RomCor - Acts

Chapter 1

1:1  Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni,

1:2  de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese.

1:3  După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.

1:4  Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine.

1:5  Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”

1:6  Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?”

1:7  El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.

1:8  Civoi veţi primi o putere, când Se va pogorîDuhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

1:9  După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.

1:10  Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb

1:11  şi au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”

1:12  Atunci, ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.

1:13  Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zilotul şi Iuda, fiul lui Iacov.

1:14  Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.

1:15  În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor – numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci – şi a zis:

1:16  „Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus.

1:17  El era din numărul nostru şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.

1:18  Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.

1:19  Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit, în limba lor, Acheldama, adică Ogorul sângelui.

1:20  În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: ‘Locuinţa lui să rămână pustie şi nimeni să nu locuiască în ea!’ şi ‘Slujba lui s-o ia altul!’

1:21  Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi,

1:22  cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălţat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui.”

1:23  Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iust, şi pe Matia.

1:24  Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu, care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales,

1:25  ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui”.

1:26  Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.

Chapter 2

2:1  În Ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.

2:2  Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.

2:3  Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.

2:4  Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.

2:5  Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.

2:6  Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.

2:7  Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc nu sunt galileeni?

2:8  Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?

2:9  Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia,

2:10  Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirene, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi,

2:11  cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!”

2:12  Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă şi ziceau unii către alţii: „Ce vrea să zică aceasta?”

2:13  Dar alţii îşi băteau joc şi ziceau: „Sunt plini de must!”

2:14  Atunci, Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis: „Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!

2:15  Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.

2:16  Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel:

2:17  ‘În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri!

2:18  Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.

2:19  Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;

2:20  soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.

2:21  Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.’

2:22  Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi,

2:23  pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.

2:24  Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.

2:25  Căci David zice despre El: ‘Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.

2:26  De aceea, mi se bucură inima şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde,

2:27  căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.

2:28  Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii şi Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.’

2:29  Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat, şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi.

2:30  Fiindcă David era proroc şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie,

2:31  despre învierea lui Hristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor şi trupul lui nu va vedea putrezirea.

2:32  Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai Lui.

2:33  Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.

2:34  Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: ‘Domnul a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea

2:35  până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale».’

2:36  Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.”

2:37  După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”

2:38  „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi, veţi primi darul Sfântului Duh.

2:39  Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”

2:40  Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos”.

2:41  Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi, şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.

2:42  Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.

2:43  Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.

2:44  Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte.

2:45  Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.

2:46  Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă.

2:47  Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.

Chapter 3

3:1  Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.

3:2  Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului, numită „Frumoasă”, ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu.

3:3  Omul acesta, când a văzut pe Petru şi pe Ioan că voiau să intre în Templu, le-a cerut milostenie.

3:4  Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Uită-te la noi!”

3:5  Şi el se uita la ei cu luare-aminte şi aştepta să capete ceva de la ei.

3:6  Atunci, Petru i-a zis: „Argint şi aur, n-am, dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”

3:7  L-a apucat de mâna dreaptă şi l-a ridicat. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele;

3:8  dintr-o săritură a fost în picioare şi a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind şi lăudând pe Dumnezeu.

3:9  Tot norodul l-a văzut umblând şi lăudând pe Dumnezeu.

3:10  Îl cunoşteau că era cel ce şedea la poarta „Frumoasă” a Templului, ca să ceară de pomană, şi s-au umplut de uimire şi de mirare pentru cele ce i se întâmplaseră.

3:11  Fiindcă el se ţinea de Petru şi de Ioan, tot norodul, mirat, a alergat la ei în pridvorul zis al lui Solomon.

3:12  Petru, când a văzut lucrul acesta, a luat cuvântul şi a zis norodului: „Bărbaţi israeliţi, pentru ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?

3:13  Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat şi v-aţi lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să-I dea drumul.

3:14  Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş.

3:15  Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui.

3:16  Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeţi şi-l cunoaşteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii.

3:17  Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai-marii voştri.

3:18  Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi.

3:19  Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare

3:20  şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos,

3:21  pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor – despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime.

3:22  În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: ‘Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un proroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune.

3:23  Şi oricine nu va asculta de Prorocul acela va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului.’

3:24  De asemenea, toţi prorocii, de la Samuel şi ceilalţi care au urmat după el şi au vorbit, au vestit zilele acestea.

3:25  Voi sunteţi fiii prorocilor şi ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: ‘Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta’.

3:26  Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.”

Chapter 4

4:1  Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi saducheii,

4:2  foarte necăjiţi că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi.

4:3  Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi, căci se înserase.

4:4  Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântarea au crezut, şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.

4:5  A doua zi, mai-marii norodului, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim,

4:6  cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.

4:7  Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor şi i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?”

4:8  Atunci, Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai-mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!

4:9  Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,

4:10  s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.

4:11  El este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.

4:12  În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”

4:13  Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând, şi au priceput că fuseseră cu Isus.

4:14  Dar, fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.

4:15  Le-au poruncit doar să iasă din sobor, s-au sfătuit între ei

4:16  şi au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită, pe care n-o putem tăgădui.

4:17  Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.”

4:18  Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.

4:19  Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu,

4:20  căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit”.

4:21  I-au ameninţat din nou şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului, fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.

4:22  Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani.

4:23  După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii.

4:24  Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!

4:25  Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte?

4:26  Împăraţii pământului s-au răsculat şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.

4:27  În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu neamurile şi cu noroadele lui Israel,

4:28  ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.

4:29  Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala

4:30  şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.”

4:31  După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

4:32  Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.

4:33  Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.

4:34  Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute

4:35  şi-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.

4:36  Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, „fiul mângâierii”, un levit, de neam din Cipru,

4:37  a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.

Chapter 5

5:1  Dar un om numit Anania a vândut o moşioară, cu nevastă-sa Safira,

5:2  şi a oprit o parte din preţ cu ştirea nevestei lui, apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor.

5:3  Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?

5:4  Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”

5:5  Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.

5:6  Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară şi l-au îngropat.

5:7  Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevastă-sa, fără să ştie ce se întâmplase.

5:8  Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât aţi vândut moşioara?” „Da”, a răspuns ea, „cu atâta”.

5:9  Atunci, Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine.”

5:10  Ea a căzut îndată la picioarele lui şi şi-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară şi au îngropat-o lângă bărbatul ei.

5:11  O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri.

5:12  Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon

5:13  şi niciunul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei, dar norodul îi lăuda în gura mare.

5:14  Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult,

5:15  până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.

5:16  Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.

5:17  Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă,

5:18  au pus mâinile pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa de obşte.

5:19  Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară şi le-a zis:

5:20  „Duceţi-vă, staţi în Templu şi vestiţi norodului toate cuvintele vieţii acesteia”.

5:21  Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis-de-dimineaţă în Templu şi au început să înveţe pe norod. Marele preot şi cei ce erau cu el au venit pe neaşteptate, au adunat soborul şi pe toată bătrânimea fiilor lui Israel şi au trimis la temniţă să aducă pe apostoli.

5:22  Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniţă. S-au întors şi au spus astfel:

5:23  „Temniţa am găsit-o încuiată cu toată grija, şi pe păzitori stând în picioare la uşi, dar, când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru”.

5:24  Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului şi preoţii cei mai de seamă au rămas înmărmuriţi şi nu ştiau ce să creadă despre apostoli şi despre urmările acestei întâmplări.

5:25  Cineva a venit şi le-a spus: „Iată că oamenii pe care i-aţi băgat în temniţă stau în Templu şi învaţă pe norod”.

5:26  Atunci, căpitanul Templului a plecat cu aprozii şi i-au adus, dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucişi cu pietre de norod.

5:27  După ce i-au adus, i-au pus înaintea soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel:

5:28  „Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui om.”

5:29  Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!

5:30  Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn.

5:31  Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.

5:32  Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”

5:33  Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă şi s-au sfătuit să-i omoare.

5:34  Dar un fariseu numit Gamaliel, un învăţător al Legii, preţuit de tot norodul, s-a sculat în picioare în sobor şi a poruncit să scoată puţin afară pe apostoli.

5:35  Apoi le-a zis: „Bărbaţi israeliţi, luaţi seama bine ce aveţi de gând să faceţi oamenilor acestora.

5:36  Căci nu de mult s-a ivit Teuda, care zicea că el este ceva şi la care s-au alipit aproape patru sute de bărbaţi. El a fost omorât, şi toţi cei ce îl urmaseră au fost risipiţi şi nimiciţi.

5:37  După el s-a ivit Iuda Galileeanul, pe vremea înscrierii, şi a tras mult norod de partea lui: a pierit şi el, şi toţi cei ce-l urmaseră au fost risipiţi.

5:38  Şi acum, eu vă spun: Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici;

5:39  dar, dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.”

5:40  Ei au ascultat de el. Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus şi le-au dat drumul.

5:41  Ei au plecat dinaintea soborului şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui.

5:42  Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.

Chapter 6

6:1  În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau greceşte cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele.

6:2  Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese.

6:3  De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta.

6:4  Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.”

6:5  Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.

6:6  I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei.

6:7  Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.

6:8  Ştefan era plin de har şi de putere şi făcea minuni şi semne mari în norod.

6:9  Unii din sinagoga numită a Izbăviţilor, a Cirinenilor şi a Alexandrinilor, împreună cu nişte iudei din Cilicia şi din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ştefan,

6:10  dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el.

6:11  Atunci, au pus la cale pe nişte oameni să zică: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu”.

6:12  Au întărâtat norodul, pe bătrâni şi pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el şi l-au dus în sobor.

6:13  Au scos nişte martori mincinoşi, care au zis: „Omul acesta nu încetează să spună cuvinte de hulă împotriva acestui locaş sfânt şi împotriva Legii.

6:14  În adevăr, l-am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma locaşul acesta şi va schimba obiceiurile, pe care ni le-a dat Moise.”

6:15  Toţi cei ce şedeau în sobor s-au uitat ţintă la Ştefan, şi faţa lui li s-a arătat ca o faţă de înger.

Chapter 7

7:1  Marele preot a zis: „Aşa stau lucrurile?”

7:2  Ştefan a răspuns: „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran.

7:3  Şi i-a zis: ‘Ieşi din ţara ta şi din familia ta şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta’.

7:4  El a ieşit atunci din ţara haldeenilor şi s-a aşezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum.

7:5  Din ţara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă de loc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui şi seminţei lui după el, măcar că n-avea niciun copil.

7:6  Dumnezeu i-a spus că sămânţa lui va locui într-o ţară străină, va fi robită şi va fi chinuită patru sute de ani.

7:7  Dar neamul căruia îi vor fi robi, îl voi judeca Eu, a zis Dumnezeu. După aceea, vor ieşi şi-Mi vor sluji în locul acesta.

7:8  Apoi i-a dat legământul tăierii împrejur, şi astfel Avraam, când a născut pe Isaac, l-a tăiat împrejur în ziua a opta, Isaac a născut şi a tăiat împrejur pe Iacov şi Iacov pe cei doisprezece patriarhi.

7:9  Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vândut, ca să fie dus în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el

7:10  şi l-a izbăvit din toate necazurile lui; i-a dat înţelepciune şi trecere înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, care l-a pus dregător peste Egipt şi peste toată casa lui.

7:11  A venit o foamete în tot Egiptul şi Canaanul. Nevoia era mare, şi părinţii noştri nu găseau merinde.

7:12  Iacov a auzit că în Egipt era grâu şi a trimis pe părinţii noştri întâiaşi dată acolo.

7:13  Şi când au venit a doua oară, Iosif a fost cunoscut de fraţii săi, şi Faraon a aflat din ce neam era Iosif.

7:14  Apoi, Iosif a trimis să cheme pe tatăl său Iacov şi pe toată familia lui, şaptezeci şi cinci de suflete.

7:15  Iacov s-a pogorât în Egipt, unde a murit, el şi părinţii noştri.

7:16  Şi au fost strămutaţi la Sihem şi puşi în mormântul pe care îl cumpărase Avraam cu o sumă de bani de la fiii lui Emor, în Sihem.

7:17  Se apropia vremea când trebuia să se împlinească făgăduinţa pe care o făcuse Dumnezeu lui Avraam. Norodul a crescut şi s-a înmulţit în Egipt,

7:18  până când s-a ridicat un alt împărat, care nu cunoştea pe Iosif.

7:19  Împăratul acesta a uneltit împotriva neamului nostru şi a chinuit pe părinţii noştri, până acolo ca să-şi lepede pruncii, ca să nu trăiască.

7:20  Pe vremea aceasta s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit trei luni în casa tatălui său.

7:21  Şi când a fost lepădat, l-a luat fiica lui Faraon şi l-a crescut ca pe copilul ei.

7:22  Moise a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor şi era puternic în cuvinte şi în fapte.

7:23  El avea patruzeci de ani când i-a venit în inimă dorinţa să cerceteze pe fraţii săi, pe fiii lui Israel.

7:24  A văzut pe unul din ei suferind nedreptate, i-a luat apărarea, a răzbunat pe cel asuprit şi a omorât pe egiptean.

7:25  Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu, prin mâna lui, le va da izbăvirea, dar n-au priceput.

7:26  A doua zi, când se băteau ei, Moise a venit în mijlocul lor şi i-a îndemnat la pace. ‘Oamenilor, a zis el, voi sunteţi fraţi, de ce vă nedreptăţiţi unul pe altul?’

7:27  Dar cel ce nedreptăţea pe aproapele său l-a îmbrâncit şi i-a zis: ‘Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător peste noi?

7:28  Vrei să mă omori şi pe mine cum ai omorât ieri pe egiptean?’

7:29  La auzul acestor vorbe, Moise a fugit şi s-a dus de a locuit ca străin în pământul Madian, unde a născut doi fii.

7:30  Peste patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug.

7:31  Moise, când l-a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta şi, pe când se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului,

7:32  care i-a zis: ‘Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov’. Şi Moise, tremurând, n-a îndrăznit să se uite.

7:33  Domnul i-a zis: ‘Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt.

7:34  Am văzut suferinţa poporului Meu, care este în Egipt, le-am auzit gemetele şi M-am pogorât să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt.’

7:35  Pe acest Moise de care se lepădaseră ei, când au zis: ‘Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător?’ Dumnezeu l-a trimis ca stăpânitor şi izbăvitor, cu ajutorul îngerului, care i se arătase în rug.

7:36  El i-a scos din Egipt şi a făcut minuni şi semne în Egipt, la Marea Roşie şi în pustie, patruzeci de ani.

7:37  Acest Moise a zis fiilor lui Israel: ‘Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un proroc ca mine: de el să ascultaţi’.

7:38  El este acela care, în adunarea israeliţilor din pustie, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.

7:39  Părinţii noştri n-au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit şi, în inimile lor, s-au întors spre Egipt

7:40  şi au zis lui Aaron: ‘Fă-ne nişte dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut’.

7:41  Şi în zilele acelea, au făcut un viţel, au adus jertfă idolului şi s-au bucurat de lucrul mâinilor lor.

7:42  Atunci, Dumnezeu S-a întors de la ei şi i-a dat să se închine oştirii cerului, după cum este scris în cartea prorocilor: ‘Mi-aţi adus voi vite junghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustie, casă a lui Israel?

7:43  Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea, pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.’

7:44  Părinţii noştri aveau în pustie Cortul Întâlnirii, aşa cum îl rânduise Cel ce a spus lui Moise să-l facă după chipul pe care-l văzuse.

7:45  Şi părinţii noştri l-au adus, la rândul lor, sub povăţuirea lui Iosua, când au intrat în ţara stăpânită de neamurile pe care Dumnezeu le-a izgonit dinaintea părinţilor noştri, şi a rămas acolo până în zilele lui David.

7:46  David a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să ridice o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacov.

7:47  Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă.

7:48  Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini omeneşti, cum zice prorocul:

7:49  ‘Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?

7:50  N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?’ ”…

7:51  „Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.

7:52  Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât

7:53  voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!…”

7:54  Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.

7:55  Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu

7:56  şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”.

7:57  Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui.

7:58  L-au târât afară din cetate şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.

7:59  Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”

7:60  Apoi, a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi după aceste vorbe, a adormit.

Chapter 8

8:1  Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei.

8:2  Nişte oameni temători de Dumnezeu au îngropat pe Ştefan şi l-au jelit cu mare tânguire.

8:3  Saul, de partea lui, făcea prăpăd în Biserică, intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei şi-i arunca în temniţă.

8:4  Cei ce se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul.

8:5  Filip s-a coborât în cetatea Samariei şi le-a propovăduit pe Hristos.

8:6  Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea.

8:7  Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi.

8:8  Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta.

8:9  În cetate era un om numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei.

8:10  Toţi, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare-aminte şi ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte mare”.

8:11  Îl ascultau cu luare-aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.

8:12  Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi, cât şi femei.

8:13  Chiar Simon a crezut şi, după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau.

8:14  Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan.

8:15  Aceştia au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.

8:16  Căci nu Se pogorâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.

8:17  Atunci, Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt.

8:18  Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani

8:19  şi a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca, peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt”.

8:20  Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!

8:21  Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu.

8:22  Pocăieşte-te dar de această răutate a ta şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă,

8:23  căci văd că eşti plin de fiere amară şi în lanţurile fărădelegii.”

8:24  Simon a răspuns: „Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce aţi zis”.

8:25  După ce au mărturisit despre Cuvântul Domnului şi după ce l-au propovăduit, Petru şi Ioan s-au întors la Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate ale samaritenilor.

8:26  Un înger al Domnului a vorbit lui Filip şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza şi care este pustiu”.

8:27  Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine,

8:28  se întorcea de acolo şi şedea în carul lui şi citea pe prorocul Isaia.

8:29  Duhul a zis lui Filip: „Du-te şi ajunge carul acesta!”

8:30  Filip a alergat şi a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?”

8:31  Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car şi să şadă împreună cu el.

8:32  Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere şi ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura;

8:33  în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.”

8:34  Famenul a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbeşte prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?”

8:35  Atunci, Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta şi i-a propovăduit pe Isus.

8:36  Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?”

8:37  Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate”. Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu”.

8:38  A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.

8:39  Când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie,

8:40  Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezareea. Şi propovăduia Evanghelia în toate cetăţile prin care trecea.

Chapter 9

9:1  Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot

9:2  şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi, cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim.

9:3  Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.

9:4  El a căzut la pământ şi a auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”

9:5  „Cine eşti Tu, Doamne?” a răspuns el. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.”

9:6  Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci”.

9:7  Oamenii care-l însoţeau, au rămas încremeniţi; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.

9:8  Saul s-a sculat de la pământ şi, măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini şi l-au dus în Damasc.

9:9  Trei zile n-a văzut şi n-a mâncat, nici n-a băut nimic.

9:10  În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă Doamne”, a răspuns el.

9:11  Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă Dreaptă şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă.

9:12  Şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.”

9:13  „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim,

9:14  ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.”

9:15  Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel,

9:16  şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”

9:17  Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt.”

9:18  Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi, şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat şi a fost botezat.

9:19  După ce a mâncat, a prins iarăşi putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii, care erau în Damasc.

9:20  Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu.

9:21  Toţi cei ce-l ascultau rămâneau uimiţi şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi înaintea preoţilor celor mai de seamă?”

9:22  Totuşi Saul se întărea din ce în ce mai mult şi făcea de ruşine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul.

9:23  După câtva timp, iudeii s-au sfătuit să-l omoare,

9:24  şi uneltirea lor a ajuns la cunoştinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare.

9:25  Dar, într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coşniţă.

9:26  Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici, dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic.

9:27  Atunci, Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli şi le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus.

9:28  De atunci se ducea şi venea împreună cu ei în Ierusalim

9:29  şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu evreii care vorbeau greceşte, dar ei căutau să-l omoare.

9:30  Când au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezareea şi l-au pornit la Tars.

9:31  Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frica Domnului şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea.

9:32  Pe când cerceta Petru pe toţi sfinţii, s-a pogorât şi la cei ce locuiau în Lida.

9:33  Acolo a găsit un om, anume Enea, care zăcea de opt ani olog în pat.

9:34  „Enea”, i-a zis Petru, „Isus Hristos te vindecă; scoală-te şi fă-ţi patul”. Şi Enea s-a sculat îndată.

9:35  Toţi locuitorii din Lida şi din Sarona l-au văzut şi s-au întors la Domnul.

9:36  În Iope, era o uceniţă numită Tabita, nume care, în tălmăcire, se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii.

9:37  În vremea aceea, s-a îmbolnăvit şi a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus.

9:38  Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el să-l roage: „Nu pregeta să vii până la noi”.

9:39  Petru s-a sculat şi a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând şi i-au arătat hainele şi cămăşile pe care le făcea Dorca pe când era cu ele.

9:40  Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat şi s-a rugat, apoi, s-a întors spre trup şi a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii şi, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor.

9:41  El i-a dat mâna şi a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinţi şi pe văduve şi le-a pus-o înainte vie.

9:42  Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope, şi mulţi au crezut în Domnul.

9:43  Petru a rămas multe zile în Iope la un tăbăcar numit Simon.

Chapter 10

10:1  În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită „Italiana”.

10:2  Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.

10:3  Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el şi i-a zis: „Cornelie!”

10:4  Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat şi a răspuns: „Ce este, Doamne?” Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.

10:5  Trimite acum nişte oameni la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru.

10:6  El găzduieşte la un om numit Simon Tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.”

10:7  Cum a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale şi un ostaş cucernic, din aceia care-i slujeau în tot timpul,

10:8  şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope.

10:9  A doua zi, când erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperişul casei, pe la ceasul al şaselea.

10:10  L-a ajuns foamea şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească.

10:11  A văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ.

10:12  În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului.

10:13  Şi un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănâncă”.

10:14  „Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat”.

10:15  Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: „Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat”.

10:16  Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer.

10:17  Pe când Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei pe care o avusese, iată că oamenii trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă

10:18  şi au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru, găzduieşte acolo.

10:19  Şi pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni;

10:20  scoală-te, pogoară-te şi du-te cu ei fără şovăire, căci Eu i-am trimis”.

10:21  Petru deci s-a pogorât şi a zis oamenilor acelora: „Eu sunt acela pe care-l căutaţi. Ce pricină vă aduce?”

10:22  Ei au răspuns: „Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui şi să audă cuvintele pe care i le vei spune”.

10:23  Petru deci i-a chemat înăuntru şi i-a găzduit.

10:24  A doua zi, s-a sculat şi a plecat cu ei. L-au însoţit şi câţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezareea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe care-i chemase.

10:25  Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s-a aruncat la picioarele lui şi i s-a închinat.

10:26  Dar Petru l-a ridicat şi a zis: „Scoală-te, şi eu sunt om!”

10:27  Şi vorbind cu el, a intrat în casă şi a găsit adunaţi pe mulţi.

10:28  „Ştiţi”, le-a zis el, „că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el, dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.

10:29  De aceea am venit fără cârtire când m-aţi chemat. Vă întreb dar: Cu ce gând aţi trimis după mine?”

10:30  Corneliu a răspuns: „Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea şi iată că a stat înaintea mea un om cu o haină strălucitoare

10:31  şi a zis: ‘Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de milosteniile tale.

10:32  Trimite dar la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru; el găzduieşte în casa lui Simon Tăbăcarul, lângă mare. Când va veni el, îţi va vorbi.’

10:33  Am trimis îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui.”

10:34  Atunci, Petru a început să vorbească şi a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor,

10:35  ci că în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El.

10:36  El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel şi le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.

10:37  Ştiţi vorba făcută prin toată Iudeea, începând din Galileea, în urma botezului propovăduit de Ioan;

10:38  cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul, căci Dumnezeu era cu El.

10:39  Noi suntem martori a tot ce a făcut El în ţara iudeilor şi în Ierusalim. Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn.

10:40  Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi a îngăduit să Se arate,

10:41  nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat şi am băut împreună cu El după ce a înviat din morţi.

10:42  Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi.

10:43  Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”

10:44  Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul.

10:45  Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste neamuri.

10:46  Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci, Petru a zis:

10:47  „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?”

10:48  Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci, l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.

Chapter 11

11:1  Apostolii şi fraţii, care erau în Iudeea, au auzit că şi neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu.

11:2  Şi când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur

11:3  şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei”.

11:4  Petru a început să le spună pe rând cele întâmplate. El a zis:

11:5  „Eram în cetatea Iope şi, pe când mă rugam, am căzut într-o răpire sufletească şi am avut o vedenie: un vas, ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer şi a venit până la mine.

11:6  Când m-am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pământ, fiarele, târâtoarele şi păsările cerului.

11:7  Şi am auzit un glas, care mi-a zis: ‘Petre, scoală-te, taie şi mănâncă’.

11:8  Dar eu am răspuns: ‘Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea’.

11:9  Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer: ‘Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat’.

11:10  Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, apoi toate au fost ridicate iarăşi în cer.

11:11  Şi iată că, îndată, trei oameni trimişi din Cezareea la mine au stat la poarta casei în care eram.

11:12  Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m-au însoţit şi ei şi am intrat în casa omului.

11:13  El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui şi zicându-i: ‘Trimite la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru,

11:14  care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit, tu şi toată casa ta’.

11:15  Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca şi peste noi la început.

11:16  Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: ‘Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt’.

11:17  Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”

11:18  După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu şi au zis: „Dumnezeu a dat deci şi neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa”.

11:19  Cei ce se împrăştiaseră din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia şi propovăduiau Cuvântul numai iudeilor.

11:20  Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirene, care au venit în Antiohia, au vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.

11:21  Mâna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul.

11:22  Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.

11:23  Când a ajuns el şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul.

11:24  Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adaos la Domnul.

11:25  Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul

11:26  şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunările bisericii şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.

11:27  În vremea aceea, s-au pogorât nişte proroci din Ierusalim la Antiohia.

11:28  Unul din ei, numit Agab, s-a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu.

11:29  Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor care locuiau în Iudeea,

11:30  ceea ce au şi făcut, şi au trimis acest ajutor la prezbiteri prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.

Chapter 12

12:1  Cam pe aceeaşi vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din biserică, pentru ca să-i chinuiască,

12:2  şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.

12:3  Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru. (Erau zilele Praznicului Azimilor.)

12:4  După ce l-a prins şi l-a băgat în temniţă, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostaşi, cu gând ca după Paşte să-l scoată înaintea norodului.

12:5  Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.

12:6  În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuri, şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă.

12:7  Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te, iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini.

12:8  Apoi, îngerul i-a zis: „Încinge-te şi leagă-ţi încălţămintele”. Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină, şi vino după mine”.

12:9  Petru a ieşit afară şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie.

12:10  După ce au trecut de straja întâi şi a doua, au ajuns la poarta de fier, care dă în cetate, şi ea li s-a deschis singură; au ieşit şi au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el.

12:11  Când şi-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeu”.

12:12  După ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă şi se rugau.

12:13  A bătut la uşa care dădea în pridvor, şi o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e.

12:14  A cunoscut glasul lui Petru şi, de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii.

12:15  „Eşti nebună!” i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui”.

12:16  Petru însă bătea mereu. Au deschis şi au rămas încremeniţi când l-au văzut.

12:17  Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă şi a zis: „Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor”. Apoi a ieşit şi s-a dus într-alt loc.

12:18  Când s-a făcut ziuă, ostaşii au fost într-o mare fierbere, ca să ştie ce s-a făcut Petru.

12:19  Irod, după ce l-a căutat în toate părţile şi nu l-a aflat, a luat la cercetare pe păzitori şi a poruncit să-i omoare. În urmă, s-a pogorât din Iudeea la Cezareea, ca să rămână acolo.

12:20  Irod era foarte mâniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într-un gând la el şi, după ce au câştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că ţara lor se hrănea din ţara împăratului.

12:21  Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc şi le vorbea.

12:22  Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”

12:23  Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mâncat de viermi.

12:24  Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, şi numărul ucenicilor se mărea.

12:25  Barnaba şi Saul, după ce şi-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luând cu ei pe Ioan, zis şi Marcu.

Chapter 13

13:1  În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirene, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul.

13:2  Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat”.

13:3  Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece.

13:4  Barnaba şi Saul, trimişi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.

13:5  Ajunşi la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan.

13:6  După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, proroc mincinos, un iudeu, cu numele Bar-Isus,

13:7  care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înţelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba şi pe Saul şi şi-a arătat dorinţa să audă Cuvântul lui Dumnezeu.

13:8  Dar Elima, vrăjitorul – căci aşa se tâlcuieşte numele lui –, le stătea împotrivă şi căuta să abată pe dregător de la credinţă.

13:9  Atunci, Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat ţintă la el

13:10  şi a zis: „Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului?

13:11  Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb şi nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceaţă şi întuneric şi căuta bâjbâind nişte oameni care să-l ducă de mână.

13:12  Atunci, dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut şi a rămas uimit de învăţătura Domnului.

13:13  Pavel şi tovarăşii lui au pornit cu corabia din Pafos şi s-au dus la Perga în Pamfilia. Ioan s-a despărţit de ei şi s-a întors la Ierusalim.

13:14  Din Perga, şi-au urmat drumul înainte şi au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă şi au şezut jos.

13:15  După citirea Legii şi a Prorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis să le zică: „Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiţi”.

13:16  Pavel s-a sculat, a făcut semn cu mâna şi a zis: „Bărbaţi israeliţi şi voi care vă temeţi de Dumnezeu, ascultaţi!

13:17  Dumnezeul acestui popor Israel a ales pe părinţii noştri. A ridicat la cinste pe norodul acesta, în timpul şederii lui în ţara Egiptului, şi l-a scos din Egipt cu braţul Său cel puternic.

13:18  Timp de aproape patruzeci de ani, le-a suferit purtarea în pustie.

13:19  Şi, după ce a nimicit şapte popoare în Ţara Canaanului, le-a dat de moştenire pământul lor, pentru aproape patru sute cincizeci de ani.

13:20  După aceste lucruri le-a dat judecători, până la prorocul Samuel.

13:21  Ei au cerut atunci un împărat. Şi, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminţia lui Beniamin,

13:22  apoi l-a înlăturat şi le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: ‘Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele’.

13:23  Din sămânţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus.

13:24  Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot norodul lui Israel.

13:25  Şi Ioan, când era la sfârşitul însărcinării lui, zicea: ‘Cine credeţi că sunt eu? Nu sunt Acela, ci iată că după mine vine Unul căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintea picioarelor.’

13:26  Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.

13:27  Căci locuitorii din Ierusalim şi mai-marii lor n-au cunoscut pe Isus şi, prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele prorocilor, care se citesc în fiecare Sabat.

13:28  Măcar că n-au găsit în El nicio vină de moarte, totuşi ei au cerut lui Pilat să-L omoare.

13:29  Şi, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn şi L-au pus într-un mormânt.

13:30  Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi.

13:31  El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galileea la Ierusalim şi care, acum, sunt martorii Lui înaintea norodului.

13:32  Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,

13:33  Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus, după cum este scris în psalmul al doilea: ‘Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut’.

13:34  Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: ‘Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte pe care le-am făcut lui David’.

13:35  De aceea mai zice şi în alt psalm: ‘Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea’.

13:36  Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea.

13:37  Dar Acela pe care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea.

13:38  Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor,

13:39  şi oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.

13:40  Astfel, luaţi seama să nu vi se întâmple ce se spune în proroci:

13:41  ‘Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi, căci în zilele voastre am să fac o lucrare, pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva’.”

13:42  Când au ieşit afară, neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri.

13:43  Şi după ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi din iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei şi-i îndemnau să stăruie în harul lui Dumnezeu.

13:44  În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.

13:45  Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel şi-l batjocoreau.

13:46  Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar, fiindcă voi nu-l primiţi şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre neamuri.

13:47  Căci aşa ne-a poruncit Domnul: ‘Te-am pus ca să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului’.”

13:48  Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au crezut.

13:49  Cuvântul Domnului se răspândea în toată ţara.

13:50  Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba şi i-au izgonit din hotarele lor.

13:51  Pavel şi Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor şi s-au dus în Iconia,

13:52  în timp ce ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.

Chapter 14

14:1  În Iconia, Pavel şi Barnaba au intrat în sinagoga iudeilor şi au vorbit în aşa fel că o mare mulţime de iudei şi de greci au crezut.

14:2  Dar iudeii care n-au crezut au întărâtat şi au răzvrătit sufletele neamurilor împotriva fraţilor.

14:3  Totuşi au rămas destul de multă vreme în Iconia şi vorbeau cu îndrăzneală în Domnul, care adeverea Cuvântul privitor la harul Său şi îngăduia să se facă semne şi minuni prin mâinile lor.

14:4  Mulţimea din cetate s-a dezbinat: unii erau cu iudeii, alţii cu apostolii.

14:5  Neamurile şi iudeii, în învoire cu mai-marii lor, s-au pus în mişcare, ca să-i batjocorească şi să-i ucidă cu pietre.

14:6  Pavel şi Barnaba au înţeles lucrul acesta şi au fugit în cetăţile Licaoniei: Listra şi Derbe şi în ţinutul de primprejur.

14:7  Şi au propovăduit Evanghelia acolo.

14:8  În Listra era un om neputincios de picioare, olog din naştere, care nu umblase niciodată.

14:9  El şedea jos şi asculta pe Pavel când vorbea. Pavel s-a uitat ţintă la el, şi, fiindcă a văzut că are credinţă ca să fie tămăduit,

14:10  a zis cu glas tare: „Scoală-te drept în picioare”. Şi el s-a sculat dintr-o săritură şi a început să umble.

14:11  La vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul şi au zis în limba licaoniană: „Zeii s-au pogorât la noi în chip omenesc”.

14:12  Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel, Mercur, pentru că mânuia cuvântul.

14:13  Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi înaintea porţilor şi voia să le aducă jertfă, împreună cu noroadele.

14:14  Apostolii Barnaba şi Pavel, când au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului şi au strigat:

14:15  „Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi tot ce este în ele.

14:16  El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate neamurile să umble pe căile lor,

14:17  măcar că, drept vorbind, nu s-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie.”

14:18  Abia au putut să împiedice, cu vorbele acestea, pe noroade, să le aducă jertfă.

14:19  Atunci, au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte iudei, care au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit.

14:20  Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a sculat şi a intrat în cetate. A doua zi, a plecat cu Barnaba la Derbe.

14:21  După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia,

14:22  Întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

14:23  Au rânduit prezbiteri în fiecare biserică şi, după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră.

14:24  Au trecut apoi prin Pisidia, au venit în Pamfilia,

14:25  au vestit Cuvântul în Perga şi s-au pogorât la Atalia.

14:26  De acolo au mers cu corabia la Antiohia, de unde fuseseră încredinţaţi în grija harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o săvârşiseră.

14:27  După venirea lor, au adunat biserica şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei şi cum deschisese neamurilor uşa credinţei.

14:28  Şi au rămas destul de multă vreme acolo, cu ucenicii.

Chapter 15

15:1  Câţiva oameni veniţi din Iudeea învăţau pe fraţi şi ziceau: „Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi”.

15:2  Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite, şi fraţii au hotărât ca Pavel şi Barnaba şi câţiva dintre ei să se suie la Ierusalim, la apostoli şi prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri.

15:3  După ce au fost petrecuţi de biserică până afară din cetate, şi-au urmat drumul prin Fenicia şi Samaria, istorisind întoarcerea neamurilor la Dumnezeu, şi au făcut o mare bucurie tuturor fraţilor.

15:4  Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de prezbiteri şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.

15:5  Atunci, unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat şi au zis că neamurile trebuie să fie tăiate împrejur şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.

15:6  Apostolii şi prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.

15:7  După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis: „Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă.

15:8  Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă.

15:9  N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă.

15:10  Acum dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?

15:11  Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.”

15:12  Toată adunarea a tăcut şi a ascultat pe Barnaba şi pe Pavel, care au istorisit toate semnele şi minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul neamurilor.

15:13  Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul şi a zis: „Fraţilor, ascultaţi-mă!

15:14  Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele.

15:15  Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris:

15:16  ‘După aceea, Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou,

15:17  pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate neamurile peste care este chemat Numele Meu’,

15:18  zice Domnul, care face aceste lucruri şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie.

15:19  De aceea, eu sunt de părere să nu se pună greutăţi acelora dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu,

15:20  ci să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate şi de sânge.

15:21  Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni care-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.”

15:22  Atunci, apostolii şi prezbiterii şi întreaga biserică au găsit cu cale să aleagă vreo câţiva dintre ei şi să-i trimită la Antiohia, împreună cu Pavel şi Barnaba. Şi au ales pe Iuda, zis şi Barsaba, şi pe Sila, oameni cu vază între fraţi.

15:23  Şi au scris astfel prin ei: „Apostolii, prezbiterii şi fraţii către fraţii dintre neamuri, care sunt în Antiohia, în Siria şi în Cilicia, plecăciune!

15:24  Fiindcă am auzit că unii, plecaţi dintre noi fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor şi v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea;

15:25  noi, după ce ne-am adunat cu toţii laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem nişte oameni şi să-i trimitem la voi, împreună cu preaiubiţii noştri Barnaba şi Pavel,

15:26  oamenii aceştia, care şi-au pus în joc viaţa pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos.

15:27  Am trimis dar pe Iuda şi pe Sila, care vă vor spune, prin viu grai, aceleaşi lucruri.

15:28  Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie,

15:29  adică să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie, lucruri de care, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi.”

15:30  Ei deci şi-au luat rămas-bun de la biserică şi s-au dus la Antiohia, unde au dat epistola mulţimii adunate.

15:31  După ce au citit-o, fraţii s-au bucurat de îmbărbătarea pe care le-o aducea.

15:32  Iuda şi Sila, care şi ei erau proroci, au îndemnat pe fraţi şi i-au întărit cu multe cuvinte.

15:33  După câtăva vreme, fraţii i-au lăsat să se întoarcă în pace la aceia de care fuseseră trimişi.

15:34  Totuşi Sila a găsit cu cale să rămână acolo.

15:35  Pavel şi Barnaba au rămas în Antiohia şi învăţau pe norod şi propovăduiau, cu mulţi alţii, Cuvântul Domnului.

15:36  După câteva zile, Pavel a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem şi să mergem pe la fraţii din toate cetăţile în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac”.

15:37  Barnaba voia să ia cu el şi pe Ioan, numit Marcu,

15:38  dar Pavel socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia şi nu-i însoţise în lucrarea lor.

15:39  Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu şi a plecat cu corabia la Cipru.

15:40  Pavel şi-a ales pe Sila şi a plecat după ce a fost încredinţat de fraţi în grija harului Domnului.

15:41  El a străbătut Siria şi Cilicia, întărind bisericile.

Chapter 16

16:1  În urmă, Pavel s-a dus la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată grec.

16:2  Fraţii din Listra şi Iconia îl vorbeau de bine.

16:3  Pavel a vrut să-l ia cu el şi, după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina iudeilor, care erau în acele locuri, căci toţi ştiau că tatăl lui era grec.

16:4  Pe când trecea prin cetăţi, învăţa pe fraţi să păzească hotărârile apostolilor şi prezbiterilor din Ierusalim.

16:5  Bisericile se întăreau în credinţă şi sporeau la număr din zi în zi.

16:6  Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei.

16:7  Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.

16:8  Au trecut atunci prin Misia şi s-au pogorât la Troa.

16:9  Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!”

16:10  După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.

16:11  După ce am pornit din Troa, am mers cu corabia drept la Samotracia şi a doua zi ne-am oprit la Neapolis.

16:12  De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintâi cetate dintr-un ţinut al Macedoniei şi o colonie romană. În cetatea aceasta am stat câteva zile.

16:13  În ziua Sabatului, am ieşit pe poarta cetăţii, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am şezut jos şi am vorbit femeilor, care erau adunate laolaltă.

16:14  Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.

16:15  După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea”. Şi ne-a silit să intrăm.

16:16  Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult câştig stăpânilor ei.

16:17  Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi şi striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii”.

16:18  Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors şi a zis duhului: „În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea”. Şi a ieşit chiar în ceasul acela.

16:19  Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât în piaţă înaintea fruntaşilor.

16:20  I-au dat pe mâna dregătorilor şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sunt nişte iudei

16:21  care vestesc nişte obiceiuri pe care noi, romanii, nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm”.

16:22  Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei şi au poruncit să-i bată cu nuiele.

16:23  După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine.

16:24  Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa dinăuntru şi le-a băgat picioarele în butuci.

16:25  Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, iar cei închişi îi ascultau.

16:26  Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia.

16:27  Temnicerul s-a deşteptat şi, când a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia şi era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit.

16:28  Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ţi faci niciun rău, căci toţi suntem aici”.

16:29  Atunci, temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru şi, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila,

16:30  i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”

16:31  Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta”.

16:32  Şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui, cât şi tuturor celor din casa lui.

16:33  Temnicerul i-a luat cu el chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui.

16:34  După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.

16:35  Când s-a făcut ziuă, dregătorii au trimis pe cei ce purtau nuielele să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora”.

16:36  Şi temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimis să vi se dea drumul, acum dar, ieşiţi afară şi duceţi-vă în pace”.

16:37  Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor fără să fim judecaţi, pe noi, care suntem romani, ne-au aruncat în temniţă, şi acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!”

16:38  Cei ce purtau nuielele au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceştia s-au temut când au auzit că sunt romani.

16:39  Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniţă şi i-au rugat să părăsească cetatea.

16:40  Ei au ieşit din temniţă şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat.

Chapter 17

17:1  Pavel şi Sila au trecut prin Amfipoli şi Apolonia şi au venit în Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor.

17:2  Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi,

17:3  dovedind şi lămurind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din morţi. „Şi acest Isus, pe care vi-L vestesc eu”, zicea el, „este Hristosul”.

17:4  Unii din ei şi o mare mulţime de greci temători de Dumnezeu şi multe femei de frunte au crezut şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila.

17:5  Dar iudeii care nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătâi din mulţime, au făcut gloată şi au întărâtat cetatea. S-au năpustit asupra casei lui Iason şi căutau pe Pavel şi pe Sila ca să-i aducă afară, la norod.

17:6  Fiindcă nu i-au găsit, au târât pe Iason şi pe vreo câţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii şi strigau: „Oamenii aceştia care au răscolit lumea au venit şi aici,

17:7  şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor cezarului şi spun că este un alt Împărat: Isus.”

17:8  Prin aceste vorbe, iudeii au tulburat norodul şi pe dregătorii cetăţii,

17:9  care au dat drumul lui Iason şi celorlalţi numai după ce au căpătat de la ei un zălog.

17:10  Fraţii au trimis îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Bereea. Când au sosit, au intrat în sinagoga iudeilor.

17:11  Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa.

17:12  Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale grecilor şi mulţi bărbaţi au crezut.

17:13  Dar iudeii din Tesalonic, când au aflat că Pavel vestea Cuvântul lui Dumnezeu şi în Bereea, au venit acolo, ca să tulbure şi să aţâţe noroadele.

17:14  Atunci, fraţii au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila şi Timotei au rămas în Bereea.

17:15  Cei ce însoţeau pe Pavel l-au dus până la Atena. Apoi s-au întors cu însărcinarea să ducă lui Sila şi lui Timotei porunca să vină cât mai curând la el.

17:16  Pe când îi aştepta Pavel în Atena, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli.

17:17  În sinagogă stătea deci de vorbă cu iudeii şi cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piaţă stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care-i întâlnea.

17:18  Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu el. Şi unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alţii, când l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: „Pare că vesteşte nişte dumnezei străini”.

17:19  Atunci, l-au luat, l-au dus la Areopag şi au zis: „Putem să ştim care este această învăţătură nouă pe care o vesteşti tu?

17:20  Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea dar să ştim ce vrea să zică aceasta.”

17:21  Căci toţi atenienii şi străinii care stăteau în Atena nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou.

17:22  Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului şi a zis: „Bărbaţi atenieni! În toate privinţele vă găsesc foarte religioşi.

17:23  Căci, pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar pe care este scris: ‘Unui Dumnezeu necunoscut!’ Ei bine, ceea ce voi cinstiţi, fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu.

17:24  Dumnezeu care a făcut lumea şi tot ce este în ea este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâini.

17:25  El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile.

17:26  El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor,

17:27  ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.

17:28  Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: ‘Suntem din neamul Lui’…

17:29  Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului, sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.

17:30  Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte, acum, tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască,

17:31  pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…”

17:32  Când au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, iar alţii au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată”.

17:33  Astfel, Pavel a ieşit din mijlocul lor.

17:34  Totuşi unii au trecut de partea lui şi au crezut; între aceştia erau Dionisie Areopagitul, o femeie numită Damaris şi alţii împreună cu ei.

Chapter 18

18:1  După aceea, Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint.

18:2  Acolo, a găsit pe un iudeu numit Aquila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevastă-sa Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma. A venit la ei.

18:3  Şi, fiindcă avea acelaşi meşteşug, a rămas la ei şi lucrau – meseria lor era facerea corturilor.

18:4  Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat şi îndupleca pe iudei şi pe greci.

18:5  Dar când au venit Sila şi Timotei din Macedonia, Pavel s-a dedat în totul propovăduirii şi dovedea iudeilor că Isus este Hristosul.

18:6  Fiindcă iudeii i se împotriveau şi-l batjocoreau, Pavel şi-a scuturat hainele şi le-a zis: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la neamuri.”

18:7  Şi după ce a ieşit de acolo, a intrat în casa unui om temător de Dumnezeu, numit Iust, a cărui casă era vecină cu sinagoga.

18:8  Dar Crisp, fruntaşul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Şi mulţi dintre corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut şi ei şi au fost botezaţi.

18:9  Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme, ci vorbeşte şi nu tăcea,

18:10  căci Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău; vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate.”

18:11  Aici a rămas un an şi şase luni şi învăţa printre corinteni Cuvântul lui Dumnezeu.

18:12  Pe când era Galion cârmuitor al Ahaiei, iudeii s-au ridicat cu un gând împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecată

18:13  şi au zis: „Omul acesta aţâţă pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii”.

18:14  Pavel voia să înceapă vorba, când Galion a zis iudeilor: „Dacă ar fi vorba de vreo faptă rea sau de vreo blestemăţie, v-aş asculta după cuviinţă, iudeilor!

18:15  Dar, dacă este vorba de neînţelegeri asupra unui cuvânt, asupra unor nume şi asupra Legii voastre, treaba voastră; eu nu vreau să fiu judecător peste aceste lucruri.”

18:16  Şi i-a alungat de la scaunul de judecată.

18:17  Atunci, au pus toţi mâna pe Sosten, fruntaşul sinagogii, şi-l băteau înaintea scaunului de judecată, fără ca lui Galion să-i pese.

18:18  Pavel a mai rămas destul de multă vreme în Corint. În urmă, şi-a luat ziua bună de la fraţi şi a plecat cu corabia spre Siria, împreună cu Priscila şi Aquila, după ce şi-a tuns capul în Chencrea, căci făcuse o juruinţă.

18:19  Au ajuns în Efes; şi Pavel a lăsat acolo pe însoţitorii lui. A intrat în sinagogă şi a stat de vorbă cu iudeii,

18:20  care l-au rugat să rămână la ei mai multă vreme. El însă n-a voit,

18:21  ci şi-a luat rămas-bun de la ei şi a zis: „Trebuie numaidecât ca sărbătoarea care vine s-o fac în Ierusalim. Dacă va voi Dumnezeu, mă voi întoarce iarăşi la voi.” Şi a plecat din Efes.

18:22  S-a dat jos din corabie în Cezareea, s-a suit la Ierusalim şi, după ce a urat de bine Bisericii, s-a pogorât în Antiohia.

18:23  După ce a petrecut câtăva vreme în Antiohia, Pavel a plecat şi a străbătut din loc în loc ţinutul Galatiei şi Frigiei, întărind pe toţi ucenicii.

18:24  La Efes, a venit un iudeu numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi.

18:25  El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decât botezul lui Ioan.

18:26  A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Aquila şi Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei şi i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu.

18:27  Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, fraţii l-au îmbărbătat să se ducă şi au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, a ajutat mult, prin harul lui Dumnezeu, pe cei ce crezuseră,

18:28  căci înfrunta cu putere pe iudei înaintea norodului şi le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul.

Chapter 19

19:1  Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici, a întâlnit pe câţiva ucenici

19:2  şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt”.

19:3  „Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan”.

19:4  Atunci, Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus”.

19:5  Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.

19:6  Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei şi vorbeau în alte limbi şi proroceau.

19:7  Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi.

19:8  În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu şi căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau.

19:9  Dar, fiindcă unii rămâneau împietriţi şi necredincioşi şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despărţit pe ucenici de ei şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran.

19:10  Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi cei ce locuiau în Asia, iudei şi greci, au auzit Cuvântul Domnului.

19:11  Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel,

19:12  până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau bolile şi ieşeau din ei duhurile rele.

19:13  Nişte exorcişti iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!”

19:14  Cei ce făceau lucrul acesta erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă.

19:15  Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu, dar voi cine sunteţi?”

19:16  Şi omul, în care era duhul cel rău, a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi şi i-a schingiuit în aşa fel că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.

19:17  Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi iudeii, de toţi grecii care locuiau în Efes, şi i-a apucat frica pe toţi, şi Numele Domnului Isus era proslăvit.

19:18  Mulţi din cei ce crezuseră veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră.

19:19  Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor; preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi.

19:20  Cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului.

19:21  După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel şi-a pus de gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia şi Ahaia. „După ce voi merge acolo”, îşi zicea el, „trebuie să văd şi Roma”.

19:22  A trimis în Macedonia pe doi din ajutoarele lui, pe Timotei şi Erast, iar el a mai rămas câtăva vreme în Asia.

19:23  Pe vremea aceea, s-a făcut o mare tulburare cu privire la Calea Domnului.

19:24  Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple de argint de-ale Dianei şi aducea lucrătorilor săi nu puţin câştig cu ele.

19:25  I-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaşi meserie, şi le-a zis: „Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atârnă de meseria aceasta

19:26  şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod şi zice că zeii făcuţi de mâini nu sunt dumnezei.

19:27  Primejdia care vine din acest fapt nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ, dar şi că templul marii zeiţe Diana este socotit ca o nimica, şi chiar măreţia aceleia care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea este nimicită.”

19:28  Cuvintele acestea i-au umplut de mânie şi au început să strige: „Mare este Diana efesenilor!”

19:29  Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gând în teatru şi au luat cu ei pe macedonenii Gaius şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui Pavel.

19:30  Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat ucenicii.

19:31  Chiar şi unii din mai-marii Asiei, care-i erau prieteni, au trimis la el să-l roage să nu se ducă la teatru.

19:32  Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşeală şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră.

19:33  Atunci, au scos din norod pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mâna şi voia să se apere înaintea norodului.

19:34  Dar când l-au cunoscut că este iudeu, au strigat toţi într-un glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana efesenilor!”

19:35  Totuşi logofătul a potolit norodul şi a zis: „Bărbaţi efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea efesenilor este păzitoarea templului marii Diane şi a chipului ei căzut din cer?

19:36  Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliţi şi să nu faceţi nimic cu pornire nechibzuită.

19:37  Căci aţi adus aici pe oamenii aceştia, care nu sunt vinovaţi nici de jefuirea templului, nici de hulă împotriva zeiţei noastre.

19:38  Deci, dacă în adevăr, Dimitrie şi meşterii lui au să se plângă împotriva cuiva, sunt zile de judecată şi sunt dregători; să se pârască unii pe alţii.

19:39  Dar, dacă umblaţi după altceva, se va hotărî într-o adunare legiuită.

19:40  Noi, de fapt, suntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru cele întâmplate astăzi, căci n-avem niciun temei, ca să putem îndreptăţi zarva aceasta.”

19:41  După aceste cuvinte, a dat drumul adunării.

Chapter 20

20:1  Când a încetat zarva, Pavel a chemat pe ucenici şi, după ce le-a dat sfaturi, şi-a luat ziua bună de la ei şi a plecat în Macedonia.

20:2  A străbătut ţinutul acesta şi a dat ucenicilor o mulţime de sfaturi. Apoi a venit în Grecia,

20:3  unde a rămas trei luni. Era gata să plece cu corabia în Siria, dar iudeii i-au întins curse. Atunci, s-a hotărât să se întoarcă prin Macedonia.

20:4  Avea ca tovarăşi până în Asia pe: Sopater din Bereea, fiul lui Pir, Aristarh şi Secund din Tesalonic, Gaius din Derbe, Timotei, precum şi Tihic şi Trofim care erau din Asia.

20:5  Aceştia au luat-o înainte şi ne-au aşteptat la Troa.

20:6  Iar noi, după zilele Praznicului Azimilor, am plecat cu corabia din Filipi şi, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am stat şapte zile.

20:7  În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.

20:8  În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini.

20:9  Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut din catul al treilea şi a fost ridicat mort.

20:10  Dar Pavel s-a pogorât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el”.

20:11  După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat.

20:12  Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.

20:13  Noi am venit înaintea lui Pavel la corabie şi am plecat cu corabia la Asos, unde ne învoiserăm să ne întâlnim din nou, pentru că el trebuia să facă drumul pe jos.

20:14  Când s-a întâlnit cu noi în Asos, l-am luat în corabie şi ne-am dus la Mitilene.

20:15  De aici am mers pe mare şi a doua zi am ajuns în faţa insulei Chios. În ziua următoare, de abia am atins Samos, ne-am oprit în Troghilion şi a doua zi am venit la Milet.

20:16  Pavel se hotărâse să treacă pe lângă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu piardă vremea în Asia, căci se grăbea ca, dacă-i va fi cu putinţă, să fie în Ierusalim de Ziua Cincizecimii.

20:17  Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes şi a chemat pe prezbiterii bisericii.

20:18  Când au venit la el, le-a zis: „Ştiţi cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi în care am pus piciorul pe pământul Asiei.

20:19  Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor.

20:20  Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case

20:21  şi să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.

20:22  Şi acum, iată că împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo.

20:23  Numai Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.

20:24  Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.

20:25  Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu.

20:26  De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor.

20:27  Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.

20:28  Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.

20:29  Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma,

20:30  şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.

20:31  De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.

20:32  Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.

20:33  N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva.

20:34  Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.

20:35  În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primeşti’.”

20:36  După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat şi s-a rugat împreună cu ei toţi.

20:37  Şi au izbucnit cu toţii în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel şi l-au sărutat.

20:38  Căci erau întristaţi mai ales de vorba pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea faţa. Şi l-au petrecut până la corabie.

Chapter 21

21:1  După ce ne-am smuls din braţele lor, am plecat pe apă şi ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos şi de-acolo la Patara.

21:2  Am găsit o corabie care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea şi am plecat.

21:3  Am trecut prin faţa insulei Cipru, am lăsat-o la stânga şi ne-am urmat drumul spre Siria, apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia.

21:4  Acolo, am găsit pe ucenici şi am rămas şapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim.

21:5  Dar când s-au împlinit zilele, am plecat şi ne-am văzut de drum, şi ne-au petrecut toţi, cu nevestele şi copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal şi ne-am rugat.

21:6  Apoi, ne-am luat ziua bună unii de la alţii şi noi ne-am suit în corabie, iar ei s-au întors acasă.

21:7  După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraţilor şi am stat la ei o zi.

21:8  A doua zi, am plecat şi am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei şapte, şi am găzduit la el.

21:9  El avea patru fete fecioare care proroceau.

21:10  Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc numit Agab s-a pogorât din Iudeea

21:11  şi a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, şi-a legat picioarele şi mâinile şi a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: ‘Aşa vor lega iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta şi-l vor da în mâinile neamurilor’.”

21:12  Când am auzit lucrul acesta, atât noi, cât şi cei de acolo am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.

21:13  Atunci, Pavel a răspuns: „Ce faceţi de plângeţi aşa şi-mi rupeţi inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.”

21:14  Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit şi am zis: „Facă-se voia Domnului!”

21:15  După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare şi ne-am suit la Ierusalim.

21:16  Câţiva ucenici din Cezareea au venit şi ei cu noi şi ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam să găzduim.

21:17  Când am ajuns la Ierusalim, fraţii ne-au primit cu bucurie.

21:18  A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov şi toţi prezbiterii s-au adunat acolo.

21:19  După ce le-a dat ziua bună, le-a istorisit cu de-amănuntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul neamurilor prin slujba lui.

21:20  Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi, i-au zis: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut şi toţi sunt plini de râvnă pentru Lege.

21:21  Dar ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi iudeii care trăiesc printre neamuri să se lepede de Moise, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile.

21:22  Ce este de făcut? Negreşit, mulţimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit.

21:23  Deci, fă ce-ţi vom spune noi. Avem aici patru bărbaţi, care au făcut o juruinţă.

21:24  Ia-i cu tine, curăţă-te împreună cu ei şi cheltuieşte tu pentru ei, ca să-şi radă capul. Şi astfel vor cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că şi tu umbli întocmai după rânduială şi păzeşti Legea.

21:25  Cu privire la neamurile care au crezut, noi am hotărât şi le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie.”

21:26  Atunci, Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curăţit şi a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfârşitul zilelor curăţirii când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei.

21:27  Către sfârşitul celor şapte zile, iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mâinile pe el

21:28  şi au început să strige: „Bărbaţi israeliţi, daţi ajutor! Iată omul care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva locaşului acestuia, ba încă a vârât şi pe nişte greci în Templu şi a spurcat acest locaş sfânt.”

21:29  În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim efeseanul, împreună cu el în cetate, şi credeau că Pavel îl băgase în Templu.

21:30  Toată cetatea s-a pus în mişcare şi s-a strâns norodul din toate părţile. Au pus mâna pe Pavel şi l-au scos din Templu, ale cărui uşi au fost încuiate îndată.

21:31  Pe când încercau să-l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oastei că tot Ierusalimul s-a tulburat.

21:32  Acesta a luat îndată ostaşi şi sutaşi şi a alergat la ei. Când au văzut pe căpitan şi pe ostaşi, au încetat să mai bată pe Pavel.

21:33  Atunci, căpitanul s-a apropiat, a pus mâna pe el şi a poruncit să-l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine este şi ce a făcut.

21:34  Dar unii strigau într-un fel, alţii într-alt fel prin mulţime. Fiindcă nu putea deci să înţeleagă adevărul din pricina zarvei, a poruncit să-l ducă în cetăţuie.

21:35  Când a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostaşi din pricina îmbulzelii norodului întărâtat,

21:36  căci mulţimea norodului se ţinea după el şi striga: „La moarte cu el!”

21:37  Tocmai când era să fie băgat în cetăţuie, Pavel a zis căpitanului: „Îmi este îngăduit să-ţi spun ceva?” Căpitanul a răspuns: „Ştii greceşte?

21:38  Nu cumva eşti egipteanul acela care s-a răsculat acum în urmă şi a dus în pustie pe cei patru mii de tâlhari?”

21:39  „Eu sunt iudeu”, a spus Pavel, „din Tarsul din Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc norodului.”

21:40  După ce i-a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte şi a făcut semn norodului cu mâna. S-a făcut o mare tăcere, şi Pavel le-a vorbit în limba evreiască astfel:

Chapter 22

22:1  „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi acum cuvântul meu de apărare faţă de voi!”

22:2  Când au auzit ei că le vorbeşte în limba evreiască, au ţinut şi mai multă linişte. Şi Pavel a zis:

22:3  „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinţilor noştri şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi.

22:4  Am prigonit până la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei:

22:5  marele preot şi tot soborul bătrânilor îmi sunt martori. Am luat chiar şi scrisori de la ei către fraţii din Damasc, unde m-am dus să aduc legaţi la Ierusalim pe cei ce se aflau acolo, ca să fie pedepsiţi.

22:6  Când eram pe drum şi mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumină din cer.

22:7  Am căzut la pământ şi am auzit un glas care-mi zicea: ‘Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?’

22:8  ‘Cine eşti, Doamne?’ am răspuns eu. Şi El mi-a zis: ‘Eu sunt Isus din Nazaret, pe care-L prigoneşti’.

22:9  Cei ce erau cu mine au văzut bine lumina şi s-au înfricoşat, dar n-au auzit glasul Celui ce vorbea.

22:10  Atunci, am zis: ‘Ce să fac, Doamne?’ ‘Scoală-te, mi-a răspuns Domnul,du-te în Damasc şi acolo ţi se va spune ce trebuie să faci’.

22:11  Fiindcă nu puteam să văd nimic din pricina strălucirii luminii aceleia, cei ce erau cu mine m-au luat de mână, şi aşa am ajuns în Damasc.

22:12  Şi a venit la mine un om numit Anania, bărbat temător de Dumnezeu, după Lege, şi pe care toţi iudeii care locuiesc în Damasc îl vorbeau de bine.

22:13  El mi-a zis: ‘Frate Saule, capătă-ţi din nou vederea!’ Chiar în clipa aceea, mi-am căpătat vederea şi m-am uitat la el.

22:14  El mi-a zis: ‘Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit şi să auzi cuvinte din gura Lui;

22:15  căci Îi vei fi martor faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit.

22:16  Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.’

22:17  Şi mi s-a întâmplat că, după ce m-am întors la Ierusalim, pe când mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească

22:18  şi am văzut pe Domnul, care-mi zicea: ‘Grăbeşte-te, ieşi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine’.

22:19  Şi am zis: ‘Doamne, ei ştiu că eu băgam în temniţă şi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine

22:20  şi că, atunci când se vărsa sângele lui Ştefan, martorul Tău, eram şi eu de faţă, îmi uneam încuviinţarea mea cu a celorlalţi şi păzeam hainele celor ce-l omorau.’

22:21  Atunci, El mi-a zis: ‘Du-te, căci te voi trimite departe, la neamuri…’ ”

22:22  Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta. Dar atunci şi-au ridicat glasul şi au zis: „Ia de pe pământ pe un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască!”

22:23  Şi scoteau strigăte, îşi aruncau hainele şi azvârleau cu ţărână în văzduh.

22:24  Căpitanul a poruncit să ducă pe Pavel în cetăţuie şi să-l cerceteze, bătându-l cu biciul, ca să afle din ce pricină strigau aşa împotriva lui.

22:25  Pe când îl legau cu curele, Pavel a zis sutaşului care era de faţă: „Vă este îngăduit să bateţi pe un roman care nu este osândit?”

22:26  La auzul acestor cuvinte, sutaşul s-a dus să dea de ştire căpitanului şi a zis: „Ce ai de gând să faci? Omul acesta este cetăţean roman.”

22:27  Şi când a venit căpitanul a zis lui Pavel: „Spune-mi, eşti roman?” „Da”, i-a răspuns el.

22:28  Căpitanul a zis: „Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetăţenia aceasta”. „Şi eu”, a zis Pavel, „sunt chiar născut roman”.

22:29  Numaidecât, cei ce aveau să-l cerceteze prin bătaie au încetat să-l mai necăjească, ba căpitanul, când a aflat că Pavel este roman, s-a temut pentru că-l legase.

22:30  A doua zi, fiindcă voia să ştie bine pentru ce este pârât de iudei, l-a dezlegat şi a poruncit să se adune laolaltă preoţii cei mai de seamă şi tot soborul, apoi a adus pe Pavel jos şi l-a pus înaintea lor.

Chapter 23

23:1  Pavel s-a uitat ţintă la sobor şi a zis: „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta…”

23:2  Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură.

23:3  Atunci, Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!”

23:4  Cei ce stăteau lângă el i-au zis: „Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?”

23:5  Şi Pavel a zis: „N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot, căci este scris: ‘Pe mai-marele norodului tău să nu-l grăieşti de rău’.”

23:6  Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau saduchei, iar alta farisei, a strigat în plin sobor: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt dat în judecată”.

23:7  Când a zis vorbele acestea, s-a stârnit o neînţelegere între farisei şi saduchei, şi adunarea s-a dezbinat.

23:8  Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă.

23:9  S-a făcut o mare zarvă, şi câţiva cărturari din partida fariseilor s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă şi au zis: „Noi nu găsim nicio vină în omul acesta, dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger?”…

23:10  Fiindcă gâlceava creştea, căpitanul se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostaşilor să se pogoare, să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în cetăţuie.

23:11  În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele, căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma”.

23:12  La ziuă, iudeii au uneltit şi s-au legat cu blestem că nu vor mânca, nici nu vor bea până nu vor omorî pe Pavel.

23:13  Cei ce făcuseră legământul acesta erau mai mulţi de patruzeci.

23:14  Ei s-au dus la preoţii cei mai de seamă şi la bătrâni şi le-au zis: „Noi ne-am legat cu mare blestem să nu gustăm nimic până nu vom omorî pe Pavel.

23:15  Acum dar, voi, împreună cu soborul, daţi de ştire căpitanului şi rugaţi-l să-l aducă mâine jos, înaintea voastră, ca şi cum aţi vrea să-i cercetaţi pricina mai cu de-amănuntul, şi până să ajungă el, noi suntem gata să-l omorâm.”

23:16  Fiul surorii lui Pavel a auzit de această cursă, s-a dus în cetăţuie şi a spus lui Pavel.

23:17  Pavel a chemat pe unul din sutaşi şi a zis: „Du pe tinerelul acesta la căpitan, căci are să-i spună ceva”.

23:18  Sutaşul a luat pe tânăr cu el, l-a dus la căpitan şi a zis: „Pavel cel întemniţat m-a chemat şi m-a rugat să aduc la tine pe acest tinerel, care are să-ţi spună ceva”.

23:19  Căpitanul l-a apucat de mână, l-a luat deoparte şi l-a întrebat: „Ce ai să-mi spui?”

23:20  El a răspuns: „Iudeii s-au sfătuit să te roage să aduci mâine pe Pavel înaintea soborului, ca şi cum ai avea să-l cercetezi mai cu de-amănuntul.

23:21  Tu să nu-i asculţi, pentru că mai mulţi de patruzeci dintre ei îl pândesc şi s-au legat cu blestem să nu mănânce şi să nu bea nimic până nu-l vor omorî; acum stau gata şi n-aşteaptă decât făgăduiala ta.”

23:22  Căpitanul a lăsat pe tinerel să plece şi i-a poruncit să nu spună nimănui că i-a descoperit aceste lucruri.

23:23  În urmă, a chemat pe doi sutaşi şi le-a zis: „La ceasul al treilea din noapte, să aveţi gata două sute de ostaşi, şaptezeci de călăreţi şi două sute de suliţari, ca să meargă până la Cezareea”.

23:24  Le-a poruncit să aducă şi dobitoace pentru Pavel, ca să-l pună călare şi să-l ducă sănătos şi teafăr la dregătorul Felix.

23:25  Lui Felix i-a scris o scrisoare cu următorul cuprins:

23:26  „Claudius Lisias către preaalesul dregător Felix: plecăciune!

23:27  Acest om, pe care l-au prins iudeii, era să fie omorât de ei, şi eu m-am dus repede cu ostaşi şi l-am scos din mâna lor, căci am aflat că este roman.

23:28  Am vrut să aflu pricina pentru care-l pârau şi l-am adus înaintea soborului lor.

23:29  Am găsit că era pârât pentru lucruri privitoare la Legea lor, dar că nu săvârşise nicio nelegiuire care să fie vrednică de moarte sau de lanţuri.

23:30  Mi s-a dat însă de ştire că iudeii îl pândesc ca să-l omoare; l-am trimis îndată la tine şi am făcut cunoscut şi celor ce-l învinuiesc să-ţi spună ţie ce au împotriva lui. Fii sănătos.”

23:31  Ostaşii, după porunca pe care o primiseră, au luat pe Pavel şi l-au dus noaptea până la Antipatrida.

23:32  A doua zi, au lăsat pe călăreţi să-şi urmeze drumul înainte cu el, iar ei s-au întors în cetăţuie.

23:33  Ajunşi în Cezareea, călăreţii au dat scrisoarea în mâna dregătorului şi au adus pe Pavel înaintea lui.

23:34  Dregătorul, după ce a citit scrisoarea, a întrebat din ce ţinut este Pavel. Când a aflat că este din Cilicia,

23:35  „te voi asculta”, a zis el, „când vor veni pârâşii tăi”. Şi a poruncit să fie păzit în palatul lui Irod.

Chapter 24

24:1  După cinci zile, a venit marele preot Anania cu unii din bătrâni şi cu un vorbitor, numit Tertul. Au adus înaintea dregătorului plângere împotriva lui Pavel.

24:2  Pavel a fost chemat, şi Tertul a început să-l pârască astfel: „Preaalesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare şi neamul acesta a căpătat îmbunătăţiri sănătoase prin îngrijirile tale.

24:3  Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulţumirea, în toată vremea şi în tot locul.

24:4  Dar, ca să nu te ţin prea mult, te rog să asculţi, în bunătatea ta, câteva cuvinte.

24:5  Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri printre toţi iudeii de pe tot pământul, este mai-marele partidei nazarinenilor

24:6  şi a încercat să spurce chiar şi Templul. Şi am pus mână pe el. Am vrut să-l judecăm după Legea noastră,

24:7  dar a venit căpitanul Lisias, l-a smuls din mâinile noastre, cu mare silă,

24:8  şi a poruncit pârâşilor lui să vină înaintea ta. Dacă-l vei cerceta, tu însuţi vei putea afla de la el toate lucrurile de care îl pârâm noi.”

24:9  Iudeii s-au unit la învinuirea aceasta şi au spus că aşa stau lucrurile.

24:10  După ce i-a făcut dregătorul semn să vorbească, Pavel a răspuns: „Fiindcă ştiu că de mulţi ani eşti judecătorul neamului acestuia, voi răspunde cu încredere pentru apărarea mea.

24:11  Nu sunt mai mult de douăsprezece zile – te poţi încredinţa de lucrul acesta – de când m-am suit să mă închin la Ierusalim.

24:12  Nu m-au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate stând de vorbă cu cineva sau făcând răscoală de norod.

24:13  Aşa că n-ar putea dovedi lucrurile de care mă pârăsc acum.

24:14  Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Proroci

24:15  şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.

24:16  De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

24:17  După o lipsă de mai mulţi ani, am venit să aduc milostenii neamului meu şi să aduc daruri la Templu.

24:18  Tocmai atunci nişte iudei din Asia m-au găsit curăţit în Templu, nu cu gloată, nici cu zarvă.

24:19  Ei înşişi ar trebui să se înfăţişeze înaintea ta şi să mă pârască, dacă au ceva împotriva mea.

24:20  Sau să spună aceştia singuri de ce nelegiuire m-au găsit vinovat, când am stat înaintea soborului,

24:21  afară numai doar de strigătul acesta, pe care l-am scos în mijlocul lor: ‘Pentru învierea morţilor sunt dat eu în judecată astăzi înaintea voastră’.”

24:22  Felix, care ştia destul de bine despre „Calea” aceasta, i-a amânat zicând: „Am să cercetez pricina voastră când va veni căpitanul Lisias.”

24:23  Şi a poruncit sutaşului să păzească pe Pavel, dar să-l lase puţin mai slobod şi să nu oprească pe nimeni din ai lui să-i slujească sau să vină la el.

24:24  După câteva zile, a venit Felix cu nevastă-sa, Drusila, care era iudeică; a chemat pe Pavel şi l-a ascultat despre credinţa în Hristos Isus.

24:25  Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema”.

24:26  Totodată el trăgea nădejde că Pavel are să-i dea bani, de aceea trimitea şi mai des să-l cheme, ca să stea de vorbă cu el.

24:27  Doi ani au trecut astfel, şi, în locul lui Felix, a venit Porcius Festus. Felix a vrut să facă pe placul iudeilor şi a lăsat pe Pavel în temniţă.

Chapter 25

25:1  Festus, când a venit în ţinutul său, după trei zile s-a suit de la Cezareea în Ierusalim.

25:2  Preoţii cei mai de seamă şi fruntaşii iudeilor i-au adus plângere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruinţă

25:3  şi i-au cerut, ca un hatâr pentru ei, să trimită să-l aducă la Ierusalim. Prin aceasta îi întindeau o cursă, ca să-l omoare pe drum.

25:4  Festus a răspuns că Pavel este păzit în Cezareea şi că el însuşi are să plece în curând acolo.

25:5  „Deci”, a zis el, „cei mai de frunte dintre voi să se coboare împreună cu mine şi, dacă este ceva vinovat în omul acesta, să-l pârască”.

25:6  Festus n-a zăbovit între ei decât opt sau zece zile, apoi s-a coborât la Cezareea. A doua zi, a şezut pe scaunul de judecător şi a poruncit să fie adus Pavel.

25:7  Când a sosit Pavel, iudeii, care veniseră de la Ierusalim, l-au înconjurat şi au adus împotriva lui multe şi grele învinuiri, pe care nu le puteau dovedi.

25:8  Pavel a început să se apere şi a zis: „N-am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva cezarului”.

25:9  Festus, care voia să capete bunăvoinţa iudeilor, drept răspuns a zis lui Pavel: „Vrei să te sui la Ierusalim şi să fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?”

25:10  Pavel a zis: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al cezarului, acolo trebuie să fiu judecat. Pe iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, după cum ştii şi tu foarte bine.

25:11  Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau în lături de la moarte, dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pârăsc ei, nimeni n-are dreptul să mă dea în mâinile lor. Cer să fiu judecat de cezar.”

25:12  Atunci, Festus, după ce s-a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: „De cezar ai cerut să fii judecat, înaintea cezarului te vei duce”.

25:13  După câteva zile, împăratul Agripa şi Berenice au sosit la Cezareea, ca să ureze de bine lui Festus.

25:14  Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel şi a zis: „Felix a lăsat în temniţă pe un om

25:15  împotriva căruia, când eram eu în Ierusalim, mi s-au plâns preoţii cei mai de seamă şi bătrânii iudeilor şi i-au cerut osândirea.

25:16  Le-am răspuns că la romani nu este obiceiul să se dea niciun om, înainte ca cel pârât să fi fost pus faţă cu pârâşii lui şi să fi avut putinţa să se apere de lucrurile de care este pârât.

25:17  Ei au venit deci aici şi, fără întârziere, am şezut a doua zi pe scaunul meu de judecător şi am poruncit să aducă pe omul acesta.

25:18  Pârâşii, când s-au înfăţişat, nu l-au învinuit de niciunul din lucrurile rele pe care mi le închipuiam eu.

25:19  Aveau împotriva lui numai nişte neînţelegeri cu privire la religia lor şi la un oarecare Isus, care a murit şi despre care Pavel spunea că este viu.

25:20  Fiindcă nu ştiam ce hotărâre să iau în neînţelegerea aceasta, l-am întrebat dacă vrea să meargă la Ierusalim şi să fie judecat acolo pentru aceste lucruri.

25:21  Dar Pavel a cerut ca pricina lui să fie ţinută ca să fie supusă hotărârii împăratului şi am poruncit să fie păzit până ce-l voi trimite la cezar.”

25:22  Agripa a zis lui Festus: „Aş vrea să aud şi eu pe omul acela”. „Mâine”, a răspuns Festus, „îl vei auzi”.

25:23  A doua zi deci, Agripa şi Berenice au venit cu multă fală şi au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii şi cu oamenii cei mai de frunte ai cetăţii. La porunca lui Festus, Pavel a fost adus acolo.

25:24  Atunci, Festus a zis: „Împărate Agripa şi voi toţi care sunteţi de faţă cu noi, uitaţi-vă la omul acesta, despre care toată mulţimea iudeilor m-a rugat în Ierusalim şi aici, strigând că nu trebuie să mai trăiască.

25:25  Fiindcă am înţeles că n-a făcut nimic vrednic de moarte şi fiindcă singur a cerut să fie judecat de cezar, am hotărât să-l trimit.

25:26  Eu n-am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el, de aceea l-am adus înaintea voastră, şi mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va face cercetarea, să am ce scrie.

25:27  Căci mi se pare fără noimă să trimit pe un întemniţat, fără să arăt de ce este pârât.”

Chapter 26

26:1  Agripa a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna şi a început să se apere astfel:

26:2  „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei,

26:3  căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă.

26:4  Viaţa mea, din cele dintâi zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu.

26:5  Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre.

26:6  Şi acum sunt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinţei pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri

26:7  şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt pârât eu de iudei!

26:8  Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii?

26:9  Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,

26:10  şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.

26:11  I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine.

26:12  În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă.

26:13  Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui.

26:14  Am căzut cu toţii la pământ, şi eu am auzit un glas, care-mi zicea în limba evreiască: ‘Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci cu piciorul înapoi în vârful unui ţepuş’.

26:15  ‘Cine eşti, Doamne?’ am răspuns eu. Şi Domnul a zis: ‘Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti.

26:16  Dar scoală-te şi stai în picioare, căci M-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.

26:17  Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul neamurilor, la care te trimit,

26:18  ca să le deschizi ochii, săse întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.’

26:19  De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.

26:20  Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.

26:21  Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu şi au căutat să mă omoare.

26:22  Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus prorocii şi Moise că are să se întâmple,

26:23  şi anume că Hristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi neamurilor.”

26:24  Pe când vorbea el astfel, ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie.”

26:25  „Nu sunt nebun, preaalesule Festus”, a răspuns Pavel, „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.

26:26  Împăratul ştie aceste lucruri şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală, căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ!

26:27  Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?… Ştiu că crezi.”

26:28  Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!”

26:29  „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.”

26:30  Împăratul, dregătorul, Berenice şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei s-au sculat.

26:31  Şi când au plecat, ziceau unii către alţii: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare”.

26:32  Şi Agripa a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de cezar”.

Chapter 27

27:1  După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu.

27:2  Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic.

27:3  A doua zi, am ajuns la Sidon, şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi şi să fie îngrijit de ei.

27:4  După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice.

27:5  După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.

27:6  Acolo, sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea.

27:7  Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.

27:8  De abia am mers cu corabia pe marginea insulei şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea.

27:9  Trecuse destul de multă vreme şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi „vremea postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi

27:10  şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre”.

27:11  Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel.

27:12  Şi fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.

27:13  Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.

27:14  Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.

27:15  Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.

27:16  Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mâna pe luntre.

27:17  După ce au ridicat-o, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt.

27:18  Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,

27:19  şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corabiei.

27:20  Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.

27:21  Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci, Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.

27:22  Acum, vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună, pentru că niciunul din voi nu va pieri şi nu va fi altă pierdere decât a corabiei.

27:23  Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte

27:24  şi mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine’.

27:25  De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.

27:26  Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”

27:27  În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ.

27:28  Au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni.

27:29  De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei şi doreau să se facă ziuă.

27:30  Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei,

27:31  Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi”.

27:32  Atunci, ostaşii au tăiat funiile luntrii şi au lăsat-o să cadă.

27:33  Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură.

27:34  De aceea, vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră şi nu vi se va pierde niciun păr din cap.”

27:35  După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce.

27:36  Toţi s-au îmbărbătat atunci şi au luat şi ei de au mâncat.

27:37  În corabie eram de toţi: două sute şaptezeci şi şase de suflete.

27:38  După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.

27:39  Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul, dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, şi au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă.

27:40  Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor, apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului şi s-au îndreptat spre mal.

27:41  Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia, şi partea dinainte a corabiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.

27:42  Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot.

27:43  Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota, să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ,

27:44  iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.

Chapter 28

28:1  După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.

28:2  Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită, ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua şi se lăsase un frig mare.

28:3  Pavel strânsese o grămadă de mărăcini şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii şi s-a lipit de mâna lui.

28:4  Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii: „Cu adevărat, omul acesta este un ucigaş, căci Dreptatea nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare”.

28:5  Pavel a scuturat năpârca în foc şi n-a simţit niciun rău.

28:6  Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort, dar, după ce au aşteptat mult şi au văzut că nu i se întâmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea şi ziceau că este un zeu.

28:7  În împrejurimi erau moşiile mai-marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit şi ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă, trei zile.

28:8  Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat.

28:9  Atunci, au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela şi au fost vindecaţi.

28:10  Ni s-a dat mare cinste şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.

28:11  După o şedere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase în ostrov şi care purta semnul Dioscurilor.

28:12  Am ajuns la Siracusa şi am rămas acolo trei zile.

28:13  De acolo, am mers înainte, pe lângă coastă şi am venit la Regio, iar a doua zi, fiindcă sufla vântul de miazăzi, după două zile, am venit la Puzole,

28:14  unde am dat peste nişte fraţi, care ne-au rugat să mai rămânem şapte zile cu ei. Şi aşa am ajuns la Roma.

28:15  Din Roma ne-au ieşit înainte, până în „Forul lui Apiu” şi până la „Cele Trei Cârciumi”, fraţii, care auziseră despre noi. Când i-a văzut Pavel, a mulţumit lui Dumnezeu şi s-a îmbărbătat.

28:16  Când am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s-a îngăduit să rămână într-un loc deosebit cu un ostaş care-l păzea.

28:17  După trei zile, Pavel a chemat pe mai-marii iudeilor şi, când s-au adunat, le-a zis: „Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim şi de acolo am fost dat în mâinile romanilor.

28:18  După ce m-au supus la cercetare, ei aveau de gând să-mi dea drumul, pentru că nu era în mine nicio vină vrednică de moarte.

28:19  Dar iudeii s-au împotrivit şi am fost silit să cer să fiu judecat de cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu.

28:20  De aceea, v-am chemat să vă văd şi să vorbesc cu voi, căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ.”

28:21  Ei i-au răspuns: „Noi n-am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine şi n-a venit aici niciun frate care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine.

28:22  Dar am vrea să auzim părerea ta, pentru că ştim că partida aceasta pretutindeni stârneşte împotrivire.”

28:23  I-au hotărât o zi şi au venit mai mulţi la locuinţa lui. Pavel le-a vestit Împărăţia lui Dumnezeu, le-a adus dovezi şi a căutat să-i încredinţeze, prin Legea lui Moise şi prin Proroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ţinea de dimineaţă până seara.

28:24  Unii au crezut ce le spunea el, iar alţii n-au crezut.

28:25  Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n-a adăugat decât aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfânt prin prorocul Isaia către părinţii voştri,

28:26  când a zis: ‘Du-te la poporul acesta şi zi-i: Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea.

28:27  Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.’

28:28  Să ştiţi dar că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă neamurilor şi o vor asculta.”

28:29  Când a zis aceste vorbe, iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.

28:30  Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi care veneau să-l vadă,

28:31  propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.