel şi v-a izbăvit din mâna vrăjmaşilor voştri care vă înconjurau şi aţi locuit în linişte.

12:12  Apoi, când aţi văzut că Nahaş, împăratul fiilor lui Amon, mergea împotriva voastră, mi-aţi zis: ‘Nu, ci un împărat să domnească peste noi’. Şi totuşi Domnul, Dumnezeul vostru, era Împăratul vostru.

12:13  Iată dar împăratul pe care l-aţi ales şi pe care l-aţi cerut; iată că Domnul a pus un împărat peste voi.

12:14  Dacă vă veţi teme de Domnul, dacă-I veţi sluji, dacă veţi asculta de glasul Lui şi dacă nu vă veţi împotrivi Cuvântului Domnului, vă veţi alipi de Domnul, Dumnezeul vostru, atât voi, cât şi împăratul care domneşte peste voi.

12:15  Dar, dacă nu veţi asculta de glasul Domnului şi vă veţi împotrivi Cuvântului Domnului, mâna Domnului va fi împotriva voastră, cum a fost împotriva părinţilor voştri.

12:16  Acum mai aşteptaţi aici, ca să vedeţi minunea pe care o va face Domnul sub ochii voştri.

12:17  Nu suntem noi la seceratul grânelor? Voi striga către Domnul şi va trimite tunete şi ploaie. Să ştiţi atunci şi să vedeţi cât de rău aţi făcut înaintea Domnului când aţi cerut un împărat pentru voi”.

12:18  Samuel a strigat către Domnul, şi Domnul a trimis chiar în ziua aceea tunete şi ploaie. Tot poporul a avut o mare frică de Domnul şi de Samuel.

12:19  Şi tot poporul a zis lui Samuel: „Roagă-te Domnului, Dumnezeului tău, pentru robii tăi, ca să nu murim, căci, la toate păcatele noastre, am mai adăugat şi pe acela de a cere un împărat pentru noi”.

12:20  Samuel a zis poporului: „Nu vă temeţi! Aţi făcut tot răul acesta, dar nu vă abateţi de la Domnul şi slujiţi Domnului din toată inima voastră.

12:21  Nu vă abateţi de la El, altfel aţi merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos, nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic.

12:22  Domnul nu va părăsi pe poporul Lui din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.

12:23  Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăţa calea cea bună şi cea dreaptă.

12:24  Temeţi-vă numai de Domnul şi slujiţi-I cu credincioşie, din toată inima voastră, căci vedeţi ce putere desfăşură El printre voi.

12:25  Dar, dacă veţi face răul, veţi pieri, voi şi împăratul vostru.”

Chapter 13

13:1  Saul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani peste Israel.

13:2  Saul şi-a ales trei mii de bărbaţi din Israel: două mii erau cu el la Micmaş şi pe muntele Betel, iar o mie erau cu Ionatan la Ghibea lui Beniamin. Pe ceilalţi din popor i-a trimis pe fiecare la cortul lui.

13:3  Ionatan a bătut tabăra filistenilor care era la Gheba, şi filistenii au auzit lucrul acesta. Saul a pus să sune cu trâmbiţa prin toată ţara, zicând: „Să audă evreii lucrul acesta!”

13:4  Tot Israelul a auzit zicându-se: „Saul a bătut tabăra filistenilor şi Israel s-a făcut urât filistenilor”. Şi poporul a fost adunat la Saul, în Ghilgal.

13:5  Filistenii s-au strâns să lupte cu Israel. Aveau o mie de care şi şase mii de călăreţi şi poporul acesta era fără număr: ca nisipul de pe ţărmul mării. Au venit şi au tăbărât la Micmaş, la răsărit de Bet-Aven.

13:6  Bărbaţii lui Israel s-au văzut la strâmtoare, căci erau strânşi de aproape, şi s-au ascuns în peşteri, în tufişuri, în stânci, în turnuri şi în gropile pentru apă.

13:7  Unii evrei au trecut Iordanul, ca să se ducă în ţara lui Gad şi Galaad. Saul era tot la Ghilgal, şi tot poporul de lângă el tremura.

13:8  A aşteptat şapte zile, după timpul hotărât de Samuel. Dar Samuel nu venea la Ghilgal, şi poporul se împrăştia de lângă Saul.

13:9  Atunci, Saul a zis: „Aduceţi-mi arderea-de-tot şi jertfele de mulţumire.” Şi a jertfit arderea-de-tot.

13:10  Pe când sfârşea de adus arderea-de-tot, a venit Samuel, şi Saul i-a ieşit înainte să-i ureze de bine.

13:11  Samuel a zis: „Ce-ai făcut?” Saul a răspuns: „Când am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine, că nu vii la timpul hotărât şi că filistenii sunt strânşi la Micmaş,

13:12  mi-am zis: ‘Filistenii se vor pogorî împotriva mea la Ghilgal, şi eu nu m-am rugat Domnului!’ Atunci am îndrăznit şi am adus arderea-de-tot.”

13:13  Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel,

13:14  dar, acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.

13:15  Apoi, Samuel s-a sculat şi s-a suit din Ghilgal la Ghibea lui Beniamin. Saul a făcut numărătoarea poporului care se afla cu el: erau aproape şase sute de oameni.

13:16  Saul, fiul său Ionatan şi poporul care se afla cu ei se aşezaseră la Gheba lui Beniamin, şi filistenii tăbărau la Micmaş.

13:17  Din tabăra filistenilor au ieşit trei cete ca să pustiască: una a luat drumul spre Ofra, spre ţara Şual,

13:18  alta a luat drumul spre Bet-Horon şi a treia a luat drumul spre hotarul care caută spre valea Ţeboim, înspre pustie.”

13:19  În toată ţara lui Israel nu se găsea niciun fierar, căci filistenii ziseră: „Să împiedicăm pe evrei să-şi facă săbii sau suliţe.”

13:20  Şi fiecare om din Israel se pogora la filisteni ca să-şi ascută fierul plugului, coasa, securea şi sapa,

13:21  când se tocea sapa, coasa, furca cu trei coarne şi securea, şi ca să facă vârf ţepuşului cu care mâna boii.

13:22  Şi aşa s-a întâmplat că, în ziua luptei, nu era nici sabie, nici suliţă în mâinile întregului popor care era cu Saul şi Ionatan: nu avea decât Saul şi fiul său Ionatan.

13:23  O ceată de filisteni a venit şi s-a aşezat la trecătoarea Micmaşului.

Chapter 14

14:1  Într-o zi, Ionatan, fiul lui Saul, a zis tânărului care-i purta armele: „Vino şi să pătrundem până la straja filistenilor, care este dincolo de locul acesta.” Şi n-a spus nimic tatălui său.

14:2  Saul stătea la marginea cetăţii Ghibea, sub rodiul din Migron, şi poporul care era cu el era aproape şase sute de oameni.

14:3  Ahia, fiul lui Ahitub, fratele lui I-Cabod, fiul lui Fineas, fiul lui Eli, preotul Domnului la Silo, purta efodul. Poporul nu ştia că Ionatan s-a dus.

14:4  Între trecătorile prin care căuta Ionatan să ajungă la straja filistenilor, era un pisc de stâncă de o parte şi un pisc de stâncă de cealaltă parte; unul purta numele Boţeţ şi celălalt, Sene.

14:5  Unul din aceste piscuri este la miazănoapte, faţă în faţă cu Micmaş, şi celălalt la miazăzi, faţă în faţă cu Gheba.

14:6  Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: „Vino şi să pătrundem până la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr.”

14:7  Cel ce-i ducea armele i-a răspuns: „Fă tot ce ai în inimă, n-asculta decât de simţământul tău şi iată-mă cu tine, gata să te urmez oriunde.”

14:8  „Ei bine, a zis Ionatan, haidem la oamenii aceştia şi să ne arătăm lor!

14:9  Dacă ne vor zice: ‘Opriţi-vă până vom veni noi la voi!’ vom rămâne pe loc şi nu ne vom sui la ei.

14:10  Dar, dacă vor zice: ‘Suiţi-vă la noi!’ ne vom sui, căci Domnul îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul.”

14:11  S-au arătat amândoi străjii filistenilor, şi filistenii au zis: „Iată că evreii ies din găurile în care s-au ascuns.”

14:12  Şi oamenii care erau de strajă au vorbit astfel lui Ionatan şi celui ce-i ducea armele: „Suiţi-vă la noi, ca să vă arătăm ceva.” Ionatan a zis celui ce-i ducea armele: „Suie-te după mine, căci Domnul îi dă în mâinile lui Israel.”

14:13  Şi Ionatan s-a suit ajutându-se cu mâinile şi picioarele, şi cel ce-i ducea armele a mers după el. Filistenii au căzut înaintea lui Ionatan, şi cel ce-i ducea armele arunca moartea în urma lui.

14:14  În această primă înfrângere, Ionatan şi cel ce-i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe întindere de aproape o jumătate de pogon de pământ.

14:15  A intrat groaza în tabără, în ţară şi în tot poporul; straja şi chiar şi prădătorii s-au înspăimântat; ţara s-a îngrozit. Era groaza lui Dumnezeu.

14:16  Străjerii lui Saul, care erau la Ghibea lui Beniamin, au văzut că mulţimea se împrăştie şi fuge în toate părţile.

14:17  Atunci, Saul a zis a poporului care era cu el: „Număraţi, vă rog, şi vedeţi cine a plecat din mijlocul nostru.” Au numărat, şi iată că lipseau Ionatan şi cel ce-i purta armele.

14:18  Şi Saul a zis lui Ahia: „Adu încoace chivotul lui Dumnezeu!” (Căci pe vremea aceea chivotul lui Dumnezeu era cu copiii lui Israel.)

14:19  Pe când vorbea Saul cu preotul, zarva în tabăra filistenilor se făcea tot mai mare, şi Saul a zis preotului: „Trage-ţi mâna!”

14:20  Apoi Saul şi tot poporul care era cu el s-au strâns şi au înaintat până la locul luptei, şi filistenii au întors sabia unii împotriva altora şi învălmăşeala era nespus de mare.

14:21  Evreii care erau mai dinainte la filisteni şi care se suiseră cu ei în tabără de pe unde erau împrăştiaţi s-au unit cu israeliţii care erau cu Saul şi Ionatan.

14:22  Toţi bărbaţii lui Israel care se ascunseseră în muntele lui Efraim, aflând că filistenii fugeau, au început să-i urmărească şi ei în bătaie.

14:23  Domnul a izbăvit pe Israel în ziua aceea, şi lupta s-a întins până dincolo de Bet-Aven.

14:24  Ziua aceea a fost obositoare pentru bărbaţii lui Israel. Saul pusese pe popor să jure zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, până mă voi răzbuna pe vrăjmaşii mei!” Şi nimeni nu mâncase.

14:25  Tot poporul ajunsese într-o pădure, unde se găsea miere pe faţa pământului.

14:26  Când a intrat poporul în pădure, a văzut mierea curgând, dar niciunul n-a dus miere la gură, căci poporul ţinea jurământul.

14:27  Ionatan nu ştia de jurământul pe care pusese tatăl său pe popor să-l facă; a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, l-a vârât într-un fagure de miere şi a dus mâna la gură, şi ochii i s-au luminat.

14:28  Atunci, cineva din popor, vorbindu-i, i-a zis: „Tatăl tău a pus pe popor să jure zicând: ‘Blestemat să fie omul care va mânca astăzi!’ ” Şi poporul era sleit de puteri.

14:29  Şi Ionatan a zis: „Tatăl meu tulbură poporul; vedeţi dar cum mi s-au luminat ochii pentru că am gustat puţin din mierea aceasta!

14:30  Negreşit, dacă poporul ar fi mâncat azi din prada pe care a găsit-o la vrăjmaşii lui, n-ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare?”

14:31  În ziua aceea au bătut pe filisteni de la Micmaş până la Aialon. Poporul era foarte obosit

14:32  şi s-a aruncat asupra prăzii. A luat oi, boi şi viţei, i-a junghiat pe pământ şi i-a mâncat cu sânge cu tot.

14:33  Au spus lucrul acesta lui Saul şi i-au zis: „Iată că poporul păcătuieşte împotriva Domnului, mâncând cu sânge.” Saul a zis: „Voi faceţi o nelegiuire. Rostogoliţi îndată o piatră mare încoace.”

14:34  Apoi a adăugat: „Împrăştiaţi-vă printre popor şi spuneţi fiecăruia să-şi aducă boul, sau oaia, şi să-l junghie aici. Apoi să mâncaţi şi nu păcătuiţi împotriva Domnului, mâncând cu sânge.” Şi peste noapte, fiecare din popor şi-a adus boul cu mâna, ca să-l junghie pe piatră.

14:35  Saul a zidit un altar Domnului: acesta a fost cel dintâi altar pe care l-a zidit Domnului.

14:36  Saul a zis: „Să ne pogorâm în noaptea aceasta după filisteni, să-i jefuim până la lumina zilei şi să nu lăsăm să rămână unul măcar.” Ei au zis: „Fă tot ce vei crede.” Atunci, preotul a zis: „Să ne apropiem aici de Dumnezeu”.

14:37  Şi Saul a întrebat pe Dumnezeu: „Să mă pogor după filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel?” Dar în clipa aceea nu i-a dat niciun răspuns.

14:38  Saul a zis: „Apropiaţi-vă aici toate căpeteniile poporului; căutaţi şi vedeţi de cine şi cum a fost săvârşit păcatul acesta astăzi.

14:39  Căci, viu este Domnul, Izbăvitorul lui Israel, chiar dacă l-ar fi săvârşit fiul meu Ionatan, va muri.” Şi nimeni din tot poporul nu i-a răspuns.

14:40  Atunci a zis întregului Israel: „Aşezaţi-vă voi deoparte, şi eu şi fiul meu Ionatan vom sta de cealaltă.” Şi poporul a zis lui Saul: „Fă ce vei crede.”

14:41  Saul a zis Domnului: „Dumnezeul lui Israel arată adevărul.” Sorţul a căzut pe Ionatan şi pe Saul, şi poporul a scăpat.

14:42  Saul a zis: „Aruncaţi sorţul între mine şi fiul meu Ionatan.” Şi sorţul a căzut pe Ionatan.

14:43  Saul a zis lui Ionatan: „Spune-mi ce-ai făcut”. Ionatan i-a spus şi a zis: „Am gustat puţină miere cu vârful toiagului pe care-l aveam în mână: iată-mă, voi muri.”

14:44  Şi Saul a zis: „Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea faţă de mine dacă nu vei muri, Ionatane!”

14:45  Poporul a zis lui Saul: „Ce! Să moară Ionatan, el care a făcut această mare izbăvire în Israel? Niciodată! Viu este Domnul că un păr din capul lui nu va cădea la pământ, căci cu Dumnezeu a lucrat el în ziua aceasta.” Astfel, poporul a scăpat pe Ionatan de la moarte.

14:46  Saul a încetat să mai urmărească pe filisteni, şi filistenii s-au dus acasă.

14:47  După ce a luat Saul domnia peste Israel, a făcut război în toate părţile cu toţi vrăjmaşii lui: cu Moab, cu copiii lui Amon, cu Edom, cu împăraţii din Ţoba şi cu filistenii şi, oriîncotro se întorcea, era biruitor.

14:48  S-a arătat viteaz, a bătut pe Amalec şi a scăpat pe Israel din mâna celor ce-l jefuiau.

14:49  Fiii lui Saul au fost: Ionatan, Işvi şi Malchişua. Cele două fete ale lui se numeau: cea mai mare Merab, iar cea mai mică Mical.

14:50  Numele nevestei lui Saul era Ahinoam, fata lui Ahimaaţ. Numele căpeteniei oştirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul.

14:51  Chis, tatăl lui Saul, şi Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel.

14:52  În tot timpul vieţii lui Saul a fost un război înverşunat împotriva filistenilor, şi, de îndată ce Saul zărea vreun om tare şi voinic, îl lua cu el.

Chapter 15

15:1  Samuel a zis lui Saul: „Pe mine m-a trimis Domnul să te ung împărat peste poporul Lui, peste Israel. Ascultă dar ce zice Domnul.

15:2  Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘Mi-aduc aminte de ceea ce a făcut Amalec lui Israel, când i-a astupat drumul la ieşirea lui din Egipt.

15:3  Du-te acum, bate pe Amalec şi nimiceşte cu desăvârşire tot ce-i al lui; să nu-i cruţi şi să omori bărbaţii şi femeile, copiii şi pruncii, cămilele şi măgarii, boii şi oile’.”

15:4  Saul a adunat poporul şi l-a numărat la Telaim: erau două sute de mii de oameni pedeştri şi zece mii de oameni din Iuda.

15:5  Saul a mers până la cetatea lui Amalec şi a pus nişte oameni la pândă în vale.

15:6  Şi a zis cheniţilor: „Duceţi-vă, plecaţi şi ieşiţi din mijlocul lui Amalec, ca să nu vă prăpădesc împreună cu el, căci voi v-aţi purtat cu bunăvoinţă faţă de copiii lui Israel când s-au suit din Egipt”. Şi cheniţii au plecat din mijlocul lui Amalec.

15:7  Saul a bătut pe Amalec de la Havila până la Şur, care este în faţa Egiptului.

15:8  A prins viu pe Agag, împăratul lui Amalec, şi a nimicit cu desăvârşire tot poporul, trecându-l prin ascuţişul sabiei.

15:9  Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag şi oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii graşi şi tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârşire şi au nimicit numai tot ce era prost şi nebăgat în seamă.

15:10  Domnul a vorbit lui Samuel şi i-a zis:

15:11  „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele”. Samuel s-a mâhnit şi toată noaptea a strigat către Domnul.

15:12  S-a sculat dis-de-dimineaţă ca să se ducă înaintea lui Saul. Şi au venit şi i-au spus: „Saul s-a dus la Carmel şi iată că şi-a înălţat un semn de biruinţă, apoi s-a întors şi, trecând mai departe, s-a pogorât la Ghilgal”.

15:13  Samuel s-a dus la Saul, şi Saul i-a zis: „Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit Cuvântul Domnului”.

15:14  Samuel a zis: „Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?”

15:15  Saul a răspuns: „Le-au adus de la amaleciţi, pentru că poporul a cruţat oile cele mai bune şi boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului, Dumnezeului tău, iar pe celelalte, le-am nimicit cu desăvârşire”.

15:16  Samuel a zis lui Saul: „Stai şi-ţi voi spune ce mi-a zis Domnul astă noapte”. Şi Saul i-a zis: „Vorbeşte”.

15:17  Samuel a zis: „Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel şi nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel?

15:18  Domnul te trimisese zicând: ‘Du-te şi nimiceşte cu desăvârşire pe păcătoşii aceia, pe amaleciţi; războieşte-te cu ei până îi vei nimici.’

15:19  Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai aruncat asupra prăzii şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?”

15:20  Saul a răspuns lui Samuel: „Am ascultat glasul Domnului şi m-am dus în calea pe care mă trimitea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amalec, şi am nimicit cu desăvârşire pe amaleciţi,

15:21  dar poporul a luat din pradă oi şi boi, ca pârgă din ceea ce trebuia nimicit cu desăvârşire, ca să le jertfească Domnului, Dumnezeului tău, la Ghilgal”.

15:22  Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.

15:23  Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat”.

15:24  Atunci, Saul a zis lui Samuel: „Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului şi n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor şi i-am ascultat glasul.

15:25  Acum, te rog, iartă-mi păcatul, întoarce-te cu mine, ca să mă închin până la pământ înaintea Domnului.”

15:26  Samuel a zis lui Saul: „Nu mă voi întoarce cu tine. Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, şi Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel”.

15:27  Şi, pe când se întorcea Samuel să plece, Saul l-a apucat de pulpana hainei, şi s-a rupt.

15:28  Samuel i-a zis: „Domnul rupe astăzi domnia lui Israel de asupra ta şi o dă altuia mai bun decât tine.

15:29  Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău.”

15:30  Saul a zis iarăşi: „Am păcătuit! Acum, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrânilor poporului meu şi în faţa lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin înaintea Domnului, Dumnezeului tău.”

15:31  Samuel s-a întors şi a mers după Saul, şi Saul s-a închinat înaintea Domnului.

15:32  Apoi Samuel a zis: „Adu-mi pe Agag, împăratul lui Amalec.” Şi Agag a înaintat vesel spre el, căci zicea: „Negreşit, a trecut amărăciunea morţii!”

15:33  Samuel a zis: „După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot aşa şi mama ta va fi lăsată fără copii între femei.” Şi Samuel a tăiat pe Agag în bucăţi înaintea Domnului, la Ghilgal.

15:34  Samuel a plecat la Rama, şi Saul s-a suit acasă, la Ghibea lui Saul.

15:35  Samuel nu s-a mai dus să vadă pe Saul până în ziua morţii sale. Dar Samuel plângea pe Saul, pentru că Domnul Se căise că pusese pe Saul împărat peste Israel.

Chapter 16

16:1  Domnul a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.”

16:2  Samuel a zis: „Cum să mă duc? Saul are să afle şi mă va ucide.” Şi Domnul a zis: „Să iei cu tine un viţel şi să zici: ‘Vin să aduc o jertfă Domnului’.

16:3  Să pofteşti pe Isai la jertfă; Eu îţi voi arăta ce trebuie să faci şi Îmi vei unge pe acela pe care-ţi voi spune să-l ungi.”

16:4  Samuel a făcut ce zisese Domnul şi s-a dus la Betleem. Bătrânii cetăţii au alergat înspăimântaţi înaintea lui şi au zis: „Ce vesteşte venirea ta: ceva bun?”

16:5  El a răspuns: „Da, vin să aduc o jertfă Domnului. Sfinţiţi-vă şi veniţi cu mine la jertfă.” A sfinţit şi pe Isai cu fiii lui şi i-a poftit la jertfă.

16:6  Când au intrat ei, Samuel, văzând pe Eliab, şi-a zis: „Negreşit, unsul Domnului este aici, înaintea Lui.”

16:7  Şi Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.”

16:8  Isai a chemat pe Abinadab şi l-a trecut pe dinaintea lui Samuel, şi Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.”

16:9  Isai a trecut pe Şama, şi Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.”

16:10  Şi aşa a trecut Isai pe cei şapte fii ai lui pe dinaintea lui Samuel, şi Samuel a zis lui Isai: „Domnul n-a ales pe niciunul din ei.”

16:11  Apoi Samuel a zis lui Isai: „Aceştia sunt toţi fiii tăi?”. Şi el a răspuns: „A mai rămas cel mai tânăr, dar paşte oile.” Atunci, Samuel a zis lui Isai: „Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă până nu va veni aici.”

16:12  Isai a trimis să-l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: „Scoală-te şi unge-l, căci el este!”

16:13  Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s-a sculat şi s-a dus la Rama.

16:14  Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul şi a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul.

16:15  Slujitorii lui Saul i-au zis: „Iată că un duh rău de la Dumnezeu te munceşte.

16:16  Poruncească numai domnul nostru! Robii tăi sunt înaintea ta. Ei vor căuta un om care să ştie să cânte cu harpa şi, când duhul rău trimis de Dumnezeu va fi peste tine, el va cânta cu mâna şi vei fi uşurat.”

16:17  Saul a răspuns slujitorilor săi: „Găsiţi-mi dar un om care să cânte bine şi aduceţi-l la mine.”

16:18  Unul din slujitori a luat cuvântul şi a zis: „Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, Betleemitul, care ştie să cânte; el este şi un om tare şi voinic, un războinic, vorbeşte bine, este frumos la chip şi Domnul este cu el.”

16:19  Saul a trimis nişte oameni la Isai să-i spună: „Trimite-mi pe fiul tău David, care este cu oile.”

16:20  Isai a luat un măgar, l-a încărcat cu pâine, cu un burduf cu vin şi cu un ied şi a trimis lui Saul aceste lucruri, prin fiul său David.

16:21  David a ajuns la Saul şi s-a înfăţişat înaintea lui; i-a plăcut mult lui Saul şi a fost pus să-i poarte armele.

16:22  Saul a trimis vorbă lui Isai, zicând: „Te rog să laşi pe David în slujba mea, căci a căpătat trecere înaintea mea.”

16:23  Şi, când duhul trimis de Dumnezeu venea peste Saul, David lua harpa şi cânta cu mâna lui; Saul răsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat şi duhul cel rău pleca de la el.

Chapter 17

17:1  Filistenii şi-au strâns oştile ca să facă război şi s-au adunat la Soco, o cetate a lui Iuda; au tăbărât între Soco şi Azeca, la Efes-Damim.

17:2  Saul şi bărbaţii lui Israel s-au strâns şi ei; au tăbărât în Valea Terebinţilor şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva filistenilor.

17:3  Filistenii se aşezaseră pe un munte deoparte şi Israel, pe un munte de cealaltă parte: doar valea îi despărţea.

17:4  Atunci a ieşit un om din tabăra filistenilor şi a înaintat între cele două oştiri. El se numea Goliat, era din Gat şi avea o înălţime de şase coţi şi o palmă.

17:5  Pe cap avea un coif de aramă şi purta nişte zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli de aramă.

17:6  Avea nişte tureci de aramă peste fluierele picioarelor şi o pavăză de aramă între umeri.

17:7  Coada suliţei lui era ca un sul de ţesut şi fierul suliţei cântărea şase sute de sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui.

17:8  Filisteanul s-a oprit şi, vorbind oştilor lui Israel aşezate în şiruri de bătaie, le-a strigat: „Pentru ce ieşiţi să vă aşezaţi în şiruri de bătaie? Nu sunt eu filistean şi nu sunteţi voi slujitorii lui Saul? Alegeţi un om care să se pogoare împotriva mea!

17:9  Dacă va putea să se bată cu mine şi să mă omoare, noi vom fi robii voştri, dar, dacă-l voi birui şi-l voi omorî eu, voi ne veţi fi robi nouă şi ne veţi sluji.”

17:10  Filisteanul a mai zis: „Arunc astăzi o ocară asupra oştirii lui Israel! Daţi-mi un om ca să mă lupt cu el.”

17:11  Saul şi tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului şi s-au înspăimântat, şi au fost cuprinşi de o mare frică.

17:12  Şi David era fiul Efratitului aceluia din Betleemul lui Iuda, numit Isai, care avea opt fii. Pe vremea lui Saul el era bătrân, înaintat în vârstă.

17:13  Cei trei fii mai mari ai lui Isai urmaseră pe Saul la război; întâiul născut din cei trei fii ai lui care porniseră la război se numea Eliab, al doilea Abinadab şi al treilea Şama.

17:14  David era cel mai tânăr. Şi, când cei trei mai mari au urmat pe Saul,

17:15  David a plecat de la Saul şi s-a întors la Betleem ca să pască oile tatălui său.

17:16  Filisteanul înainta dimineaţa şi seara şi s-a înfăţişat astfel timp de patruzeci de zile.

17:17  Isai a zis fiului său David: „Ia pentru fraţii tăi efa aceasta de grâu prăjit şi aceste zece pâini şi aleargă în tabără, la fraţii tăi;

17:18  du şi aceste zece caşuri de brânză căpeteniei care este peste mia lor. Să vezi dacă fraţii tăi sunt bine şi să-mi aduci veşti temeinice.

17:19  Ei sunt cu Saul şi cu toţi bărbaţii lui Israel în Valea Terebinţilor, în război cu filistenii.”

17:20  David s-a sculat dis-de-dimineaţă. A lăsat oile în seama unui paznic, şi-a luat lucrurile şi a plecat, cum îi poruncise Isai. Când a ajuns în tabără, oştirea pornise să se aşeze în şiruri de bătaie şi scotea strigăte de război.

17:21  Israel şi filistenii s-au aşezat în şiruri de bătaie, oştire către oştire.

17:22  David a dat lucrurile pe care le avea în mâinile celui ce păzea calabalâcurile şi a alergat la şirurile de bătaie. Cum a ajuns, a întrebat pe fraţii săi de sănătate.

17:23  Pe când vorbea cu ei, iată că filisteanul din Gat, numit Goliat, a înaintat între cele două oştiri, ieşind afară din şirurile filistenilor. A rostit aceleaşi cuvinte ca mai înainte, şi David le-a auzit.

17:24  La vederea acestui om, toţi cei din Israel au fugit dinaintea lui şi i-a apucat o mare frică.

17:25  Fiecare zicea: „Aţi văzut pe omul acesta înaintând? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă-l va omorî cineva, împăratul îl va umple de bogăţii, îi va da de nevastă pe fiică-sa şi va scuti de dări casa tatălui său în Israel.”

17:26  David a zis oamenilor de lângă el: „Ce se va face aceluia care va omorî pe filisteanul acesta şi va lua ocara de asupra lui Israel? Cine este filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea Dumnezeului celui viu?”

17:27  Poporul, spunând din nou aceleaşi lucruri, i-a zis: „Aşa şi aşa se va face aceluia care-l va omorî.”

17:28  Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii aceştia, s-a aprins de mânie împotriva lui David. Şi a zis: „Pentru ce te-ai pogorât tu şi cui ai lăsat acele puţine oi în pustie? Îţi cunosc eu mândria şi răutatea inimii. Te-ai pogorât ca să vezi lupta.”

17:29  David a răspuns: „Ce-am făcut oare? Nu pot să vorbesc astfel?”

17:30  Şi s-a întors de la el ca să vorbească cu altul şi i-a pus aceleaşi întrebări. Poporul i-a răspuns ca şi întâiaşi dată.

17:31  Când s-au auzit cuvintele rostite de David, au fost spuse înaintea lui Saul, care a trimis să-l caute.

17:32  David a zis lui Saul: „Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din pricina filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el.”

17:33  Saul a zis lui David: „Nu poţi să te duci să te baţi cu filisteanul acesta, căci tu eşti un copil, şi el este un om războinic din tinereţea lui.”

17:34  David a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său. Şi, când un leu sau un urs venea să-mi ia o oaie din turmă,

17:35  alergam după el, îl loveam şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam şi-l omoram.

17:36  Aşa a doborât robul tău leul şi ursul, şi cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărât oştirea Dumnezeului celui viu.”

17:37  David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean.” Şi Saul a zis lui David: „Du-te şi Domnul să fie cu tine!”

17:38  Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă şi l-a îmbrăcat cu o platoşă.

17:39  David a încins sabia lui Saul peste hainele lui şi a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obişnuit cu ea.” Şi s-a dezbrăcat de ea.

17:40  Şi-a luat toiagul în mână, şi-a ales din pârâu cinci pietre netede şi le-a pus în traista lui de păstor şi în buzunarul hainei. Apoi, cu praştia în mână, a înaintat împotriva filisteanului.

17:41  Filisteanul s-a apropiat puţin câte puţin de David şi omul care-i ducea scutul mergea înaintea lui.

17:42  Filisteanul s-a uitat şi, când a zărit pe David, a râs de el, căci nu vedea în el decât un copil cu păr bălai şi cu faţa frumoasă.

17:43  Filisteanul a zis lui David: „Ce, sunt câine, de vii la mine cu toiege?” Şi, după ce l-a blestemat pe dumnezeii lui,

17:44  a adăugat: „Vino la mine, şi-ţi voi da carnea ta păsărilor cerului şi fiarelor câmpului.”

17:45  David a zis filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărât-o.

17:46  Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va şti că Israel are un Dumnezeu.

17:47  Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mântuieşte nici prin sabie, nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mâinile noastre.”

17:48  Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului.

17:49  Şi-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră şi a aruncat-o cu praştia; a lovit pe filistean în frunte şi piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu faţa la pământ.

17:50  Astfel, cu o praştie şi cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul; l-a trântit la pământ şi l-a omorât, fără să aibă sabie în mână.

17:51  A alergat, s-a oprit lângă filistean, i-a luat sabia, pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât şi i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriaşul lor a murit, au luat-o la fugă.

17:52  Şi bărbaţii lui Israel şi Iuda au dat chiote şi au pornit în urmărirea filistenilor până în vale şi până la porţile Ecronului. Filistenii, răniţi de moarte, au căzut pe drumul care duce la Şaaraim, până la Gat şi până la Ecron.

17:53  Şi copiii lui Israel s-au întors de la urmărirea filistenilor şi le-au jefuit tabăra.

17:54  David a luat capul filisteanului şi l-a dus la Ierusalim şi a pus armele filisteanului în cortul său.

17:55  Când a văzut Saul pe David mergând împotriva filisteanului, a zis lui Abner, căpetenia oştirii: „Al cui fiu este tânărul acesta, Abner?” Abner a răspuns: „Pe sufletul tău, împărate, că nu ştiu.”

17:56  „Întreabă dar al cui fiu este tânărul acesta”, a zis împăratul.

17:57  Şi, când s-a întors David după ce omorâse pe filistean, Abner l-a luat şi l-a adus înaintea lui Saul. David avea în mână capul filisteanului.

17:58  Saul i-a zis: „Al cui fiu eşti, tinere?” Şi David a răspuns: „Sunt fiul robului tău Isai, Betleemitul.”

Chapter 18

18:1  David sfârşise de vorbit cu Saul. Şi, de atunci, sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el.

18:2  În aceeaşi zi, Saul a oprit pe David şi nu l-a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său.

18:3  Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că-l iubea ca pe sufletul lui.

18:4  A scos mantaua pe care o purta, ca s-o dea lui David, şi i-a dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi încingătoarea lui.

18:5  David se ducea şi izbutea oriunde îl trimitea Saul; a fost pus de Saul în fruntea oamenilor de război şi era plăcut întregului popor, chiar şi slujitorilor lui Saul.

18:6  Pe când veneau ei, la întoarcerea lui David de la omorârea filisteanului, femeile au ieşit din toate cetăţile lui Israel înaintea împăratului Saul, cântând şi jucând, în sunetul timpanelor şi alăutelor, şi scoţând strigăte de bucurie.

18:7  Femeile care cântau îşi răspundeau unele altora şi ziceau: „Saul a bătut miile lui, iar David, zecile lui de mii.”

18:8  Saul s-a mâniat foarte tare şi nu i-a plăcut vorba aceasta. El a zis: „Lui David îi dau zece mii şi mie-mi dau mii! Nu-i mai lipseşte decât împărăţia.”

18:9  Şi, din ziua aceea, Saul a privit cu ochi răi pe David.

18:10  A doua zi, duhul cel rău, trimis de Dumnezeu, a apucat pe Saul, care s-a înfuriat în mijlocul casei. David cânta, ca şi în celelalte zile, şi Saul era cu suliţa în mână.

18:11  Saul a ridicat suliţa, zicându-şi în sine: „Voi pironi pe David de perete”. Dar David s-a ferit de el de două ori.

18:12  Saul se temea de David, pentru că Domnul era cu David şi Se depărtase de la el.

18:13  L-a îndepărtat de lângă el şi l-a pus mai-mare peste o mie de oameni. David ieşea şi intra în fruntea poporului;

18:14  izbutea în tot ce făcea şi Domnul era cu el.

18:15  Saul, văzând că izbutea totdeauna, se temea de el,

18:16  dar tot Israelul şi Iuda iubeau pe David, pentru că ieşea şi intra în fruntea lor.

18:17  Saul a zis lui David: „Iată, îţi voi da de nevastă pe fiică-mea cea mai mare, Merab, numai să-mi slujeşti cu vitejie şi să porţi războaiele Domnului”. Dar Saul îşi zicea: „Nu vreau să-mi pun mâna mea pe el, ci mâna filistenilor să fie asupra lui”.

18:18  David a răspuns lui Saul: „Cine sunt eu şi ce este viaţa mea, ce este familia tatălui meu în Israel, ca să fiu ginerele împăratului?”

18:19  Venind vremea când Merab, fata lui Saul, avea să fie dată lui David, ea a fost dată de nevastă lui Adriel, din Mehola.

18:20  Mical, fata lui Saul, iubea pe David. Au spus lui Saul, şi lucrul i-a plăcut.

18:21  El îşi zicea: „I-o voi da ca să-i fie o cursă şi să cadă sub mâna filistenilor”. Şi Saul a zis lui David pentru a doua oară: „Astăzi îmi vei fi ginere”.

18:22  Saul a dat slujitorilor săi următoarea poruncă: „Vorbiţi în taină lui David şi spuneţi-i: ‘Iată că împăratul e binevoitor faţă de tine şi toţi slujitorii lui te iubesc; fii acum ginerele împăratului’.”

18:23  Slujitorii lui Saul au spus aceste lucruri la urechile lui David. Şi David a răspuns: „Credeţi că este uşor să fii ginerele împăratului? Eu sunt un om sărac şi de puţină însemnătate.”

18:24  Slujitorii lui Saul i-au spus ce răspunsese David.

18:25  Saul a zis: „Aşa să vorbiţi lui David: ‘Împăratul nu cere nicio zestre; ci doreşte o sută de prepuţuri de ale filistenilor, ca să-şi răzbune pe vrăjmaşii lui’.” Saul avea de gând să facă pe David să cadă în mâinile filistenilor.

18:26  Slujitorii lui Saul au spus aceste cuvinte lui David, şi David a primit ce i se ceruse ca să fie ginerele împăratului. Înainte de vremea hotărâtă,

18:27  David s-a sculat, a plecat cu oamenii lui şi a ucis două sute de oameni dintre filisteni; le-a adus prepuţurile şi a dat împăratului numărul întreg, ca să fie ginerele împăratului. Atunci, Saul i-a dat de nevastă pe fiică-sa Mical.

18:28  Saul a văzut şi a înţeles că Domnul era cu David şi fiică-sa, Mical, iubea pe David.

18:29  Saul s-a temut din ce în ce mai mult de David şi toată viaţa i-a fost vrăjmaş.

18:30  Domnitorii filistenilor ieşeau la luptă şi, ori de câte ori ieşeau, David avea mai multă izbândă decât toţi slujitorii lui Saul şi numele lui a ajuns foarte vestit.

Chapter 19

19:1  Saul a vorbit fiului său Ionatan şi tuturor slujitorilor lui să omoare pe David.

19:2  Dar Ionatan, fiul lui Saul, care iubea mult pe David, i-a dat de ştire şi i-a zis: „Tatăl meu, Saul, caută să te omoare. Păzeşte-te dar mâine dimineaţă, stai într-un loc tăinuit şi ascunde-te.

19:3  Eu voi ieşi şi voi sta lângă tatăl meu în câmpul în care vei fi; voi vorbi tatălui meu despre tine, voi vedea ce va zice şi-ţi voi spune.”

19:4  Ionatan a vorbit bine de David tatălui său Saul: „Să nu facă împăratul”, a zis el, „un păcat faţă de robul său David, căci el n-a făcut niciun păcat faţă de tine. Dimpotrivă, a lucrat pentru binele tău;

19:5  şi-a pus în joc viaţa, a ucis pe filistean şi Domnul a dat o mare izbăvire pentru tot Israelul. Tu ai văzut şi te-ai bucurat. Pentru ce să păcătuieşti împotriva unui sânge nevinovat şi să omori fără pricină pe David?”

19:6  Saul a ascultat glasul lui Ionatan şi a jurat zicând: „Viu este Domnul că David nu va muri!”

19:7  Ionatan a chemat pe David şi i-a spus toate cuvintele acestea, apoi l-a adus la Saul şi David a fost înaintea lui ca mai înainte.

19:8  Războiul urma înainte. David a mers împotriva filistenilor şi s-a bătut cu ei, le-a pricinuit o mare înfrângere şi au fugit dinaintea lui.

19:9  Atunci, duhul cel rău, trimis de Domnul, a venit peste Saul, care şedea în casă cu suliţa în mână. David cânta,

19:10  şi Saul a vrut să-l pironească cu suliţa de perete. Dar David s-a ferit de el, şi Saul a lovit cu suliţa în perete. David a fugit şi a scăpat noaptea.

19:11  Saul a trimis nişte oameni acasă la David ca să-l pândească şi să-l omoare dimineaţa. Dar Mical, nevasta lui David, i-a dat de ştire şi i-a zis: „Dacă nu fugi în noaptea aceasta, mâine vei fi omorât.”

19:12  Ea l-a pogorât pe fereastră şi David a plecat şi a fugit. Aşa a scăpat.

19:13  În urmă, Mical a luat terafimul şi l-a pus în pat; i-a pus o piele de capră în jurul capului şi l-a învelit cu o haină.

19:14  Când a trimis Saul oamenii să ia pe David, ea a zis: „Este bolnav.”

19:15  Saul i-a trimis înapoi să-l vadă şi a zis: „Aduceţi-l la mine, în patul lui, ca să-l omor.”

19:16  Oamenii aceia s-au întors şi iată că terafimul era în pat şi în jurul capului era o piele de capră.

19:17  Saul a zis către Mical: „Pentru ce m-ai înşelat în felul acesta şi ai dat drumul vrăjmaşului meu şi a scăpat?” Mical a răspuns lui Saul: „El mi-a zis: ‘Lasă-mă să plec ori te omor!’ ”

19:18  Aşa a fugit şi a scăpat David. El s-a dus la Samuel, la Rama, şi i-a istorisit tot ce-i făcuse Saul. Apoi s-a dus cu Samuel şi a locuit în Naiot.

19:19  Au spus lucrul acesta lui Saul şi au zis: „Iată că David este în Naiot, lângă Rama.”

19:20  Saul a trimis nişte oameni să ia pe David. Ei au văzut o adunare de proroci, care proroceau cu Samuel în frunte. Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimişii lui Saul şi au început şi ei să prorocească.

19:21  Au spus lui Saul lucrul acesta; el a trimis alţi oameni şi au prorocit şi ei. A mai trimis alţii a treia oară şi au prorocit şi ei.

19:22  Atunci, Saul s-a dus el însuşi la Rama. Ajungând la fântâna cea mare fără apă, care este la Secu, a întrebat: „Unde sunt Samuel şi David?” I s-a răspuns: „Sunt în Naiot, lângă Rama.”

19:23  Şi s-a îndreptat spre Naiot, lângă Rama. Duhul lui Dumnezeu a venit şi peste el şi Saul şi-a văzut de drum, prorocind până la sosirea lui în Naiot, lângă Rama.

19:24  S-a dezbrăcat de haine şi a prorocit şi el înaintea lui Samuel şi s-a aruncat dezbrăcat la pământ toată ziua aceea şi toată noaptea. De aceea se zice: „Oare şi Saul este între proroci?”

Chapter 20

20:1  David a fugit din Naiot, de lângă Rama. S-a dus la Ionatan şi a zis: „Ce-am făcut eu? Care este nelegiuirea mea, care este păcatul meu înaintea tatălui tău, de vrea să-mi ia viaţa?”

20:2  Ionatan i-a răspuns: „Ferească Dumnezeu! Nu vei muri. Tatăl meu nu face niciun lucru, fie mare, fie mic, fără să-mi dea de ştire. Pentru ce mi-ar ascunde el lucrul acesta? Nu este nimic.”

20:3  David a zis iarăşi, jurând: „Tatăl tău ştie bine că am căpătat trecere înaintea ta şi va fi zis: ‘Să nu ştie Ionatan, căci s-ar întrista’. Dar viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu este decât un pas între mine şi moarte”.

20:4  Ionatan a zis lui David: „Pentru tine voi face tot ce vei vrea.”

20:5  Şi David i-a răspuns: „Iată că mâine este lună nouă şi ar trebui să şed să mănânc cu împăratul; lasă-mă să mă duc şi să mă ascund în câmpii până în seara zilei a treia.

20:6  Dacă tatăl tău va băga de seamă lipsa mea, să-i spui: ‘David m-a rugat să-l las să se ducă până la Betleem, în cetatea lui, pentru că acolo se aduce pentru toată familia o jertfă de peste an.’

20:7  Şi dacă va zice: ‘Bine!’ atunci robul tău n-are nimic de temut, dar, dacă-l va apuca mânia, să ştii că pieirea mea este lucru hotărât din partea lui.

20:8  Arată-ţi dar dragostea pentru robul tău, căci ai făcut cu robul tău un legământ înaintea Domnului. Şi dacă este vreo nelegiuire în mine, ia-mi tu viaţa. De ce să mă mai duci până la tatăl tău?”

20:9  Ionatan i-a zis: „Departe de tine gândul să nu-ţi dau de ştire dacă voi afla că pieirea ta este lucru hotărât din partea tatălui meu şi ameninţă să te ajungă!”

20:10  David a zis lui Ionatan: „Cine-mi va da de ştire dacă tatăl tău ţi-ar răspunde cu asprime?”

20:11  Şi Ionatan a zis lui David: „Vino, să ieşim pe câmp.” Şi au ieşit amândoi pe câmp.

20:12  Ionatan a zis lui David: „Iau martor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, că voi cerceta de aproape pe tatăl meu mâine sau poimâine şi, de va gândi bine de David,

20:13  Domnul să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea, dacă nu voi trimite pe nimeni să-ţi dea de ştire! Dacă tatăl meu va găsi cu cale să-ţi facă rău, iarăşi îţi voi da de ştire şi te voi lăsa să pleci, ca să te duci în pace, şi Domnul să fie cu tine cum a fost cu tatăl meu!

20:14  Dacă voi mai trăi, să te porţi faţă de mine cu o bunătate ca a Domnului şi, dacă voi muri,

20:15  să nu îţi îndepărtezi niciodată bunătatea faţă de casa mea, nici chiar când Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmaşii lui David de pe faţa pământului.

20:16  Căci Ionatan a făcut legământ cu casa lui David! Domnul să se răzbune pe vrăjmaşii lui David!”

20:17  Ionatan a întărit şi mai mult faţă de David dragostea pe care o avea pentru el, căci îl iubea ca pe sufletul lui.

20:18  Ionatan i-a zis: „Mâine este lună nouă; se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol.

20:19  Să te pogori a treia zi până în fundul locului în care te ascunseseşi în ziua când cu întâmplarea aceea şi să rămâi lângă piatra Ezel.

20:20  Eu voi trage trei săgeţi înspre piatra aceasta, ca şi când aş lovi la ţintă.

20:21  Şi voi trimite un tânăr şi-i voi zice: ‘Du-te de găseşte săgeţile!’ Dacă-i voi zice: ‘Iată că săgeţile sunt dincoace de tine, ia-le!’ atunci să vii, căci este pace pentru tine şi n-ai să te temi de nimic, viu este Domnul!

20:22  Dar, dacă voi zice tânărului: ‘Iată că săgeţile sunt dincolo de tine!’ atunci să pleci, căci Domnul te trimite.

20:23  Domnul este martor pe vecie pentru cuvântul pe care ni l-am dat unul altuia.”

20:24  David s-a ascuns în câmp. A venit luna nouă şi împăratul a luat loc la ospăţ ca să mănânce.

20:25  Împăratul a şezut ca de obicei pe scaunul lui, lângă perete. Ionatan s-a sculat şi Abner a şezut lângă Saul, dar locul lui David a rămas gol.

20:26  Saul n-a zis nimic în ziua aceea, „căci”, zicea el, „s-a întâmplat: el nu este curat, negreşit nu este curat”.

20:27  A doua zi, ziua a doua a lunii noi, locul lui David era tot gol. Şi Saul a zis fiului său Ionatan: „Pentru ce n-a venit fiul lui Isai la masă nici ieri, nici azi?”

20:28  Ionatan a răspuns lui Saul: „David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem.

20:29  El a zis: ‘Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, şi frate-meu mi-a spus lucrul acesta, deci, dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi voie să mă duc în grabă să-mi văd fraţii’. Pentru aceea n-a venit la masa împăratului.”

20:30  Atunci, Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan şi i-a zis: „Fiu rău şi neascultător, nu ştiu eu că ţi-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre ruşinea ta şi spre ruşinea mamei tale?

20:31  Căci, câtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu va fi linişte nici pentru tine, nici pentru împărăţia ta. Şi acum trimite să-l caute şi să mi-l aducă, fiindcă este vrednic de moarte”.

20:32  Ionatan a răspuns tatălui său, Saul, şi i-a zis: „Pentru ce să fie omorât? Ce a făcut?”

20:33  Şi Saul şi-a îndreptat suliţa spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înţeles că era lucru hotărât din partea tatălui său să omoare pe David.

20:34  S-a sculat de la masă într-o mânie aprinsă şi n-a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi, căci era mâhnit din pricina lui David, pentru că tatăl său îl ocărâse.

20:35  A doua zi de dimineaţă, Ionatan s-a dus pe câmp în locul în care se învoise cu David şi era însoţit de un băieţaş.

20:36  El i-a zis: „Dă fuga şi găseşte săgeţile pe care le voi trage”. Băiatul a alergat, şi Ionatan a tras o săgeată care a trecut dincolo de el.

20:37  Când a ajuns băiatul la locul unde era săgeata pe care o trăsese Ionatan, Ionatan a strigat după el: „Iată că săgeata este dincolo de tine”.

20:38  I-a strigat iarăşi: „Iute, grăbeşte-te, nu te opri!” Şi băiatul lui Ionatan a strâns săgeţile şi s-a întors la stăpânul lui.

20:39  Băiatul nu ştia nimic: numai Ionatan şi David înţelegeau lucrul acesta.

20:40  Ionatan a dat băiatului armele şi i-a zis: „Du-te şi du-le în cetate.”

20:41  După plecarea băiatului, David s-a sculat din partea de miazăzi, apoi s-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a închinat de trei ori. Cei doi prieteni s-au îmbrăţişat şi au plâns împreună. David mai ales se prăpădea plângând.

20:42  Şi Ionatan a zis lui David: „Du-te în pace, acum când am jurat amândoi în Numele Domnului, zicând: ‘Domnul să fie pe vecie între mine şi tine, între sămânţa mea şi sămânţa ta!’ ” David s-a sculat şi a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate.

Chapter 21

21:1  David s-a dus la Nob, la preotul Ahimelec, care a alergat speriat înaintea lui şi i-a zis: „Pentru ce eşti singur şi nu este nimeni cu tine?”

21:2  David a răspuns preotului Ahimelec: „Împăratul mi-a dat o poruncă şi mi-a zis: ‘Nimeni să nu ştie nimic de pricina pentru care te trimit şi de porunca pe care ţi-am dat-o.’ Am hotărât un loc de întâlnire cu oamenii mei.

21:3  Acum ce ai la îndemână? Dă-mi cinci pâini sau ce se va găsi.”

21:4  Preotul a răspuns lui David: „N-am pâine obişnuită la îndemână, ci numai pâine sfinţită; doar dacă oamenii tăi s-au ferit de împreunarea cu femei!”

21:5  David a răspuns preotului: „Ne-am ferit de împreunarea cu femei de trei zile de când am plecat şi toţi oamenii mei sunt curaţi; de altfel, dacă aceasta este o faptă necurată, va fi sfinţită negreşit azi de acela care o va face.”

21:6  Atunci, preotul i-a dat pâinea sfinţită, căci nu era acolo altă pâine decât pâinea pentru punerea înainte, care fusese luată dinaintea Domnului ca să fie înlocuită cu pâine caldă în clipa când luaseră pe cealaltă.

21:7  Chiar în ziua aceea se afla acolo închis înaintea Domnului un om dintre slujitorii lui Saul; era un edomit, numit Doeg, căpetenia păstorilor lui Saul.

21:8  David a zis lui Ahimelec: „N-ai la îndemână o suliţă sau o sabie? Căci nu mi-am luat cu mine nici sabia, nici armele, pentru că porunca împăratului era grabnică.”

21:9  Preotul a răspuns: „Iată sabia lui Goliat, Filisteanul, pe care l-ai omorât în Valea Terebinţilor; este învelită într-un covor, în dosul efodului. Dacă vrei s-o iei, ia-o, căci nu este alta aici.” Şi David a zis: „Nu-i alta ca ea; dă-mi-o.”

21:10  David s-a sculat şi a fugit chiar în ziua aceea de Saul. A ajuns la Achiş, împăratul Gatului.

21:11  Slujitorii lui Achiş i-au zis: „Nu este acesta David, împăratul ţării? Nu este el acela pentru care se cânta jucând: ‘Saul şi-a bătut miile lui, Iar David zecile lui de mii!’?”

21:12  David a pus la inimă aceste cuvinte şi a avut o mare frică de Achiş, împăratul Gatului.

21:13  A făcut pe nebunul înaintea lor; făcea năzdrăvănii înaintea lor, făcea zgârieturi pe uşile porţilor şi lăsa să-i curgă balele pe barbă.

21:14  Achiş a zis slujitorilor săi: „Vedeţi bine că omul acesta şi-a pierdut minţile. Pentru ce mi-l aduceţi?

21:15  Oare duc lipsă de nebuni, de-mi aduceţi pe acesta şi mă faceţi martor la năzdrăvăniile lui? Să intre el în casa mea?”

Chapter 22

22:1  David a plecat de acolo şi a scăpat în peştera Adulam. Fraţii lui şi toată casa tatălui său au aflat şi s-au pogorât la el.

22:2  Toţi cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulţumiţi s-au strâns la el şi el a ajuns căpetenia lor. Astfel, s-au unit cu el aproape patru sute de oameni.

22:3  De acolo, David s-a dus la Miţpe, în ţara Moabului. El a zis împăratului Moabului: „Dă voie, te rog, tatălui meu şi mamei mele să vină la voi până voi şti ce va face Dumnezeu cu mine.”

22:4  Şi i-a adus înaintea împăratului Moabului şi au locuit cu el în tot timpul cât a stat David în cetăţuie.

22:5  Prorocul Gad a zis lui David: „Nu şedea în cetăţuie, ci du-te şi intră în ţara lui Iuda.” Şi David a plecat şi a ajuns la pădurea Heret.

22:6  Saul a aflat că David şi oamenii lui au fost descoperiţi. Saul şedea sub tamarisc, la Ghibea, pe înălţime; avea suliţa în mână şi toţi slujitorii lui stăteau lângă el.

22:7  Şi Saul a zis slujitorilor săi de lângă el: „Ascultaţi, beniamiţi! Vă va da fiul lui Isai la toţi ogoare şi vii? Va face el din voi toţi căpetenii peste o mie şi căpetenii peste o sută?

22:8  Dacă nu, de ce v-aţi unit toţi împotriva mea şi nimeni nu mi-a dat de ştire despre legământul fiului meu cu fiul lui Isai? Pentru ce n-a fost nimeni dintre voi pe care să-l doară inima pentru mine şi să mă înştiinţeze că fiul meu a răsculat pe robul meu împotriva mea, ca să-mi întindă curse, cum face astăzi?”

22:9  Doeg, Edomitul, care era şi el printre slujitorii lui Saul, a răspuns: „Eu am văzut pe fiul lui Isai venind la Nob, la Ahimelec, fiul lui Ahitub.

22:10  Ahimelec a întrebat pe Domnul pentru el, i-a dat merinde şi i-a dat sabia lui Goliat, Filisteanul.”

22:11  Împăratul a trimis după Ahimelec, fiul lui Ahitub, preotul, şi după toată casa tatălui său, după preoţii care erau la Nob. Ei au venit toţi la împărat.

22:12  Saul a zis: „Ascultă, fiul lui Ahitub!” El a răspuns: „Iată-mă, domnul meu!”

22:13  Saul i-a zis: „Pentru ce v-aţi unit împotriva mea, tu şi fiul lui Isai? Pentru ce i-ai dat pâine şi o sabie şi ai întrebat pe Dumnezeu pentru el, ca să se ridice împotriva mea şi să-mi întindă curse, cum face astăzi?”

22:14  Ahimelec a răspuns împăratului: „Care dintre slujitorii tăi poate fi pus alături cu credinciosul David, ginerele împăratului, gata la poruncile lui şi înconjurat cu cinste în casa ta?

22:15  Oare de astăzi am început eu să întreb pe Dumnezeu pentru el? Departe de mine aşa ceva! Să nu arunce împăratul nicio vină asupra robului său, nici asupra nimănui din casa tatălui meu, căci robul tău nu ştie nimic din toate acestea, nici lucru mic, nici lucru mare.”

22:16  Împăratul a zis: „Trebuie să mori, Ahimelec, tu şi toată casa tatălui tău.”

22:17  Şi împăratul a zis alergătorilor care stăteau lângă el: „Întoarceţi-vă şi omorâţi pe preoţii Domnului, căci s-au învoit cu David: au ştiut bine că fuge, şi nu mi-au dat de veste.” Dar slujitorii împăratului n-au voit să întindă mâna ca să lovească pe preoţii Domnului.

22:18  Atunci, împăratul a zis lui Doeg: „Întoarce-te şi loveşte pe preoţi.” Şi Doeg, Edomitul, s-a întors şi a lovit pe preoţi; a omorât în ziua aceea optzeci şi cinci de oameni care purtau efodul de in.

22:19  Saul a mai trecut prin ascuţişul sabiei cetatea preoţească Nob: bărbaţi şi femei, copii şi prunci, boi, măgari şi oi; toţi au căzut sub ascuţişul sabiei.

22:20  Un fiu al lui Ahimelec, fiul lui Ahitub, a scăpat. Numele lui era Abiatar. A fugit la David

22:21  şi i-a spus că Saul a ucis pe preoţii Domnului.

22:22  David a zis lui Abiatar: „M-am gândit chiar în ziua aceea că Doeg, Edomitul, fiind acolo, nu se putea să nu spună lui Saul. Eu sunt pricina morţii tuturor sufletelor din casa tatălui tău.

22:23  Rămâi cu mine, nu te teme de nimic, căci cel ce caută să ia viaţa mea caută s-o ia şi pe a ta; lângă mine vei fi bine păzit.”

Chapter 23

23:1  Au venit şi au spus lui David: „Iată că filistenii au început lupta împotriva Cheilei şi au jefuit ariile.”

23:2  David a întrebat pe Domnul şi a zis: „Să mă duc şi să bat pe filistenii aceştia?” Şi Domnul i-a răspuns: „Du-te, bate pe filisteni şi izbăveşte Cheila.”

23:3  Dar oamenii lui David i-au zis: „Iată că noi ne temem chiar aici în Iuda. Ce va fi când vom merge la Cheila, împotriva oştilor filistenilor?”

23:4  David a întrebat iarăşi pe Domnul. Şi Domnul i-a răspuns: „Scoală-te şi pogoară-te la Cheila, căci dau pe filisteni în mâinile tale.”

23:5  David s-a dus dar cu oamenii lui la Cheila şi s-a bătut împotriva filistenilor; le-a luat vitele şi le-a pricinuit o mare înfrângere. Astfel a izbăvit David pe locuitorii din Cheila.

23:6  Când a fugit Abiatar, fiul lui Ahimelec, la David în Cheila, s-a pogorât cu efodul în mână.

23:7  Saul a fost înştiinţat de sosirea lui David la Cheila şi a zis: „Dumnezeu îl dă în mâinile mele, căci a venit şi s-a închis într-o cetate cu porţi şi zăvoare.”

23:8  Şi Saul a chemat tot poporul la război ca să se pogoare la Cheila şi să împresoare pe David şi pe oamenii lui.

23:9  David, luând cunoştinţă de acest plan rău pe care-l punea la cale Saul împotriva lui, a zis preotului Abiatar: „Adu efodul!”

23:10  Şi David a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, robul Tău a aflat că Saul vrea să vină la Cheila ca să nimicească cetatea din pricina mea.

23:11  Mă vor da în mâinile lui locuitorii din Cheila? Se va pogorî Saul aici, cum a aflat robul Tău? Doamne, Dumnezeul lui Israel, binevoieşte şi descoperă lucrul acesta robului Tău!” Şi Domnul a răspuns: „Se va pogorî.”

23:12  David a mai zis: „Mă vor da locuitorii din Cheila pe mine şi pe oamenii mei în mâinile lui Saul?” Şi Domnul a răspuns: „Te vor da.”

23:13  Atunci, David s-a sculat cu oamenii lui în număr de aproape şase sute de inşi, au ieşit din Cheila şi s-au dus unde au putut. Saul, aflând că David a scăpat din Cheila, s-a oprit din mers.

23:14  David a locuit în pustie, în locuri întărite, şi a rămas pe muntele din pustia Zif. Saul îl căuta mereu, dar Dumnezeu nu l-a dat în mâinile lui.

23:15  David, văzând că Saul a pornit să-i ia viaţa, a stat în pustia Zif, în pădure.

23:16  Atunci, Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat şi s-a dus la David în pădure. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu

23:17  şi i-a zis: „Nu te teme de nimic, căci mâna tatălui meu Saul nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel şi eu voi fi al doilea după tine; tatăl meu Saul ştie şi el bine lucrul acesta.”

23:18  Au făcut iarăşi amândoi legământ înaintea Domnului şi David a rămas în pădure, iar Ionatan s-a dus acasă.

23:19  Zifiţii s-au suit la Saul, la Ghibea, şi au zis: „Nu-i David ascuns între noi în locuri întărite, în pădure, pe dealul Hachila, care este la miazăzi de pustie?

23:20  Pogoară-te dar, împărate, fiindcă aceasta este toată dorinţa sufletului tău; lasă pe noi dacă e vorba să-l dăm în mâinile împăratului.”

23:21  Saul a zis: „Domnul să vă binecuvânteze că aveţi milă de mine!

23:22  Duceţi-vă, vă rog, de mai cercetaţi, ca să ştiţi şi să descoperiţi în ce loc şi-a îndreptat paşii şi cine l-a văzut, căci mi s-a spus că este foarte şiret.

23:23  Cercetaţi şi vedeţi toate locurile unde se ascunde, veniţi apoi la mine cu ceva temeinic şi voi porni cu voi. Dacă este în ţară, îl voi căuta printre toate miile lui Iuda.”

23:24  S-au sculat dar şi s-au dus la Zif înaintea lui Saul. David şi oamenii lui erau în pustia Maon, şi anume în câmpia dinspre miazăzi de pustie.

23:25  Saul a plecat cu oamenii săi în căutarea lui David. Despre lucrul acesta s-a dat de veste lui David, care s-a pogorât la stâncă şi a rămas în pustia Maon. Saul, când a auzit, a urmărit pe David în pustia Maon.

23:26  Saul mergea pe o parte a muntelui, şi David cu oamenii lui, pe cealaltă parte a muntelui. David fugea repede, ca să scape de Saul. Dar Saul şi oamenii lui chiar înconjuraseră pe David şi pe ai lui, ca să pună mâna pe ei,

23:27  când un sol a venit şi a spus lui Saul: „Grăbeşte-te să vii, căci au năvălit filistenii în ţară.”

23:28  Saul a încetat să urmărească pe David şi s-a întors să iasă înaintea filistenilor. De aceea, locul acela s-a numit Sela-Hamahlecot (Stânca împărţirii).

23:29  De acolo, David s-a suit spre locurile întărite din En-Ghedi şi a locuit acolo.

Chapter 24

24:1  Când s-a întors Saul de la urmărirea filistenilor, au venit şi i-au spus: „Iată că David este în pustia En-Ghedi.”

24:2  Saul a luat trei mii de oameni aleşi din tot Israelul şi s-a dus să caute pe David şi pe oamenii lui până pe stâncile ţapilor sălbatici.

24:3  A ajuns la nişte stâne de oi, care erau lângă drum, şi acolo era o peşteră în care a intrat să doarmă. David şi oamenii lui erau în fundul peşterii.

24:4  Oamenii lui David i-au zis: „Iată ziua în care Domnul îţi zice: ‘Dau pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; fă-i ce-ţi va plăcea’.” David s-a sculat şi a tăiat încet colţul hainei lui Saul.

24:5  După aceea, inima îi bătea, pentru că tăiase colţul hainei lui Saul.

24:6  Şi a zis oamenilor săi: „Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o aşa faptă ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului.”

24:7  Cu aceste cuvinte, David a oprit pe oamenii săi şi i-a împiedicat să se arunce asupra lui Saul. Apoi Saul s-a sculat să iasă din peşteră şi şi-a văzut înainte de drum.

24:8  După aceea, David s-a sculat şi a ieşit din peşteră. El a început să strige atunci după Saul: „Împărate, domnul meu!” Saul s-a suit înapoi, şi David s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat.

24:9  David a zis lui Saul: „De ce asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: ‘David îţi vrea răul?’

24:10  Vezi acum cu ochii tăi că Domnul te dăduse astăzi în mâinile mele în peşteră. Oamenii mei mă îndemnau să te omor, dar te-am cruţat şi am zis: ‘Nu voi pune mâna pe domnul meu, căci este unsul Domnului’.

24:11  Uite, părintele meu, uite colţul hainei tale în mâna mea. Fiindcă ţi-am tăiat colţul hainei şi nu te-am ucis, să ştii şi să vezi că în purtarea mea nu este nici răutate, nici răzvrătire şi că n-am păcătuit împotriva ta. Totuşi tu îmi întinzi curse, ca să-mi iei viaţa.

24:12  Judece Domnul între mine şi tine şi Domnul să mă răzbune pe tine, dar eu nu voi pune mâna pe tine.

24:13  ‘Răul de la cei răi vine’, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna pe tine.

24:14  Împotriva cui a pornit împăratul lui Israel? Pe cine urmăreşti tu? Un câine mort, un purice.

24:15  Domnul va judeca şi va hotărî între mine şi tine, El va vedea, El îmi va apăra pricina şi El îmi va face dreptate, izbăvindu-mă din mâna ta.”

24:16  Când a sfârşit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis: „Glasul tău este, fiule David?” Şi Saul a ridicat glasul şi a plâns.

24:17  Şi a zis lui David: „Tu eşti mai bun decât mine, căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău.

24:18  Tu îţi arăţi azi bunătatea cu care te porţi faţă de mine, căci Domnul mă dăduse în mâinile tale, şi nu m-ai omorât.

24:19  Dacă întâlneşte cineva pe vrăjmaşul lui, îl lasă oare să-şi urmeze drumul în linişte? Domnul să-ţi răsplătească pentru ce mi-ai făcut în ziua aceasta!

24:20  Acum iată, ştiu că tu vei domni şi că împărăţia lui Israel va rămâne în mâinile tale.

24:21  Jură-mi dar pe Domnul că nu-mi vei nimici sămânţa mea după mine şi că nu-mi vei şterge numele din casa tatălui meu.”

24:22  David a jurat lui Saul. Apoi Saul a plecat acasă, iar David şi oamenii lui s-au suit în locul întărit.

Chapter 25

25:1  Samuel a murit. Tot Israelul s-a adunat şi l-a plâns şi l-au îngropat în locuinţa lui la Rama. Atunci, David s-a sculat şi s-a pogorât în pustia Paran.

25:2  În Maon era un om foarte bogat, a cărui avere era în Carmel; avea trei mii de oi şi o mie de capre şi se afla la Carmel pentru tunderea oilor lui.

25:3  Numele acestui om era Nabal şi nevasta lui se chema Abigail; era o femeie cu judecată şi frumoasă la chip, dar bărbatul ei era aspru şi rău în faptele lui. El se trăgea din Caleb.

25:4  David a aflat în pustie că Nabal îşi tunde oile.

25:5  A trimis la el zece tineri, cărora le-a zis: „Suiţi-vă la Carmel şi duceţi-vă la Nabal. Întrebaţi-l de sănătate în numele meu

25:6  şi să-i vorbiţi aşa: ‘Să trăieşti în pace şi pacea să fie cu casa ta şi cu tot ce este al tău.

25:7  Şi acum, am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost cu noi; nu i-am ocărât şi nu li s-a luat nimic în tot timpul cât au fost la Carmel.

25:8  Întreabă pe slujitorii tăi, şi-ţi vor spune. Să capete trecere dar tinerii aceştia înaintea ta, fiindcă venim într-o zi de bucurie. Dă dar, te rog, robilor tăi şi fiului tău David ce te lasă inima’.”

25:9  Când au ajuns, oamenii lui David au spus lui Nabal toate aceste cuvinte în numele lui David. Apoi au tăcut.

25:10  Nabal a răspuns slujitorilor lui David: „Cine este David şi cine este fiul lui Isai? Astăzi sunt mulţi slujitori care fug de la stăpâni.

25:11  Şi să-mi iau eu pâinea, apa şi vitele mele, pe care le-am tăiat pentru tunzătorii mei, şi să le dau unor oameni care sunt de nu ştiu unde?”

25:12  Oamenii lui David şi-au luat drumul înapoi; s-au întors şi au spus la sosirea lor toate aceste cuvinte lui David.

25:13  Atunci, David a zis oamenilor săi: „Fiecare din voi să-şi încingă sabia!” Şi fiecare şi-a încins sabia. David şi-a încins şi el sabia şi aproape patru sute de inşi s-au suit după el. Au mai rămas doar două sute la calabalâcuri.

25:14  Unul din slujitorii lui Nabal a venit şi a zis către Abigail, nevasta lui Nabal: „Iată că David a trimis din pustie nişte soli să întrebe de sănătate pe stăpânul nostru, şi el s-a purtat rău cu ei.

25:15  Şi totuşi oamenii aceştia au fost foarte buni cu noi; nu ne-au ocărât şi nu ni s-a luat nimic în tot timpul cât am fost cu ei în câmp.

25:16  Ne-au fost zid şi zi, şi noapte în tot timpul cât am fost cu ei, la păscutul turmelor.

25:17  Să ştii acum şi vezi ce ai de făcut, căci pierderea stăpânului nostru şi a întregii lui case este hotărâtă şi el este aşa de rău încât nimeni nu îndrăzneşte să-i vorbească.”

25:18  Abigail a luat îndată două sute de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte de stafide şi două sute de legături de smochine. Le-a pus pe măgari

25:19  şi a zis slujitorilor săi: „Luaţi-o înaintea mea şi eu voi veni după voi.” N-a spus nimic bărbatului ei Nabal.

25:20  Ea a încălecat pe un măgar, a pogorât muntele pe un drum tufos şi iată că David şi oamenii lui se pogorau în faţa ei, aşa că i-a întâlnit.

25:21  David zisese: „În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustie de nu s-a luat nimic din tot ce are, căci mi-a întors rău pentru bine.

25:22  Dumnezeu să pedepsească pe robul său David cu toată asprimea dacă voi mai lăsa să rămână până la lumina zilei pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui Nabal!”

25:23  Când a zărit Abigail pe David, s-a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu faţa la pământ înaintea lui David şi s-a închinat până la pământ.

25:24  Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ţi vorbească la urechi şi ascultă cuvintele roabei tale.

25:25  Să nu-şi pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, aşa este şi el – Nabal (Nebun) îi este numele – şi este plin de nebunie. Şi eu, roaba ta, n-am văzut pe oamenii trimişi de domnul meu.

25:26  Acum, domnul meu, viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că Domnul te-a oprit să verşi sânge şi să te ajuţi cu mâna ta. Vrăjmaşii tăi, cei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal!

25:27  Primeşte darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu şi să se împartă oamenilor care merg după domnul meu.

25:28  Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului şi niciodată nu va fi răutate în tine.

25:29  Dacă se va ridica cineva care să te urmărească şi să vrea să-ţi ia viaţa, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul, Dumnezeul tău, şi să arunce cu praştia sufletul vrăjmaşilor tăi.

25:30  Când va face Domnul domnului meu tot binele pe care ţi l-a făgăduit şi te va pune mai-mare peste Israel,

25:31  atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget şi nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba şi că s-a răzbunat singur. Şi când va face Domnul bine domnului meu, adu-ţi aminte de roaba ta.”

25:32  David a zis Abigailei: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea!

25:33  Binecuvântată să fie judecata ta şi binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge şi mi-ai oprit mâna!

25:34  Dar viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, care m-a oprit să-ţi fac rău, că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, n-ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal până la lumina zilei de mâine.”

25:35  Şi David a luat din mâna Abigailei ce-i adusese şi i-a zis: „Suie-te în pace acasă; vezi că ţi-am ascultat glasul şi te-am primit bine.”

25:36  Abigail a ajuns la Nabal. Şi tocmai el dădea în casa lui un ospăţ ca un ospăţ împărătesc; inima îi era veselă şi era beat mort. Ea nu i-a spus nimic, nimic până la lumina zilei.

25:37  Dar dimineaţa, după ce trecuse beţia lui Nabal, nevastă-sa i-a istorisit ce se întâmplase. Inima lui Nabal a primit o lovitură de moarte şi s-a făcut ca o piatră.

25:38  Cam după zece zile, Domnul a lovit pe Nabal şi a murit.

25:39  David a aflat că murise Nabal şi a zis: „Binecuvântat să fie Domnul că mi-a apărat pricina în ocara pe care mi-a făcut-o Nabal şi a împiedicat pe robul Său să facă rău! Domnul a făcut ca răutatea lui Nabal să cadă asupra capului lui.” David a trimis vorbă Abigailei că vrea s-o ia de nevastă.

25:40  Slujitorii lui David au ajuns la Abigail la Carmel şi i-au vorbit aşa: „David ne-a trimis la tine, ca să te ia de nevastă.”

25:41  Ea s-a sculat, s-a aruncat cu faţa la pământ şi a zis: „Iată, roaba ta se socoteşte ca o roabă, gata să spele picioarele slujitorilor domnului meu.”

25:42  Şi îndată, Abigail a plecat, călare pe un măgar şi însoţită de cinci fete, a mers după solii lui David şi i-a fost nevastă.

25:43  David luase şi pe Ahinoam din Izreel şi amândouă au fost nevestele lui.

25:44  Şi Saul dăduse pe fiică-sa Mical, nevasta lui David, lui Palti din Galim, fiul lui Laiş.

Chapter 26

26:1  Zifiţii s-au dus la Saul la Ghibea şi au zis: „Iată că David este ascuns pe dealul Hachila, în faţa pustiei.”

26:2  Saul s-a sculat şi s-a pogorât în pustia Zif, cu trei mii de oameni aleşi din Israel, ca să caute pe David în pustia Zif.

26:3  A tăbărât pe dealul Hachila, în faţa pustiei, lângă drum. David era în pustie şi, înţelegând că Saul merge în urmărirea lui în pustie,

26:4  a trimis nişte iscoade şi a aflat că, în adevăr, Saul venise.

26:5  Atunci, David s-a sculat şi a venit la locul unde tăbărâse Saul şi a văzut locul unde era culcat Saul, cu Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui. Saul era culcat în cort în mijlocul taberei şi poporul era tăbărât în jurul lui.

26:6  David a luat cuvântul şi, vorbind lui Ahimelec, Hetitul, şi lui Abişai, fiul Ţeruiei şi fratele lui Ioab, a zis: „Cine vrea să se pogoare cu mine în tabără la Saul?” Şi Abişai a răspuns: „Eu mă voi pogorî cu tine.”

26:7  David şi Abişai s-au dus noaptea la popor. Şi iată că Saul era culcat şi dormea în cort, în mijlocul taberei, şi suliţa lui era înfiptă în pământ, la capul lui. Abner şi poporul lui erau culcaţi în jurul lui.

26:8  Abişai a zis lui David: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea şi să-l pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta.”

26:9  Dar David a zis lui Abişai: „Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului şi să rămână nepedepsit?”

26:10  Şi David a zis: „Viu este Domnul că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va pogorî într-un câmp de bătaie şi va pieri.

26:11  Să mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului! Ia numai suliţa de la căpătâiul lui, urciorul cu apă şi să plecăm.”

26:12  David a luat dar suliţa şi urciorul cu apă de la căpătâiul lui Saul şi au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a băgat de seamă nimic şi nimeni nu s-a deşteptat, căci Domnul îi cufundase pe toţi într-un somn adânc.

26:13  David a trecut de cealaltă parte şi a ajuns departe pe vârful muntelui, la o mare depărtare de tabără.

26:14  Şi a strigat poporului şi lui Abner, fiul lui Ner: „N-auzi tu, Abner?” Abner a răspuns: „Cine eşti tu, care strigi către împăratul?”

26:15  Şi David a zis lui Abner: „Oare nu eşti tu bărbat? Şi cine este ca tine în Israel? Pentru ce atunci n-ai păzit pe împărat, stăpânul tău? Căci cineva din popor a venit să omoare pe împăratul, stăpânul tău.

26:16  Ce ai făcut tu nu este bine. Viu este Domnul că sunteţi vrednici de moarte, căci n-aţi vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Uită-te acum unde este suliţa împăratului şi urciorul de apă, care erau la căpătâiul lui.”

26:17  Saul a cunoscut glasul lui David şi a zis: „Glasul tău este, fiul meu David?” Şi David a răspuns: „Glasul meu, împărate, domnul meu!”

26:18  Şi a zis: „Pentru ce urmăreşte domnul meu pe robul său? Ce-am făcut şi cu ce sunt vinovat?

26:19  Să binevoiască acum împăratul, domnul meu, să asculte cuvintele robului său: Dacă Domnul este Cel ce te aţâţă împotriva mea, să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi, dar dacă oamenii te atâţă, blestemaţi să fie înaintea Domnului, fiindcă ei mă izgonesc azi ca să mă dezlipească de moştenirea Domnului, zicându-mi: ‘Du-te de slujeşte unor dumnezei străini!’

26:20  Oh, să nu-mi cadă sângele pe pământ departe de Faţa Domnului! Căci împăratul lui Israel a pornit să mă caute ca pe un purice, cum ar urmări o potârniche în munţi.”

26:21  Saul a zis: „Am păcătuit; întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ţi voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viaţa mea a fost scumpă înaintea ta. Am lucrat ca un nebun şi am făcut o mare greşeală.”

26:22  David a răspuns: „Iată suliţa împăratului; să vină unul din oamenii tăi s-o ia.

26:23  Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui şi după credincioşia lui, căci Domnul te dăduse azi în mâinile mele, şi eu n-am vrut să pun mâna pe unsul Domnului.

26:24  Şi după cum azi viaţa ta a avut un mare preţ înaintea mea, tot aşa şi viaţa mea va avea un mare preţ înaintea Domnului şi El mă va izbăvi din orice necaz.”

26:25  Saul a zis lui David: „Fii binecuvântat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari şi vei birui.” David şi-a văzut de drum, şi Saul s-a întors acasă.

Chapter 27

27:1  David şi-a zis în sine: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decât să fug în ţara filistenilor, pentru ca Saul să înceteze să mă mai caute în tot ţinutul lui Israel; aşa voi scăpa de mâna lui.”

27:2  Şi David s-a sculat, el şi cei şase sute de oameni care erau împreună cu el, şi au trecut la Achiş, fiul lui Maoc, împăratul Gatului.

27:3  David şi oamenii lui au rămas în Gat, la Achiş; îşi avea fiecare familia lui şi David îşi avea cele două neveste: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.

27:4  Saul, când a aflat că David fugise la Gat, a încetat să-l mai caute.

27:5  David a zis lui Achiş: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, rogu-te să mi se dea într-una din cetăţile ţării un loc unde să pot locui, căci pentru ce să locuiască robul tău cu tine în cetatea împărătească?”

27:6  Şi chiar în ziua aceea, Achiş i-a dat Ţiclagul. De aceea, Ţiclagul a fost al împăraţilor lui Iuda până în ziua de azi.

27:7  Timpul cât a locuit David în ţara filistenilor a fost de un an şi patru luni.

27:8  David şi oamenii lui se suiau şi năvăleau asupra gheşuriţilor, ghirziţilor şi amaleciţilor, căci neamurile acestea locuiau din vremuri vechi în ţinutul acela până la Şur şi până în ţara Egiptului.

27:9  David pustia ţinutul acesta; nu lăsa cu viaţă nici bărbat, nici femeie, le lua oile, boii, măgarii, cămilele, hainele şi apoi se întorcea şi se ducea la Achiş.

27:10  Achiş zicea: „Unde aţi năvălit azi?” Şi David răspundea: „Spre miazăzi de Iuda, spre miazăzi de ierahmeeliţi şi spre miazăzi de cheniţi.”

27:11  David nu lăsa cu viaţă nici bărbat, nici femeie ca să vină la Gat, „căci”, se gândea el, „ei ar putea să vorbească împotriva noastră şi să zică: ‘Aşa a făcut David’.” Şi acesta a fost felul lui de purtare în tot timpul cât a locuit în ţara filistenilor.

27:12  Achiş se încredea în David şi zicea: „S-a făcut urât poporului său Israel şi va rămâne în slujba mea pe vecie.”

Chapter 28

28:1  Pe vremea aceea, filistenii şi-au strâns taberele şi au făcut o oştire ca să pornească cu război împotriva lui Israel. Achiş a zis lui David: „Să ştii că vei veni cu mine la oştire, tu şi oamenii tăi.”

28:2  David a răspuns lui Achiş: „Ei bine, vei vedea ce va face robul tău.” Şi Achiş a zis lui David: „De aceea te voi pune păzitorul capului meu în tot timpul.”

28:3  Samuel murise. Tot Israelul îl plânsese şi-l îngropase la Rama, în cetatea lui. Saul îndepărtase din ţară pe cei ce chemau morţii şi pe cei ce ghiceau.

28:4  Filistenii s-au strâns şi au venit de au tăbărât la Sunem. Saul a strâns pe tot Israelul şi au tăbărât la Ghilboa.

28:5  La vederea taberei filistenilor, Saul a fost cuprins de frică şi un tremur puternic i-a apucat inima.

28:6  Saul a întrebat pe Domnul, şi Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim, nici prin proroci.

28:7  Atunci, Saul a zis slujitorilor lui: „Căutaţi-mi o femeie care să cheme morţii, ca să mă duc s-o întreb.” Slujitorii lui i-au zis: „Iată că în En-Dor este o femeie care cheamă morţii.”

28:8  Atunci, Saul s-a schimbat, a luat alte haine şi a plecat cu doi oameni. Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i-a zis: „Spune-mi viitorul chemând un mort şi scoală-mi pe cine-ţi voi spune.”

28:9  Femeia i-a răspuns: „Ştii ce a făcut Saul, cum a nimicit din ţară pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce ghicesc viitorul, pentru ce dar întinzi o cursă vieţii mele, ca să mă omori?”

28:10  Saul i-a jurat pe Domnul şi a zis: „Viu este Domnul că nu ţi se va întâmpla niciun rău pentru aceasta.”

28:11  Femeia a zis: „Pe cine vrei să-ţi scol?” Şi el a răspuns: „Scoală-mi pe Samuel.”

28:12  Când a văzut femeia pe Samuel, a scos un ţipăt mare şi a zis lui Saul: „Pentru ce m-ai înşelat? Tu eşti Saul!”

28:13  Împăratul i-a zis: „Nu te teme de nimic. Dar ce vezi?” Femeia a zis lui Saul: „Văd o fiinţă dumnezeiască sculându-se din pământ.”

28:14  El i-a zis: „Cum e la chip?” Şi ea a răspuns: „Este un bătrân care se scoală şi este învelit cu o mantie.” Saul a înţeles că era Samuel şi s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat.

28:15  Samuel a zis lui Saul: „Pentru ce m-ai tulburat chemându-mă?” Saul a răspuns: „Sunt într-o mare strâmtorare: filistenii îmi fac război şi Dumnezeu S-a depărtat de la mine; nu mi-a răspuns nici prin proroci, nici prin vise. Şi te-am chemat să-mi arăţi ce să fac.”

28:16  Samuel a zis: „Pentru ce mă întrebi pe mine, când Domnul S-a depărtat de tine şi S-a făcut vrăjmaşul tău?

28:17  Domnul îţi face aşa cum îţi vestisem din partea Lui; Domnul a rupt împărăţia din mâinile tale şi a dat-o altuia, lui David.

28:18  N-ai ascultat de glasul Domnului şi n-ai făcut pe Amalec să simtă aprinderea mâniei Lui, de aceea îţi face Domnul aşa astăzi.

28:19  Şi chiar Domnul va da pe Israel împreună cu tine în mâinile filistenilor. Mâine, tu şi fiii tăi veţi fi împreună cu mine şi Domnul va da tabăra lui Israel în mâinile filistenilor.”

28:20  Îndată, Saul a căzut la pământ cât era de lung, şi cuvintele lui Samuel l-au umplut de groază; nu mai avea nicio putere, căci nu mâncase toată ziua şi toată noaptea.

28:21  Femeia a venit la Saul şi, văzându-l foarte înspăimântat, i-a zis: „Iată că roaba ta ţi-a ascultat glasul; mi-am pus viaţa în primejdie ascultând de cuvintele pe care mi le-ai spus.

28:22  Ascultă acum şi tu glasul roabei tale şi lăsă-mă să-ţi dau o bucată de pâine, ca să mănânci şi să prinzi putere ca să porneşti la drum.”

28:23  Dar el n-a vrut şi a zis: „Nu mănânc nimic!” Slujitorii lui şi femeia au stăruit de el până i-a ascultat. S-a sculat de la pământ şi a şezut pe pat.

28:24  Femeia avea la ea un viţel gras, pe care l-a tăiat în grabă; a luat făină, a frământat-o şi a copt azimi.

28:25  Le-a pus înaintea lui Saul şi înaintea slujitorilor lui şi au mâncat. Apoi s-au sculat şi au plecat chiar în noaptea aceea.

Chapter 29

29:1  Filistenii îşi strânseseră toate oştile la Afec, şi Israel tăbărâse la fântâna lui Izreel.

29:2  Domnii filistenilor au înaintat cu sutele şi miile lor, şi David şi oamenii lui mergeau mai la coadă, cu Achiş.

29:3  Domnii filistenilor au zis: „Ce caută evreii aceştia aici?” Şi Achiş a răspuns domnitorilor filistenilor: „Acesta este David, slujitorul lui Saul, împăratul lui Israel. De mult este cu mine şi n-am găsit nici cel mai mic lucru de care să-l învinuiesc, de la venirea lui şi până în ziua de azi.”

29:4  Dar domnitorii filistenilor s-au mâniat pe Achiş şi i-au zis: „Trimite înapoi pe omul acesta, ca să se întoarcă în locul unde l-ai aşezat, să nu se pogoare cu noi pe câmpul de bătaie, ca să nu ne fie vrăjmaş în timpul luptei. Şi cum ar putea să se facă omul acesta plăcut stăpânului său decât cu capetele oamenilor noştri?

29:5  Nu este acesta David pentru care cântau jucând: „Saul şi-a bătut miile lui, Iar David, zecile lui de mii!”?

29:6  Achiş a chemat pe David şi i-a zis: „Viu este Domnul că eşti un om curat la suflet şi-mi place să te văd mergând şi venind cu mine în tabără, căci n-am găsit nimic rău în tine, de la venirea ta la mine până în ziua de azi, dar nu eşti pe placul domnitorilor.

29:7  Întoarce-te dar şi mergi în pace, ca să nu faci nimic neplăcut înaintea domnitorilor filistenilor.”

29:8  David a zis lui Achiş: „Dar ce am făcut şi ce ai găsit în robul tău, de când sunt la tine până în ziua de azi, ca să nu merg să lupt împotriva vrăjmaşilor domnului meu, împăratul?”

29:9  Achiş a răspuns lui David: „Ştiu că eşti plăcut înaintea mea ca un înger al lui Dumnezeu, dar domnitorii filistenilor au zis: ‘Să nu se suie cu noi la luptă.’

29:10  Astfel, scoală-te dis-de-dimineaţă, tu şi slujitorii stăpânului tău care au venit cu tine; sculaţi-vă dis-de-dimineaţă şi plecaţi de îndată ce se va lumina.”

29:11  David şi oamenii lui s-au sculat din noapte de tot, ca să plece dimineaţa şi să se întoarcă în ţara filistenilor. Şi filistenii s-au suit la Izreel.

Chapter 30

30:1  Când a ajuns David cu oamenii lui a treia zi la Ţiclag, amaleciţii năvăliseră în partea de miazăzi şi în Ţiclag. Ei nimiciseră şi arseseră Ţiclagul

30:2  după ce luaseră prinşi pe femei şi pe toţi cei ce se aflau acolo, mici şi mari. Nu omorâseră pe nimeni, dar luaseră totul şi plecaseră.

30:3  David şi oamenii lui au ajuns în cetate şi iată că era arsă; şi nevestele, fiii şi fiicele lor fuseseră luaţi prinşi.

30:4  Atunci, David şi poporul care era cu el au ridicat glasul şi au plâns până n-au mai putut plânge.

30:5  Cele două neveste ale lui David: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate şi ele.

30:6  David a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toţi erau amărâţi în suflet, fiecare din pricina fiilor şi fetelor lui. Dar David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui.

30:7  El a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: „Adu-mi efodul!” Abiatar a adus efodul la David.

30:8  Şi David a întrebat pe Domnul: „Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?” Domnul i-a răspuns: „Urmăreşte-o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.”

30:9  Şi David a pornit, el şi cei şase sute de oameni care erau cu el. Au ajuns la pârâul Besor, unde s-au oprit cei ce rămâneau la coadă.

30:10  David i-a urmărit mai departe, cu patru sute de oameni, dar două sute de oameni s-au oprit, fiind prea obosiţi ca să mai treacă pârâul Besor.

30:11  Pe câmp, au dat peste un om egiptean, pe care l-au adus la David. I-au dat să mănânce pâine şi să bea apă

30:12  şi i-au mai dat şi o legătură de smochine şi două legături de stafide. După ce a mâncat, i-au venit iarăşi puterile, căci nu mâncase şi nu băuse apă de trei zile şi trei nopţi.

30:13  David i-a zis: „Al cui eşti şi de unde eşti?” El a răspuns: „Sunt un băiat egiptean în slujba unui amalecit şi de trei zile stăpânul meu m-a părăsit pentru că eram bolnav.

30:14  Am năvălit în partea de miazăzi a cheretiţilor, pe ţinutul lui Iuda şi la miazăzi de Caleb, şi am ars Ţiclagul.”

30:15  David i-a zis: „Vrei să mă duci la oastea aceasta?” Şi el a zis: „Jură-mi pe Numele lui Dumnezeu că nu mă vei omorî şi nu mă vei da pe mâna stăpânului meu, şi te voi pogorî la oastea aceasta.”

30:16  El i-a slujit astfel de călăuză. Şi amaleciţii erau risipiţi pe tot ţinutul, mâncând, bând şi jucând de bucuria prăzii celei mari pe care o luaseră din ţara filistenilor şi din ţara lui Iuda.

30:17  David i-a bătut din zorii zilei până a doua zi seara şi n-a scăpat niciunul din ei, afară de patru sute de tineri, care au încălecat pe cămile şi au fugit.

30:18  David a scăpat astfel tot ce luaseră amaleciţii şi a scăpat şi pe cele două neveste ale lui.

30:19  Nu le-a lipsit nimeni, de la mic până la mare, nici fiu, nici fiică, nici un lucru din pradă, nimic din ce li se luase; David a adus înapoi totul.

30:20  Şi David a luat toate oile şi toţi boii, şi cei ce mânau turma aceasta şi mergeau în fruntea ei ziceau: „Aceasta este prada lui David!”

30:21  David a ajuns la cei două sute de oameni care fuseseră prea obosiţi ca să mai meargă după el şi pe care-i lăsase la pârâul Besor. Ei au ieşit înaintea lui David şi înaintea poporului care era cu el. David s-a apropiat de ei şi i-a întrebat de sănătate.

30:22  Toţi oamenii răi şi de nimic dintre cei ce merseseră cu David au luat cuvântul şi au zis: „Fiindcă n-au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am scăpat-o, ci doar să-şi ia fiecare nevasta şi copiii şi să plece.”

30:23  Dar David a zis: „Să nu faceţi aşa, fraţilor, cu ce ne-a dat Domnul, căci El ne-a păzit şi a dat în mâinile noastre ceata care venise împotriva noastră.

30:24  Şi cine v-ar asculta în privinţa aceasta? Partea trebuie să fie aceeaşi atât pentru cel ce s-a pogorât pe câmpul de bătaie, cât şi pentru cel ce a rămas la calabalâcuri; s-o împartă deopotrivă.”

30:25  Lucrul acesta a rămas de atunci şi până în ziua de azi o lege şi un obicei în Israel.

30:26  Când s-a întors la Ţiclag, David a trimis o parte din pradă bătrânilor lui Iuda, prietenilor săi, spunându-le aceste cuvinte: „Iată darul pe care vi-l fac din prada luată de la vrăjmaşii Domnului!”

30:27  A trimis celor din Betel, celor din Ramot de la miazăzi, celor din Iatir,

30:28  celor din Aroer, celor din Sifmot, celor din Eştemoa,

30:29  celor din Racal, celor din cetăţile ierahmeeliţilor, celor din cetăţile cheniţilor,

30:30  celor din Horma, celor din Cor-Aşan, celor din Atac,

30:31  celor din Hebron şi în toate locurile pe care le străbătuseră David cu oamenii lui.

Chapter 31

31:1  Filistenii s-au luptat cu Israel, şi bărbaţii lui Israel au luat-o la fugă dinaintea filistenilor şi au căzut ucişi pe muntele Ghilboa.

31:2  Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchişua, fiii lui Saul.

31:3  Saul a fost prins în toiul luptei; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit greu.

31:4  Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă, ca nu cumva aceşti netăiaţi împrejur să vină să mă străpungă şi să-şi bată joc de mine.” Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci îi era teamă. Şi Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea.

31:5  Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit împreună cu el.

31:6  Astfel au pierit în acelaşi timp şi în aceeaşi zi Saul şi cei trei fii ai lui, cel ce-i purta armele şi toţi oamenii lui.

31:7  Cei din Israel care erau dincolo de vale şi dincolo de Iordan, văzând că oamenii lui Israel fugeau şi că Saul şi fiii lui muriseră, şi-au părăsit cetăţile şi au luat-o şi ei la fugă. Şi filistenii au venit şi s-au aşezat în ele.

31:8  A doua zi, filistenii au venit să dezbrace pe cei morţi şi au găsit pe Saul şi pe cei trei fii ai lui căzuţi pe muntele Ghilboa.

31:9  Au tăiat capul lui Saul şi i-au luat armele. Apoi au trimis să dea de veste prin toată ţara filistenilor, în casele idolilor lor şi în popor.

31:10  Au pus armele lui Saul în casa Astarteelor şi i-au atârnat trupul pe zidurile Bet-Şanului.

31:11  Când au auzit locuitorii Iabesului din Galaad ce au făcut filistenii lui Saul,

31:12  toţi vitejii s-au sculat, au mers toată noaptea şi au luat de pe zidurile Bet-Şanului trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui. Apoi s-au întors la Iabes, unde le-au ars;

31:13  le-au luat oasele şi le-au îngropat sub stejarul din Iabes. Şi au postit şapte zile.